Cum sa deschid ochii unui "copil cu copil"?

buflea spune:

Ma supara tare ca imi invarti vorbele ... eu nu am vorbit de tinerele CARE NU AU O SITUATIE MATERIALA EXCELENTA, noi vorbim de un caz in care nu exista NICI O POSIBILITATE MATERIALA ... tinerele care NU AU NIMIC de oferit in afara de mult laudata DRAGOSTE.
Imi mentin afirmatia - Tinerele care nu pot oferi o viata la limita minima a decentei pentru ele si copilul lor, sa nu faca copii ... sa lupte, sa-si construiasca o profesie, oricare ar fi aia - sa-si investeasca forta tineretii in scoala si bucuria de a trai in activitati specifice varstei - flirturi cu baieti, prietenii, plimbari in gasca, cluburi, distractie, tragedii sentimentale, sa invete sa aiba mai intai grija de ei, sa fie responsabili pentru ei ca mai apoi sa-si asume responsabilitatea unui copil.

Natasa spune:

Am vazut ca multi spuneti ca bunicii o abuzeaza pe sarmana faptura sensibila si poeta, ca nu o lasa sa se manifeste liber si sa creasca, bla, bla... Se pare ca a fost mai mult decit libera daca a ajuns sa faca un copil in promiscuitatea descrisa de Carla. In momentul asta ea nu are scoala, nu are slujba, nu are sot (prea ocupat sa stea in baute cu fratele lui). Are in schimb niste parinti care au o situatie financiara modesta si cu toate astea nu au lasat-o sa stea intre betivii aia si sa nu aiba lapte pentru copil, ci au luat-o acasa. Unde gresesc pina acum? Astea fiind datele problemei, o data reintoarsa acasa si la scoala, biata Diana ar trebui incurajata sa zboare si sa zburde, sa se joace de-a mama cind nu e cu "tati" prin baruri? Dar poate mai face un copil si vi se pare si asta in regula! Si daca bunicii astia abuzatori nu mai au ce sa-i creasca- copiii, atunci se intoarce in casa cu fosta nevasta, cu copilul din prima casatorie, cu amantul, cu amantul ei...Hellllooo, voi realizati ca ar trebui sa le pupe si picioarele ca ii dau sansa sa termine o scoala si intre timp au grija si de copilul ala nevinovat de prostia mamei???
Cit despre vise de genul "sa-si creasca singura copilul, chiar daca in saracie", sa fim seriosi. Eu stiu oameni cu experienta, cu cv in care scrie ceva, cu facultate si care de un an de zile cauta de munca, pe ea cine o angajeaza si cu cit? Din fata calculatorului sintem toti poeti, dar ca sa vezi minune, copiii se cresc cu dragoste multa dar si cu mincare, imbracaminte, jucarii, incalataminte calduroasa, o casa cu lumina si caldura (la propriu!), medicamente cind e cazul, scolarizare...Sau stringeti mina de la mina si o ajutati pe biata faptura care s-a inmultit fara sa gindeasca sa-si cresca copilul (voi ii dati partea materiala si ea dragostea) sau ii mai lasati in durerea lor pe bunicii aia imperfecti. Ei atita pot, atita fac, ea deoacamdata nici nu poate si nici nu vrea sa mute muntii din loc pentru cel mic.

nelia spune:

M-ati facut sa citesc tot subiectul, am crezut ca poate, voi stiti mai multe decit mine, care nu l-am citit in intregime. Dar nu, nu schimb nimic din ce am spus... nu-i iau apararea fetei, daca ar fi fata mea sau prietena mea as mustrului-o un pic, asa mamos sau prieteneste. Dar nici asa, sa aruncam cu pietrele in ea, in timp ce parintii sint niste sfinti. Nu reiese de nicaieri ca ea nu-si iubeste copilul sau ca sta prin baruri si il neglijeaza... E tinara si cite fete tinere care stau la parinti, chiar daca au si sot, alearga cu sufletul la gura acasa, daca stiu ca are cine sa se ocupe de copil!?!

Dar chiar si cu subiectul citit, tot nu-i vad pe parinti absolviti de orice vina. Nu am spus ca sint oameni rai, dar probabil ca ceea ce fac cu nepotul acum, rasfatindu-l intr-un mod nesanatos cum spunea Jocurban, probabil asa au facut si cu fata, cind era copil. I-au oferit de toate, asteptind in schimb ascultare oarba si supenere totala... iar cind a scapat, fata s-a dus in bratele primului barbat. Voi aveti dreptate ca asta ar trebui sa faca fetele, sa si-o apere bine, sa faca sex protejat pina cind ajung pe picioarele lor si apoi sa faca copii. Eu am facut primul copil la 32 de ani, deci stiu despre ce vorbesc... Nu inseamna ca trebuie sa astepti chiar atit, dar sa-l faci atunci cind te simti cit de cit in stare sa ai ce sa-i oferi in asa fel incit sa fie o bucurie in viata ta acest copil. Dar noi vorbim aici, si la alte subiecte asemanatoare, de situatii in care copilul e deja in burtica sau nascut, atunci aceste sfaturi nu-si mai au rostul pentru fata in cauza, copilul exista, e nascut, de acolo trebuie pornit. Si imi pastrez parerea ca fata trebuie sa traiasca pe picoarele ei, la propriu si la figurat, cu tot cu copil... sa-si asume raspunderea pentru faptele sale si pentru viata sa si cea a copilului, nu sa se umileasca nici in fata iubitului, nici in fata parintilor. E tinara, e sanatoasa, e frumoasa inteleg, pare si desteapta, nu vad de ce nu s-ar descurca in viata fara nici un ajutor. Ar putea macar sa incerce... Daca nu se poate si ajunge la o intelegere cu parintii si ramine in casa lor pina cind isi termina studiile (are talent, a intrat la actorie pe bune sau e la o facultate particulara, platit tot de parintii ei?!? - pentru mine conteaza mult raspunsul la aceasta intrebare), atunci sa fie ajutata sa invete sa fie mama, nimeni nu stie de la inceput cu ce se maninca acest nou statut... iar daca mama zice ca nu are voie copilul sa manince dulciuri inainte de masa, atunci nu are voie, bunicii ar trebui sa fie doar cei care o ajuta, din umbra, pe tinara sa-ri refaca viata si sa-si creasca copilul... Daca nu pot face asta, atunci cel mai corect din partea lor ar fi sa-i spuna fetei adevarul: ai facut-o, te descurci, vii in vizita la noi si atit! Credeti-ma, ca orice ati spune, atunci cind vrei sa te faci om, un sut in cur conteaza mult mai mult si face mult mai mult bine decit orice dulcegarii si sprijin material.

Jocurban, daca ii esti prietena cu adevarat, nu-i mai trimite bani, nu o mai incuraja sa traiasca bine, pe banii altora, acceptind in schimb compromisuri. Spune-i adevarul... Va creste ea, desi e destul de mare si acum sa inteleaga, dar va creste la cum a crescut si pina acum, crezind ca nu e in stare de nimic si ca responsabilitatea pentru viata ei va fi mereu a altora.

buflea spune:

Te cam contrazici singura aici ...adica parintii sa o invete pe tanara inteligenta sa fie MAMA dupa care sa primeasca de la dansa instructiuni despre cum sa ii creasca copilul. Hmmm ...

nelia spune:

Buflea, mamele invata singure sa fie mame, daca sint lasate... asta am vrut sa spun. Adica ajutate de parinti, nu inlocuite de acestea. Oricum, fata e clar un adult in formare, imatura pina la un punct, dar nici cu parintii nu imi este rusine, daca incearca sa-l invete pe copil ca ei sint mama si tata, iar fata lor are un nume, dar nu acela de mama...

Si, oricum, ceea ce facem aici este sa dam din taste, fiecare din experienta ei, nimeni nu detinde adevarul si solutia, nici eu, nici tu, nici macar Diana sau parintii ei. Asa ca, nu trebuie sa ma citezi, pentru ca nu eu sint subiectul discutiei, ceea ce am scris eu este doar o parere personala, la care tin, dar care nu a fost scrisa neaparat sa fie combatuta... la fel se intimpla si cu ceea ce au scris alte fete. Sper doar ca Jocurban sa gaseasca citeva idei in a o sustine pe Diana in ceea ce va hotari.

andacos spune:

Nelia imi pare rau sa constat ca,la toate subiectele unde te-am citit,de invirtzi in jurul cozii...de ametzesti!Si aici la fel!

Eu nu pricep si pace ce calitatzi de mama gasesti tu Dianei(din felul cum este prezentata)si nici nu pricep ce mari defecte si nenorociri fac parintzii fetei!Trebuia s-o lase acolo in mediul ala obscur?Ea de ce a plecat ca doar n-au luat-o cu fortza?



In situatzia prezentata,cum crezi tu ca s-ar fi descurcat Diana?

Eu revin la prima mea postare:parinte doar cu atestat!

Dana

pepene spune:

vin si io

Joc,

Intr-adevar, parintii Dianei au ajutat-o cum au putut, in felul lor. Bravo lor! Sper sa o ajute in continuare.

E insa important sa nu ii distruga stima de sine cu reprosuri si certuri permanente. Asta e pana la urma mult mai important decat ajutorul material. Au ajutat-o, si inca o data, au procedat foarte bine, asta nu le da insa dreptul sa o jigneasca. Exista posibilitatea ca jignirile o vor face si mai dependenta de ei.

E bine ca Diana sa le arate recunostinta, dar in acelasi timp sa impuna limite ferme cu privire la faptul ca nu doreste sa fie jignita de proprii parinti. Sa discute cu ei frumos, sa ii aprecieze, dar sa fie ferma ca ei nu trebuie sa o desconsidere.

Apoi, trebuie si ea sa ia actiune in privinta propriei vieti, sa incerce treptat sa devina independenta, atat material, cat si emotional ( atat de tatal copilului, cat si de parintii ei ).

nelia spune:

Andacos, fiecare cu stilul lui. Si la urma urmelor, fiecare se invirte in jurul cozii lui, ca doar nu dam sfaturi din experienta altora, ci din a noastra. Daca eram de acord cu voi, scurta si transanta, totul ar fi fost in regula, dar nu sint, la fel cum nici voi nu sinteti cu mine si mi se pare perfect normal.

Si ca sa-ti raspund la subiect, nu stiu ce calitati are Diana ca mama, ca nu a fost lasata sa le demonstreze, de cind s-a nascut cel mic, locuieste la parintii sai. Dar nu mi se pare chiar in regula cum procedeaza parintii ei nici cu fata lor, dar nici cu nepotul lor.

Dar pina la proba contrarie, cred ca o fata tinara, inteligenta si frumoasa ca Diana, care da, a facut un copil din flori, cu un barbat ce pare a fi un pierde-vara dar pe care ea il iubeste, are tot atitea calitati de mama cite am si eu sau ai si tu sau mama ei, dar are in plus calitatea de a fi mama proprie si personala a copilului in cauza si niciodata nu e bine sa incerci sa te bagi intre mama si copil, chiar daca e sub acoperisul tau, nu e in folosul nimanui, cu atit mai putin al copilului. Daca ma contrazici aici, vreau argumente solide, nu sa te invirti in jurul cozii ca mine.

Si nu cred ca vreuna dintre noi care ne intepam acum pe aici, sau cel putin asa pare, era mama mai buna la 22 de ani, eu una nu si chiar si acum am dubii in ceea ce ma priveste. Poate ca cele care sint impotriva Dianei aveti mai multe informatii, dar din ce am citit, nu vad decit o tinara in impas, pe care parintii o ajuta, dar o toaca zilnic cu reprosurile. Parintii ei nu se vor schimba, insa ea poate sa plece de acolo si sa-si traiasca viata pe picioarele ei si atunci va vedea cum este: poate e asa cum spun parintii ei, dar poate nu este, nu are de unde sa stie. Mai sint tineri care au trait departe de parintii lor si nu s-a terminat lumea.

Unora vi se pare normal ca parintii sa stea linga copii sau invers si cind acestia devin adulti, mie nu... Copilul e ca puiul, odata plecat din cuib, devine responsabil pentru viata lui. Nu e in stare, atunci il aduc inapoi in cuib daca ma tin curelele, dar nu-l ciugulesc cu ciocul in cap amintindu-i mereu ce fac eu pentru el... Si chiar nu mi se pare deloc natural sa vina mama sa ma scoata din incurcaturi la 22 de ani, si slava Domnului ca am avut si inca mai am destule. Am facut-o lata, o rezolv singura, e mai greu, dar nu ma mai judeca familia si lumea.

Nu stiu de ce sinteti voi atit de pornite pe Diana si de acord cu ce fac parintii, dar stiu eu de ce ii iau apararea atit de infocat Dianei. Spunea cineva ca a salvat-o... eu cred ca de viata ta nu te poate salva nimeni si nici nu e indicat. Am avut in familia mea o situatie asemanatoare, sora mea mai mica. Mama mea nu l-a acceptat pe el din aceleasi motive, a plecat de acasa, s-a dus dupa ea si a 'salvat-o' si inca mai cred ca rau a facut, ar fi trebuit sa o lase sa inteleaga singura ce vrea de la viata, a ajutat-o cum a putut cu copiii si nu e vorba ca nu a facut bine, aici da, o respectam si ii multumim pentru asta, la fel cum o facem pentru ca ne-a nascut si ne-a crescut. Dar atit de mult s-a bagat in viata sora-mii, spre deosebire de a mea despre care nu stie decit partile ei bune, atit s-au mai certat, atitea reprosuri au mai fost facute, sora mea s-a impartit tot timpul intre mama, sot, soacra si copii... dar viata tot cu el si-a dus-o, buna sau rea, reprosurile si certurile nu au dus la nimic. Dupa ce 10 ani s-au urit, le-a mai fost si bine, dar situatia era cam cea descrisa la inceput... e casa mea etc. El, tata si sot acceptabil pina la coada, a aflat ca are cancer si atunci totul s-a linistit. S-au unit, s-au iubit, s-au acceptat asa cum sint, s-au ajutat si au trecut impreuna prin nenorocire. Dar au pierdut ani de zile din viata ca sa-si arate unul altuia cine e mai bun si cine are dreptate si cind boala le-a inchis gurile la toti si le-au deschis inimile... a fost prea tirziu. El e mort acum, soacra la fel, mama si fiica sint mai unite ca niciodata si se accepta, in sfirsit, asa cum sint fiecare: una conservatoare, cealalta destul de incercata ca sa-si mai reproseze ceva. Putea fi de la inceput asa cu toti? Putea! Daca se dorea acest lucru... oricum, dreptatea a fost tot timpul acestor ani la mijloc, nu o detinea nimeni.

De aceea am sarit in apararea Dianei, pentru ca nu vreau sa aiba soarta sora-mii. Copiii in schimb exista si isi iubesc tatal, asa imperfect cum a fost, si sufera pentru pierderea lui. Iar pentru mama lor sint tot ce poate fi mai de pret in viata, desi i-a facut ca 'bleaga'... si le aduc bucurie si bunicii si mamicii... si matusii. Iar sora mea, cu toate 'greselile' din tinerete s-a dovedit sa fie nu numai o femeie tare, eu nu as fi facut fata la toata viata ei, dar si o mama extraordinara, desi nu prea o credea cineva in stare de ceva la inceput, muritoare de foame cum era.

mimitete spune:

Nelia, acum vad ca te-ai comparat pe tine cu ea si si mai rau ne mai si spui ca nu sint nicidecum mai presus calitatile noastre de mame cu ale ei sau ca nu eram nici noi mai breze ca mame la 22 de ani.

Cind am decis sa fac un copil stiam ca o sa am cu ce sa-l cresc si mai ales cu cine o sa-l cresc.

Parintii nu au luat-o cu forta de la Fat-frumos, ce erau sa faca s-o lase in mizeria aia ca doar, doar o sa se trezeasca si se pune pe picioare. Eu inteleg ce vrei sa spui, cu un dus rece care uneori ajuta dar sint multe persoane pe care un astfel de dus le doboara si in loc sa le dea un imbold de a iesi din mizerie se afunda definitiv. Ce vina avea copilul sa se faca astfel de experiente pe el. Parintii au facut ce era mai bine la vremea respectiva.

Nu mai imi spune mie ca e abuzata emotional si de aia nu isi cauta ea de lucru, nu isi cauta pt ca e mai comod asa, are babysitter asigurat si ea poate inca sa viseze la Fat-Frumos.

Daca cu adevarat copilul este prioritatea ei si vrea sa-l creasca asa cum crede ea de cuvinta, atunci ar trebui sa se ocupe de asta.

Ce sa faca parintii acum ca s-o convinga de asta, s-o dea afara in strada?

Nu sint de acord cu faptul ca parintii vor sa fie ei mama si tata, probabil sint oameni simpli si atit ii duce pe ei mintea. Cu toate ca nu sint de acord, este de laudat ca au ajutat-o, asa cum stiu ei, cind a avut nevoie.

nelia spune:

OK, ma predau! Sinteti prea multe contra, se poate sa nu am dreptate si sa fie asa cum spuneti voi!

Mimitete, nu m-am comparat cu ea, ca nu am trecut prin nimic asemanator, dar am plecat la 22 de ani de acasa si am incercat sa-mi imaginez ce as fi facut in locul ei, de aceea am spus ca nu aveam mai multe calitati de mama la 22... ei bine, am generalizat, revin cu: eu nu aveam, probabil ca alte fete de aici da.

Nu am spus ca face bine ce face Diana, ci ca trebuie sa sa-si ia viata in miini, e timpul, asa nu se rezolva nimic si nici nu se va rezolva vreodata, chiar daca va trece peste perioada asta din punct de vedere material. Reprosurile repetate ale parintilor, mai ales cind te ajuta cu copilul, deci au in felul lor dreptate, pot fi mai amare pentru un suflet decit orice mizerie din lume.

Nu ma pot abtine totusi sa nu pun un mic semn de intrebare, ca mi-e frica sa-l pun mai mare: daca un fost copil a ajuns adult la 20-22 de ani atit de imatur, cu un echilibru fragil, caruia trebuie sa-i spuna toata lumea ce sa faca... inseamna totusi ca ceva nu este chiar in regula cu dezvoltarea si sanatatea ei emotionala (in raporturile cu parintii ei si, de aici, cu oamenii in general, vezi iubitul...), iar situatia din prezent din casa in care traieste cu parintii si cu copilul nu va indrepta situatia, dimpotriva... Asa ca, de aceea, nu vad decit o rezolvare temporara de a se intoarce la parinti... tot singura si pe picioarele ei e solutia. Si asa este, ar trebui sa-si puna copilul pe primul plan. Dar, plecata din nou de acasa unde i se spun atitea, probabil ca s-ar duce din nou dupa el sau la altul... si povestea reincepe.

Nu stiu, poate ca e mai bine in strada, intr-o camera de camin (e studenta, poate are dreptul la una) si cu cineva care sa o sustina emotional sa-si ia viata in miini, intr-un mod obiectiv, nu ca un judecator permanent pentru faptele ei... Mai cred ca parintii ei nu au taria inca sa de detaseze de dezamagirea care le-a provocat-o prin ce a facut si de aceea, ajutorul dat este material, si intr-un fel, simplu sau nu, il baga si pe copil in aceste rabufniri. Dar Diana are nevoie intii de un altfel de ajutor, emotional si psihologic, iar copilul are sau va avea sigur in viitor nevoie de o mama intreaga din toate punctele de vedere.