NU TE MAI IUBESC! COMPROMIS SAU ADIO?
Raspunsuri - Pagina 6
She spune:
de ce nu ati mai scris?
Mi-e teama ca babyblue are dreptate, mi-e frica , ca ar putea fi adevarat ce a scris in prima postare.
Imi mai este teama, ca unele din noi, pur si simplu ne "plictisim"..linga ei, cei care au pasit pe drumul "relatia 2...3.." , a devenit un lifestyle sa iti doresti sa gasesti.....ceva...pe cineva...
Cred ca unele din noi cautam un anume sentiment. Pe care il avem inauntru defapt, dar la care sa ni se raspunda. Sau gasim si cum spuneam, ne plictisim?
Am sa ma mai gindesc. Sau poate exact asta nu trebuie sa facem. Sa nu mai gindim...
elizaj spune:
bilancia,de cati ani sunteti casatoriti?si totusi,parca nu prea as crede ca dragostea asta se pierde asa pe undeva,pe drum...cand te-ai casatorit,chiar a fost din dragoste???e cam incredibil ca odata l-ai iubit poate cu pasiune,ca dupa un timp,iubirea sa dispara asa incet-incet...
bilancia spune:
dar tu elijaz de cati ani esti casatorita?
.........cred ca dragostea e greu de tinut in loc sau mai bine zis e greu sa ti impui sa ramai indragostit doar pt ca este sotul sau sotia .....si mai cred ca la 20 iubim intr un fel, la 30 in alt fel, la 40 divers. De ce? pt ca crestem, ne maturizam, avem alte cerinte iar modelul barbatului din minte e divers in functie de varsta si de experientele traite, nu mai spun ca te poti indragosti la 20 dar sa nu fie adevarata dragoste pt ca nu exista o lege care spune ca primul pe care il iubesti trebuie sa l iei de sot sau crezi ca esti indragostita pt ca sincera sa fiu nu poti sa ti cunosti limitele in zona aceasta pt ca se vorbeste de sentimente si de fapt sa te indragostesti cu adevarat mult mai tarziu.....la 20 ani e greu sa cunosti adevarata dragoste,mai exista cazul cand pornesc amandoi intr o casnicie si pe parcurs unul din ei nu mai tine pasul,intelectual, sexual, fizic........ iar celalalt evolueaza in toate sensurile, iar atunci persoana de care te ai indragostit inainte nu ti mai spune nimik pt ca ai alte cerinte, sau pur si simplu se plafoneaza relatia din diferite motive, delasare, boala, indiferenta sexuala si lista poate continua, mi e greu sa cred ca macar o data in viata cuiva nu s a intamplat sa nu si mai iubeasca partenerul ......iar cand exista o casatorie atunci sotul sau sotia..........atunci de ce exista atatia amanti si amante?
Jocurban spune:
Dupa ce am citit toate mesajele anterioare, am decis sa incerc si eu sa dau un raspuns personal, chiar daca deja s-au spus toate lcururile pe care le am in minte si eu.
Sotul meu este la a doua casatorie, cu mine. Cu prima sotie a avut o relatie de genul "ne iubim asezat, suntem prieteni, camarazi, mergem inainte". Au mers asa ani buni, fara valvatai, fara nebunii sau artificii, au avut doi copii, insa in timp s-au instrainat tot mai mult. Candva, la un moment dat, au avut chiar puterea de a-si spune unul altuia "nu te mai iubesc"... insa au decis ca viata in doi, pentru copii, este cea mai "normala" alegere. Aveau putin peste 30 de ani. N-au fost infideli, nu au avut conflicte majore, faceau sex "din obligatie" odata la cateva luni, el din nevoie fiziologica, ea probabil pentru motivatia descrisa anterior: "asa trebuie sa faca orice femeie maritata". Cand, insa, el a constientizat ca nu e atat de batran incat sa nu-si acorde o noua sansa la viata si a venit cu propunerea de a divorta, pentru ca fiecare sa-si acorde o noua sansa la fericire... reactia ei a fost total opusa. Desi isi spusesera "nu te mai iubesc" cu mult timp in urma, ceea ce pentru el reprezenta eliberarea dintr-o colivie, pentru ea a insemnat o mare nefericire. A refuzat divortul, militand pentru pastrarea "aranjamentului" lor formal. O sa spuneti ca aici intervine problema copiiilor, a cresterii lor, a situatiei de mama singura... si da, asa este, insa uite cum putem rani un om pe care nu-l iubim si care nu ne iubeste, dar nu vrea sa dea drumul unei relatii din care oricum n-a mai ramas nimic. Doar pentru ca celalt considera ca situatia asta e mai buna decat "nimic", pentru ca ceea ce unii dintre noi traducem prin "a merge mai departe" altii resimt ca pe "a merge inapoi".
M-am intrebat uneori ce as face eu, intr-o asemena situatie... si simt din toata fiinta mea ca viata singura, fara partener, mi-ar fi de 10 ori mai buna decat viata de complezenta alaturi de un om care sa-mi fi spus "nu te mai iubesc" sau caruia eu sa-i fi spus la fel. Cu sau fara copii, cu sau fara posibilitati financiare. Vom avea si noi doi copii in curand, cu voia lui Dumnezeu, dar oricat de mult mi-as dori ca ei sa creasca alaturi de ambii parinti, n-as putea aceepta compromisul de a convietui intr-o relatie doar de dragul aparentelor.
Cum spunea un citat celebru, este mult mai greu de suportat singuratatea in doi, decat cea de unul singur. Mie mi-ar fi mult mai usor sa port povara propriei mele nefericiri, gandul de a fi fost parasita sau de a fi parasit un om pe care nu-l mai iubesc, decat sa raman prizoniera in spatele unui zid tencuit numai pe dinafara, o fatada intretinuta numai pentru privitori.
Carla 
19+ , mami nerabdatoare de 
Sofia Maria si Natalia Emilia
Blog de babies
www.jocurban.ro" target="_blank">Blog de mami
bilancia spune:
E foarte adevarat JOCURBAN, ceea ce ai postat dar gandindu ma si eu la fel de mult exista o mare diferenta intre o femeie si un barbat la o anumita varsta, in timp ce barbatul o poate lua de la capat la orice varsta (vezi cazul lui petre roman) in sensul ca si la 40 si la 50 chiar si la 60 o poate lua de la capat pt ca oricand poate sa gaseasca o partenera mai tanara care sa i faca copii, pt o femeie peste 40 ani e dificil daca nu imposibil, de aceea ai sa vezi foarte putine femei care divorteaza dupa o anumita etate, majoritatea sunt barbatii pt ca ei stiu sigur ca pot sa si gestioneze viata, pe cand o femeie cu 2 sau 3 copii ii este indiferent daca partenerul n o mai iubeste, pana la urma dintr o casnicie mai devreme sau mai tirziu toti tragem concluziile si pentru o femeie v a fi mai important sa ramana in acea casnicie asa consumata decat sa inceapa ce? cu doi copii? o mare dragoste? o alta mare dragoste? hai sa fim seriosi, poate doar sa se aciuiasca langa un barbat care sa o inteleaga si sa o respecte si sa i tolereze copii...........ma rog cand nu suntem in cauza credem ca intotdeauna am face opusul, cand 10 sau 15 ani de casnicie te dezamagesc e greu sa mai crezi in feti frumosi.....pt barbati e altfel din toate punctele de vedere dar mai ales sexual.....
Jocurban spune:
Bilancia, intradevar situatia nu este de egalitate, si nu atat din prisma faptului ca barbatul la orice varsta isi poate gasi o "alta" care sa-i faca copii, cat mai ales din cauza a ceea ce ai spus: cand ramai singura cu unul, doi, sau mai multi copii, indiferent de varsta, e mult mai greu sa te readuci in prim-plan ca femeie, sa ai sansa unui nou inceput, a unei noi relatii care sa nu fie de compromis...
Si totusi! Nu este mai buna singuratatea, cresterea copiilor dupa propriile puteri, linistea personala si refugiul in statutul de mama, decat ingreunarea si mai mult a acestei situatii, prin a convietui si a munci pentru un om care nu mai merita nimic din efortul tau? Spun asta pentru ca sunt atatea femei carora, asa cum spuneai, le devine indiferent daca barbatul le mai iubeste, insa contiunua sa munceasca gratuit pentru el: sa-i spele, sa-i calce, sa-i puna zilnic o masa calda, sa curete in urma lui... si pentru ce? Daca acel barbat nu-ti mai ofera nimic, de ce tu sa-i mai oferi din timpul, atentia si energia ta, cand ai putea face asta pentru copii sau chair pentru tine?
Se prea poate ca peste 10 ani de casnicie sa vad lucrurile altfel, insa acum mi-este peste puteri sa ma vad traindu-mi viata pentru "nimic", langa un om care sa nu ma mai iubeasca sau pentru care eu sa nu mai simt nimic. Viata e atat de scurta si de plina de neprevazut, iar asta e o irosire mai mare decat pot eu acum accepta...
Carla 20+ , mami nerabdatoare de Sofia Maria si Natalia Emilia
Blog de babies
www.jocurban.ro" target="_blank">Blog de mami
danielatt spune:
Citesc acest subiect de cand a fost deschis si recunosc ca este interesant; sunt lucruri din viata, reale care chiar se intampla.
Acum, ce vreau eu sa spun este ca am descoperit de curand, o familie, in care lucrurile stau cam asa: el si ea se casatoresc asa, in graba.
Nu se potrivesc de nici un fel in intimitate. rezultatul: o casatorie de 17 ani in care, in urma unei intelegeri, cu cartile pe masa cum se spune, si el si ea au dreptul la intimitate separata.
Si...cica a functionat in ciuda faptului ca nu se iubesc. Nu au copii dar au convietuit pentru ca..respect, obisnuinta bla bla.
Eu una ce sa spun, nu cred sau nu reusesc sa inteleg asa ceva.
Adica ma intreb: cat sa iubesti un barbat si sa accepti asa ceva? Cum sa traiesti cu gandul ca se culca cu o alta dar eu il iubesc si este sotul meu ????? Mi-se pare incredibil ! Mie, vreau sa spun.
Ma gandeam insa ca uite, pot exista "n" forme de supravietuire in doi, atata timp cat exista un numitor comun care ar putea fi: partea materiala, confortul vietii in doi...desi inclin sa cred ca se va rupe. Adica in cazul celor doi despre care vorbeam se cam rupe.
Eu una sunt genul de femeie pentru care viata intima chiar conteaza si chiar reprezinta un liant important al relatiei de cuplu,
dar ma rog, nu suntem toti facuti la fel.
Ideea este ca uite, viata demonstreaza ca se poate si asa.
Si ca sa raspund la subiect eu sunt adepta: decat singura si suferinda in doi, mai bine singura cu copilasii mei, dar fericita, linistita si implinita.
bilancia spune:
jocurban cred ca esti tanara inca si motivata si de aceea nu poti sa concepi o anume teorie......esti norocoasa, dar eu cred ca doar femeile care sunt batute, abuzate, sunt lipsite de partea materiala, suporta niste barbati betivi, scandaluri, amenintari, tot felul de infidelitati iau masuri sa rupa o casnicie si sa si vada mai departe de viata, cele carora barbatul le spune ca "nu te mai iubesc, nu mai doresc sa facem sex, sunt nefericit" nu fug in tribunal sa introduca divort, poate in timpurile noastre mai sunt dar iti garantez ca sunt putine, e adevarat ca o femeie poate sa se dedice copiilor ei doar dar acel sot inexistent nu o incomodeaza cu nimik, nu mai vorbim ca esti foarte constienta ca greul cu copii il duci tu, sau partea materiala se subtiaza chiar daca tatal plateste pensie alimentara, de fapt multe femei s au aplecat asupra copiilor dupa aceste situatii dar sa nu crezi ca sunt fericite si linistite...... cert este ca nu avem nici o garantie in viata, ca avem un copil, doi, ca suntem sau nu casatoriti, in momentul cand dispar sentimentele daca nu exista o situatie de compromis atunci sigur se produce ruptura............si partea proasta e ca poti reprosa orice partenerului, dar ca "nu te mai iubeste nu poti"
bilancia spune:
daniellat, exista urmatoarele situatii:
- cand ambii parteneri nu mai sunt implicati sentimental, nu se mai iubesc ca in cazul povestii pe care ai postato si atunci nu exista decat 2 solutii: ori compromisul ori despartirea
- cand unul inca mai iubeste si celalalt nu unde sunt urmatoarele situatii: ori se accepta si aici un compromis din partea unuia
ori se despart
de fapt ca in cazul de mai sus dar cu o alta nuanta
Deci daca vine ipotetic sotul tau si ti spune ca nu te mai iubeste , ori accepti un compromis ori va despartiti, din ce am inteles de la tine nu accepti compromisul dar sunt femei care il accepta din alte considerente sau tocmai pt ca inca il mai iubeste, iar daca accepta atunci accepta si durerea provocata de faptul ca el poate sa aiba si alte femei....
buflea spune:
Biologic vorbind, omul nu este o fiinta monogama dar normele sociale ii impun sa fie monogam. Deci a iubi o persoana pana la adanci batraneti este un efort, de aceea filozofii i-au schimbat numele din iubire in respect, prietenie, liniste, inertie. Toata lumea traieste cu asta - in definitiv este ciudat ca atunci cand ne cautam jumatatea cautam linistea si confortul unei familii ca in timp sa ne plictisim de ele, sa ne dorim IAR putin din sparkling-ul tineretii.
Problema este ca "nu te mai iubesc" devine o povara atunci cand intalnesti pe altcineva - atunci nu mai poti sa induri prietenia, respectul, linistea si viata goala de cuplu. Asa ca teorii din astea cum ca "eu nu as putea sa rezist singuratatii in 2" sunt de fapt metafore literare scoase din dictionarul dragostei. Adica vorbe goale . Se poate foarte bine sa stai "sigur in 2", confortabil - si nu e nimic rau sau trist in asta. Asa cum nu este nimic rau sa iti gasesti pe altcineva si sa lasi plictiseala in 2 pentru pasiunea de cativa ani a unei noi relatii. In cuplurile fara copii, psihologul amator din mine spune ca chiar, ce folos sa stai o viata calm si linistit cand traiesti DOAR pentru tine, de ce sa iti refuzi tremuratul si fluturii iubirii cand numai tu contezi ? Cand insa sunt copii la mijloc, suflete nevinovate care nu inteleg nimic si risca sa creada ca din cauza lor se intampla despartirea - nu stiu, s-ar putea sa fiu de moda veche, s-ar putea sa ma las condusa de judecata feminina - dar eu cred ca echilibrul copilului trebuie sa vina inaintea echilibrului personal si relatia pasiva de prietenie intre parinti sa se concentreze pe copil.
De aceea spun eu ca copiii trebuie sa vina mai tarziu, atunci cand tineretea parintilor e traita, fluturii sunt experimentati de mai multe ori, iubirile sunt bifate, tragediile dragostei sunt consumate, cand maturitatea cere liniste si echilibru in cuplu si strict numai dedicatie copilului.
P.S. Intuitia imi spune ca sotul lui Jocurban a iesit din prima casatorie atunci cand a intalnit-o pe ea, caci atunci "nu ne mai iubim" a devenit de nesuportat pentru el. Nu e nici o rusine in asta - desi teoria spune ca nu e etic sa fie asa, practica si instinctul de aparare dovedesc contrariul.