Help: probleme cu baietel de 4ani

conchita spune:

ruxij, eu nu m-as fi dus. si nu pentru ca nu ar fi dorit fiul meu ipotetic, ci pentru ca, asa cum spui tu, n-as fi avut chef sa ma duc, nu m-as fi simtit confortabil, drum lung si obositor, nici o perspectiva de distractie. daca ar fi fost chiar cea mai buna prietena, the best of all, nu stiu, probabil ca m-as fi dus, pofta vine mancand.

se face o confuzie majora - nu DORINTA copilului primeaza. sonia imi cere candies, asta e dorinta, zic NU clar de o mie de ori, oricat ar insista. NEVOIA primeaza, si anume nevoia fundamentala pe care orice mama o satisface, in fond, ca ma refer la nevoile primare de hrana, somn, adapost, haine, etc. disputa intervine la nevoile psihologice si sufletesti, aici incepe catfight. unele mame cred ca abordarea spartana va scoate copii super puternici si independenti, alte mame cred ca da, ok, spartanismul creaza luptatori si e ok in lumea asta competitiva (era ieri un articol pe yahoo despre cresterea nr. de adolescenti cu probleme mentale exact din aceasta cauza), dar telul nu e victoria sociala, ci victoria cu tine insati. deci valorile pe care vreau eu sa le transmit, fara sa-mi doresc un copil clona, sunt astea: bunatate, generozitate, toleranta. alelalte cu you can do everything you want si you can have it all ma lasa rece, nu mi se par esentiale.

iar ce ti-am zis mai sus nu e AP ca la carte, caci nu exista asa ceva, cum zice Buflea. nu exista o metoda AP, doar o idee sa fii conectat la copilul tau si sa actionezi spre binele lui, fara sa folosesti forta, violenta, coercitia - e logic ca asta va folosi la randul sau fata de ceilalti cand va creste.

zicea Buflea despre sacrificiul suprem si sclavagism...care, unde, ce? acum nu stiu, dar suna vreuna dintre AP-iste ca renunta la ele insele ca sa indeplineasca mofturile copiiilor, cum se insinueaza pe-aici??? pai eu vad numai capoase in frunte cu Denizel si anca_a, pe mine nu ma pun la socoteala. Sabina e cu compozitia si cariera, de cate ori n-a povestit pe-aici ca nu abandoneaza cariera si-si face timp pentru ea? a vazut cineva poze cu baietelul lui Buli sau a citit povesti despre el? ca altfel nu-mi explic speculatiile despre muntii de probleme psihologice si mamele-carpe sentimentale si fara viata personala, etc. chiar crede cineva ca tipurile noastre de temperament permit transformarea in pres in fata copilului? AP este despre parteneriat, respect, empatie: nu-i face altuia, in special propriului copil, ce nu ti-ar conveni tie sa ti se intample.

buflea spune:

Pai Conchita, zau ca suntem pe aceeasi lungime de unda. Acum dupa ce am dezvoltat teoria, sa mai spunem ca mai depinde si de copil ... eu am doi, foarte diferiti unul de altul - unul cere militarie, celalat nu.

Acum revenind la cazul de pornire - datele problemei sunt ca copilul are un comportament pe care parintii nu il pot stapani. Inteleg ca au incercat diverse metode pasnice si nu imi pare ca au incercat putina fermitate.
Eu personal as incerca doar 1 saptamana si varianta "cold" ca sa spun asa - ii comunicati regula, cu argumente daca e cazul, cu o zi inainte (la mine intotdeauna functioneaza daca le spun programul cu o zi inainte) si apoi, orice abatere de la regula se trateaza fara discutii, cu blandete dar fermitate - back to the rule.

As incepe procedura de culcare mai deverme - intai mancat si apoi baie, spalat dintii, citit ... potrivit timpul astfel incat la 8:30 sa fie in pat. Lumina medie, noapte buna, iesit din camera, asteptat pe hol ... vine dupa ea, fara sa scoata o vorba, luat de mana, pus in pat ... cum am mai spus, la noi a functionat perfect - in 4 zile statea in camera lui pana adormea.

gabitza2005 spune:

Poate tu nu ai inteles .
-femeile isi incepeau serviciul dupa doua luni, nu doi ani
- de la 4 luni nu cred ca mai alapta nimeni
- daca nu aveau cu cine sa lase copilul il duceau la cresa (si ce insemna cresa atunci)

si ca sa raspund la intrebarea daca bagau lapte la alimentara nu ma mai intreba mama daca vreau sa merg

Llaura spune:

Conchita, sa iti spun eu de ce: din doua motive, unu nu prea se acorda pe aici the benefit of the doubt ci se prefera direct fara vorba multa poseta in cap si auto-statuia, desi inca n-am vazut pe aici abuzatoare de copii; in plus, la subiect, nu e chiar foarte simplu sa distingi intre dorinta si nevoie; si asta ma duce la motivul nr doi, teoria e splendida dar practica ne omoara, ca sa rezum: de ex nu vad asa mare beneficiu la co-sleeping daca nu stai cu copilul pana adoarme (poate ma insel, ce ma pricep eu), dupa ce s-a agitat toata ziua foarte posibil sa doarma tun fara sa-i pese daca esti tu acolo sau nu adica la 1m de el sau la 5m de el sa fie tot aia, ideea ar fi dupa mine sa-l ajuti sa adoarma relaxat in ritmul lui, sa se simta in siguranta in locsorul lui. Si aici conflictul intre dorinta si nevoie e clar, copilul are nevoie sa doarma desi nu doreste. Eu cred ca l-as legana sau asemanator sa-l calmez si i-as citi povesti la infinit, dar as incerca s-o fac de la mine din pat. Si m-as stradui sa identific cauza adevarata, stiintific prin incercari . Sunt de ex copii care detesta sa doarma, eu am fost unul, si acum mi se pare ca dormind imi irosesc viata. La vremea respectiva m-au pus in pat am vrut n-am vrut si uite asa am ajuns sa-mi spun povesti in gand chiar si dupa ce povestile alor mei se terminau (nu ma intelegeti gresit, am avut tone de povesti), obiceiul asta il am si acum.
Si motivul 2.5: prin exemple nu se poate dovedi nimic. De exemplu eu una am dormit cu mama prea mult si mi-e frica si acum sa dorm singura in casa, asta dupa ce am locuit si vreo 3 ani singura. Si apropo, my old man a crescut fara suzeta, soacra-mea nu i-a dat, si-a supt degetul pana in clasa a cincea, o uraste pt asta.
Plus accentele care dau savoare vietii: da, sacrificiul alieneaza (vezi dificultatilor de reintegrare ale soldatilor intorsi din razboi) dar ideea ar fi sa ne crestem odoarele fara sa ne simtim sacrificate; da, ar fi ideal si minunat sa avem si copii si cariera la maxim, in viata reala insa cariera are tendinta sa plece cu altul daca "iti faci timp" pentru ea.
In rest good job ladies, continuati, pt mine e foarte interesant

ruxij spune:

.

Aici cu dusul/nedusul la eveniment, nu conteaza ce voiam eu, scopul exemplului era acela de a arata ca uneori exista situatii in viata in care dorinta copilului de distractie nu poate prima. Intrebarea era dc. pui dorinta copilului de a se juca (nu consider asta un moft, joaca e f. importanta pt. dezvoltarea a o multime de "life skills") inaintea a orice altceva sau nu.

Eu zic ca nu se poate pune dorinta copilului intotdeauna pe locul I, si e bine sa fie asa, pentru a-l invata sa daruiasca, nu doar sa i se daruiasca.

accept92 spune:

Nu numai ca nu orice dorinta este o nevoie, dar uneori, mai ales in cazul copiilor nevoia si dorinta intra in conflict. Ma refer la situatia in care un copil spune "NU naniii!" frecandu-se la ochi si dormind pe el. Este un conflict interior al copilului, nu un conflict intre dorinta sa si nevoia mea nici intre nevoia sa si dorinta mea. Parintele este in masura sa medieze acest conflict alegand sa dea prioritate nevoii sau dorintei. In ceea ce priveste somnul, la varsta de 2 ani a copilului, a alege sa dai prioritate acestei nevoi face parte din strategiile de preventie a crizelor si tantrumurilor. Poate la 16 ani ii faci o cafea si il lasi la discoteca. La 2 ani insa nu.

In alta ordine de idei, copilul meu are o alta ora de culcare decat noi. Nu i-am ascuns niciodata faptul ca dupa ce se culca ea noi mai stam, nu m-am facut ca dorm si eu langa ea. Din acelasi motiv pentru care nu am incercat niciodata sa ii dau sa manance in timp ce privea la TV. Vreau sa fie constienta de ce face. Somnul e somn, cand mananci mananci, cand te joci te joci, etc. Copilul a trebuit sa invete sa adoarma singur la 1 an jumate cand a fost intarcat (pana atunci adormea la san). I-a fost greu la inceput, am inteles-o, am fost alaturi de ea dar nu am adormit-o eu. Asa cum atunci cand ajungea in varful toboganului si intindea manutele sa o tin la coborare am stat langa tobogan spunand "Hai ca poti!". De cateva ori s-a intors din drum, dar in cele din urma si-a dat drumul singura si a fost incantata, s-a aplaudat, a ajuns jos cu un plus de incredere in ea (asta este un exemplu ca raspuns la intrebarea legata de confruntarea temerilor). Asa a fost si cu somnul. Si cu fiecare pas pe care il face in procesul de a deveni independenta observ cum personalitatea ei evolueaza extrem de frumos, nu seamana nici cu mine nici cu ta-su, e o placere sa o descopar. Nici vorba sa vreau sa se comporte conform asteptarilor mele (dealtfel nici nu mi-am format asteptari) ci conform potentialului ei. E o mare diferenta.Eu am mai multa incredere in ea decat are ea in sine (deocamdata), stiu ca poate multe lucruri chiar atunci cand le incearca pentru prima data, o incurajez sa le faca singurica chiar daca poate nu ii ies din prima.

myrrha spune:

Anca, deci parinte AP te nasti si gata

Modificarea majora la parenting-ul meu a fost ca 1. nu mi-am mai atasat nici un label in piept si 2. somnul (ca de-asta am raspuns la subiectul asta). Adica nu ma mai convinge nimeni ca e bine ca un copil sa doarma la sin, in pat cu mama dupa 1 an. Am facut-o cu doi copii, in total alaptez de 3 ani si aproape jumate. Cred ca copilul care a adormit doar la sin are o perioada pe la 7-8 luni cind vrea sa adoarma singur, ai mei amindoi au dat semnalul asta, in special cel mic. Cum? Se foia, nu-si gasea pozitia, dadea drumul la sin, il apuca din alta pozitie, asta TOATA NOAPTEA, miriia de oboseala, plingea de nervi daca nu avea sinul in gura aproape nonstop, in timp ce dormeam si cu Agata, amindoi copii supersensibilosi la zgomote si miscarile patului. La 10 luni l-am pus pe Iosif sa adoarma singur, cu urletele de rigoare care au durat mai putin decit ma asteptam. Pe cea mare mi-era efectiv frica sa o pun sa adoarma singura, estimam amindoi ca o sa urle de o sa ne vina vecinii. Ea dormea mai bine oricum, fiind intarcata, dar tot se trezea de vreo doua ori pe noapte sa ma caute prin casa daca nu eram linga ea. Insa mi se parea ca transmit un mesaj duplicitar copiilor mei, unul are mai multa nevoie de mama decit celalalt. Asa ca acu vreo luna am pus-o sa adoarma singura dupa multe explicatii si povesti si a plins cam o jumatate de ora in prima seara cu iesit din pat de vreo 15 ori si tot de atitea ori repus in pat cu o imbratisare dar fara comentarii. De atunci doarme si nu se mai trezeste noaptea. Pe cel mic inca il alaptez dimineata si seara. In sfirsit e pace la noi in casa si mi-a venit si mie mintea la cap dupa ce un an m-am tot ciondanit cu sotul, prietenii, studentii, numai de oboseala cronica. Asta e dupa parerea mea un sacrificiu prost inteles: de frica traumelor posibile sa iti neglijezi nevoile primare. Orice copil se adapteaza la cerintele parintelui atita timp cit intelege ca parintele e ferm si prin urmare, fiindca are incredere in parinte ca ii vrea binele, ce i se cere e in interesul lui.
Parerea mea la subiect e ca Matei a intrat intr-un power struggle cu parintii pe tema somnului. Power struggle-urile sint accentuate de stresul exterior, locatia noua, tensiunea parintilor. Prin urmare, cred ca o abordare de gen ferm (de ex la ora 9 esti in pat si nu te dai jos pina la 6 dimineata, cu negocieri la ritualul de seara de pilda) plus discutii directe despre problemele adaptarii intr-un loc nou, solutii cu gradinita, invatarea limbii, incurajarea vizitelor altor copii, toate impreuna i-ar transmite copilului ca parintii stiu ce fac si ca o sa fie bine pina la urma.

mami de Agatha (21.08.06) si Iosif (30.09.08)

accept92 spune:

Vad ca Llaura a mentionat deja conflictul interior intre dorinta si nevoie, imi cer scuze, nu apucasem sa vad postarea ei.

anca_a spune:

Aaaa, deci tie nu iti facea placere sa mergi si totusi te-ai dus... Deci pe langa ca te-ai sacrificat pentru prietena ta, cu un drum, ti-ai zis sa-l porti si pe copil intr-o calatorie initiatica despre renuntare si falsa generozitate. Si cum altfel sa-i predai aceste minunate valori decat fortandu-l sa renunte si obligandu-l sa faca pe generosul :)))

O sa zici pai da, dar i-am facut prietenei mele o bucurie. Ar fi interesant de stiut daca i-ai zis si prietenei tale ce ne-ai zis noua. Daca da, cred ca numai bucurie nu a simtit prietena ta :(( iar daca nu, ai fost nitel ipocrita. De oricare din aceste doua lectii despre viata imi lipsesc copilul bucuroasa.

Si daca mai era cazul sa mentionez, in lumina noilor dezvaluiri, cu siguranta nu m-as fi dus.

pisicuta si matei spune:

Exact- ai exprimat perfect ceea ce se intampla. Eu sunt AP pt ca asa simt, asta am simtit din momentul in care am decis sa pastrez copilul impotriva familiei mele - insa acum nu mai functionaza sunt luni de dicutii, explicatii, sentimente chiar nu mai functioneaza si pt asta am luat in calcul o metoda mai ferma pt ca nu mai rezistam suntem cu nervii la pamant iar pentru el este din ce in ce mai rau -devine din ce in ce mai obosit. Insa este groaznic vii si iti spui povestea in speranta unui sfat si lumea te strange de gat si te acuza ca esti un parinte rau ca nu iti pasa de comfortul psihic al copilului ca esti un dictator si alte alea.
Si pe de-o parte regret ca am revenit pe DC pt ca toate aceste discutii, parinti care par perfecti nu fac decat sa imi accentueze temeriile interioare de a gresi fata de el dar pe de alta parte sunt si idei care imi sunt intarite si am constientizat alte lucruri care poate o sa ne ajute.