NU TE MAI IUBESC! COMPROMIS SAU ADIO?

balanta spune:

Luna , nu stiu exact...relatia noastra acum e de prietenie...daca m-as indragosti de altcineva?...cred ca e greu sa ne despartim...s-ar duce pe apa sambetei tot ce am muncit eu in 15 ani...si ar fi greu sa o iau cu altcineva de la capat...

vine si acel cineva cu o istorie din spate...si apoi eu sunt atat de diferita de clasica femei romanca la 50 de ani incat exclus sa-mi asum a avea grija de inca un barbat...
ma intereseaza doar o relatie de companie...cand e nervos, fara chef, stresat, sa stea la el acasa...

m-am saturat sa suport acest "stres" a cetateanului roman si incrancenarea asta a noastra a oamenilor din aceasta tara si mai ales a barbatului roman..care 70% este mitocan, needucat, neingrijit, lenes,iresponsabil,usuratic si cate as mai putea adauga...

Asa ca luna1... cred ca m-ar interesa doar povestea de dragoste...pe urma...mai vad eu...el daca s-ar indragosti...nu stiu...la cat e de comod si convins ca toate sunt la fel...mai greu cred...el nu arde...el nu considera femeia o necesitate(nici macar sexual)...se poate ingriji singur, nu are nevoie de prea multe...cred ca si el ar dori sa aibe o relatie doar pt companie atunci cand are chef.

cred ca noi femeile am evoluat mult emotional, spiritual, profesional, sexual...si de aici atatea probleme in cuplu....sa stii ca multi din barbatii pe care ii cunosc mi-au spus ca vor o femeie normala, care sa nu le dea bataie de cap, fara prea mari pretentii, ca ei sa nu fie nevoiti sa depuna atata efort pt a o pastra...si atunci la ce sa mai sper?

casandra spune:

Lorina, eu inteleg asa, daca ii spui cuiva "nu te mai iubesc", si vrei totusi sa continui alaturi de el, e o dovada de imaturitate.
Sigur ca daca sunt probleme, e bine sa le discuti, dar nu asa, eu nu te mai iubesc, dar n-as prea vrea sa te parasesc, asa ca fa tu ceva ca sa te iubesc din nou. Mie mi se pare imatur modul asta te gandire. Transferi responsabilitatea sentimentelor tale pe umarul celuilalt, ca si cum el ar fi de vina ca tu nu il iubesti. Si nu e asa, sunt sentimentele tale, asteptarile, viziunea ta asupra lumii, totul iti apartine. Eu nu vad cum ar mai continua ceva dupa "nu te iubesc", chiar daca nu e altcineva la mijloc. Dar sa stii ca tot e, chiar daca nu e o persoana fizica, e un vis despre altceva/altcineva mai bun, care ar aduce mai mult sparkling in viata noastra. Tot imaturitate, tot transferam asupra altcuiva/altcineva nevoia noastra de implinire/fericire/iubire. Ceva de genul: eu nu pot iubi pe oricine, am nevoie de cineva care sa ma stimuleze mai mult. De ce? Eu cred ca e o saracie interioara, iertare sa imi fie.

ADRIANKA spune:

Mai fetelor, citesc, ascult si la altii cum vorbesc de iubire si ma minunez un pic...

Nimeni nu pomeneste ca uneori, sunt anumite blocaje sentimentale, adevarate ziduri create in noi intr-o copilarie nefericita si aduse cu noi la maturitate intr-o relatie, ziduri care nu ne permit sa simtim iubirea aia calda si linistita, ce vine odata cu sedimentarea relatiei. Unele persoane considera aceasta relatie lina, calda si dulce ca o moarte a iubirii. Adica noi vrem sa retraim tot timpul starea de "indragosteala", nu suntem mereu capabile sa dezvoltam sentimentul de iubire, odata ce nu mai simtim fluturi si genunchii tremuranzi.

Din cauza acestor blocaje inconstiente, Aceste persoane raspund numai unor stimuli foarte puternici, cum ar fi cele din prima faza de indragosteala si atunci, pot confunda iubirea cu acestea, sau pot considera ca daca nu le mai simt, atunci s-a terminat iubirea.

Dar nu este normal asa, sa vrei sa fii tot timpul indragostit de persoana respectiva si atunci cand senzatiile astea puternice dispar sa te afli in fata unui gol si sa crezi ca nu mai iubesti. Cred ca trebuie daramate niste ziduri in noi, ca sa vedem dincolo de ele...

Consider ca e complet matur acela care reuseste sa treaca de stadiul de indragosteala si sa mentina si dezvolte sentimentul care vine dupa, sentimentul de obisnuinta, apartenenta, caldura cand vezi persoana draga, chiar daca nu-ti mai topaie inima...



..................................................................
Adriana, mami de Yiannis Alexandros (28.12.2007)

www.flickr.com/photos/30939036@N03" target="_blank">poze cu noi

www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=88028d9eaeae0f93a00846" target="_blank">Povestea unui Licurici

Caritate - FanClub DC Michael Jackson, implica-te si tu


Iti trebuie o secunda pentru a te indragosti si ani buni pentru a intelege ce e iubirea...

bilancia spune:

ADRIANKA, asta cu conditia ca celalalt sa fie batut in cuie si sa nu sufere nici un fel de transformari, asa si iubirea noastra poate reuseste sa dainuiasca mereu.......



Si vroiam sa fac o precizare .........eu sunt cea care spune "NU TE MAI IUBESC" in loc de sotul meu

lorinaoo1 spune:

Casandra eu vorbeam de o etapa premergatoare acelui "nu te mai iubesc". De fapt cred ca am facut un pic de off-topic, imi cer scuze

ioana31 spune:

Daca e adevarat ca partenerii pot evolua separat probabil in timp se pot si apropia din nou.. Adica sa nu se inteleaga vreo 7 ani apoi sa observe ca sunt din nou langa persoana potrivita.
Eu cred ca si femeile si barbatii au nevoi sexuale, nu stiu de ce avea cineva alta parere mai sus. Ideea de amant e destul de ciudata, in sensul ca se refera numai la sex, nu? Altfel, doi oameni aflati in casatorii diferite si care nu fac sex impreuna se pot respecta, iubi, etc fara sa fie amanti?
Eu cand am vrut sa divortez am vazut ca cei fara copii pot divorta la primarie iar pentru cei care au copii procedura e mai greoaie si nu mai poti divorta din incompatibilitate de caracter. Oricum era o diferenta intre cum poate vedea o persoana cu copii casatoria si cum poate privi aceeasi institutie o persoana fara copii.. In acelasi timp eu m-am imbolnavit, la propriu, tot intrebandu-ma "compromis sau nu", nu pot sa spun decat ca intre timp am inceput sa si traiesc nu doar sa ma gandesc cum ar fi mai bine/etic etc si sa incerc sa privesc partea plina a paharului.. cred ca inima stie ea ce spune si cand simtim ca avem nevoie de mai mult probabil e timpul pentru altceva in viata noastra.. oricum fiecare are raspunsul lui/ei la intrebarea asta, in diferite momente ale vietii, vroiam doar sa spun ca prea mult stres nu face bine :d take it easy on you

ADRIANKA, oamenii sunt niste fiinte complexe, nu exista compatibilitate sau incompatibilitate perfecta insa unele asocieri sunt de evitat.. a gresi e omeneste dar a persevera in eroare e prostie.. nu orice indragosteala poate evolua intr-o iubire, zic asta in legatura cu ce ai zis tu:
Consider ca e complet matur acela care reuseste sa treaca de stadiul de indragosteala si sa mentina si dezvolte sentimentul care vine dupa, sentimentul de obisnuinta, apartenenta, caldura cand vezi persoana draga, chiar daca nu-ti mai topaie inima...
iubirea nu tine numai de maturitate, oricat de matur sa fi, langa o persoana nepotrivita nu ai cum sa te simti la locul tau..

Mai mult, nu cred ca intrebari ca acestea isi au rostul.. :
daca tu te-ai indragosti de altcineva, sau el de o EA, unde ar sta relatia dintre voi? V-ati desparti? Ati ramane impreuna?
..viata trebuie traita, si in ecuatie ar interveni si a 3-a persoana nu?

She spune:

Citesc si citesc. Ma regasesc in multe posturi, si la sfirsit, acum cind s-au terminat paginile..nicaieri...Adica nu simt ca stiu mai mult, sau ca am aflat ceva. Toate parerile, contin cel putin o varianta exceptionala, pina cind am terminat fraza..dupa care ceva imi spune in mine si mie insumi: cind esti o fire pasionata, pasionala, care arde, care traieste...care iubeste si simte fiecare vibratie, este imposibil, fara motiv, sa-ti treaca iubirea....Pt ca la gindul ca tot ce te descrie trece peste noapte, fara motiv, ma blocheaza. varianta asta nu poate trece mai departe de ochii care citesc, nu intra in suflet, in inima, nici macar in creier! Undeva ceva nu este ok...undeva ceva nu se "pupa". pasiunea este in NOI, parca a mai spus cineva asta, si consider si eu ca este ft ft adevarat. Daca este in noi, cum de poate pieri?? Se schimba numai obiectul pasiunii? Atunci ceva nu este ok. Inseamna ca sintem pasionate si iubarete CONDITIONAT de obiectul pe care la momentul respectiv il avem in fata. Ori asta, nu este adevarata iubire, pasiune, ardere. Cind putem fi atit de vii, cu conditia sa, se schimbe partenerul, casa, jobul, prietenii, etc etc, dar mai ales partenerul, ceva nu este ok IN NOI!
repet, ceea ce scriu si ce gindesc, este o stare pe care mi-o da paradoxul intelegerii teoretice a ceea ce citesc la subiect contrar cu ce se intimpla dupa ce am terminat de citit. Adica, nu as crede ca iubirea poate muri pur si simplu. Simplificat, am doua variante care acum imi vin minte: Exista un motiv pt care totul dispare si altul ar fi ca sinterm emotional imature sau, ca sa sune altfel, emotional instabile. Ceea ce nu este deloc negativ, doar ca traim mai greu, ne este mai plina viata de evenimente si de o inalta fericire dar si de caderi bruste.
Daca varianta prima, cum ca exista motive pt care dragostea se duce, atunci, ce ne mai imtereseaza oare sa aflam ce si cum? daca ai motive, totul e simplu! daca ne batem capul sa aflam adevarul, si nu gasim motive, la noi sau la partener, inseamna ca nu vrem sa recunoastem motivul nr 2?Instabilitate emotionala? maturitate emotionala?
Exista maturitate emotionala?ca si cea sexuala? sau din toate punctele de vedere? daca da, poate ca unele din noi, ajungem mai greu la ea? tocmai pt ca ardem mai tare si deci mai rapid? Pt ca asteptam ca pasiunea pe care o credem proprie, de fapt, este INDUSA de omul de linga noi, caci fara ea, sintem ca o coaja de nuca goale?
daca sintem pasionate si ardem, de ce nu sint asta si cind sintem singure?
deci?Dragele mele....sint aproape de virsta voastra, unora dintre voi, adica nu m-am nascut ieri, si..am trait cite una alta. Eu una, facind parte dintre cele care cred ca sint si pasionale, si care ard cu intensitate, am inceput sa ma indoiesc de anumite caracteristici.Ale mele. De fapt, am scris acum citeva pagini..am inceput sa cred ca personal, am ales niste aiureli care m-au facut sa ma plictisesc. Pur si simplu. Ce este rau in asta?
Imi spun: mare "dobitoaca am fost"...ce doamne iarta-ma am avut in cap la 18?la 20?la 30?dar acum???

Si simt asa...undeva...ca sint in mine o mica flacara, care trebuie mentinuta singura, ci nu prin a schimba obioectul, ci prin a gasi "benzina" care sa o mentina. Daca voi avea sansa in viata asta.
pina atunci, enjoy the ride.)

balanta spune:

she....zilnic de cativa ani incoace imi pun aceste intrebari...nu stiu daca am sa le gesesc in totalitate raspunsul, dar incet, incet incep sa trag niste concluzii

tiparele societatii ne-au lansat mitul familiei ideale, pt care faci compromisuri, pt care lupti, pt care te devalorizezi ca persoana sub vesnica lozinca :sa iti tii casa si sa faci tot ce poti pt familie si copii.
La asta se adauga experienta romaneasca de tip : totul pt copii,totul pt familie, lasa de la tine, tata la copil ba.
Pana aici nu ar avea poate vreo legatura, dar citind si rascitind si studiind si ce se intampla in viata mea am ajuns sa inteleg ca exista tipare de dependente,{adictii}care pot fi :
dependenta de dragoste romantica
dependenta de sex
dependenta de iubire de sot,iubit,copil,parinti etc
si alte dependente
toate aceste forme de iubire nu sunt forme sanatoase chiar si aia exagerata de copil, pt ca in mom cand nu putem exista in afara acestor tipare multumiti de noi si sa putem sa ne valorificam potentialul individual si sa-l respectam si pe al celuilalt,da, putem spune ca nu stim ce este adevarata iubire...depindem de ceilalti sa iubim si sa ne simtim bine si in momentul cand descoperim ca nu mai stim cine suntem din cauza trasformarilor legate de dependenta ne punem intrebarea daca il mai iubim sau nu

e mult mai complex fenomenul,nu e la indemana oricui sa aibe timp sa faca introspectie si autoanaliza individuala, nu suntem educati in sensul ce inseamna o famile, mai ales in timpurile noastre, pt ca nu se poate merge dupa aceeasi schema destul de veche,problemele apar din cauza autocunoasterii la femei in detrimentul ignorantei barbatului roman.
...pt ca totusi, trebuie sa facem precizrea ca barbatul roman are inca mentalitate de eu lider, femeia se supune

...sunt atatea carti scrise si traduse si chiar si carti de autori romani de autocunoastere, de psihologie practica, de relationare...cine le citeste oare...sunt sigura ca femeile detim majoritatea
spune-le barbatilor de psihoterapeut, de sexolog, de autocunoastere cand se ajunge in impasul daca te mai iubesc sa nu...femeia sa-si creasca copii si sa tina de brbatul respectiv ca tata la copil mai va

si uite asa,noi femeile, tot citind si analizand divortam si ramanem singure dandu-ne seama ca ne dezvoltam mai bine fara ei pt ca ei au alta mentalitate despre familie

si degeaba atatea carti daca sunt scrise de autori care deja traiesc o alta experienta de atatia ani...chiar daca iubirea e comuna...depinde cat de evoluat esti ca sa iti dai seama ca trebuie sa muncesti la ea toata viata, reciproc ca sa o ai

adica ma intorc la o vorba a mea : imi doresc barbatul care sa ma iubeasca pt ce sunt eu si nu pt "oferta mea de sotie, mama,gospodina" ci pt ce reprezint eu ca individ in societate,in contextul legaturii cu el

noi ne dorim o familie si copii si cautam barbatul care sa ni le ofere ....fals...trebuie sa cautm barbatul care sa ne faca sa ne dorim acest lucru si restul...munca

escu spune:

Balanta, este atat de adevarata fraza asta, incat am ramas cu gandul la ea... E nevoie de timp sa-ti cauti si sa-ti gasesti echilibrul in tine. Si cred ca nu o poti face decat daca tai firele dependentei. Caut (si sunt convinsa ca voi gasi) un mod "soft" de a o face.

She spune:

Bun. Si atunci ma intreb ceva anume: faptul ca sintem dependente, de casatorii, legaturi fara rost, in care nu mai exista nimic, a cui este vina? Cu atit mai mult cu cit teoretic, recunoastem ca sintem dependente si ca nu e bine nu? ca nu e sanatos..ce ne opreste sa iesim din acest cerc vicios? daca societatea este de vina, educatia, stereotipul in care am gindit si crescut, de ce nu iesim din el? de ce continuam? de frica? din teama ca poate, gresim gindind asa?Sintem nesigure?
Eu una, simt ca vreau sa fiu dependenta de orice, absolut orice imi face bine, si asta include absolut tot:dragostea fata de un partener, fata de copii, fata de casa mea, locul in care m-am nascut. Atita timp cit imi face bine si cit nu face rau celui de linga mine. Cind deja ceva nu merge cum trebuie, dependenta asta, daca ea este de vina ci nu felul in care iubim noi, ar trebui sa facem ceva...sa ne detasam, sau sa ne despartim sau sa invatam sa gasim in noi ce cautam prin relatii..Stiu, usor de spus, greu de pus in practica sau trait.
Eu as vrea sa pot iubi ft tare, sa ma leg ft tare, dar as vrea sa merite. Problema poate de ex, este ca ar trebui sa stiu cui daruiesc ce daruiesc, sau simplu spus, ca ce am eu de daruit, sa fie asteptat , sa fie primit cu ardoare de un ..altul..
Atita timp cit continuam sa facem aceleasi greseli, sa repetam aceleasi monstre, nu mai e de vina dependenta, nici societatea, nici nimic decit......noi...Pt ca putem alege. Pt ca nimeni nu a luat decizii in locul nostru. Nici decizia de a intra intro relatie, nici de a ramine impotriva golurilor, si nici de a ne desparti eventual...
Eu a<s vrea sa mai pot iubi cum am facut-o pina acum. Ft mult as dori asta. dar sa stiu sa aleg. Atita. Cred ca asta cautam..ce am pierdut o data cu totii:iubiorea reala, pura in care te simti implinit. fara ea, raminem doar creier, iubind cu "capul", este..rece...si..gol...Cumva..