Help: probleme cu baietel de 4ani

denizel spune:

Ruxita, pe cuvant de onoare ca nu m-as fi dus!
As fi facut-o doar daca, discutand cu copilul si explicandu-i cat e de importanta pt. mine (sau pt. prietena mea) vizita aceea, el ar fi renuntat la prietenii lui si ar fi hotarat sa mergem.
Iar daca el s-ar fi hotarat sa mearga, l-as fi ridicat in slavile cerului pentru cat a fost de dragut si amabil si atent si la nevoile altora .

Maamiii, îmi place pielea ta! E ca de câltitză" :-)) - din jurnalul unei mămici de băietel.

anca_a spune:

Ruxij, eu l-as fi dus. Daca ar fi plans, i-as fi spus ca imi pare rau, ca inteleg ca nu vrea sa mergem dar eu tin neaparat sa-mi vizitez prietena. Daca as fi avut alternative (bunici, rude) i-as fi propus una si l-as fi lasat sa aleaga. Daca nu, nu.

Diferenta ar fi fost ca i-as fi luat in considerare sentimentele, l-as fi consolat sincer, fara sa ma gandesc o clipa ca uite ce copil mofturos si rasfatat am si fara sa-i trantesc ceva de genul : "in casa asta eu hotarasc".

Sabina spune:

pai si eu as fi mers si i-as fi spus ca eu nu-mi vad prietena asa de des cu isi vede el prietenii si ca il rog sa inteleaga ce important e pt mine.



Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!

Cum mi-am alaptat copiii


Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo

freedelia spune:

Ruxij, daca nu ma insel, copilul tau are 7-8-9 ani. LA varsta asta, un copil crescut AP din fasha a ajuns sa fie intelegator si ingaduitor cu cei din jur. Adica, daca i se explica, e in stare sa inteleaga ca e o situatie speciala si cauta solutii sa faca ziua mai putin plicticoasa. Isi exprima in mod deschis nemultumirea, dar nu mai plage si face crize (cum faceam eu de exemplu, cand trebuia sa mergem intr-o vizita plicticoasa -- refuzam sa ma imbrac, acolo stateam imbufnata, raspundam obraznic, etc).

Daca ar fi vorba de un copil mai mic, dar totusi suficient de mare cat sa nu vrea sa mearga acolo (3-4 ani) i-as explica, i-as spune ca din pacate nu se poate schimba acest program si am incerca sa cautam impreuna metode sa facem ziua respectiva mai placuta (ce jucarii vrei sa iei, poate acolo vrei sa faci ceva mai deosebit, ce nu faci des -- de exemplu, noi nu avem inca jocuri video gen wii, asa ca de cate ori trebuie sa mergem undeva unde copiii nu prea vor, daca acea familie are wii, intrebam daca e ok si uite asa, iesim toti in castig, ei se joaca la wii si noi ne petrecem ziua cu familia respectiva).

Cred ca, cel putin in cazul meu, as incerca sa ma gandesc cum as vrea sa ma ia sotul pe mine in asemenea situatie. As vrea sa imi zica nu ma intereseaza ce ai de spus, o sa mergi cu mine sau as vrea sa incerce sa gaseasca o solutie care sa ma multumeasca, macar partial si pe mine? Evident, cea din urma varianta, asa ca incerc sa o aplic tot pe asta si copilului meu.

31+, John (11 Martie 2004), Jodie (16 Martie 2006)
POZE

ruxij spune:

Deci unele v-ati fi dus, altele nu. Cum se dezvolta aceasta empatie pt. nevoile altora la un copil care este obisnuit ca doar nevoile lui primeaza?

Va spun ce i-am spus eu copilului. I-am spus ca uneori in viata facem lucruri care nu ne plac foarte mult sau renuntam la lucruri care ne plac noua f. mult, ca sa ii putem face fericiti pe prietenii nostri, pe cei din jur. I-am spus ca acesta este un eveniment f. important in viata prietenei noastre si mergem ca sa participam si noi la el, sa o facem sa se simta bine, cateodata ne daruim din timpul nostru in felul acesta. Si ca si alti prieteni fac acelas lucru pentru noi (si i-am dat exemple). El a zambit cu o mutra din care am citit eu ca se simtea important si generos si n-a mai spus nimic. Dar duminica seara mi-a spus "mami, nu prea mi-a placut acest weekend, a fost plictisitor acolo". I-am repetat teoria si l-am laudat pentru cat de bun a fost.

Eu cred ca unui copil nu trebuie sa ii indeplinim intotdeauna DOAR nevoile lui, dupa cum mi se pare mie ca inteleg din ceea ce promoveaza grupul AP. Cum isi dezvolta empatia copilul dc. intotdeauana doar ce vrea el primeaza? Sunt adepta explicatiilor, dupa cum vedeti, dar inainte de 3-4 ani si in anumite cazuri, legate de sanatate (mancat/somn) si siguranta (comportament pe strada etc), copilul nu intelege intotdeauna aceste explicatii. Eu cred ca la aceste varste, explicatiile trebuie acompaniate de reguli FERME, care nu se schimba niciodata. In legatura cu vizitele, nu este necesara atata fermitate, dar cu culcat/dormit/netavalit pe jos, eu sunt de parere ca da, regulile ferme si batute in cuie sunt necesare. Cred ca regulile ferme dau siguranta copilului. Ei vor sa stie in general cum se desfasoara ziua si asta ii linisteste. Stiu ca ora 8 e de culcare, intra in reflex.

alinutza00 spune:

ruxij, inainte de toate, as legitima ceea ce simte, e normal sa fii suparat, si eu as prefera sa ma intalnesc cu prietenele in loc sa fiu obligata sa merg intr un loc ce nu intereseaza, dar imi pare rau, pentru mama e foarte important. In viata prietenei la care tin se intampla ceva important si imi doresc muuuult sa fiu langa ea. Daca sunt cateva ore libere in program poate facem ceva ce i va placea si lui (ai mei n ar refuza niciodata vreun muzeu, parc cu dinozauri ). I as promite ca la intoarcere ii voi face un tort sa l pape cu amicii. Fara un joc ceva din aeroport oricum n as scapa :). Al meu si ar da ochii peste cap "Ufa mama, bine, bine, merg...." . Moa moa, cinspe pupici

buflea spune:

Pai aici intervine combinatia aia de gene care e diferita de la om la om ... modalitatea ta de a functiona, de a supravietui, de a simti ca ai facut tot ce trebuie, se defineste prin a indeplini toate cerintele copilului, de a sta in fundul lui indiferent de orice altceva. Eu functionez diferit si deci imi cresc copiii diferit ...
Eu am alaptat pana la 4 luni cand am plecat la serviciu ... am plecat ca a trebuit financiar dar si pentru ca am vrut ... am vrut sa raman conectata cu profesia pe care mi-am ales-o, am vrut sa schimb mediul maternal, am vrut sa imi folosesc mintea si la altceva. Copiii au fost bineveniti in viata mea dar in primele luni de viata mi-au dereglat un echilibru pentru care eu am muncit ani de zile (scoala, integrare intr-un serviciu nou, intr-o tara noua) ... si eu AM VRUT sa restabilesc acest echilibru in noile conditii. Si crede-ma ca nu am avut nici un fel de mustrare de constiinta ca i-am alaptat doar 4 luni, au crescut foarte bine, sunt extrem de sanatosi, nici o trauma de nici un fel ... sa fi facut ceea ce ai ales tu sa faci, pe mine m-ar fi distrus psihic pentru ca eu ma consider mai mult decat un mediu pentru copiii mei - ma consider un om activ care incearca sa traiasca viata prin toate elementele ei, nu numai prin copii.

Dar inca o data - asta este felul meu de a ma simti bine. Asa cum ai spus, daca tu te simti bine oferindu-te integral copiilor, fa asta.
Dar sunt sigura ca nici copiii mei si nici ai tai nu sunt mai impliniti fizic sau psihic, nu sunt mai avantajati sau neavantajati de metodele noastre diferite de abordare. Eu cred ca ai mei ar fi exact la fel daca ar fi fost crescuti de tine si ca ai tai ar fi exact la fel daca ar fi fost crescuti cu lapte de mama doar 4 luni.

denizel spune:

Ceea ce demonstreaza ca AP nu e o metoda, ci un mod de a convietui care tine strict de parinte si copil :).


Baietelul meu cedeaza mult (la fel de mult cat si noi cedam).
Probabil ca, daca i-as fi explicat despre ce e vorba, ar fi considerat ca e cazul sa mearga.
Daca nu ar fi considerat ca trebuie sa mearga (are 10 ani si nu vrea niciodata sa ne demonstreze ca "ne face"), eu nu as fi mers.
Refuzul lui mi-ar fi aratat ca ar fi avut intr-adevar un f. mare disconfort, peste care nu as fi trecut.
(de ex., eu refuz sa merg undeva in weekend daca e vorba de un drum lung cu masina si, l-as uri pe al' de ar indrazni sa ma oblige sa fac asa ceva :)))).


Daca imi doream mult de tot sa ajung totusi la prietena mea, gaseam o solutie care sa impace si capra si varza, dar pe el nu-l luam cu mine :).


Edit: cum, probabil, taica-sau ar fi avut un real disconfort in a se vedea cu prietenele mele , i-as fi lasat pe amandoi acasa. Fericiti!

Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !

Maamiii, îmi place pielea ta! E ca de câltitză" :-)) - din jurnalul unei mămici de băietel.

Sabina spune:

Buflea, dar eu m-am intors la 2 luni ale Sofiei :), asta era pariul, sa ma intorc si sa si alaptez, si am reusit .
dar era pariul Eu, cu MINe, inspre ceea credeam eu ca este binele copilului in primul rand, adica as fi fost groaznic de nefericita sa fi alaptat si sa nu ma fi intors, sau sa ma fi intors si sa nu fi alaptat.

De aceea spun ca termenul de sacrificu folosit despre mamele AP mi se pare eronat, pt ca nu e un sacrificiu prorpiu zis.

Mie mi se pare sacrificiu doar ceva ce faci impotriva convingerilor tale. ca ti-e greu sa iti urmezi ideile si convingerile, mi se pare alta discutie, care nu intra la sacrificiu.





Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!

Cum mi-am alaptat copiii


Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo

ruxij spune:

Eu nu imi doream deloc sa ajung la prietena mea. Era un drum obositor si o ceremonie plictisitoare plus petrecere la care nu cunosteam pe nimeni. Deci nu ma duceam de placere, ci ca sa o fac pe ea fericita, stiam ca inseamna mult pt ea sa venim si noi, iar fetita ei isi dorea sa il vada pe fi-miu si il astepta.

Cu aceasta atitudine, dorintele copilului primeaza, eu cred ca nu ii dezvolti empatia, ci individualismul si nu ii bagi in cap deloc ideea de responsabilitate colectiva. Adica cateodata suntem noi incomfortabili pt. binele grupului (e.g. familiei, grupului de prieteni etc), nu mereu EU EU EU si ce vreau eu tb sa se intample. Ca in viata nu se intampla asa si dupa aia ii vezi pe unii ce dezamagiti sunt cand pleaca din "cuibul" unde li se faceau toate poftele.