Prietenie intre 2 depresive

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 4

nemora spune:

Alsa, nu am nicio frustrare. si barbatul meu este la fel de inuman cu maica-sa, fiindca si-a dat seama ca este o egoista incapabila sa vada mai departe de propria-i persoana. noi suntem persoane independente, cand cineva incearca sa se sprijine de noi, disparem. asa suntem noi. si eu am avut zile ca-mi venea sa ma arunc pe geam. m-am ridicat singura. si nu as vrea ca copiii mei sa vina sa ma depresurizeze pe mine, eu depresiva fiind. eu mi le cresc intru independenta; daca oi fi batrana si bolnava, ma duc la azil, platesc o femeie, sau cel putin asa visez acum sa pot face. copiii mei vor avea viata lor, grijile lor, ale mele sunt ale mele. eu nu vreau sa ma spele copiii mei la fund si nici sa imi fie copiii mei mama la batranete.

mama mea a facut o greseala povestindu-mi aspectele urate ale relatiei ei cu tatal meu. mi s-a facut greata, eu nu-s consilierul ei, nu-s psihologul ei. eu asa ceva nu voi face. e problema ei ca a stat cu el; a stat fiindca iubirea de sine ei ii lipseste complet. dar cumva a reusit si o iubesc pentru asta sa ne creasca pe noi invatandu-ne sa ne iubim pe noi insine, sa ne separam de nevoile celorlalti si sa ne vedem de ale noastre.

eu asa consider ca-i ok si sanatos.

oricum Caro daca vrea sa se ingrijeasca de maica-sa sau soacra-sa pot sa-i spun eu cate in luna si-n stele. si eu m-as ingriji de maica-mea, dar a mea nu m-ar lasa. oricum de depresie Caro pe niciuna nu le poate vindeca, depresia e urata, si bolnavul doreste sa ramana asa.

"si va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va face una cu femeia lui". mare intelepciune si sanatate.

Perlutele mele: Karolina Maria (10.06.2007) si Eszter Maia(14.05.09)

Niciodata nu mai poti fi atat de aproape de un copil ca atunci cand l-ai alaptat.

alsa spune:

Nemora, iti respect punctul de vedere...asa esti tu, asa vezi tu lucrurile. Eu gandesc total opus. Nu imi pare ca a avea grija de cineva inseamna sa nu ai independenta. Dar repet, este punctul meu de vedere. Si cand spun sa am grija de cineva, o fac nu ca ma obliga cineva sau ceva, ci pentru ca asa simt eu.

Si cu asta, gata. Deja s-a scris prea mult pe acest aspect.

Multa sanatate iti doresc.

gaba-rema spune:

Citat:

citat din mesajul lui nemora

Caro, nu pot decat sa te sfatuiesc sa le tii cat de departe poti de tine. Depresia are numeroase avantaje, daca la ele e din aia light care doar te scuza de a trai cu adevarat.
Lasa-le-n depresia lor, nu e vina ta, nu e problema ta, e alegerea lor. Fiecare alege. Daca ar dori nu ar mai sta imobilizate in depresie, dar asa e mult mai usor, primesc atentie, nu le poti cere sa se implice, etc.
Cred si eu ca e o problema a romancelor, o vad pe soacra-mea, pe vecine, au 50-60 de ani, nu fac nimic, se vaita toata ziua, in loc sa puna mana. Pai e usor asa. Si de fapt fizic n-au nici pe dracu, da ele sunt depresive. Au fost femei amarate, copile au luat batai si au fost puse la munca, s-au maritat cu vreun nenorocit pe care nu l-au iubit, si-au crescut copiii, si acum isi permit si ele un lux: depresia.
Si ele doua sunt prietene ca se jeluie una alteia, ca cine are vreme sa le asculte.
Tu stai deoparte, asta e important.

Perlutele mele: Karolina Maria (10.06.2007) si Eszter Maia(14.05.09)

Niciodata nu mai poti fi atat de aproape de un copil ca atunci cand l-ai alaptat.

cucoanele de varsta a treia pe care le descrii tu nu sunt depresive.
caro vorbeste de depresie adevarata, nu de vaicareala si plictis.
depresia e o tulburare, nu sclifoseala de babe acrite de viata, ok

gaba-rema spune:

Citat:

citat din mesajul lui rrox3
Nu-mi trece prin cap ca ar fi un capriciu

Depinde de cauza depresiei. De multe ori oamenii in varsta sunt depresivi fiindca nu se mai simt de nici un folos, cred ca nu mai e nevoie de ei, se simt in plus si inutili. Atunci implicarea in activitati de voluntariat face pur si simplu minuni.
Nu exista reteta universala pentru iesirea din depresie. Nu face greseala sa crezi ca ceea ce nu functioneaza la tine e sortit esecului si in cazul altcuiva. Desi se manifesta aproximativ la fel, pot fi invinse apasand butoane diferite. Cauza e cheia.
Numai bine iti doresc!

da, e adevarat, UNEORI depinde SI de cauza depresiei, iar tratamentul nu e unul singur si universal valabil

... totusi, nu intotdeauna cauza e cheia.

ca fapt divers: alte tratamente, mai rar utilizate ca cele clasice, si doar in nu stiu ce cazuri particulare ar fi: micro-operatii pe creier (pe cingulum si striatum, de ex.), electrosocuri
n-am auzit sa se faca la noi si mi se par extreme (auzi, electrosocuri...brr) -nu cred ca cineva ar accepta de-astea

Deus spune:

eu am suferit de depresie, avem in familie depresivi si am episoade de recadere si probabil o sa mai am...asta este.
Si nu am luat antidepresive fiindca sunt contra medicamentelor(alta poveste) doar am fost de vreo 10 ori la psiholog, mi-am cumparat n carti pe tema asta, am facut sport, am schimbat stilul de viata, regimul alimentar...dar eu am constientizat ca ma afund si nu eram de-acord cu asta. Cred ca asta-i pasul unu sa constientizezi si sa vrei o schimbare cat de mica.

Devii ceea ce practici! Multi depresivi practica nefericirea si depresia de multa vreme si deja le intra in sange, se obisnuiesc cu starea si cu nefericirea.

„Fericirea este armonia dintre ceea ce gandesti, ceea ce spui si ceea ce faci.”Gandhi
www.de-azi.ro

inspiratie, dragoste, putere ... pentru cine crede ca nu mai poate.
http://www.youtube.com/watch?v=R9ya9BXClRw
http://www.youtube.com/watch?v=flRvsO8m_KI

quod me nutrit me destruit

http://community.webshots.com/user/Deusphoto

nemora spune:

Gabi, recunosc greseala de a nu fi citit (sau nu am retinut) ca iau medicamente.

Nikole, si eu am avut o chestie urata. Am apelat la un psihanalist (apropo, ma ducea sotul dimineata, statea cu copilul pana se termina sedinta; i-am spus ca am nevoie de vorbesc cu un specialist, si niciodata nu m-a intrebat de ce, si nici eu nu i-am spus; chiar am simtit ca ma respecta). Nu am incarcat pe nimeni cu treaba respectiva; problema s-a rezolvat in terapie si a fost ceva extraordinar. Ma bucur pentru tine ca simti ca ceilalti te-au ajutat. Eu insa am alta optica vizavi de probleme, mi le cam rezolv singura, cu ale altora nu ma incarc.
Caro, scuza-mi off-topicele.

Perlutele mele: Karolina Maria (10.06.2007) si Eszter Maia(14.05.09)

Niciodata nu mai poti fi atat de aproape de un copil ca atunci cand l-ai alaptat.

gaba-rema spune:

Citat:

citat din mesajul lui nemora

Gabi, si crezi ca Caro poate sa faca ceva? eu sincer ma indoiesc. Mama mea [...] are zeci si sute de motive pentru o depresie, nu le detaliez. Nu se lasa, nu se plange, nu ne incarca pe noi.

Depresia poate aparea si fara un motiv pe care sa pui degetul.
sunt oameni care dispera in momentele in care totul e in regula pentru ei, iar altii reusesc sa se ridice cand totul se naruie pt. ei. fiecare cu reactiile lui proprii

nemora spune:

Gabi, am o prietena draga, o persoana foarte deosebita. A fost foarte bolnava; simptomele erau de boala schizoida. Totul era foarte urat; a apelat la psihanaliza, si a mers de 3 ori pe saptamana timp de 4 ani. Eu am cunoscut-o spre sfarsitul curei; o persoana extraordinara, care deja stia sa se gestioneze; are un job bun, s-a casatorit, si-a cumparat o casa; scapase de bulimie, insomnie, atacuri, cosmaruri, depresie.
Nu stiu cine are puterea sa faca asa ceva, dar femeia asta chiar s-a scos din boala cu o terapie.
A aflat in terapie ca totul i se trage din primele luni de viata, cand mama ei a infometat-o si a neglijat-o, de teama sa nu o omoare; lucrul a fost confirmat de tata si rude, ea nu a stiut ce s-a intamplat atunci. Panica, foamea, frica, veneau din primele luni de viata. Altcineva decat un terapeut nu ar fi reusit sa o vindece.
Nu vreau sa ma hazardez in a vorbi tampenii sau a jigni pe cineva, dar psihanaliza leaga depresia de calitatea ingrijirii materne; perlaborarea pozitiei depresive se face in lunile 3-6 de viata, in medie. Asa ca oricine, cu oricat suport, nu poate ajuta o persoana depresiva sa retraiasca perioada aceea, s-o elaboreze din nou, si sa fie din nou mama pentru bolnav pentru a repara. Un terapeut, caruia ii multumesti platindu-i, poate face asta.
Eu simteam ca nu-mi pot iubi fetita; in terapie am aflat ca in mintea mea, iubirea era asociata cu violenta, fiindca tatal meu m-a batut. Mi-era frica sa o iubesc, ca sa nu-i fac rau fizic. Cam asta e rezumatul terapiei. Am avut senzatia ca am lasat acolo un container de rahat, cand am terminat. Avea rost sa ma plang cuiva ca nu simt iubire pentru copilul meu? Ca ma chinuie cumplit asta? As fi avut parte de ameliorare temporara ca am plans pe un umar, ca cineva m-a ascultat; cine m-ar fi ascultat s-ar fi incarcat inutil cu problema mea si eu -ce consider mai important - nu as fi rasplatit persoana respectiva pentru efort. Terapeutul, il platesti.
Ce nu inteleg eu, este de ce persoanele care au probleme de natura psihica nu apeleaza la terapie, asa cum atunci cand le dor dintii merg la dentist.Poate ca acest lucru e vazut ca rusinos. Psihiatrul nu este o solutie, medicamentele doar pun un capac pe cosul de gunoi.

Perlutele mele: Karolina Maria (10.06.2007) si Eszter Maia(14.05.09)

Niciodata nu mai poti fi atat de aproape de un copil ca atunci cand l-ai alaptat.

gaba-rema spune:

scuze de off-topic.

din ce am citit pe net, medicamentele au si ele rolul lor, asociat cu terapia sau nu. cica toate astea nu doar regleaza niste echilibre in creier, dar uneori ajung sa modifice chiar anumite parti din creier responsabile cu acele dezechilibre de.
sunt multe de analizat in chestiunea asta

nikole spune:

Citat:

citat din mesajul lui nemora

Nikole, si eu am avut o chestie urata. Am apelat la un psihanalist (apropo, ma ducea sotul dimineata, statea cu copilul pana se termina sedinta; i-am spus ca am nevoie de vorbesc cu un specialist, si niciodata nu m-a intrebat de ce, si nici eu nu i-am spus; chiar am simtit ca ma respecta). Nu am incarcat pe nimeni cu treaba respectiva; problema s-a rezolvat in terapie si a fost ceva extraordinar. Ma bucur pentru tine ca simti ca ceilalti te-au ajutat. Eu insa am alta optica vizavi de probleme, mi le cam rezolv singura, cu ale altora nu ma incarc.
Caro, scuza-mi off-topicele.

Perlutele mele: Karolina Maria (10.06.2007) si Eszter Maia(14.05.09)

Niciodata nu mai poti fi atat de aproape de un copil ca atunci cand l-ai alaptat.

Cand pici din picioare pe strada, nu mai ai cum sa te ajuti singura, ori eu vb de cazuri grave aici, nu de o stare urata pe care o rezolvi singura, te sui frumos in masina, ai mers la psiholog, ai luat un sedocalm, si gata...problema merge spre rezolvare.
Ma rog...sper sa nu fii nevoita niciodata , si nici fortata de imperjurari sa iti schimbi optica.
Daca e ceva ce urasc mai mult e ...mila celorlalti, si imi displace profund sa fiu incapabila sa ma...ajut singura.
Numai ca viata te mai pune si in astfel de situaTII, si atunci in fata omeniei si solidaritatii unora nu ma pot decat sa