de ce divortam?

dulcetica spune:

Pentru ca experienta reflecta ca oricit ne-am combina , probabilitatea sa reeditam acelasi tip de mariaj e foarte mare,spre 100%,plus ca nu mai ai disponibilitatea din tinerete.Indiferent de ingrediente ,calitati,defecte, fara compromisuri nu se poate.Bineinteles ,la o anumita virsta posibilitatea sa te combini se reduce semnificativ,asa ca cei mai multi aleg sa ramina cu copiii intr-un climat familiar,deja.
Bunicul meu a murit luni ,la aproape 98 de ani.La moartea bunicii mele,l-am intrebat cum au reusit sa stea impreuna vreo 70 de ani.A eludat raspunsul.Foarte relevant!

Morgano spune:

Asta e pesimism curat

Ripley, mami de Ana(10.11.2005) si Iris(10.10.2007)

n/a spune:

De ce nu divortam cand incepem sa simtim ca e cazul sa o facem? Pentru ca din momentul in care luam in discutie in mintea noastra ideea de divort ca pe o solutie si pana la a o si pune in practica.... se da in interiorul nostru o lupta crancena. pentru ca niciodata nu stii daca prin aceasta actiune faci alegerea corecta, pentru ca-ti rastorni toate crezurile, pentru ca nus tii ce este dupa, doar intuiesti, pentru ac te simti responsabil pentru viata celuilalt pentru ac in momentul cand iei decizia sunteti inca "unul".
Pentru ca suntem CRESCUTI cu "si va lasa pe mama si pe tatal sau si se vor lipi si vor forma unul" sau "pana ce moartea ne va desparti", si pentru ca nu stim sa rescriem pagini nescrise. Paginile inchipuirilor noatre despre viitor nu sunt scrise cu "ce fac in caz de divort?". De multe ori refuzam sa ne inchipuim macar vreodata ca os a ajungem in astfel de situatii si dintr-o data esti obligat sa te confrunti cu tot felul de trairi pe care, pana atunci, ai refuzat sa le crezi posibile.

E usor sa spui... "e daca nu ma inteleg cu el il parasesc", dar si cand o faci, dupa ce ai implicat atatea si dupa ce ai luat o gama larga de decizii bazate pe ideea ca a ta casnciie va functiona, este infiroator sa vezi ca toate deciziile si faptele tale se anuleaza. Totul se face scrum, se reitereaza. E foarte greus a iti imaginezi viata in situatii din astea, dar mite sa o mai si traiesti. In special daca este tot ce urasti mai mult, sa ajungi al ao astfel de situatie, sau cand consideri ca numai unii care sunt asa si pe dincolo ajung asa.

In primul rand e un esec pe care clar nu te asteptai sa-l traiesti, in al doilea rand este o trauma si in al treilea rand este ceva ce nimeni nu face decat constrans de evenimente.

E ca si cum esti mic si mama iti zice ca e bun pentru tine un vaccin dar tu cand vezi acul refuzi categoric sa accepti ca TREBUIE sa faci ce e mai bine pentru tine. Sa accepti vaccinul. Stii ca e bun, dar nu il doresti.

felicia74 spune:

uitati-va la filmul "povestea noastra" cu Bruce willis si Michelle Pfeifer, mie mi s-a parut genial, reflecta rutina in care ajunge un cuplu dupa n ani de casnicie. Si da si raspunsul la intrebarea ta, Ripley

Felicia si Ilinca Teodora (15 noiembrie 2005)

pesimistul este un optimist bine informat.

casandra spune:

Pentru ca nu mai facem copii.
Nu ati observat ca divorturile s-au intetit de cand familiile au 1-2 copii?
Copiii sunt crescuti in familii putin numeroase, sunt cocolositi , au tot ce viseaza parintii ca e bun pentru ei, au prieteni buni, de care se ataseaza, dar pe care ii schimba cand se muta, cand sunt suparati pe ei, ...
Un frate/o sora nu o poti schimba cand iti ia jucaria, face galagie, te deranjeaza. Te invata sa tolerezi slabiciunile celuilalt si sa te obisnuiesti cu frecusurile zilnice, sa ii fii alaturi la bine si la rau, sa il tratezi pe celalalt ca pe un egal.
Acolo unde sunt mai multi copii e si mai bine, omul e mai bine echipat pentru viata, te pregatesti sa iti suporti si proprii copii, pe care ii vei avea mai tarziu.

casandra spune:

O explicatie:
http://tainacasatoriei.wordpress.com/2010/02/26/mi-se-pare-ca-oamenii-iubesc-in-doua-mari-feluri/#more-2814