Scoala vietii ... in doi!

khrisu spune:

Am spus ca m-a ofticat discutia..subiectul nu-mi displace...e interesant...atat cat mintea mea de inginer a priceput(bag sama ca subiectul e pt intelectuali...)...am invatat ca: daca-l citeam cu atentie pe Hemingway poate cascam ochii mai bine inainte sa ma marit, sau daca parintii m-ar fi educat cum trebuie..sau, sau..

Nu ma mai bag sa scriu la subiectul asta..doar citesc din umbra..ca am multe de invatat.

olympia spune:

Krishu, hai sa nu divagam aiurea cu intelectuali, ingineri... Lista lecturilor de care pomeneam, cu nostalgie de altfel, era de pe la 14-15 ani... In liceu (acum mai bine de 25 de ani) lista autorilor cititi si iubiti s-a lungit considerabil si tot am scapat destule nume grele ale culturii universale. Asta tocmai pentru ca desi citeam mult o faceam haotic, fara pretentii formative selective, fara disciplina, fara sa ma dau sau sa ma doresc intelectuala... Eram la un liceu de mate-fizica visam altceva. Pe atunci toata lumea citea si bine facea! Si daca as compara ce citeam eu cu ce dezvaluia de exemplu Mircea Eliade ca citea la aceeasi varsta, in "Romanul adolescentului miop" ... sau alt exemplu Cartarescu, in al sau jurnal ... distanta e chiar astronomica!

Revenind la subiect si pentru ca, intre timp am citit si ceva din povestea ta, pot sa spun ca destul de putine cupluri formate in liceu au sansa sa reziste in timp. Asta pentru ca cei doi n-au experienta anterioara, n-au inca personalitatea formata, nici idealurile conturate si in timp ce evolueaza si se coc, ajung sa o ia in directii diferite. O varsta buna pentru casatorie mi se pare cea de 25 de ani, cand omul are ceva viata matura traita in spate, si inca suficient entuziasm si capacitate de adaptare la nevoile celuilalt.






Pene colorate... cate putin din toate!

inbox spune:

khrisu nimeni nu sta sa citeasca din carti cand face marele pas, dar experienta proprie te face sa iei anumite decizii.

Pe mine ma puteti baga la categoria copil cu parintii divortati dupa 16 ani de casatorie, am locuit o perioada cu bunicii la tara si stiu ce inseamna sa vina barbatul beat acasa cu samanta de scandal( nu ca numai la tara s-ar intampla asta , si ca la toate familiile din mediul rural vin barbatii bauti acasa...dar acolo este mai des acest fenomen, iar femeile abuzate nuprea au unde se duce ca se fac de rusine in sat...ca nu au un loc de munca etc), asa ca daca pana pe la 22-23 de ani ziceam ca nu ma voi marita niciodata, mai tarziu am luat in calcul si varianta asta, iar in final l-am cunoscut pe sotul meu care mi-a alungat orice temeri. Dar, datorita experientei, am fost cu ochii in 4.

Asa ca nu e o regula general valabila!

"Un parinte nu este cineva pe care sa tesprijini, ci cineva care te scapa de tendinta de a te sprijini !"

Happy_in_TO spune:

Olympia, departe de mine gindul ca nu este un subiect interesant... Mi se pare char foarte frumos scris, ordonat si structurat.

Am incurajat-o pe khrishu pentru ca am citit parere de rau in mesajul ei. Pentru ca un mesaj al acestui subiect este ca automat ai cazut la examen daca nu ai o casatorie fericita pina la adinci batrineti. Ca si cum ar fi un esec total, o dezamagire... Si eu am simtit asta la inceput cind am decis sa divortez! Mi-a trebuit ceva timp sa imi dau seama ca un divort poate fi o binecuvintare, o eliberare.

Despre relatii nu pot da nici un sfat. Eu am ales cu inima si in momentul cind am dat mina si am pornit in viata amindoi am crezut ca va fi pentru totdeauna. El, provenit dintr-o familie cu parinti divortat, eu crescuta de bunica, fara o familie de fapt. Da, am citit in tinerete tot ce mi-a cazut pe mina... Am citit si am analizat literar pentru cenacluri. Dar nu cred ca m-a ajutat cine stie ce!
M-am casatorit la 24 de ani, el avea 25 de ani. 9 ani de casnicie au fost ok, al zecelea a fost calvar. A fost un sot bun cei 9 ani, am facut totul impreuna: piata, curat, gradinarit, dus la petreceri, vorbit, facut mincare...inclusiv faceam baie impreuna si vorbeam despre tot ce ne trecea prin cap. In fine... s-a dus!

Mi-as dori din tot sufletul sa mai pot simti dragostea inca o data. Dar nu mai pot. Sint 6 ani de cind ma uit in jur si toti barbatii mi se par doar niste personaje, umbre. Nu a mai reusit sa imi ticaie inima ca atunci.

olympia spune:

Happy, ! Stiam si ca ai fost o cititoare inraita, de altfel se simte si din mesajele tale. Si pe mine m-au crescut bunicii.
Privind in urma la casnicia ta, dar cu mintea de acum, ce anume crezi ca v-a rasucit destinele in al zecelea an? Nu raspunde daca nu te simti ok cu asta.


In privinta subiectului nu vreau sa creada nimeni ca aici se dau sau se pica "examene". Incercam doar sa gasim fire calauzitoare si sa citim oarecum posibile trasee.




Pene colorate... cate putin din toate!

Happy_in_TO spune:

Cred ca mai multe lucruri au contribuit la despartire si la toata tragedia.

Daca ar fi sa ma intorc in timp as schimba un lucru: nu i-as fi sponsorizat familia sa vina in Canada. Nu pe taica-su cu familia lui noua. (Tatal lui cu noua nevasta, fratele lui dupa tata si sora lui vitrega.) Taica-su, Ion, s-a recasatorit si l-a avut pe frate-su. Dupa ce s-a despartit de mama lui Alin nu s-a interesat deloc de el. Se intilneau pe strada intimplator si stateau de vorba amical, Ion ii mai dadea bani de buzunar si cam atit... Insa Alin l-a adorat pur si simplu!... Copil fiind il urmarea prin oras, mergea la meciurile lui de fotbal si era mindru cind lumea il aprecia pe taica-su ca fotbalist. Ion insa era prea ocupat cu distractiile si femeile ca sa il bage in seama.
Inainte de a ma casatori cu el, mi-a spus ca el nu vrea sa fie ca taica-su niciodata: ca vrea o familie frumoasa, ca stie ce inseamna sa cresti fara tata si ca nu va face asta copiilor lui...
L-am sponsorizat cu toata familia lui, au venit si au stat la noi. Nu le-am luat bani pe nimic, tot ce facea taica-su punea la banca sa isi ia casa linga noi. Intre timp sora lui vitrega s-a casatorit cu prietenul cel mai bun al lui Alin la timpul ala si s-a mutat in partea cealalta a Torontoului. Noi eram in Whitby, ei erau in Woodbridge, cam la vreo 100 km si ceva distanta. Ei bine, taica-su a ales sa se mute in Woodbridge dupa un an jumate de stat cu noi si dupa sponsorizare... Adica Alin s-a simtit folosit si dat la o parte din nou, in favoarea fratelui si a surorii, cu tot sacrificiul pe care l-a facut pentru ei.

Cred ca evenimentul asta i-a dat peste cap echilibrul pe care reusise sa il obtina. Undeva inauntrul lui s-a produs o ruptura... Timpul a fost propice sa o ia razna: prietenii interlopi si faptul ca reusise sa isi faca o firma de constructii cu care cistiga bine de tot... Au urmat iesirile cu prietenii noaptea, bani multi, dansatoare, femei multe si la final drogurile...

olympia spune:

Ce poveste trista... Cat de mult trebuie sa-i fi lipsit acest tata fiului sau si cat de tare trebuie sa-l fi iubit si fascinat! Undeva adanc in sufletul sotului tau, si eu cred ca asta inca din copilarie/adolescenta, s-a construit in secret un model de barbat de succes, inconjurat de femei, invidiat de altii si care traieste viata intens si periculos, fara sa-i pese de nimic. Asta era modelul "invingatorului", al celui ce ia tot fara scrupule si nu priveste la ce a lasat in urma. Alin a vrut sa se identifice cu el si lumea lui si tu cu fetele nu va potriveati deloc in lumea asta. Interlopii insa, da!
Pacat ca n-a reusit in timp sa darame cumva statuia lui taica-sau de pe postament si sa-l vada in adevarata lumina, sa-l judece la rece, chiar sa se scarbeasca de el si sa-i inlocuiasca modelul cu niste valori autentice. Intr-un fel e tot o maturizare incompleta a lui.
Multi baieti cresc sub mirajul barbatului de succes, puternic si cu bani, care fac legea dupa cum vor ei, masculul liber de orice constrangeri si cand ajung sa-si permita din punct de vedere material un astfel de stil de viata, o iau razna complet!




Pene colorate... cate putin din toate!

olympia spune:

Ce poveste trista... Cat de mult trebuie sa-i fi lipsit acest tata fiului sau si cat de tare trebuie sa-l fi iubit si fascinat! Undeva adanc in sufletul sotului tau, si eu cred ca asta inca din copilarie/adolescenta, s-a construit in secret un model de barbat de succes, inconjurat de femei, invidiat de altii si care traieste viata intens si periculos, fara sa-i pese de nimic. Asta era modelul "invingatorului", al celui ce ia tot fara scrupule si nu priveste la ce a lasat in urma. Alin a vrut sa se identifice cu el si lumea lui si tu cu fetele nu va potriveati deloc in lumea asta. Interlopii insa, da!
Pacat ca n-a reusit in timp sa darame cumva statuia lui taica-sau de pe postament si sa-l vada in adevarata lumina, sa-l judece la rece, chiar sa se scarbeasca de el si sa-i inlocuiasca modelul cu niste valori autentice. Intr-un fel e tot o maturizare incompleta a lui.
Multi baieti cresc sub mirajul barbatului de succes, puternic si cu bani, care fac legea dupa cum vor ei, masculul liber de orice constrangeri si cand ajung sa-si permita din punct de vedere material un astfel de stil de viata, o iau razna complet!




Pene colorate... cate putin din toate!

khrisu spune:

Bee spune:

Olympia frumos subiect si sensibil, cu toate sensibilitatile pe care le atinge.
Nu cred ca poti sa fi vreodata pregatit pentr ce-ti rezerva viata. E o ironie, ca te intaresti, te inarmezi si tot esti prins cu garda jos.
Vad ca exista mai multe abordari: ori te feresti de ce vezi si zici: "eu nu asa" , ori cauti secrete la cei care au reusit, ori ambele variante+ lecturi+ altele.
Din pacate trebuie sa recunosc ca de o valoare inestimabila a fost doar propria mea experienta. Parca mi-a luat cineva mintzile, dar m-am incapatanat sa traiesc pe propria-mi piele o multime de lucruri (evident o multime de esecuri sentimentale din cele mai dure- chiar daca nu a fost vorba de divort in cazul meu). Offf si acum cat o inteleg pe mama mea, care ar fi vrut sa ma fereasca de atatea! Si nu i-a iesit. SI stiu ca nici mie n-o sa-mi iasa. Rad cu sotul meu si-i spun ca eu nu sunt un exemplu bun pentru copii (mai ales pentru fetitza, fiindca fetele sunt mai fragile mai ales la o varsta mai frageda), ca nu voi putea niciodata sa fiu ipocrita sa le cer lor ceea ce eu n-am facut.
Ce ash vrea eu sa inteleaga de la mine e sa fie sinceri in tot ceea ce fac: si cu ei si cu altii, deschisi si la inima si la minte si sa nu creada vreodata ca totul e vesnic (nici fericirea nici nefericirea nu sunt vesnice- asa cred eu).
Mie nu-mi vine sa cred cat de naiva am fost si la 18 si la 20 si la 26 de ani. Acum rememoram ceva din urma cu sotul meu si acum am constatat ca am fost de o naivitate jalnica la 26 de ani cand l-am cunoscut si am facut primul nostru copil. Si eu ma credeam inteleapta si cu capul pe umeri. Hai ca la 18, 20 de ani e scuzabil, dar pana cand? Scoala asta chiar dureaza toata viata, nu?


http://www.dropshots.com/dochia