Cat de devreme e prea tarziu?

accept92 spune:

Activitate structurata nu inseamna activitate facuta dupa un program anume. Este vorba de structura activitatii in sine. De exemplu ii dai copilului de 1 an jumate o pensula si niste culori. Daca la acest joc nu adaugi si o structura copilul se va plictisi foarte repede. Daca il lasi sa scufunde mana in culoare si apoi sa lase urma manutei pe hartie devine un joc structurat, cu o finalitate si o rutina a sa, si astfel copilul se implica si se concentreaza. Sau ii poti propune sa desenezi tu cu creionul o bulina verde si el sa umple bulina tot cu verde. Insa copilul nu trebuie sa urmeze musai structura jocului, daca in loc de verde o sa umple cu galben e foarte frumos si asa, important e sa-i propui. Jocurile sunt mai frumoase cand urmeaza niste reguli si au un scop.

In ceea ce priveste conceptul de exercitiu, orice joc exerseaza ceva. Atentia, motricitatea, asocierea, etc. Fara sa-ti propui probabil ca ai facut cu copilul tau exercitii inainte de a invata sa mearga. Ori a facut mici pasi intre parinti, sau a fost sustinut de manute, sau poate a exersat singur tinandu-se de mobila. Deci exercitiul este o activitate pe care o faci cu scopul de a stapani o abilitate. Acum cand copilul merge foarte bine nu mai poti spune ca exerseaza mersul, dar cand mergea tinut de manuta cam asta facea.

conchita spune:

hahaha, sunt pe jos de ras, salam basescu!!

si cum i-ai povestit de toate cele politice, ai facut comparatii cu personaje de poveste sau direct asa? si reactia lui?

happiness, vorbeam noi deunazi despre cine decide prioritatile la subiectul tau cu notele, iti amintesti? vezi ca fetita ta stie foarte bine si ii este foarte clar care e mai importanta. :-)) intrebarea e: ne lasam condusi de ei sau mai intervenim pe ici pe colo in punctele esentiale. intrebare si pentru Sanziana: ti-a cerut David sa-l ajuti la spelling sau te-ai oferit tu sau pur si simplu l-ai anuntat ca de azi inainte aveti exercitii de dictare? intrebare pentru toata lumea: cand i-ati dus la cursuri de dans, pian, inot, etc, v-au dat ei semnale ca ii intereseaza sau i-ati dus oricum si dupa aia, in functie de vocatiile lor, ati continuat sau nu? happiness: a fost si sonia la dans 6 saptamani asta-vara, dar pentru ca dansa tot timpul inainte. nu i-am reinnoit abonamentul, pentru ca nu ne-a placut de instructoare. de asta vara merge la gimnastica tot asa, pentru ca sare si se catara pe inaltimi nebanuite si cumva am zis ca mai bine s-o ghideze cineva care se pricepe in asa fel incat sa nu-si franga gatul. merge de cateva luni deja si continuam cat o vrea. si daca nu mai vrea, desi e "buna", care e abordarea? voi cum procedati la faze de-astea?

happiness spune:

Conchita,fiica-mea iubeste dansul pentru ca il iubeste si pe antrenor.Daca nu era el sigur ar fi renuntat,de fapt am schimbat si clubul pentru a-l urma pe el,ca multi alti copii de la primul club unde eram.Nici in gluma nu ii pot spune sa renunte la dans,dar daca e sa o mai impulsionez cu ceva,acel ceva e mereu dansul."Daca nu....nu mai mergi la dans."Fireste ca nici macar eu nu cred in ceea ce spun.
Am dus-o la dans din dorinta de a o desprinde de tv si calculator.Imi placeau fetitele care fac dans,pentru pozitia lor eleganta,imi doream si eu asta pentru fiica-mea si imi doream sa socializeze,sa devina mai indrazneata.Mai mergeau si alti copii de la gradi si a vrut si ea.In timpul primului an,a avut un antrenor foarte bun care a plecat la un moment dat si am invatat-o ca nu e bine sa lasi neterminat ceva ce ai inceput,ca e bine sa nu renunti la ceva ce faci bine.Desi nu era innebunita dupa noul antrenor,a mers in continuare,iar cand s-a intors primul ei antrenor,la un alt club,am mers pe mana ei si am schimbat clubul.Daca mi-ar fi spus vreo clipa ca vrea sa renunte,as fi incercat sa o conving ca trebuie sa mai incerce,ca e foarte buna,ca ar fi pacat sa se lase.Nu as fi obligat-o insa daca nu ar mai fi vrut.Din fericire nu e cazul.La noi nu e vorba doar ca iubeste dansul si atat.Il iubeste si pe antrenor,ii sunt dragi colegii(face dans modern),participa la spectacole/filmari...E o lume magica care alaturi de scoala ii completeaza universul.Poate vei fi atat de norocoasa incat sa gasesti si tu pentru Sonia ceva care sa o incante intr-atat incat sa renunte la o petrecere pentru copii pentru acel lucru,sau sa vrea sa il faca mereu,chiar si cand e bolnavioara.

mihuta spune:

M-am lamurit. Eu consideram exercitiu orice activitate repetitiva cu scop educational. Adica orice face un copil e exercitiu, ales natural in functie de dorinta si preferinte. In acest context nu intelegeam exercitiile n plus facute cu copiii, adica sa ii pui sa faca ceva ce nu vor sau nu cum vor sau nu cat vor. Insa Adina are dreptate, probabil ca sunt lucruri care sunt chiar interesante si pentru copii, si le pot face din placer

Probabil ca functioneaza structura la varste mai mari, la noi de exemplu Sophia nu e interesata de ceea ce vede ca nu poate face cum vrea, deci n-as avea sanse sa o fac sa repete o activitate decat intr-o lupta de vointa pe care nu o fac din principiu. Concret, avem sevalet si ocazional o las sa picteze. Incerc pe cat pot sa ma abtin de la a interveni in pictura ei, si asa imi creste tensiunea cand vad cata mizerie se produce. Pardon, arta. Ea nu vrea sa picteze doar hartia de pe sevalet, de fapt e cel mai putin interesanta, prefera marginile sevaletului, sau sa intre intre picioarele sevaletului sa picteze pe dinauntru. Am incercat sa ii arat ca e mult mai fun sa pictezi cu fiecare culoare in parte decat sa le combini de fiecare data pe toate intr-un maglavais gri-cachi. Mi-a raspuns sec "Nu conteaza". Asa ca "picteaza" cu mainile si tine mortis sa faca o adevarata ciorba din apa amestecata cu toate culorile. De-abia atunci scoate pensula, "eu piptez cu apa".

In fine, eu cred ca sunt de cealalta parte a podului, ma feresc de structura, incerc sa nu intervin in jocul ei prea mult, ca sa nu ajung sa ma joc eu si ea sa se uite. Tot ce a invatat a fost din joc, fara nici un scop propus, culorile in gardul de la locul de joaca, sa numere in timp ce urcam scarile, regulile sociale prin mimetism (buna ziua, ce mai faceti, multumesc, cu placere).

In legatura cu activitatile extra, eu una as vrea sa ii ofer Sophiei ocazia sa vada de una singura daca ii place o activitate sau nu. Intentionez sa o dau la balet (este ceva pentru copii, deci nu de perfromanta, etc), isi doreste foarte tare, ii place sa danseze, prinde foarte repede miscari, si de cand a auzit de verisoasa ei (care are 7 ani) ca merge la balet, astepata cu nerabdare sa mearga si ea. Daca ii va placea, ramane de vazut. La fel si cu muzica, dragoste mare, are preferinte clare in materie de melodii si toata ziua zdrangane pianele si xiloafoanele de jucarie. Bunicul ei i-a promis pian adevarat cand va mai creste asa ca si asta o bucura. Asta nu inseamna insa ca se va si dedica studiului sau ca nu vor fi alte activitati care sa o preocupe mai mult.

Recunosc ca nu m-a preocupat foarte tare subiectul, pentru ca eu cred ca natura (inteleapta de ea) n-a lasat in mainile genitorilor dezvoltarea inteligentei copiilor. Ei au rolul de a crea cadrul propice in care copilul sa poata explora, invata, descoperi, crea. Asa se si explica de ce apar atatea minti sclipitiare din medii defaorizate si defavorizante financiar, social. Restul e pentru parinti, care simt nevoia sa intre in competitie prin copii lor cu restul lumii sau macar sa se asigure ca le ofera "un start bun in viata". Recunosc si noi cadem periodic in capcana asta, mai ales tatal, care este competitiv din fire, ca orice barbat.

accept92 spune:

Nu suntem chiar de parti diferite. Eu cand vad cum ii pune bunica-su telefonul la ureche si repeta enervant "Spune Aloooo! Spune Aloooo!" se face parul maciuca pe mine. Nici eu nu-i spun ce sa faca si lucrurile se lipesc de ea in mod firesc, in functie de inclinatii si interese, unele se lipesc cu prioritate. Si ea se joaca mult singura, deja a inceput singura sa aiba un joc structurat, si cand nu avea stateam de-o parte. Dar am observat ca uneori lipsa de structura a jocului o enerva chiar pe ea, si ori venea sa traga de mine sa ma alatur, sau abandona, sau sarea de la un joc la altul. Si eu cand interveneam, propuneam o structura care o atragea si o implica, ii stateam un pic alaturi si apoi continua singura. Daca interveneam fara sa propun o structura nu reuseam nici eu sa o tin la joc, tot iritata era si oscila intre jucarii. Dar nu am nici timp nici dispozitie sa stau toata ziua sa ma joc, deci in marea majoritate a timpului e singura cu jocurile ei.

conchita spune:

Happiness, multumesc de explicatii. eu nu-i conditionez, insa, nimic cu suprimarea unei activitati care-i place, aici gandim diferit. instructoarea noastra de dans erau de fapt doua:-), mama si fiica. foarte excesive in atitudine si cam isterice amandoua, iar copiii simt imediat. am mai vb si cu alti parinti, am crezut ca mi se pare mie, dar si ei au remarcat acelasi lucru. au reusit performanta ca de la a treia lectie sa aiba niste copii recalcitranti, total dezinteresati de clasa, a mea inclusiv. de unde prima zi erau in absolut extaz. btw de norocoasa, eu ma simt deja norocoasa. :-))

Mihuta, diferenta intre jocul liber si jocul structurat e cam intre un copil care sta acasa cu un parinte mai AP nitel :-)) (sorry ca aduc asta in discutie) si gradinita. acasa initiativa ii apartine, la gradinita are program clar de activitati caruia trebuie sa i se supuna. mai mult, scopul fiecarei activitati este declarat si premeditat "educativa" si de "invatare" unde dirijorul e adultul. acasa (sau in alte tipuri de institutii, vezi Montessori, cu amendamentul limitelor si ingradirilor partiale), copilul initiaza descoperirile si "lectiile", acompaniat de parinte. dilema e cat lasi copilul sa dirijeze si cand (cat de devreme ca sa nu fie prea tarziu) si daca iei bagheta de dirijor, cu scopul de a-l aduce la zi cu cerintele institutionale si cu standardele medii pentru varsta lui. poate am fost mai clara acum, sper.

eu am alta experienta cu Sonia si pictura. de la inceput i-au fost la indemana tot felul de ustensile, inclusiv creioane, pensule, vopsele. a inceput destul de devreme coloratul si putin dupa pictatul, cam cand avea un an si un pic. am refuzat sa discut vreodata subiectul picturilor sale pana a inceput ea sa-mi "povesteasca" ce picteaza. nu i-am propus nici un "joc" stimulant, nici o structura si, contrar parerilor pareriste ale generalizatorilor de ocazie, picteaza cu orele, nu se plictiseste, este pasiunea ei nr. 1. pe de alta parte, am discutat indelung despre picturile altora (mergem regulat la muzee), ale mele inclusiv, din carti si albume de arta, dar nu am dat niciodata tonul la opinie, adica sa zic: asta e mar, rosu merge langa galben, verde e rece, intelegi tu. Sonia amesteca la culori de nu se poate, nu vad ce e rau in asta, experimenteaza. cand are chef, foloseste doar o culoare (maro pentru globurile de craciun), sau face curcubee dispunand frumos o culoare neamestecata cu alta (ieri, cand a pictat un far de lemn), mai picteaza si cu varful de lemn al pensulei, etc. :-)) plus, eu nu "o las" sa picteze (asta e structurare) si nu ii zic "ce zici, ai chef sa pictezi? cand incerci sa aplici unui copil matricea conceptuala a parintelui, aia numesc eu structurare, pe langa ce-am zis mai inainte. si mi se pare si nedrept.

un alt exemplu, vad ca vorbiti de carticelele cu exercitii pentru 3-5 ani. sa zicem ca ii iau si eu. abordarea mea o stiu de pe acum, nu ii voi spune direct sa uneasca iepurasii cu morcovii, ci va fi la latitudinea ei ce vrea sa faca sau daca. e aceeasi chestie ca si cu cartile de colorat si foile albe, pe prefer pe ultimele. in schimb, cand merge la tati care are teancuri de carti de colorat, se plictiseste imediat si cere coala alba.

A_Iulia spune:

Pai cam pe toate le incepi la varsta cand copilul isi poate da cu parerea. I le propui si vezi cum reactioneaza. Dupa prima ora de Aikido fii-mea a concluzionat ca nu mai are ce cauta acolo, iar la tenis nici nu a vrut sa auda, nu am reusit s-o conving nici macar sa mearga sa stea sa vada cum e.

In schimb merge cu placere la balet, dansuri, inot. Si de toate s-a bucurat ca o inscriu inainte sa le testeze, abia astepta prima ora.

Cu pianul inca nu stiu. Posibil sa-i placa, insa poate ca este prea greu pentru ea, nu stiu, nu reactioneaza cu aceeasi placere cu care reactioneaza la celelalte activitati care-i plac. Deocamdata am facut o pauza, as vrea sa reluam, insa o vad ca nu e prea convinsa.

buli spune:

eiiii, poveste ...
i-am zis pe scurt despre fiecare, cu ce se ocupa.
presedinte, parlament, guvern. mai stie si ca sint tari cu regi si regine. si cam atit.

apoi s-a mai sesizat singur in campania electorala, m-a intrebat ce e cu toti oamenii aia pe stilpi. i-am explicat pe scurt iar si apoi a fost curios cine a cistigat intrecerea.
a zis ca lui ii pare mai bine ca a cistigat basescu pt ca "geoana e ca ala din povestea cu doi oameni". zic: care poveste, mami? si el cica: "aia in care unul orb si unul care nu poate merge si se conduc unul pe altul"
si iaca asa fuse si lectia de educatie civica

www.youtube.com/watch?v=YhWZ7bpfQag" target="_blank">@

ioanadara spune:

Atunci cand e vorba de cursuri extrascolare in mod sigur trebuie sa iti dea ei un semn ca le place.In general ei vor sa mearga acolo unde merg si prietenii lorsi aici eu intervin doar.La triere.
Adica, atunci cand mi-a spus ca vrea la balet, sah, inot, calarie, modelaj si mai vrea si la calculator pentru ca asa merge fetita X de la 4 ani bineinteles ca mi-am spus punctul de vedere.Adica, am spus: alegi doar doua activitati dar fara calculator pentru ca nu are sens la varsta asta sa-ti strici ochii aiurea(asta mi-a venit atunci in cap) si fara calarie pentru ca cere multe cheltuieli suplimentare si nu le vad rostul(aici am adaugat ca daca cineva ma va face vreodata sa le vad rostul vom vorbi iar pentru ca este intradevar un sport frumos si te apropie de animale intr-un mod just).
Trebuie sa mai spun ca eu nu ii las la activitati de genul inainte de 4-5 ani deci este o varsta la care ei pot alege.

ioanadara spune:

In legatura cu joaca de-a invatatul literelor sau a incurajarii activitatilor educationale acasa in familie, eu cred ca nu exista "prea devreme".Adica, eu le explic literele, cifrele si multe altele in joaca asa cum au spus si fetele mai sus in functie de cat duce copilul.
Am observat ca la copilul care a fost cel mai receptiv inainte de varsta scolii si a mers la scoala"blindat" a fost si clasa intai foarte placuta si el a avut mereu o atitudine pozitiva fata de scoala .Cel care nu a "percutat " la chestiile gen numere, litere, silabe, urcat si coborat pe scara lui 5 sau a lui 10 de exemplu, desi stia mult mai multe lucruri decat fratii lui despre planete, dinozauri, paduri si mai stiu eu ce minuni il interesau pe el si despre care am rascolit net ul sa aflam amanunte si jocuri interesante , ei bine lui i-a fost foarte greu in clasa intai si m-am invinovatit putin pentru ca am mers pe principiul incurajarii laturii care i-a placut lui.Pur si simplu ca mama ma durea inima cannd il vedeam cum se intristeaza in fata temelor zilnice pe care acum trebuie sa le faca si intotdeauna m-am gandit ca am gresit ca nu am fortat putin nota inainte de scoala.
Deci, din experienta mea de mama spun ca echilibrul trebuie cautat in functie de copil insa daca nu ai bani de scoala particulara care sa se muleze putin pe aptitudinile lui, atunci este bine sa fie pregatit in clasa intai .