Un baietel rasfatat (2)

vikinga spune:

Eu-s putin nedumerita pentru ca nu pricep entuziasmul si recunostina stirnita de acest AP. Trebuia sa existe asa ceva ca sa ne invete sa ne luam copiii in brate? Sa-i incurajam? Sa-i iubim si sa le spunem asta? Sa le ascultam problemele si sa le discutam impreuna? Astea nu trebuiau sa decurga normal, natural din instinctul nostru matern? E foarte bine ca exista si astfel de carti, cum am mai zis eu cu Aldo am nimerit din pacate altele. Nu ca ar fi fost complet gresite ci doar ca pur si simplu pe parcurs am invatat sa am incredere in alegerile mele de mama si m-am simtit mai bine. Asa si cu AP, e f bine sa citim, sa schimbam experiente intre noi, dar noi ca mame trebuie sa fim sigure pe instinctul nostru si pe alegerile noastre asa care ne vin intr-un mod natural, e vb de incredere in noi ca mame pt ca e si asta o robotizare sa ne crestem copiii cu cartea in mina intrebindu-ne daca e ori ba conform principiilor impuse, egal ca-s de stinga ori de dreapta ca sa zic asa. Pai sotzul meu e mai AP decit toate la un loc ca sa zic asa dar pt ca e intr-un mod atit de natural nu sufera nimeni si functioneaza pe perioade scurte de timp, o ora pe zi si eu as fi fff AP:))Eu cred intii de toate intr-o familie fericita si cum familia se incropeste in jurul mamei care o creeaza, o ocroteste, o indruma asa ca o closca umflata in pene si puiisorii in jurul ei, daca ea e nefericita ori coplesita ori sufera si inghite si-si sacrifica nervii, inghitind si investind doar in viitor aminidu-si clipa si ziua de azi, nu cumva se va simti asta intr-un mod negativ asupra familiei si copiilor? Observ ca familia AP e incropita de si doar in jurul copiilor, indiferent de altii. Ok suna inaltator dar nu cumva se pune pe umerii copiilor prea mult?E ca o piatra de moara agatata de gitul copiilor, cind ajung adulti, sarcificiul inutil facut de parinti si mai ales de mame. Eu m-as bucura sa vad o mama fericita ca si-a crescut copiii mari, o mama care acum calatoreste, care nu e agatata la infinit doar de copii si nepoti. ce promite acest "attachment" pe viitor, de fapt? Ca asa un copil iubitor, empatic suna destul de general si da, imi plac ca si idei si principii dar cum am zis mai sus astea tin de instinctul matern, nu trebuie sa fim recunoscatoare nimanui altcuiva. Eu as refuza sa zic mindra ca-s AP si de aia imi cresc copilul cu dragoste si intelegere. Nu imi cresc copiii asa pt ca asa imi zice inima! Si nu trebuie sa intreb pe nimeni altcareva. Da, mai fac greseli pe care mi le recunosc si mi le indrept, da mai invat din ce mai citesc una alta, ma mai inspir dar doar atit.Eu una trec de stadiul un copil singur la parinti, pt ca lucrurile sunt mai simple si pt copil si mai ales pt mama. Ma refer la fam cu 2-3-4 copii cind o mama poate ajunge coplesita daca doar se sacrifica gindindu-se doar la recompensa de dupa. Nu-mi miros a bine promisiunile "raiului" astuia AP promis. Daca inveti ritmul meselor fixe, mic dejun, prinz, cina e o trauma, daca vine un nou copil pe lume e iar o drama, daca sunt reguli de organizare e iar o drama. ce m-as face eu singura cu ei trei cind ar trebui de ex sa merg la supermarchet ori cu ciinii afara si ar trebui sa stau dupa mofturile de moment? Cum i-ar fi unei mame fara ajutor daca fiecare din cei trei copii ar minca asa la o ora diferenta? Ok functioneaza cu piine si ceva acolo, dar cind e vb de o mincare calda, cum se poate organiza? Ar trebui sa curete legume si sa fiarba zi lumina.Ar trebui sa fim barbate si sa ne obisnuim cu ideea ca ai nostri copii cind vor fi mari or sa ne reproseze cite ceva, ca asa e natural. Si la fel ca vor avea secrete de impartasit doar cu prietenii si ca at cind vor fi adulti vor fi atasati de sot, sotie, noua familie. E normal si firesc. Nu cumva dorinta asta de atasament pe viitor are si o componenta egoista si de control din partea noastra? Putem oare accepta ca da si copiii nostri vor avea dreptul sa faca prostiile lor si ca imp e doar ca ei sa stie ca noi suntem acolo daca ei simt ca au nevoie? Nu cred ca daca ei vor mai tine si pt ei una alta inseamna ca am gresit ca parinte. Eu am incercat multe lucruri ingrozitoare in tineretea mea si nu a fost din vina parintilor nici unul dintre ele, in schimb m-a iritat in permanenta naivitatea asta afisata de genul: cum tu, poti fi si altfel decit inger sublim si alte feciorelnacii asemanatoare..doar te-am crescut atit de bine! Bleah! Eu una nu am sa le refuz dreptul de a gresi, de a face timpenii, cit de groaznice or fi ele doar pt ca ma bazez acum pe nush ce teorie la moda care promite una alta. Asa ca mare grija la promisiunile astea.Apoi indiferent de toate mamele am fi AP, avem caracter si firi diferite si e posibil ca ai nostri copii, adulti fiind, sa ne vada dincolo de iubire si atasament, asa cum suntem cu ale noastre, cam plictisitori, cam trecuti, cam ..etc etc.Sa vorbim pe lucruri punctuale. Familia unita in jurul prinzurilor. La mine a existat asta doar cind si cind, erau AP din greseala ca s azic asa, pe principiul cind ti-e foame deschizi frigiderul si maninci ce doresti. Nu ne asteptam unii pe altii, nu exista asa o ora orientativa in ale cinelor ori prinzurilor, nu, fiecare minca cind dorea si se nimerea, chit ca se nimerea sa mincam la juma de ora diferenta. Intimplator se nimereau mese impreuna si hai sa zic simbata ori duminica mai ne aduna o mamaliga calda cu o tochituta, pe motiv ca mamaliga e mai buna calda nu din alte retionamente. Ce credeti ca eu si fratele am fost recunoscatori acum adulti fiind? Nu. In primul rind amindoi am fluctuat cu greutatea si a trebuit sa ne invatam mari fiind cu mesele fixe si renuntatul ciugulelilor intre mese ca sa vedem rezultate dincolo de sport. Eu am reusit sa ma corectez, fratele nu, el maninca si mesele fixe si intre si e peste suta de kg. Eu in adolescenta cind am vazut atit de des mesele impreuna a unor prietene am fost fermecata, absolut fermecata! Am observat singura frumusetea lor, faptul ca se pune accentul si pe un pahar frumos, un aranjament al mesei nu numai instinctual pe mincare. Statul la masa nu trebuie s afie doar acoperirea unei nevoi atit de primitive. Cind au fost ai mei aici i-am lasat asa cum au dorit, dar dupa o luna am obosit cu haosul asta si am impus, da da parintilor mesele fixe:)) tata a zis ca am ceva cu el la inceput dar i-am cerut sa fie rezonabil de dragul nepotilor. Si ce credeti? I-a dat de gust dupa vreo sapt, plus ca imi era si mie mai simplu cu bucataria si masa pline de doar 3 ori pe zi. Cind a vazut ca mai aprind si cite o luminarica si am grija sa pun si un buchetel frumos mi-a zis tata ca-s inutilitati si prostii occidentale dar totusi e dragut asa cu copiii. 'geaba i-am zis ca atmosfera poa s afie aceeasi si in jurul mamaligii rasturante pe fundul de lemn..Ok era posibil ca in cazul in care la ei se minca la mese regulate sa fiu eu acum enervata de treaba asta, dar macar ca si femeie cu grija la silueta poate as fi fost recunoscatoare ca m-au invatat un ritm al meselor pe zi. Asa cum de fapt isi lauda parintii prietene de ale mele, of course fara probleme cu pofte si kg ca mine:). Stiu nu e regula, dar totusi cam asa e.Rezolvarea problemelor intre frati asa de unii singuri. Sa functioneze asta oare? credeti suta la suta in promisiunile raiului AP? Parintii mei intotdeauna au zis, lasa ca sunt copii, se mai cearta, se mai bat, ajung ei la o intelegere. Si ce a rezultat? Eu cu frate mai mare cu 5 ani, am fost batuta binisor, nu m-au atins ai mei dar mi-am luat-o de la el si inca cum, ohooo! Si nu stiau parintii de fiecare data. Undeva in timp copilul aflat in inferioritate va sta si va cam inghiti ori o nedreptate ori o palma ori o impunere pt ca asa i s-a dat de inteles nefiind aparat. Uite asta chiar i-am reprosat-o mamei! Pe urma vedeam cum cocosul casei era tata si uite asa o fata intelege lucrurile altfel ca barbatilor li se permit multe. Totusi regulile sunt altfel cind e vb de frate mare surioara mica si sora mare si fratior mic, fetele sunt totusi mai protective, mai mamoase. De asta principiile alea ori de oriunde nu au cum sa fie universal valabile. Fricoasa nu am ajuns, dar am relationat f ciudat cu barbatii, abia dupa maritat cu un sot bun, usor usor am ajuns sa zic si eu ca barbatii nu e chiar porci:)). Si insist zicind ca parintii nu stiau de la un moment de toate conflictele, mai ales ca am mai facut si parte din generatia cu cheia in git si eram in grija lui. Cind ne ceratm si ma auzea plingind ori tipind mama venea in camera, intreba ce s-a intimplat, fretele incepea cu ochi navi s azica ca nimic , normal minimalizind, iar cind ea era intoarsa spre mine, el peste umarul mamei imi facea semn cu pumnul ca daca-l pirasc o sa vad eu ce-mi face. pe urma relatia cu el s-a schimbat, in sfirsit am avut o relatie normala, suntem doi frati buni, lui nu am ce sa-i reprosez, insa ei, mamei i-am reprosat ca m-a lasat asa drept degeaba, nu vad ce am cistigat eu at la vremea aia, numai ca fratele mai mare sa aiba fun si sa-si incerce puterea?Evident ca in cazul lui Aldo si fetelor mele ma voi tine cu dintii ca asa ceva sa nu se intimple. Bine ca am reusit cu vorba si frumosul pina la urma cum am explicat pe la inceputul capitolului, dar la inceput cind nu-i venea lui a crede ca eu ii interzic si ma vedea cum protejez pe altcineva decit el primul nascut, se infuria si tipa si se tavalea si da asa nu am discutat. l-am inchis 15 min la el in camera sa se linisteasca, ori de am vazut scene de rautate gratuita, de genul impins de pe tobogan, aplicat sora-sii de 2 ani, lucru chiar periculos si explicat repetitiv d emine, da a trebuit sa-i zic ca refuzam sa ne jucam asa cu el si poate sa mearga altundeva sa se joace singur. faptul ca il frustra pe moment decizia mea era mai putin periclos decit impisnul unui copil mic cit colo. Si abia pe urma am resiut sa vb cu el si prieteneste si a fost o solutie formidabila, dar la inceput a fost catir pur si simplu. Si nu puteam accepta ca ea sa ia bataie doar pt ca el nu accepta ca ia uite si ea este mare acum si vrea una alta. Acum functionam toti ok si simt ca friele sunt in miinile mele si da ei pot avea n liberati dar si care-s lucruri fixe sunt si gata.Venitul unui nou copil in familie. refuz sa cred ca este o drama pt copii. Ca drept dovada ca ei se bucura de sarcina mamei, de faptul ca in burtica e un bb, de nou nascuti. Sunt doar citeva probleme de acomodare dupa, si care pot fi trecute cu iscusinta din partea parintilor. Cind eram insarcinata cu nadja imi picau prost toate sperieturile astea cu drame si traume. numai citeva trucuri am citit prin carti si chiar aici pe DC si am depasit situatia fara probleme. Chiar a fost mai usor decit acum cu virsta de 2 anisori ai nadjei si aldo nervos pe tema asta. ba eu pot zice ca nasterea nadjei si faptul ca aldo a devenit frate mai mare au fost un lucru extraordinar in educatia lui, in cresterea lui, e mai complet, e o schimbare in bine nu stiu cum sa zic. La al treilea copil sa fie iar drama? Toate-s potentiale traume pt copiii? Eu cred ca dramatizam noi prea mult lucruri care sunt pina la urma firesti.Vorbim doar de tobogan si strinsul jucariilor, insa o familie inseamna mai mult de atit. Insemna vacante, aeroporturi, avioane, mersul intr-un hotel, la restaurant si mai de adulti nu numai pt copii, inseamna si cine reusite in astfel de situatii cind parintii au dreptul sa se simta bine la un pahar de vin cu copiii alaturi si nu in virful capului, unde nu merg mofturi d egenul eu nu vreau la cina vreau la tv, etc pt ca trebuie sa fim toti 5 impreuna. Acum 3 sapt am fost cu totii la cea mai mare expozitie de barci din lume in düsseldorf, insemnind aeroport, avion, hotel nu tocmai ca in vacantele de copii ci in stil clasic, mers printre o multime de oameni cind puteai sa-ti pierzi copilul din ochi intr-o sec, insemnind intratul in iahturi scumpe unde aveai voie in sosete si copiii trebuiau cit de cit sa se supuna la unele chestii, sa nu sara incaltati pe canapelele alea etc... E o tara in care copiiilor le sunt permise toate lucrurile, dar totusi pina si aici exista limite. Si de asta ziceam ca lucrurile astea fiind intelese si acceptate de ei, noi ca si familie ne puteam simti bine impreuna, ne puteam clati ochii, puteam intreba si afla lucruri noi, nu am fost fortati sa stam in tipete si explicatii de educatie date copiilor si nici nu ne-am fi putut simti bine de am fi dat nepasatori din umari zicind ei nah sunt copiii, daca ei se simt bine asa, ce conteaza munca oamenilor alora. Pina si respectul fata de altii am obs ca e diminuat in unele principii fixe AP pe motiv ca nu conteaza astia de azi, is aproape inmormintati si cu cruce pe piept bye bye. Dupa cite se vede eu pun accentul pe familie, pe simtitul nostru bine dar impreuna, elimin simtitul bine al unuia in detrimentul altora, adica aceeasi regula cu fiecare e liber sa faca ce doreste fara sa deranjeze/ agreseze pe altii.Sunt doua imagini ce-mi vin in minte: una cind o mama cu doi copii vorbeste la telefon si copiii ii stau agatati unul de git apasind si saltind, unul tipind tragind de rochie in jos, mama arata jalnic, cu sinii fleoascaiti sub presiunea a doi copiii marisori agatati si in miscare de ea, ea incercind sa vorbeasca dar nu prea reusind nici macar luxul sa aiba o conversatie cu prietena ei si asa in general o imagine trista de mama si probabil fericita de copii. Si o alta imagine, a unei mame insarcinate in vreo 6 luni cu doi copii de mina, vazuta acum citiva ani pe strada. Asa ce mi-a placut sa-i vad, ea radiind, voioasa, fericita, energica si in pozitia de alfa, copiii se tineau dupa ea nu invers. Ea ii unea intr-un mod fericit si se vedea cu cita usurinta are totul in mina. Vikinga 32+ cu cei mai frumosi vikingi: Nadja si Aldo

irina.c. spune:

Vikinga, subscriu 100% la ce ai scris mami de Ilinca(26. apr.04), Teodora (26 aug. 07) , Otilia (9 oct. 09 )am blog

Sabina spune:

Vik, da n-a zis nimeni ca nu trebuie sa exista reguli din astea de mers frumos de mana si stat la masa.
Acum e intr-adevar putin mai greu, ca Gh vrea in toate directiile, dar eu am mers si cu 4 copii dupa mine, 2 intre 2si 3 ani, una de 7 si unu de 8 jumate si nu i-am pierdut din mana, totul e sa te pui la mintea lor, se le sugerezi mereu cate-o chestie cand ii vezi ca o iau pe aratura, si e chiar amuzant sa le dai incolonarea, lor le place se tin de manute, o nebunie, as pune poze dar nu-s copiii mei decat doi si nu-mi permit.

Si eu sunt de parere ca o mama trebuie sa aiba si universul ei, altfel o ia razna, insa asta se petrece cam dupa ce are cel mic macar vreo 9 luni, exista un timp pentru toate.
De aia spun eu ca AP e bun, ca te face sa intelegi de ce bine sa-i dai tzatza cand i-e foame, sa-l tii pe piept daca nu poate sa adoarma, sa mergi cu el in esarfa daca nu vrea in carut...solutii simple care ajuta la supravietuire, la calm.
Eu nu spun ca e o trauma nasterea altui bebe...dar poate fi, e bine de stiu ca poate fi, si atunci altfel reactionezi.
la noi au fost 5 ani diferenta si bebe mega asteptat, iar geloziile s-au exprimat dupa nastere, verbal, onest ,Mie nu-mi mai dai atata atentie", deci n-au fost crize cu sentimente nerostite, ci curaj de a zice totul pe fata, asta tot pe seama AP-ului o pun.



Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!


Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo

denizel spune:

Vikinga, ai dreptate, totul ar trebui sa vina natural.
Dar, daca mai citesti putin pe aici, pe la Parintii intreaba, ai sa vezi ca naturalul asta are felurite defintii...
Nu tii cont de faptul ca "naturalul" e influentat foarte mult de educatie, de inteligenta (macar aia emotionala), de mediu, de cultura, de copilaria pe care a avut-o parintele, de capacitatea parintelui de a fi em-pa-tic.

(scuzati ca, in ciuda apostrofarilor primite , tot insist cu empatia asta. Dar mi se pare esentiala!!! Na, am si eu pasarelele mele ).


Cand vad ca scriu pe DC mame care declara senine ca isi bat copiii pana le ustura palmele sau ca isi lasa bebelusii sa planga (si, odata ce au inchis usa la camera copilului, ele acolo nu se mai intorc ) cum pot sa nu fiu entuziasmata si recunoscatoare ca a aparut AP-ul?




Protest
Recunosc ca ma jucam odata cu fetita la nisip si a venit o alta fetita sa se joace cu noi. Avea peste 3 ani, s-a asezat in fund in nisip, moment in care i-am vazut pampersul si toate cele (la copiii mai mari dispar colaceii de pe picioare, pamperul nu prea mai are pe ce sa stea), avea si nisip in pampers, recunosc ca am avut o reactie in stomac, fetita vorbea foarte bine, parea sanatoasa.

Cand de fapt categoria copiilor care mai folosesc pampersul la 3 ani este clar minoritara si pentru parintii lor imi pare rau daca au incercat si nu au reusit iar daca nu au facut nimic mi se pare condamnabil.

natalia_nica spune:

Vikinga, nici eu nu puteam sa-mi exprim asa de bine gandurile, parca ai vorbit din mintea mea!

Mami de Denis (17.06.2006)

natalia_nica spune:

Denizel, eu sunt convinsa ca ai fi fost o mama la fel de buna, empatica, chiar daca nu ai fi dat vreodata peste AP, pe cand acele mame care isi bat copiii sau ii lasa sa planga pana la disperare, pot citi sute de pagini despre AP si tot degeaba. Asa cum mentionezi si tu, eu cred ca totul tine de inteligenta emotionala. Si, respectele mele si pt tine, Denizel!

Mami de Denis (17.06.2006)

Sabina spune:

Io nu stiu cu e mai simpatic nica a petrei, singura diferenta pe care o vad e ca isi face nazdravaniile in curte/la rau/in copac....nu petrece prea mult timp cu adultii, de aia nu ii agreseaza direct.



Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!


Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo

denizel spune:

Natalia, cand s-a nascut baietelul meu nu stiam nimic despre AP.
AP-ul l-am descoperit pe DC :) si, in afara de faptul ca il mai pedepseam pe baietelul meu, eram AP fara sa stiu ca sunt AP.

Cand eram gravida, habar n-aveam ce-o sa fac eu cand Bebe va plange. Nici nu-mi puneam problema .
Cand a plans prima data, am stiut ce trebuie sa fac: sa-l iau in brate.
Cand mi s-a spus prima data ca gresesc luandu-l in brate, am fost convinsa ca am auzit cea mai mare prostie din viata mea .

Intr-o discutie pe care am avut-o cu Anca_a si cu Rrox am inteles cat de aiurea e sa pedepsesti un copil, chiar daca pedeapsa nu e data cu rautate, chiar daca copilul stie si ras-stie ca il iubesti nespus si, practic (data fiind relatia dintre mine si el) nu era afectat emotional de acea pedeapsa.


si tie, Natalia!! :)


Pai, Nica e chiar mai rau decat Ionel. Nica fura . Nica distruge recolte de canepa .
Singurul motiv pt. care Nica nu umplea opincile musafirilor cu magiun era teama ca taica-so ii va rupe ciolanele.



Protest
Recunosc ca ma jucam odata cu fetita la nisip si a venit o alta fetita sa se joace cu noi. Avea peste 3 ani, s-a asezat in fund in nisip, moment in care i-am vazut pampersul si toate cele (la copiii mai mari dispar colaceii de pe picioare, pamperul nu prea mai are pe ce sa stea), avea si nisip in pampers, recunosc ca am avut o reactie in stomac, fetita vorbea foarte bine, parea sanatoasa.

Cand de fapt categoria copiilor care mai folosesc pampersul la 3 ani este clar minoritara si pentru parintii lor imi pare rau daca au incercat si nu au reusit iar daca nu au facut nimic mi se pare condamnabil.

mamabear spune:

Urmaresc cu mult interes ce se scrie la acest subiect si era sa uit turta dulce in cuptor (irina), incercand sa citesc tot ce s-a scris in ultimele zile.
Si eu subscriu 100% la ce a scris Vikinga!
Cu mai multi copii e nevoie si de cateva reguli de masa la anumite ore (aproximative), joaca fara paruiala (pe cat posibil), strans in urma dupa, ca sa mai avem si pe unde calca .Bineinteles ca dragostea si intelegerea sunt pe primul plan, dar sunt necesare si cateva reguli pentru a avea armonie in familie, pentru a ne simti bine cu totii, si mari si mici.


Ana-Maria mami de 4 poznasi: Ioan(5.05.2000) ,Alexandru(8.04.2002), Maria(7.04.2005) si Stefan(25.06.2009)

Gabrielama spune:

Vik,

Si pupam burtica!

Gabi

There is no taste like the taste of being thin!