Cat de devreme e prea tarziu?
Raspunsuri - Pagina 5
sinzi_ana spune:
Conchita, acum cand trebuie sa "fim in rand cu lumea"
, da, eu ii spun sa ne apucam de spelluit...(in fine, la inceput i-am spus eu, acum vrea si el, caci il satisfac notele de A si il ambitioneaza). Dar, sincer, daca nu ar fi fost sistemul de notare care il va urmari mereu, nu stiu daca as fi insistat...
Cu siguranta ca ar fi recuperat mai devreme sau mai tarziu...
In rest, e foarte motivat sa faca singur, desi eu am de multe ori impresia ca nu lucreaza suficient (nu stiu de ce mi se pare "normal" sa il vad la birou un timp mai indelungat, dar se pare ca face cat are nevoie) si din cauza asta am tendinta sa ii fac program
.
Om sunt, si de asta ma simt influentata uneori de ceea ce aud in jur, sau citesc, de cum alti copii stau cu orele la teme, si mi se pare ca David e cumva obligat sa faca la fel...(am perioade cand sunt mai influentabila si il mai pun sa faca cate ceva, dar apoi imi dau seama, ca oricat as insista, el are un ritm propriu care ramane acelasi indiferent de presiunea pe care o aplic eu). Si este un ritm bun (ma calmez cand primesc tot felul de note acasa, si report cards si premii de la tot felul de mini concursuri)
Ca sport, l-am dus la multe, si el a decis ce ii place (in general i-au placut toate). A avut o vreme cand a cerut sa nu mai mearga la inot, si l-am retras, apoi s-a razgandit si a vrut inapoi.
Cu pianul este absolut pasionat, si este singurul lucru pe care il face cu o placere speciala si satisfactie maxima...Din pacate, eu nu pot decat sa il ascult si sa ii platesc lectiile
Acum, sa nu crezi ca nu il mai oblig sa faca chestii, caci slabiciuni avem toti, si ma mai ia gura pe dinainte...dar incerc sa ii pun lui dorintele in fata si nu pe ale mele...si cred ca imi ieste 85% din timp
patou spune:
ce-mi place subiectul...destul de multa vreme m-am stresat ca n-am fost la inaltime, ca am ratat momente pretioase si ireversibile din viata copilului meu (ex. perioadele cu spiritul absorbant de care vorbeste Montessori). Acum m-am relaxat si constat cu surprindere ca nici n-am fost chiar atat de incompetenta precum se parea tinand seama de ce scrie prin carti de fapt mi-am lasat copilul in ritmul lui, si el abia pe la 2 ani jumate a inceput sa fie interesat de carti si atunci a fost momentul in care i-am spus cand punea degetul pe o imagine ce reprezinta (pisica, casa, catel etc). pe la 3 ani a inceput sa vorbeasca si am inceput si eu sa-l invat una alta, literele de ex. si asta s-a dovedit extrem de folositor, caci a invatat de unul singur sa scrie. Prima propozitie pe care a scris-o continea doar consoane, am vrut sa-i explic cum sta treaba cu vocalele dar n-a fost interesat, iar acum scrie singur si credeti-ma aproape perfect..si a invatat in ritmul lui fara stress, fara nervi, fara metoda si ...fara profesor
www.pecontpropriu.unblog.fr" target="_blank">blogul meu
andusha spune:
Eu nu sunt de acord ca e preferabil sa stie copilul sa scrie si sa citeasca cand merge la scoala ca sa ii fie mai usor. Din doua motive:
1. Oricum merge la scoala, deci daca stie sa scrie si sa citeasca (vorbesc de sistemul de invatamant din Romania) inainte de scoala, solutia e sa-l inscrii direct in clasa a doua, pentru ca altfel pierde 4 ore pe zi, timp de noua luni;
2. Cand copilul invata singur la varsta prescolara e ok, dar daca insisti sa invete cand nu e pregatit sau nu are chef, iti strici relatia cu copilul fara ca el sa castige ceva. Cred ca e preferabil sa incurajezi o relatie parinte-copil foarte deschisa si fara control excesiv, este mult mai importanta in copilarie si pentru formarea viitoare decat varsta la care invata sa scrie si sa citeasca. Iar cu cartile citite se poate rezolva pentru ca ii citesc parintii, bunicii, matusile, prietenii mai mari. Nu vad de ce sa nu le citim noi in continuare, mie imi face placere sa ii citesc si o s-o fac pana la orice varsta, plus ca deja cartile pe care i le citesc imi plac si mie (eu sunt fan Roald Dahl, de exemplu).
Nu inteleg abordarea dupa care copilaria trebuie sa fie "startul bun al copilului in viata" din punct de vedere academic, de ce nu poate sa fie o perioada fericita si interesanta prin ea insasi, fara atatea asteptari pentru mai tarziu.
Si inca ceva: copiii invata cel mai mult din exemplul parintilor: daca noi suntem interesati de cunoastere, citim mult, suntem la curent cu noutatile din domeniul nostru sau din alte domenii care ni se par interesante, avem hobby-uri, invatam ceva nou in fiecare an, copiii vor face la fel. Cei care sunt blazati, plictisiti de orice (nu neaparat de scoala, scoala e in mod real plictisitoare de multe ori) sunt, din experienta mea cei care au parinti la fel de blazati si de plictisiti. Cam ca si cu competivitatea exagerata: copiii care nu stiu sa piarda la jocuri, care plang pentru un calificativ prost sunt cei care au parinti la fel de putin capabili sa se adapteze micilor esecuri.
M-am cam intins, dar ce vroiam sa spun este ca, dupa mine, nicioadata nu e prea tarziu pentru invatare academica, dar de multe ori (cel putin din ce am vazut eu) poate sa fie prea devreme pentru sanatatea relatiei parinte-copil.
Luna1 spune:
Mie mi se pare mult mai important ca eu ca si parinte sa pun bazele sociale, sa cresc un copil nestresat, iubit si iubitor, un copil confident, increzator, si stapan pe sine.
Mai departe ii dezvolt latura care il intereseaza, adica cea mica de ex e toata ziua cu cartea in mana in concluzie ii citesc mult, ii plac puzzle-urile, ne jucam cat putem, insa o las in ritmul ei si in limita intereselor ei.
Zilele trecute ascultam la radio o emisiune si zicea tanti aia ca daca copilul ei nu vine de la gradinita cu culori si acuarele pe haine, si cu nisip in chiloti inseamna ca n-a fust o zi "fun" pentru copilul ei. Sunt de aceeasi parere.
Consider ca in perioada prescolara trebuie sa ii dau incredere si posibilitate sa aiba aripi sa zboare.
Cosmin a intrat la scoala la 4 ani jumate. Acolo se pune deja accentul pe invatat sa scrie, sa citeasca, matematica etc. Ca si nivel de dezvoltare este in grupele cele mai bune din clasa, la 5 ani citea cursiv, scria, la 6 ani a inceput tabla inmultirii, la 7 o stia pe toata, acum la 8 ani jumate face ecuatii , desface paranteze, fractii, etc, citeste Harry Potter fara probleme (doar un ex, citeste si multe alte carti) stie toate tarile Europei unde sunt, capitalele lor...
Totul s-a petrecut la scoala iar noi ne-am dat doar suportul, adica am intrebat ce putem face pentru a il ajuta acasa si asta am facut. Nu am vrut un geniu desi mi se spune de la scoala ca este peste nivelul clasei, ma bucur, sunt mandra, insa nu asta mi se pare cel mai important in viata.
In viata vreau ca si copiii mei sa stie ca ii iubesc chiar daca aleg sa fie maturatori pe strada. Si vreau sa stie ca sunt maturatori pe strada care pot fi mai inteligenti decat mine, cu o cultura generala mai vasta.
Ori daca eu as pune shaua pe cea mica sa invete literele si tabla inmultirii la doi ani nu cred ca as transmite mesajul asta.
Mamica de stelute Cosmin (30 iulie 2001) si Adelise (11 august 2007)
ioanadara spune:
Luna, in Romania sunt copii care merg abia la 7 ani si jumatate la scoala.Imagineaza-ti ca daca numesti "constrangere" in Romania incercarea parintilor de a-si invata copilul numerele intr-o joaca de o jumatate de ora pe zi la 6 ani, inseamna ce cei din Anglia care la 4 ani jumatate merg la scoala sunt de-a dreptul persecutati.Deci, repet: dupa 4-5 ani poate alege in cunostinta de cauza si este de datoria parintelui sa il ajute.Eu am considerat ca doar lenea m-ar putea face sa nu-mi ajut copilul de 5 ani de exemplu sa cunoasca literele.
Luna1 spune:
Ioanadara pai cam asta ziceam si eu, poate nu m-am exprimat prea clar, am raspuns si la celalat subiect asemanator de la parintii intreaba. Eu cred ca potential inainte de 7 ani exista si asta mi-a dovedit-o fiul meu care nu a fost constrans si la 4 ani jumate, in joaca si metode nestresante a invatat sa citeasca.
Eu doar l-am ajutat acasa citind carticelele de la scoala (adica primesc o carticica in mare parte cu poze si o propzitie dedesubt, care trebuie citita. Cu timpul carte devine cartulie, acum de la scoala primeste carti cu 100 pagini si o poza ici si colo).
Eu doar a spus ca perioada prescolara am considerat-o importanta pentru a cladi omul de mai tarziu, psihologic vorbind. Ca de invatat sa citeasca nu vad de ce ar stii cea mica literele la 2 ani jumate cand oricum nu va stii cum sa citeasca si ce sa faca cu cunostinta asta iar peste 2 ani cand va avea capacitatea de intelegere va invata oricum sa citeasca.
Si daca l-ai ajutat sa cunoasca literele pentru ca asta a venit dintr-un interes propriu si capacitatea de a intelege la ce folosesc nu o consider constrangere. Mi se pare normal ca un copil de cinci ani sa VREA sa stie sa citeasca.
Anormal mi se pare sa pun un copil de 2-3 ani pe un scaun si sa-l invat literele cand el nu prezinta interes in aceasta directie. Si rar am intalnit copii care vor sa invete sa citeasca la 2-3 ani. Este de cele mai multe ori dorinta printilor de a se lauda pe forumuri si in parc ce pot face odraslele, no offence.
Mamica de stelute Cosmin (30 iulie 2001) si Adelise (11 august 2007)
ioanadara spune:
Am inteles .Eu am vrut sa spun ca in general "daca numesti constrangere" asta nu e in regula.Nu ma refeream exact la tine ci doar voiam sa ma folosesc de exemplul cu scoala la varste mai mici, lucru care mie mi se pare laudabil dar care intr-o tara ca Romania nu ar functiona sigur.
Am scris repede(ca si acum) pentru ca fac 5 chestii o data.
Si asta: "perioada prescolara am considerat-o importanta pentru a cladi omul de mai tarziu, psihologic vorbind" mi se pare foarte adevarat.
andusha spune:
Exista un curent de opinie printre psihologi si educatori din vest care leaga educatia timpurie si implicit, inceperea scolii la varsta de 5 ani (cum este in Uk si in State) de cresterea incidentei anxietatii si depresiilor la adolescenti. A tot aparut in online studiul despre nivelul fericirii resimtite de copii si adolescenti : Olanda si tarile nordice, in fruntea listei, UK la capatul opus (Romania nu cred ca a fost inclusa in studiu).
Fiecare parinte stie cel mai bine cat duce propriul copil, dar analizand adultii din jurul nostru nu poti sa nu te intrebi daca o buna parte din anxietatile, rivalitatile, tensiunile inutile pe care le dezvolta nu s-ar fi putut evita prin educatie.
Iar eu nu cred ca lenea este singurul motiv pentru care nu iti inveti copilul la cinci ani literele .Sigur pot sa mai existe si alte motive.
ioanadara spune:
Eu m-am referit la un copil normal dezvoltat, de 5 ani,care VREA sa invete literele.Am subliniat pentru a nu ajunge la generalizari.
Cat despre fericirea nordicilor, nu ma pronunt pentru ca sora-mea a stat cativa ani in Finlanda si a constatat exact opusul.Insa sondajul daca asa zice, asa o fi.
Dar la cati ani merg popoarele astea aparute ca "cele mai fericite " la scoala?
andusha spune:
In Finlanda scoala incepe la sapte ani:
http://en.wikipedia.org/wiki/Education_in_Finland
In Olanda, la cinci ani, scrisul si cititul ceva mai tarziu:
http://en.wikipedia.org/wiki/Education_in_the_Netherlands#Elementary_School
Eu exprimam un punct de vedere, tocmai pentru a invita la mai multa toleranta in legatura cu opiniile diferite ale altor parinti.