M-am saturat de niste parinti fara bani!

crinuta spune:

M-a impresionat mesajul tau. Sa te certam? Cum am indrazi?

Stii, te inteleg. Nimic nu este intamplator in lumea asta.
Anul trecut pe vremea asta aveam un servici stabil, intr-un domeniu diferit de specializarea mea, dar.. pt bani ce nu faci, si tin minte ca seara, in drum spre casa, il sunam pe fii=miu si plangea la telefon, spunandu-mi " vino, vino acum, unde esti">?
Si cum eu oricum sunt o fire nonconformista, nu mi se potriveste vreun job gen 8 ore ( asta e, sunt artist), s-a rezolvat problema ca firma nu mai mergea..., si de atunci stau cu copilul meu, fac si activitatile mele, care imi iau oricum putin timp, si nu exista fericire mai mare pentru mine decat a fi cu copilul meu, a-l putea duce si lua eu de la gradinita, a petrece cat mai mult timp cu el.
De aceea te inteleg, si consider ca de mici trebuie educati, formati.
Revenind la subiect, eu ii spun cand nu am bani, stie situatia actuala, cu toate acestea fac eforturi pentru a-i cumpara periodic ce stiu ca ii place, dar nu-l vreau un materialist, un copil care sa aibe senzatia ca i se cuvine orice, oricand, in orice conditii, doar pentru ca este iubit.
Niciodata pana acum nu s-a plans de asta, si daca ar fi facut-o n-as fi schimbat eu abordarea doar pt ca nu e pe gustul copilului, ci, as fi avut rabdare.
Si mai este ceva: cateodata isi doreste jucarii cu care se joaca 1,2 zile, si apoi bye, iar eu cunosc bine acest fenomen, si stiu deja ce merita luat si ce nu.
In schimb investesc in carti, in materiale didactice, si am marele noroc ca e pasionat de pictura, de desen, de modelat.

Are cutii pline de jucarii la care nu se mai uita de luni de zile, ca sa nu spun ani, si pe care le voi da copiilor saraci.
Si nu mi s-a intamplat sa-mi faca vreo criza cand am spus ca nu se poate, nu acum, n-avem bani, nu e prioritar, etc. A inteles, daca e ceva ce consider ca merita, negociem, si il anunt ca il va primi intr-un anumit moment, ma rog..., sunt N situatii.



Crinuta si Rayan

Fara Dumnezeu nimic nu e.
Cine se increde in sine, cade rau!

www.youtube.com/watch?v=4L0eM4tODYc" target="_blank">Asculta

Lorenyy spune:

Crinuta,spuneam ca nu voi raspunde,dar postarea ta mi-a dat curaj...Si imi este rusine,si ma simt vinovata,dar zilnic imi spun"inca o zi,ptr ea facem totul,eu si sotul",ca ea sa nu fie nevoita sa treaca prin ceea ce am trecut noi,sa o luam de la zero.Cred ca am ajuns sa cred ca supravietuiesc ca sa muncesc,nu muncesc ca sa supravietuiesc,sau asa este?Oricum nu pica bine,dar ma mint ca va avea un sfarsit,ca va fi mai bine.Imi doream sa le am pe toate,cand eram copil,aveam,dar nu mult,atat cat sa ne fie bine,parintii munceau sa ne asigure un trai mai bun,asta fac si eu la randul meu.Ii explic fiicei mele,intelege atat cat poate intelege un copil de 3 ani,aproba,da din cap,dar lacrimile ii sunt pe obraji..Nu o mint niciodata,ii spun unde ma duc,cat va trebui sa stau,ma doare,dar sper sa ma inteleaga,si mai important,sa ma ierte.Aici s-a ajuns,nu suntem noi de vina...Nu avem o viata,oricat de mult castigam,zerourile la salariu au devenit...ceva...Nici pe ea nu o mai impresioneaza jucariile,cartile...si stii ce ma doare?Si al naibii de rau doare...cand ajung acasa,ma asteapta gatita,cu cea mai buna rochita a ei...este sarbatoare ptr ea,ca mama este acasa!!!Si nu-ti vine sa te palia o pauzasti?Vorba aia,sa te pui in fatza oglinzii sa te injuri?Dar nici nu pot renunta,am muncit prea mult sa ajung aici,peste ani voi vedea rezultatele...In fine,si o veste buna,voi avea 3 zile acasa cu fiica-mea,viva America,ca ne mai dau si noua cate un break;-)

conchita spune:

Lorenyy, uita-te colea in ochii mei si asculta-ma cu atentie. :-) sterge-ti lacrimile sau lasa-le sa curga, dar de bucurie. pot sa pun pariu cu tine pe sume cu multe zerouri ca atunci cand va creste si tu o vei intreba daca ar fi preferat sa stai acasa si sa renunti la o cariera pentru care ai muncit pe branci, raspunsul ei va fi "nu". pariu pe ce vrei tu. iti va raspunde, cu admiratie si respect, ca tu trebuie sa faci ce te face pe tine fericita. asta e modelul de transmis. asta e povestea tipica: sta mama acasa, copilul e fericit cat e mic, dar cand creste se uita la ea cu mirare, ce-a facut in viata. merge mama la munca, cresa are grija de copii, mama vinovata, copilul frustrat, dar cand creste priveste in urma cu respect.

si am mai invatat ceva. nu le poti avea pe toate. adica poti avea astazi una, maine alta, nu in acelasi timp. cand alegi ceva, alege pana la capat si nu-ti mai irosi sufletul in regrete. stiu ca doare, ca eu am fost in ambele situatii - doare al naibii in ambele situatii, oricine orice ar spune. si btw de gura lumii, de ce sa-ti fie rusine??? eu chiar m-am saturat de pietrele care cad dintr-o parte si dintr-alta. noi, femeile, ar trebui sa ne respectam alegerile si sa ne sustinem reciproc. si femeia care sta acasa, si cea care munceste construiesc o lume mai buna pentru copiii nostri. in fond, profesoarele, instructoarele de muzica, antrenoarele de sport, vanzatoarele, bibliotecarele, etc, sunt femei. iar pentru cele care stau acasa, cele de mai inainte sunt exact cele care le educa copiii. deci? de ce ti-e rusine? fii fericita cu ce ai si cum esti si fii mandra de munca si cariera ta. si cand esti cu fetita ta, lasa jobul la usa si gata. nu te mai uita in oglinda de parca ai fi o criminala, ca nu esti. nu ai motive sa te urasti, ai motive sa fii mandra. daca tu reusesti, inseamna ca e o dovada ca, da, e posibil sa le avem pe toate in viata. si ce lectie mai valoroasa in viata decat asta pentru fetitele noastre, huh? succes in cariera.

Lorenyy spune:

Conchita,cu mana pe inima iti spun,cand am redeschis DC-ul,si am vazut"conchita" la raspunsuri,mi s-au inmuiat genunchii,eu fiind sincer,si ma consider o puternica,mereu cu raspunsurile pe buze,- si sa revin-,mi s-au inmuiat genunchii,in sinea mea"gata,pana aici mi-a fost,am intrat in gura conchitei,nici D-zeu nu ma mai ajuta";-))
Conchita,si ca sa fac o poveste lunga in una cat mai scurta,voi trece peste amanunte,cu toate ca fiecare acest amanunt a fost si va fi foarte important ptr mine,dar nu cred ca toata lumea este dispusa,sa-mi citreasca si sa rumege totul,nu?;-)
Mi-am dorit enorm acest copil(nu sunt unicata,cu siguranta),dar de la bun inceput am fost constienta ca aici se v-a ajunge,stiam,mi-am dorit o cariera la fel de mult cum mi-am dorit copilul.Niciodata nu m-am batut cu caramida in piept ca voi face fatza,am fost destul de constienta ca va fi greu,ori serviciul,ori copilul vor avea de suferit,si trebuie sa-ti confirm cele scrise,da,peste ani,copilul meu imi va aprecia eforturile,ca va fi si un dar...,stiu,ii voi explica,se va dovedi,banii de college,banii ptr propriul ei acoperis,etc etc.De la inceputul anului am lasat-o mai moale cu serviciul,dar chiar daca lucrez cele 8 ore,ptr copilul meu,ca si ptr mine,inseamna enorm,fiind atat de apropiate,este slabiciunea mea acest copil,si viceversa,banuiesc;-)
Cand am hotarat sa raspund acestui subiect,ma refeream la ceea ce totusi are nevoie un copil:jucarii,haine etc etc sau de atentia,dragostea noastra?La noi s-a dovedit:ATENTIE,cat mai multa ATENTIE.O are din plin,dar ptr cateva ore,traim intr-o lume nebuna,stresata,goana dupa bani,sa avem,sa facem,cat ptr comfortul nostru,si mai mult ptr copiii nostri.
Atatea as avea sa scriu,dar guess what??Sunt chemata la datorie,mama ei de munca;-)
Salutari conchita,ti-ai castigat inca un fan,si pe cuvant nu ptr ca am simtit ca esti de partea mea,sunt obisnuita sa vina Xio sa ma traga de gulere,dar pur si simplu,simteam nevoia sa am un prieten,chiar si virtual...

conchita spune:

chiar asa?!

ai perfecta dreptate - copiii vor atentie, timp de calitate cu parintii, nu jucarii. dar stii ceva? si o ora pe zi daca petreci cu ea si simte ca esti trup si suflet, e de ajuns. cu riscul sa-mi iau ciomege in cap pe vorba asta, o repet: e de ajuns. nu te mai flagela, esti o mama buna. tocmai faptul ca fetita ta se gateste de sarbatoare e dovada vie ca esti o mama buna. daca n-ai fi fost, te-ar fi ignorat la sosirea acasa si s-ar fi jucat in continuare cu jucariile, miile de jucarii (cunosc povestea) cumparate.

lorelaim spune:

Lorenyy - putere si curaj... in a-tzi gasi un nou job care sa-tzi poata da oportunitatea de a petrece mai mult timp cu copila. De ce te auto-torturezi in loc sa te decizi sa schimbi ceva? Te chinui singura si te autodistrugi... Daca simtzi ca serviciul e un chin si ca sta in calea fericirii tele personale (intzeleg ca in sufletul tau pui pe primul plan familia - in special fetitza) purs-si-simplu ai curajul si SCHIMBA! Cauta-cauta-cauta si in mod cert vei gasi, roaga-te bunului Dumnezeu sa-tzi dea puterea necesara sa faci pasul si fa-l! Timpul trece, copila creste si tu te vei simtzi din ce in ce ma vinovata.
Si eu stau acasa... pt prunca... nu mi-am dorit niciodata sa fiu casnica... Mi-a placut job-ul pe care l-am avut, mi placut sa vad cu se adunau banii din contul de pensie (care-mi dadeau linistea sufleteasca ca pot sa am o batranetze decenta), etc... Dar la insistentzele sotzului am acceptat sa stau acasa cu prunca... (copilul eu mi l-am dorit... iar sotzul din dragoste pt mine a acceptat... Sotzul meu e un om MINUNAT si un tata EXCEPTZIONAL care considera ca nimic nu e mai important in lumea aceasta decat micutza lui printzesa!) Deci - NU e usor sa stai nici acasa si sa renuntzi la libertatea ta ca om pt a deveni mama... dar uneori treci peste ceea ce vrei tu ca adult si itzi zici: eu mi-am dorit copil si bunul Dumnezeu mi l-a dat. De acum incolo eu trebuie sa-mi asum datoria sa-l cresc cu dragoste si respect.
Ideal e un job part-time... de la 9am la 1pm... in asa fel incat sa potzi sa-l duci la sc/gradi, sa ai si tu un job si un salar, sa socializezi si sa te simtzi util, dar si sa te potzi ocupa de tine si de fam (sotz, copil). Eu inca mai caut... si nu-mi pierd sperantza... poate o sa si gasesc.

freedelia spune:

Lorenyy -- indiferent de ce incurajari vei primi, eu cred ca felul in care simti nu se va schimba. Chiar daca stim in mod rational ca ceva e ok, daca in sufletul nostru nu simtim ca e asa, putin putem schimba.

Si eu am fost in situatia ta. La primul copil, ne-am intors in China la 5 luni si am inceput sa lucrez, insa am avut noroc de un job flexibil (predam la o universitate si locuiam in campus, la fix 3 minute de clasa in care imi tineam orele, nu lucram mai mult de 4-5 ore pe zi, etc). De asemenea, credeam ca mama are grija de copilul meu mai bine decat mine (nu stiu cum am putut sa fiu atat de batuta in cap sa cred ca poate ingriji cineva un copil mai bine decat mama lui) asa ca nu imi faceam griji ca nu petrec destul timp cu el. Evident, relatia noastra a suferit si de cativa ani ma chinui sa o repar.

La al doilea copil, am primit o oferta pentru un job full time chiar cand eram insarcinata. Am cantarit situatia si am zis ok, ne mutam langa sediul firmei si accept oferta. Am muncit pana cu o zi inainte sa nasc, apoi m-am intors part time dupa o luna si full time dupa 3. Au fost intelegatori cu alaptatul, venea tata si o aducea la birou sa o hranesc cand se trezea si ii era foame, a mers cat era mica. Dupa un an, insa, a inceput jalea si plangea cand plecam, plangea cand veneam inapoi, mi se rupea inima. Cand mai fugeam de la serviciu sa merg la un play group cu ea, eram in culmea nefericirii, desi in mod rational imi spuneam ca e ok, ca avem nevoie de banii pe care ii castigam (era un job foarte bun si cu ulte benefits).

Pana la urma nu am mai rezistat -- mi-am dat demisia si am devenit full time mom. Totul s-a schimbat in familia noastra -- e o atmosfera mult ai calma, suntem toti mai multumiti, la inceput chiar am observat ca se cheltuiau mai putini bani, ca nu mai aveam nevoie sa mancam la restaurant in fiecare zi (ca muncind, nu mai gateam deloc, mancam numai la restaurant sau comandam), ca aveam mai multe activitati gratuite cu copiii (adica daca inainte mergeam numai in locuri care costau bani, ca asa simteam nevoia sa ma recompensez pentru timpul putin petrecut cu ei, acum mergeam in parc, la plimbare, chiar si acasa). Asa ca nu ne-a scauzt nivelul de trai in mod semnificativ. Ulterior, a ajuns sotul sa castige aproape cat castigam impreuna cand munceam si eu.

Acum vreun an, m-a sunat cineva de la Citibank -- avea o recomandare directa de la fostul meu sef si voia sa imi ofere un job incredibil. Mi s-au aprins un pic ochii, chiar m-am dus sa ma intalnesc cu doamna respectiva, am avut un lunch interesant, dar pe drum spre casa, cand ma gandeam ca ajung inapoi la fetita mea (baiatul era la gradinita) am decis ca nu o sa accept oferta.

Am gasit intre timp joburi temporare sau part time (am predat juma de an la scoala unde merg copiii, am dat lectii in particular) asa ca mi-am umplut si timpul si am ajutat si financiar familia (nu semnificativ, recunosc). Dar cel mai important, mi-am gasit linistea interioara, pe care, oricat rationalizam si oricate incurajari primeam, nu o avem cand lucram.

Am scris asta nu ca sa judec, ci ca sa ofer o alta perspectiva. Cand iei decizii cred ca e bine sa vezi lucrurile din cat mai multe unghiuri.

Mult succes!

31+, John (11 Martie 2004), Jodie (16 Martie 2006)
POZE

crinuta spune:

Da, Freedelia a pus punctul pe i. Intr-adevar, orice varianta am alege, daca nu vom avea linistea interioara care sa ne confirme ca am ales bine, inseamna ca nu am ales bine. Ce e bine si normal pentru unii, e anormal pentru altii.
Pe mine ma intereseaza ce e bine pentru mine si copilul meu, chiar daca 90% din populatie ar alege alt normal.

Lorenyy, tu esti chinuita, e limpede ca nu esti impacata cu situatia. Asta e parerea mea. Oricat ti-ar spune tie ratiunea ca faci bine ceea ce faci, tu in sufletul tau ai indoieli mari.



Crinuta si Rayan

Fara Dumnezeu nimic nu e.
Cine se increde in sine, cade rau!

www.youtube.com/watch?v=4L0eM4tODYc" target="_blank">Asculta

Porumbita spune:

Loreny copilul este imaginea ta; dc tu esti chinuita de indoaiala, dc suferi pt ca nu esti acasa, dc plange sufletul in tine proiectezi asta si asupra copilului; tu trebuie sa faci pace cu tine insati si apoi vei rezolva si restul;

acum poate vrei sa vezi si pe partea cealalta a baricadei; nici eu si nici fratemiu nu am suferit ca mama a lucrat full time; ba chiar adolescenti si adulti fiind i-am multumit pt ca 2 salarii fac mai mult decat unu si asa si-au permis sa mergem (copii fiind) la munte/mare (aveam colegi de clasa care nu vazusera niciodata marea si sufereau ff tare), sa ne ajute cu meditatii in anii pregatitori de admitere la liceu facultate, sa mergem in tabere;
mereu am considerat ca o chestie normala ca ai nostri lucreaza (tata mult mai mult ca mama) si ne-am bucurat la maxim de timpul petrecut cu ei ;
ca mama la randul meu apreciez si mai mult efeortul pe care propria mea mama la facut; si personal sunt f mandra de ea; acum sa nu mi-o ia in nume de rau cele care aleg sa stea cu copii acasa dar eu nu vad rostul la asta dupa ce copilul trece de ex de 8-9 ani;

Porumbita spune:

inca ceva, nu mai incerca sa iti acoperi propriul sentiment de vinovatie cumparandu-i noi si noi jucarii;
nu faci decat sa cresti sentimentul tau de vina si nu vad ce beneficii are pt copil

sper ca nu te fi suparat mesajul meu