Un baietel rasfatat (2)

conchita spune:

mi se confirma ca am avut dreptate. oameni care nu au citit un rand despre AP si nici macar balmajelile noastre de-aici despre AP, fantazeaza despre AP. a zis cineva ca nu sunt reguli sau ca nu le aplicam? repet pentru a mia oara: exista reguli. diferenta este intre metoda in care se aplica regulile, este o metoda empatica. si bineinteles ca mamele care se declara AP erau AP si fara AP. doar ca s-au regasit in AP si s-au grupat cu mamele care au acelasi stil de educatie de dragul schimbului de experienta, la fel ca strictele si palmuitoarele.

puteti sa argumentati pana poimarti, realitatea da dreptate AP: generatiile parintilor nostri si ale noastre sunt clienti ferventi la shrink, dovada suprema ca metodele soldatesti de ignorare a sufletului copilului sunt un esec total.

conchita spune:

prejudecata cea mai des intalnita e ca mamele AP isi lasa copiii sa fie anarhici, nu stabilesc reguli, au un mic dictator in casa care creaza haos si care impiedica mama sa se macheze sa arate omeneste.
nimic mai eronat. s-a spus pe-aici de jde ori ca empatia e cheia. asta inseamna, repet, sa te imaginezi in locul copilului intr-o anumita situatie ca sa poti decide care e solutia cea mai buna. asta nu inseamna ca educi un dl. Goe.

daca AP e asa catastrofal, cum de eu nu am probleme cu Sonia sa vina la masa cand o chem, cum de zice "okay, mami" in majoritatea cazurilor cand ii spun ceva, cum de nu se paruieste cu nici un copil niciodata, cum de e asa iubitoare si intelegatoare si de independenta si de inteligenta si cum de are atata INCREDERE in mine? pe mine nu ma vedeti pe dc sa ma plang de sonia mai niciodata. foarte rar, cand nu am idee cum sa procedez, de exemplu cand a avut o perioada scurta de temperament la alesul hainelor. in rest, este super okay. exista o comunicare fenomenala intre noi si am incredere super in ea. are rutina de comportament pe care si-a stabilit-o singura, prin model, referitor la curatenie, ordine, alimentatie, joaca, tot ce doriti. este un copil pe care si l-ar dori orice mama, fara falsa modestie o spun. este un copil empatic si sa nu-mi spuneti ca asta nu e important! isi intreaba pana si dinozaurii de jucarie daca sunt ok cand cad pe podea! daca asta nu inseamna, cu toata obiectivitatea, ca stilul meu de a fi mama (independent de AP, dar AP fiind) da roade, nu stiu ce sa mai spun. si cu 2-9-15 copii ar fi la fel.

dar care e cheia? nu am bruscat-o niciodata, nu am pedepsit-o niciodata, nu am tipat la ea, nu am INSULTAT-O (cum aud pe-aici pe forum de jde ori de la mamele care se feresc de dl. Goe), am luat-o in brate si i-am vorbit cu dragoste de fiecare data cand a plans, nu am criticat-o la esecuri, ci am incurajat-o mereu sa mai incerce o data, am fost mereu langa ea cand a vrut sa incerce ceva nou, nu-i interzic decat lucrurile cu adevarat periculoase (de aceea ma si asculta), nu-i refuz atentia (de aceea pot vorbi la telefon in voie fara sa ma intrerupa), ii incurajez independenta (de-aia poa sa picteze cu orele, caci si-a format atasamentul si nu e de fusta mea), nu imi cade coroana sa curat cand murdareste prin casa pentru ca mai important e ca experimenteaza cu tot felul de materiale de joaca, nu ca s-a patat mocheta (stiu, asta e un punct sensibil pentru multi parinti).

am vazut cu ochii mei o mama tipand si smucindu-si baietelul ca a varsat un pahar de apa pe masa la restaurant. raspunsul meu in situatii dintr-astea este sa o intreb pe ea daca e ok si sa-i spun ca nu e nimic, e ceva care se curata usor, e reparabil, nu e important. rezultatul e ca este unul dintre cei mai curati copii pe care i-am vazut, mananca super frumos si are niste maniere impecabile acasa si in public. nu pentru ca i-am impus eu sa spuna "te rog, multumesc", ci pentru ca i-am dat sansa sa-si dezvolte potentialul de om bun si empatic pe care il are orice copil din lumea asta.

si cu asta, basta raportul despre copila mea. m-a deranjat reaua vointa din implicatiile verbalizate pe-aici. nu-s deloc o mama care se neglijeaza sau frustrata din cauza copilei Goe. dimpotriva. sunt fericita, sonia e fericita, traiasca AP. nu pentru ca dorm cu AP sub perna, ci pentru ca descoperirea AP (aici pe DC, dupa ce eram AP) mi-a dat confirmarea ca nu-s dusa intr-o lume care pune copilul pe ultimul plan si-l trateaza ca pe un obiect! mi-a dat increderea sa continui sa fiu cum sunt oricum, si fara AP. mai clar acum?

un singur lucru, legat de mediul in care traim: dispretuiesc profund casele in care copiii au loc doar in camera lor, iar in rest sunt expozitii interzise. casa mea este pentru amandoua, pentru ca amandoua suntem egale in familia asta. un copil are drept egal la toata casa, nu doar in coltul de time out. nota bene carcotasilor.

accept92 spune:

Imi pare rau dar 'ralitatea' ta nu sta in picioare : generatia copiilor nostrii nu a ajuns inca la varsta la care sa decida ca au nevoie de psiholog. Deci nu este un argument. Eu nu contest faptul ca AP-ul ar putea fi bun, dar este prematur sa tragem concluzii. Toti copiii ajung la etapa la care judeca felul in care au fost crescuti. Si aia este singura judecata care are valoare si de cele mai multe ori este extrem de aspra si obiectiva. Ai rabdare si vei afla peste cativa ani unde ai gresit (pentru ca in mod sigur perfecta nu esti, nimeni nu este), nu iti mai tot repeta acum ca 'mamele AP sunt cele mai bune mame de pe pamant' (citat exact) pentru ca s-ar putea sa ai o mare dezamagire...o atitudine ceva mai deschisa ar fi mai inteleapta.

La varsta adolescentei copiii arunca cele mai dureroase vorbe si judecati spre parintii lor. Absolut toti! Si este de inteles, pentru ca nu ne mai vor, ar dori sa fie independenti, sa fie liberi, si din pacate realitatile sociale nu le permit inca. Sunt momente grele pentru parinti, eu una nu vreau sa-mi complic o perioada si asa foarte grea cu ganduri de genul 'am dat cu mopul dupa tine de 10 ori', 'mi-am luat liber de la munca la orice scancet de-al tau la gradinita', 'mi-am pierdut prietenele la care mergeam in vizita cu tine', pentru ca va garantez ca atunci cand copilul va va face in toate felurile nu aveti cum sa nu va ganditi la toate astea. Personal stiu ce inseamna greutatea sacrificiilor facute de parinti aruncata pe umerii copilului. O sa spuneti "Vai, dar eu nu ma sacrific, o fac natural!"...ei pun pariu ca in momentele alea urate veti privi cu alti ochi naturaletea cu care ati facut anumite lucruri.

conchita spune:

desi mi-ai profetit fara sa ne cunosti ca sonia mea va ajunge la shrink mai tarziu, iti garantez ca asta nu se va intampla din cauza AP, poate se va intampla pentru ca parintii ei sunt divortati - asta e o problema pe care nici o metoda din lume nu o poate eradica complet.

eu nu ma sacrific pentru sonia, nu dau cu mopul de 10 ori (o sa-ti explic lipsa de logica legat de asta mai jos), nu imi ignor prietenele, am o cariera destul de speciala, nu ma neglijez, am viata personala, avem un trai echilibrat, o casa calma si armonioasa.

mopul: orice copil uda podeaua la baie cand e imbaiat. mai devreme sau mai tarziu, mai rar sau mai des. sonia mea stie ca facem splashy-splash numai la piscina, dar nu rezista mereu sa nu ne jucam cu apa si sa mai udam si podeaua. sa-mi explici si mie faza cu mopul de 10 ori: deci abandonam copilul singur la baie in apa, aducem mopul, stergem pe jos, apoi copilul mai uda inca o data, iar stergem pe jos? scuza-ma, pe langa ca ar fi periculos, ar fi si ridicol, daca nu chiar prostesc. eu pun prosop deasupra covorasului de langa cada si la final il arunc in masina de spalat. nu ma spetesc, ok!

nu stiu ce va fi in viitor, nu stiu cum se vor schimba lucrurile. conflictul intre generatii este realitate si la copiii AP, si la cei crescuti in abuz, si la cei disciplinati ca la armata, etc etc. eu sunt increzatoare ca empatia deprinsa inca de la nastere va ramane cu ea intotdeauna. si chiar daca vom avea conflicte (ca le mai avem si-acum), inima ei buna va invinge. ca asa a vazut la ma-sa ca e bine.

ce e cu scancetele la gradinita? de ce ar ignora o mama scancetele copilului sau? adica ne batem cu caramida in piept ca ne-am da viata pentru copiii nostri, dar le ignoram scancetele, ca-s triviale? asta de unde si pana unde?

accept92 spune:

Si mai este un motiv pentru care e absolut prematur sa tragem concluzii despre AP. Toti avem copii foarte mici. N-am nici o legatura cu AP-ul si totusi nu mi-am pedepsit copilul niciodata pentru ca nu am avut de ce (are 2 ani). Iar in ceea ce priveste empatia ata de mult discutata, daca acceptam faptul ca in relatia cu copilul trebuie sa fi exact asa cum esti, nu putem pretinde de la altii exact atata empatie cata avem noi. Si empatia asta are multe nuante, eu de exemplu desi in relatiile sociale sunt foarte dura daca vad un pui de catel schiopatand pe strada imi vine sa plang, altii plang la telenovele, altii plang la stirile de la ora 5...fiecare are un anumit grad de empatie intr-o anumita zona si un grad egal de 'a privi rece' in alta zona. Asta cu 'cine nu e la fel de empatic ca mine are o bila neagra' e o ineptie care a aparut mult prea des la acest subiect.

conchita spune:

stai asa, accept, s-o luam altfel. explica-mi pe puncte unde gresesc, ok? daca eu ma inteleg cu sonia de vorba buna, de ce trebuie sa introduc pedeapsa ca sa nu ma injure mai tarziu? pedeapsa pentru ce? e un copil fenomenal, nu avem drame speciale, de ce trebuie sa ma schimb? si cum ar trebui sa ma schimb (metode concrete, te rog), daca eu asa sunt de la natura si nu pot fi altfel? suntem firi compatibile, pentru amandoua functioneaza mai degraba comunicarea decat fortarea, tipetele si pedepsele. daca ma pedepsesti pe mine pentru ceva, m-ai pierdut de musteriu, fac exact contrariul din revolta si incapatanare. cu mine discuti argumentat, nu te certi. asa e si sonia. de ce as schimba asta, explica-mi tu cu logica ta impecabila, te rog.

Sabina spune:

Conchita, e un subiect despre gradinite la psiho.

Eu cunosc adulti crescuti AP in anii 50 versus aceiasi crecuti strict de tot...
Primii sunt tari ca piatra, nu se depreseaza, au incredere in sine beton, etc etcd, aialalti sunt doua categorii#536; nervosi, iritati, nu se poate discuta cu ei, ceilalti f civilizati, dar plini de depresii, perfectionisti la extrema etc etc etc....

PS Ap nu inseamna ca au fost alaptati 8 ani si dormit cu ei in pat. ci ca au fost tratati cu respect, fara ali se impune nimic prin frica. Si da, cu reguli, dar nu reguli rigide, ci din acelea care ne fac pe toti sa ne simtim mai bine, cum zxicea Vikinga de luat amsa la ore relativ acelasi, si din astea.



Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!


Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo

accept92 spune:

Era vorba despre exemplu dat de desiree (daca ma insel imi cer scuze) cu copilul care varsa intentionat o galeata cu apa pentru ca asta e jocul care il prinde pe el in momentul respectiv. Si ea lasa copilul sa se amuze si da cu mopul dupa el de fix 10 ori (in aceiasi zi nu intr-o luna), si a 11-a oara gata...nu mai poate nici ea. Era un exemplu dat de ea ca AP, nu neaparat ca ar fi trecut prin asta.

accept92 spune:

Iarasi vorbim limbi diferite. Nu am spus asa ceva. Am spus ca la vremea adolescentei toti ne vor 'injura', ne vor rani intr-un fel sau altul, dar unul foarte dureros. Indiferent ce metode aplicam, ceea ce ai confirmat si tu, ca perioada asta e delicata pentru relatia parinte-copil indiferent ce metode a aplicat parintele. Si cand acest moment va veni, parintii incep sa priveasca retrospectiv, sa se gandeasca unde au gresit...in loc sa gaseasca raspunsul la intrebarea asta tuturor parintilor le vin in minte 'sacrificiile' pe care le-au facut. E un proces psihologic extrem de fin si fascinant, pentru ca le vin in minte lucruri pe care la momentul cand le-au facut nu le-au resimtit ca pe niste sacrificii. Eu nu prezic nimic aici, vreau sa sugerez ca nu putem fi siguri de nimic, si ca si noi desi suntem adulti suntem inca in formare, acum si toata viata, si nu e bine sa fi asa sigur de nimic, intrucat va fi mai greu sa te adaptezi (a se citi sa te schimbi) atunci cand viata nu iti va da de ales. Cu cat suntem mai siguri ca adevarul e la noi suntem mai inadaptabili si mai predispusi greselilor repetate.


Ma intrebi unde consider eu ca gresesti. Esti prea incrancenata pe metoda AP, asta e singura greseala pe care o vad.

conchita spune:

si ce-ti spune asta, draga accept? ca nu exista retete universale AP. ci doar o idee calauzitoare, empatie si respect pentru copil. fiecare dupa cum este, in functie de limite si temperament (al tuturor membrilor familiei). ce i se potriveste lui desiree, nu mi se potriveste mie. vorbeai despre extremisti mai devreme, e acelasi lucru - aia e firea lor, mai libera si mai permisiva, cu incredere totala in copil. eu sunt mai limitata si cu mopul n-as da de 10 ori, ca am altele mai placute de facut.

eu simt ca e o fericire si-o onoare sa fiu mama de sonia si dau tot ce-am mai bun in calitatea asta. NU VREAU SA-I FIE FRICA DE MINE. dar mi-as dori sa ma respecte si sa ma iubeasca. daca nu se va intampla, imi asum intreaga responsabilitate, nu o voi arunca pe umerii AP. AP e inocent.

ma gandesc eu asa, cati din generatia noastra ne-am placut parintii cu adevarat? foarte putini, cred. i-am iubit si respectat, dar asa, ca oameni, daca n-ar fi fost parintii nostri, ni i-am fi dorit vreodata si obiectiv ca prieteni sau cunoscuti? in mod sigur sonia nu ma va placea daca ii voi inocula frica de mine, asta e marea mea certitudine. tot ce incerc sa fac e sa-i transfer dragostea de a face bine, de a fi un om bun pentru ca asa e bine, din convingere. nu pentru ca primeste palme sau papusi. nu voi fi intotdeauna langa ea, deci trebuie sa-si gaseasca drumul si puterea de a ramane un om bun in inima ei, nu in perspectiva pedepselor si rasplatei. spune-mi, te rog, ca intelegi si receptezi ce spun, ca am impresia ca ignori ce e esential in mesajele mele. pasajul asta ultim ma intereseaza sa-l combati sau sa-l judeci. multumesc.