NU TE MAI IUBESC! COMPROMIS SAU ADIO?
Raspunsuri - Pagina 11
She spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui balanta tiparele societatii ne-au lansat mitul familiei ideale, pt care faci compromisuri, pt care lupti, pt care te devalorizezi ca persoana sub vesnica lozinca :sa iti tii casa si sa faci tot ce poti pt familie si copii. |
Este oare asta un mit totusi? Eu nu sint ft ft convinsa desi am momente cind cred la fel. Cred ca problema este ca faci toate astea fara sa primesti nimic inapoi. Cred ca acolo este buba de multe ori pt poate multe femei....Sa nu uitam totusi ca exista barbati care si ei fac TOT, absolut totul....fara sa primeasca nimic.Am intilnit, ei exista...
Nu as vrea sa ajung sa dau vina pe tot in juru-mi fara sa elimin aboslut orice urma de indoiala asupra alegerilor si deciziilor mele....
AgnesLuca spune:
nu te mai iubesc a insemnat pentru mine intotdeauna adio, poate si pentru ca nu am avut - fata de mine insami- curajul de a o recunoaste decit in ultimul ceas. am iubit in fapt frinturi de persoana si am tolerat restul, sau mai rau, am refuzat sa-l constientizez. daca asa definim iubirea, atunci a fost "nu te mai iubesc"...in conformitate insa cu definitia mea personala conform careia iubirea inseamna a iubi o persoana in totalitate si bazindu-te pe cunoastere obiectiva (si rationala, dar in primul rind instinctuala)a fost de fapt "nu te iubesc". dragostea (daca avem norocul sa existe), dainuie ! este opinia mea personala si ma inclin cu respect in fata celorlalte optiuni deschise... ceva insa nu pot sa pricep: cum e posibil, atunci cind exista dragoste, unul din parteneri sa se schimbe atit de mult incit sentimentul sa se anuleze ? pentru mine dragoste inseamna permanenta rezonanta, transformare intotdeauna in doi, a dansa pereche pe aceeasi muzica...sau imi scapa mie cava ?
Agnes si Alexa (21.06.2009)
escu spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui She Bun. Si atunci ma intreb ceva anume: faptul ca sintem dependente, de casatorii, legaturi fara rost, in care nu mai exista nimic, a cui este vina? Cu atit mai mult cu cit teoretic, recunoastem ca sintem dependente si ca nu e bine nu? ca nu e sanatos..ce ne opreste sa iesim din acest cerc vicios? daca societatea este de vina, educatia, stereotipul in care am gindit si crescut, de ce nu iesim din el? de ce continuam? de frica? din teama ca poate, gresim gindind asa?Sintem nesigure? ... |
Pentru ca nu suntem singuri in relatia respectiva. Pentru ca trebuie sa facem in asa fel incat sa ranim cat mai putin partenerul. El poate nu simte la fel ca noi si atunci ar trebui sa-i acordam timp sa se adaptaze si el noii situatii. Asta in conditiile in care nu suntem intr-o relatie abuziva, copiii sunt mari, pe picioarele lor si noi ne-am facut datoria de parinti, punand de cele mai multe ori binele lor inaintea binelui nostru.
She spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui escu
Pentru ca nu suntem singuri in relatia respectiva. Pentru ca trebuie sa facem in asa fel incat sa ranim cat mai putin partenerul. El poate nu simte la fel ca noi si atunci ar trebui sa-i acordam timp sa se adaptaze si el noii situatii. Asta in conditiile in care nu suntem intr-o relatie abuziva, copiii sunt mari, pe picioarele lor si noi ne-am facut datoria de parinti, punand de cele mai multe ori binele lor inaintea binelui nostru. |
Nu stiu cit de putin ranim un partener cind stam ca sa nu-l ranim dar de fapt nu-l mai iubim, cind raminem intro relatie ca sa acordam timp sa se adapteze la noile situatii cum exemplifici aici, etc etc. toate astea sint idei pe care noi le dezvoltam....credem noi ca asa e mai bine. Pun aceeasi intrebare: a cui e responsabilitatea fericirii?A celui de linga noi in totalitate?Stim deja ca nu. responsabilitatea unei legaturi fara iubire a cui este?Numai a noastra. Si nu avem atunci cum sa credem ca noi stim mai bine cui ii este partenerului decit daca ii spunem: Nu te mai iubesc. Suportind consecintele ca atare, ranindu-l, dar fiins sincere cu NOI si implicit, cu el. oare ce barbat sau femeie, ar vrea sa stie ca stam linga ei fara sa mai simtitm nimic? Nu este asta minciuna, egoism? Nu este asta lipsa de curaj in fata propriului destin?
Sint intrebari la c are nu am nici eu raspuns, nu inca..mi le pun cu voce tare. Tocmai pt ca nu cred ca iubirea trece fara motiv! Pt ca daca este asa, vom intilni o alta iubire..si va trece si aceea...si undeva, ceva nu este iarasi, cum trebuie, pt ca pt mine notiunea de iubire este trainica, pt aceeasi persoana, atita timp cit ai in partener cel mai bun prieten cu tot ce implica asta.
She spune:
| Citat: |
| pentru mine dragoste inseamna permanenta rezonanta, transformare intotdeauna in doi, a dansa pereche pe aceeasi muzica...sau imi scapa mie cava ? Agnes si Alexa (21.06.2009) |
Nu cred ca-ti scapa nimic. Si eu as defini iubirea la fel. Numai ca amindoi trebuie sa stie sa danseze
AgnesLuca spune:
she, 
pentru raspuns, fetelor, balanta, bilancia..., astept si opinia voastra, sincer, vreau sa ma lamuresc...
she, sint intrutotul de acord cu tine, imi place mult tot ce ai scris, continut si forma...
sa-ti zic unde cred eu ca-i buba cu alesul (inca odata, este numai opinia mea), eu cred ca nu putem alege corect in sensul in care purtam cu noi dulcea povara a iubirii pure si cautam obiectul caruia sa i-o adresam. iubirea se naste, traieste si moare intotdeauna in doi, ce putem noi face este sa ne eliberam de tot balastul - si prin asta inteleg dependente, idei preconcepute, frustrari acumulate din copilarie si asa mai departe- si sa ne dezvoltam capacitatea de a o recunoaste (iubirea) atunci cind ne apare in cale in mugurii ei cei mai plapinzi si de a o lasa sa creasca fara teama. sa ne deschidem sufletul si sa ne eliberam de toate spaimele (teroarea de a fi singur, teama de a fi respins etc) sa credem (in iubire) si sa asteptam (pe perioada nedeterminata)sa apara
Agnes si Alexa (21.06.2009)
balanta spune:
agnes...uite noi suntam in aceasta etapa de "nu te mei iubesc" ...totul a debutat cu multe certuri,asteptari nerealiste din partea celuilalt,dorinte diferite...rarirea activitatii sexuale pana la abstinenta totala de 5 ani...si apoi "nu te mai iubesc"...acum e perioada cea mai calma, suntem puternic atasati unul de celelalt si vorbim cu multa detasare de ce se intampla...pacat...altfel ar fi decurs lucrurile daca el ar fi acceptat ca avem probleme acum cativa ani
am descoperit multe in perioadele de introspectie in viata noastra si in viata mea...ca sunt o persoana dependenta de iubirea romantica si ca imi e greu sa accept ca ea se termina la um moment dat...ca asa cum spui tu, eu stiu sa dansez, si la propriu si la figurat si ca sotul meu nu stie, nici la proopriu si figurat...ca este foarte importanta viata sexuala pt mine...ca sunt dezvoltata emotional peste puterea de acceptare a unui barbat, ca am tendinta de a trai viata ca intr-o poveste in paralel cu realitatea si ca nu stiu sa ma iubesc
am descoperit ca eu ceream iubire si dragoste unui barbat care de fapt nu crede in ele...crede doar in supravetuire si pragmatism si in frica personala de a-si trai viata si a avut nevoie de o "mama" si un "barbat" in casa
am descoperit ca barbatii stiu sa iubeasca in perioada de "imperechere" ...
am descoperit ca nu poti trai toata viata iubind la fel pt ca barbatii renunta din primii ani, pt ca acum imi e clar ca putini isi cauta cu adevarat o partenera
am descoperit ca am facut alegeri proaste...eu sunt de tip yin si imi trebuia un barbat yang si eu am unul tot yin
ca nu am reusit sa fiu femeie si feminina pt ca am fost casatorita tot co o "femeie" si ca nu am avut la ce ma raporta
ca si she...si eu cred sau inca imi doresc sa cred in iubirea vesnica...dar mai cred ca traiul in comun o distruge incetul cu incetul pt ca nu avem suficienta intlegere si maturitate intelectuala, emotionala,mentala pentru a pune pe primul plan relatia femeie-barbat inaintea dorintelor materiale,a copiilor,a intereselor...mai bine zis nu stim sa facem legatura intre ele si nu stim sa ne iubim pe noi chiar daca asta suna a egoism...e un egoism sanatos care face cuplul sa functioneze daca amandoi gandesc la fel
stiti, e curios, eu chiar stiu sa dansez, chiar toate felurile de dans...si da, nu am avut nici un partener care sa stie sa danseze...mereu am evetitat petrecirile pt ca m-am simtit frustata...oare sa fie o coincidenta...sau asteptarile mele sunt prea mari
conchita spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui AgnesLuca ceva insa nu pot sa pricep: cum e posibil, atunci cind exista dragoste, unul din parteneri sa se schimbe atit de mult incit sentimentul sa se anuleze ? pentru mine dragoste inseamna permanenta rezonanta, transformare intotdeauna in doi, a dansa pereche pe aceeasi muzica...sau imi scapa mie cava ? Agnes si Alexa (21.06.2009) |
sa nu dai prea tare in mine daca iti zic ca aia nu a fost dragoste. orice conditionare, si mai ales ceea ce spuneti voi aici, in special She, orice conditionare a dragostei de certitudine (sau de dependenta, via Balanta) nu e dragoste. e impreunare conditionata de instinctul feminin de reproducere care cauta masculul cel mai puternic si mai sigur care sa poata garanta supravietuirea copiiilor si a familiei.
amestecati instinctele cu dragostea, asa cred eu. nostalgia carnii cu dorul inimii.
eu ma gandeam asa, recent, ca e irational pentru mine sa mai visez la marea dragoste. am o varsta. nu mai pot inspira iubiri nebune cum erau alea cand aveam sanii tapeni si pielea de catifea si inocenta in priviri. adica, sa fim realiste. prietenie? da. dragoste de batranete, amestecata la greu cu dependente si conditionari si rationalizari si nevoia fundamentala de certitudine (frica de esec la batranete e reala)? da. dar dragoste-dragoste? nu cred. de ce? exact din ce-am zis mai sus si dovediti si voi in randurile voastre cu liste de criterii - adios inocenta. inocenta nu convietuieste cu frica si nu ii e teama de esec. are perspectiva eternitatii si nu se incurca in detalii de-astea mundane, gen isi arunca ciorapii pe jos, cara sacosele sau nu, ma complimenteaza zilnic - gen lista de cumparaturi. nu judeca, nu cantareste calitati si defecte, e in afara criteriilor de alegere a mate-ului pentru procreare si planurilor de viitor. pana si dragostea parinteasca pentru copii e tot putin impura - caci e amestecata cu multa frica, plus egoism.
de fapt, mint. chiar si la "varsta" mea de 39 de ani mai starnesc pasiuni inflacarate. dar sunt constienta ca nu e dragoste (in acceptiunea mea idealista
), ci altceva - conformarea cu un tipar prestabilit in mintea masculului care si el se uita dupa o femeie care sa-l danseze dupa gustul lui (@She), eventual indeplinind toata cohorta de "nevoi" fizice si sufletesti pe deasupra. ca dupa definitia asta ultima, parca ne-am cauta infirmierii, nu indragostitii...eu asa zic, sper sa nu se simta nimeni ofensat, e viziunea mea trimbulinda asupra Dragostei.
balanta spune:
conchita...stai linistita nu se simte nimeni ofensat...pt ca e ceea ce simti tu acum...stii prin cate stadii am trecut eu prin viata alternand intre nu cred ca existista dragoste eterna si da, exista ?
ba poti avea iubire si la varste inaintate daca ai cu cine...stii numai cine se simte sufleteste batran nu poate iubi...si da, ai dreptate...cunosc o multime de barbati si femei care cauta in cel de alaturi nu iubire ci ceea ce spui tu : "infirmierul sau infirmiera" care sa ii dea garantii la batranete
eu inca cred ca se pot trimite biletele de dragoste si la 50 de ani si cred ca mai ales la varsta asta poti fi romantic...si abia spre maturitate poti oferi fidelitate si sentimente daca gasesti persoana compatibila...numa sa o gasesti
ei conchita, stii tu vorba aia cu de-as avea mintea de acum la 30 de ani...crezi ca mie imi foloseste la ceva ca sunt "superprietena" cu sotul meu si ca am ajuns la un consens general fera sa ne mai bucuram de viata si fara sa ne mai faca placere sa petrecem prea mult timp impreuna? Crezi ca daca sunt prietena cu el si ma intelege ca imi e rau fizic pur si simplu dar ca noi doi nu ne mai putem iubi fizic crezi ca imi foloseste la batrabete?
da, ce zici tu de dependenta e ok, asta am descoperit deja si stiu ca daca iubesti pe cineva e clar ca trebuie sa il iei la pachet cu defectele...chiar si cu infidelitatile ...pt ca il iubesti pt ceea ce reprezinta ca om si nu pt faptul ca se duce sau nu la altele...plus ca daca il iubesti si el iubeste pe alta , asta nu iti poate conditiona iubirea ta...numa ca e tare grau de aplicat in practica
AgnesLuca spune:
conchita, io tocmai am spus singura ca in cazurile respective nu am iubit (nu te mai iubesc a insemnat momentul constientizarii ca nu iubesc) si ca iubirea inseamna a iubi o persoana in totalitate, unde vezi tu conditionarea ?
iar iubirea este instinct, de asta sunt foarte sigura (nu numai instinct de impreunare cum insinuezi tu ), daca nu, e doar imaginatie si vorba-n vint
in fine, ii genu de subiect la care curge cerneala virtuala multa si se intelege putin
balanta, ma inclin cu respect in fata acestui gen de compromis, in care se pun sufletele pe masa...uite, io cred ca voi de fapt nici nu v-ati iubit, ca fiecare a iubit ceva ce nu exista, un celalalt imaginar...sau poate sotul tau avea la momentul respectiv personalitatea neformata si a evoluat ulterior intr-o directie incompatibila...
nu crezi ca atragem si suntem atrasi intr-o prima faza de acelasi tip-sablon care pina la urma ne taie aripile ? ca doar iesind din acest cerc vicios reusim sa zburam (mie cel putin asa mi s-a intimplat, si n-am iesit decit dupa o suferinta profunda)
Agnes si Alexa (21.06.2009)