de ce divortam?

Citesc ultimul timp, nu numai pe forul de ff multe divorturi. Cupluri pe care le credeai perfecte ajung sa divorteze. De ce? Ce ne face sa ne schimbam atat de mult, incat ne despartim de omul pe care odata l-am iubit si cu care speram sa ne petrecem restul vietii? Majoritatea dintre noi nu ne-am casatorit sub impulsul momentului fara sa studiem mai intai ce luam. (in cazul acestora sa spunem ca s-au grabit si isi dau seama mai tarziu ca de fapt nu se potrivesc). Ceea ce nu inteleg este cum de dupa n ani de prietenie ajungi sa divortezi la doar cativa ani de casatorie?

Rufus spune:

Casnicia este o chestie serioasa.
In primul rand, sunt destui care nu stiu ce-i aia si o fac ca asa face toata lumea si copiaza modele din imediata lor apropiere. De exemplu parinti.
Este vorba de un contract, pe care-l semnezi la primarie, cu drepturi si obligatii. In general contractele au un termen, dar asta-i fara limita si, ca atare, greu de dus la indeplinire.
De aceea, uneori constati ca nu mai poti continua contractul, sau nu mai vrei, din muuuuulte motive. Fiind relativ usor de anulat, unii renunta, de comun acord sau unilateral.

Eu nu vad ceva de blamat. Cu mici exceptii, divortul are justificari solide, ne place sau nu sa credem asa ceva. Si, de cele mai multe ori, aduce o binemeritata liniste.

RUFUS, TORA si cele 3 minuni ale lorwww.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=80cd684043d64e6bf268f6&skin_id=701&utm_source=otm&utm_medium=email br / " target="_blank"> Surpriza 2008

buflea spune:

Divortam pentru ca "putem", pentru ca nu mai depindem unii de altii, putem avea grija de noi, putem merge mai departe singuri, ne permitam sa nu mai facem compromisuri, ne permitem sa stam intr-o relatie atat timp cat ea este frumoasa si pentru ca ceea ce ne-a unit la inceput, dragostea, se duce in timp - la toata lumea ...

Eu am mai scris pe undeva - omul nu este o fiinta monogama. Este normal, biologic vorbind, ca intr-o viata de om, sa te indragostesti si sa iubesti, sincer si cu de dedicatie, de 3-4 ori.

Normele sociale forteaza omul sa fie monogam. Inainte monogamia era o necesitate - femeia era dependenta 100% material de barbat. Si copiii erau dependenti 100% de femeie. Deci vroiau sau nu, era bine sa rau, femeia statea in casatorie de nevoie si barbatul ramanea casatorit din obligatie.

Societatea a evoluat in timp - femeia s-a emancipat, are acces la scoala, are acces la profesii din care se poate intretine decent, are chiar perspective de cariera ... de ce s-ar mai chinui sa stea intr-o relatie cand EA nu mai are nevoi materiale si EL nu mai are obligatia sa puna mancare pe masa ... emanciparea a adus, penru toata lumea, nu numai alte orizonturi dar si alte preferinte si pretentii.

Normele sociale trec si ele prin transformari. Desi sunt mai inerte, pentru ca cei vechi se lupta cu cei noi, tot s-au schimbat dramatic si inca se mai schimba.

Generatia bunicilor nostri se casatorea la 14 ani si murea la 35. Fetele erau imbracate pana la gat, li se vedea doar varful de la pantof si primul sarut se intampla in noaptea in care se daruiau sotului.

Generatia parintilor nostri se casatorea la 25 de ani, fetele purtau fuste scurte, fumau si dansau cha-cha-cha, bancile parcurilor nu se mai vedeau de saruturi dar primul sex se intampla totusi in noaptea nuntii.

Acum ? Pfuiii .... as putea sa o denumesc asa cum am citit intr-o revista "Tinerete catre batranete si libertate pana la moarte" . Ne casatorim cat mai tarziu, daca o mai facem ... facem in schimb sex din ce in ce mai devreme si copii din ce in ce mai tarziu, facem sex din ce in ce mai mult si copii din ce in ce mai putini, traim ca sa ne simtim bine, toata viata si nu ca sa indeplinim niste obligatii, nu prea ne mai "ducem crucea" decat daca e usoara si ne ofera satisfactii, definim responsabilitatea in raport cu bunastarea proprie in sensul ca livram un serviciu altora (sot, copii, commitmentul casatoriei in general) numai daca noi ne simtim bine si impacati cu noi. Divorturile vin asadar la pachet cu toate aceste transformari, de aceea sunt din ce in ce mai dese si deseori inevitabile. Sincer, eu cred ca in urmatorii 100 de ani, poate chiar mai devreme, institutia casatoriei va disparea, responsabilitatea copiilor va reveni strict a mamelor si obligatiile materiale in ceea ce ii priveste se vor imparti intre parinti.

Nu stiu insa daca chiar ne indreptam spre apocalipsa - desi incerc sa imi educ flexibilitatea in gandire si mie imi e greu sa vad atat de departe. Sunt crescuta in normele sociale traditionale si actionez ca atare - tolerez si fac compromisuri acceptabile ca sa raman langa omul pe care mi l-am luat acum X ani. Dar e munca si nu totdeauna usoara ... m-am surprins gandindu-ma la " DE CE TREBUIE" ?

Nu am insa aceeasi pretentie de la copiii mei - nu sunt sigura ca vor avea un singur commitment in viata lor, imi este chiar teama sa le spun asta, pentru ca nu stiu daca este bine ... incerc sa fiu pregatita pentru schimbare, pentru alt mers al societatii,pentru alte norme sociale ... macar sa nu ma revolte si sa nu am reactia bunicii mele cand a aflat ca eu, nepoata ei, am facut sex inainte de casatorie - " a innebunit lumea maica"

liliana83 spune:

Buflea, nu cred ca se putea spune mai bine!

casandra spune:

Pentru ca societatea a devenit de consum?

Mancarea... e ambalata mai frumos decat acum 30 de ani, sa zicem, dar calitatea e mult sub cea de atunci, fructele sunt mari si frumoase, de iti iau ochii, dar gustul, valuarea nutritiva....

Totul arata din ce in ce mai bine in exterior, si e din ce in ce mai putred in interior...
Asta se intampla si cu oamenii, cu relatiile dintre oameni...

Intotdeauna am ramas uimita de taria de caracter a bunicii mele, care cu blandete, dar fermitate, a trecut prin vremuri cumplit de grele... S-a nascut in 1913, a murit in 1987. Cate nu s-au schimbat in viata ei? razboi, foamete, comunism, i-au murit copiii, si-a crescut nepotii, boala, .... Dar prin ce nu a trecut... Dar a ramas ca o stanca, nimic nu a pus-o jos, a stiut intotdeauna ce e cu adevarat important in viata. Dumnezeu m-a binecuvantat cu o astfel de bunica. N-as putea sa duc nici macar o optime din ce a dus ea, desi, aparent, as avea resurse si posibilitati mai mari.... Dar nu e asa, sunt mai slaba pe dinauntru, nu am taria ei.

Victoria_mami spune:

Ia uite ce m-ar face pe mine sa divortez. Ce am subliniat mai sus. Daca as inceta sa-l iubesc. Daca as simti ca nu mai exista iubire si respect intre noi, as pune capat. Daca as simti ca nici unul dintre noi nu e fericit.

_
Mami de Printesa Victoria Isabella 22.05.2008

Victoria Isabella, Printesa Noastra Perfecta!

ruxij spune:

Hai bai buflea, ca bunicii nostri nu au murit la 35 de ani, ai mei au trait cam 70-80:) In rest sunt de acord.

MElise spune:

Divortezi atunci cand simti ca locul tau nu mai este acolo, intr-o casnicie in care nu te mai regasesti. Ceea ce ma enerveaza pe mine in societatea noastra este ca atunci cand doi oameni divorteaza toata lumea cauta motive concrete, "palpabile"... A divorta pentru ca "asa ai simtit" pare o nebunie, pentru multa lume. Sunt de acord cu ideea ca omul nu este o fiinta monogama. Asta nu inseamna ca divortul intervine atunci cand ai gasit pe altcineva... Se poate intampla, pur si simplu, sa constati ca dragoste pentru cel cu care credeai ca vei rezista pana la sfarsitul vietii sa se epuizeze, sa isi consume toate resursele. De altfel, cred ca o casnicie este, de la un punct incolo, o suma de compromisuri carora trebuie sa stii sa le faci fata daca vrei ca ea sa reziste. Poate ca ma insel. Poate ca e o dovada de maturitate daca stii cum sa accepti acele compromisuri sufletesti, insa cred ca asta difera de la om la om...

MElise

cristina_miruna spune:

Revin cu o intrebare: de ce ne mai casatorim? Perfect de acord cu Buflea, dar intrebarea este, din moment ce stim ca nu putem ramane monogami, de ce insistam totusi sa ne casatorim? Eu sunt de parere ca un act nu te leaga de o persoana, dar ca ai semnat acel act tocmai din dorinta de a fi legat de acea persoana. Cand te casatoresti cred ca tb sa fim constienti ca luam tot pachetul: sot, socrii, copii, treburi casnice etc. Tot ceea ce inseamna o viata in comun. Bucurii, tristeti, sprijin...tot. Asta inteleg eu prin casatorie. Cand semnezi acea hartie esti constient ca vrei sa fii monogam, ca e posibil sa-i asculti sforaitul noaptea, ca nu te va deranja ca-i va albi parul, si multe altele. Pur si simplu nu inteleg cum dupa ani de convietuire impreuna (concubinaj) o hartie poate strica totul. Se schimba ceva? Avem impresia ca suntem ingraditi? Lucruri pe care le faceam de bunavoie inainte acum ni se par obligatii? De ce ajungem sa gandim asa?

Iasmin08 spune:

Buflea, bunica mea a trait pana la 87 de ani, bunicu' are 96 si e inca in viata. Mentalitatea lor era asa: ''la bine si la greu''- si asa a ramas, desi au venit peste ei razboaie, boli, comunism, inundatii, necazuri pe care eu nu cred ca as avea taria sa le trec. Or fi fost dintr-un alt soi de aluat

Iasmin, mama de strengar de 8 anisori

A_Iulia spune:

Pentru ca speranta moare ultima . Si pentru ca exemplele din jurul nostru dovedesc ca este posibila si o dragoste eterna, curata, cinstita - ca o vedem la bunici, parinti, colegi...dar imposibil sa nu avem fiecare astfel de exemple.

Pentru multe dintre noi, casatoria a fost o chestiune la care am visat de mici, rochia de mireasa, cavalerul pe cal alb cu care vom trai impreuna pana la adanci batraneti...ca unele din noi ajung sa vada realitatea mai tarziu cu ochii lui buflea, asta nu ne impiedica sa visam frumos la tinerete.

Nu stiu care fata tanara se marita cu gandul ca nu-i problema, poate divorta oricand. Nu zic ca nu exista cazuri, dar totusi majoritatea cand isi alege partenerul spera sa fie pe viata, si nu doar asa, o incercare.
Eu n-as vrea ca fiica mea sa porneasca la un astfel de drum cu gandul ca poate fi temporar...