Sacrificiu sau implinire?
Raspunsuri - Pagina 2
pisigri spune:
Da, eu am copil de 6 luni si stiu ca am sacrificat multe pina acum. Stiu si ca senzatia e mai acuta atunci cind nu ma lasa sa ma duc nici la baie, si ca mi-e dor de ea seara la 10 minute dupa ce am pus-o in patutul ei.
Probabil sint chestii care se estompeaza odata cu trecerea timpului; nu imi mai amintesc prea bine cum era cu colicile...si pina o face ea 2 ani o sa uit si dintii
.
Da, imi e dor sa citesc, sa vad un film, sa iesim in oras. Dar o sa treaca si asta. Ca mult timp de-acum incolo o sa trebuiasca sa fur momentele astea pt mine e adevarat, dar tot o sa fie mai bine decit deloc.
Da, am iesit deja 2 minute din camera ca altfel simteam ca explodez. Da, am iesit 2 minute ca sa nu tip la ea, ca la noi in casa nu se ridica tonul niciodata si ar fi fost culmea sa o fac fata de un bebelus. Da, mai privesc cu nostalgie la timpurile cind nu aveam nici o grija, ma mai intreb la ce mi-a trebuit copil, dar ramin fara suflare la gindul ca as putea sa nu o am...
Cred ca sint rare mamele care chiar simt ca si-au ratat viata din cauza copilului. De plins, multe ne plingem. Dar "at the end of the day" nu ne mai putem imagina viata fara copilul nostru
If you can't say something nice, then don't say nothing at all
"In a world filled with hate,we must still dare to hope.In a world filled with anger,we must still dare to comfort.In a world filled with despair ,we must still dare to dream. And in a world filled with distrust,we must dare to believe."-Michael Jackson
http://pisigri.blogspot.com/
Mami de Ilinca (5.03.2009)
bobocel_07 spune:
Ai dreptate Luna1 exact la asta ma refeream la faptul ca nu si-a dorit acel copil si l-a facut ca ''trebuia'', si acum la cea mai banala prostioara a copilului striga in patru zari ca nu si-a dorit copilul si ca nimic nu mai e ca inainte.Si nu sta non stop cu copilul numai cateva ore pe zi ca in rest sta soacra si tot soacra doarme cu el.Este vorba de prietena mea cea mai buna si chiar nu o inteleg deloc desi stiu ca isi iubeste copilul nu realizeaza ca el nu este o papusa pe care sa o manevreze cum vrea si are si el propria personalitate.Cumnata mea are si ea o fetita si cu toate ca este argintul viu si nu sta o clipa locului are rabdare cu ea si chiar daca o scoate din sarite cateodata, ea tot bland se poarta si vorbeste cu fetita.Deci sunt doua comportamente diferite una care crede ca copilul este un sacrificiu si alta ca este o implinire.Ma intreb daca copilul nu simte deja raceala si faptul ca nu a fost dorit, si daca acum este mic cu siguranta cand o sa creasca o sa simta acest lucru.
alexia_07
mamitzica spune:
Eu sint cineva care nu si-a dorit copil pentru ca un copil e numai bataie de cap!!!!
Mi-am schimbat radical opinia la citeva ore dupa ce s-a nascut,iar lista mea de prioritati este el si apoi restul lumii.
Sigur ca exista sacrificii(nopti nedormite,oboseala,lipsa de timp pentru tine)dar...nu as schimba nimic.Dragostea fata de copilul tau,bucuria pe care ti-o da doar faptul ca exista compenseaza toate aceste mici sacrificii.
Cred ca este trist sa iti acuzi copilul ca ti-a distrus viata sau cariera;pentru mine cel putin el este deasupra carierei sau a vietii mele.Nu as spune ca ma simt implinita pentru ca am un copil ci as spune ca un copil mi-a facut viata mult mai fericita.Si m-a facut sa vad viata in general cu alti ochi,sa fiu mai intelegatoare si chiar sa ma cunosc pe mine insami mai bine.
mina spune:
Sa ai copii este un sacrificiu SI o implinire! Sacrifici unele aspecte dar primesti inapoi insutit.
CHiar discutam ieri cu un prieten despre cat de ocupati suntem, despre cat de mult muncim si am realizat un lucru: prietenii mei fara copii au joburi (bune sau rele) stresante, carora le dedica tot timpul. Nu se pot rupe de joburile alea si se vaita (pe buna dreptate) ca sunt la capatul puterilor. Dar nu se pot rupe.
Ei, noi astia cu copii avem alt comportament. Am si eu un job stresant care ma termina (norocul meu ca-l fac cu pasiune). Dar cand am zis gata, ma rup un timp (ore sau zile) o fac mult mai usor. Pentru ca imi dedic TOT timpul disponibil lui Matei. Si asta e o treaba pe care, stiti si voi, o faci ori 100 % ori deloc.
Noi astia cu copii avem, asadar, alte motivatii. Pentru copii muncim mai mult, dar tot pentru ei reusim sa ne rezervam timp pentru noi (a se citi familie, ca eu, ca persoana, beneficiez de foarte putin din timpul meu).
Da, depinde de adaptarea fiecaruia. De cat de pregatit a fost in momentul in care a decis sa faca un copil.
Mina si
Matei-Costin, sensu'lu'viata lu'mami si tati
din:09.09.2004
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=57655" target="_blank">cronicile vizigotului
Some people dream of success...while others wake up and work hard at it
Mindy spune:
Alexia, incearca sa o ajuti. E prietena ta cea mai buna. E sincera. Si cred ca are adunate in ea multe frustrari despre care probabil ii e jena sa vorbeasca.
Am intalnit o femie care mi-a zis: sotul meu m-a invatat sa imi iubesc copiii. Ea nu stia sa ii iubeasca. Ii iubea instinctiv, dar nu stia sa isi arate dragostea pentru ei. Avea resentimente, probleme personale vechi nerezolvate, nu se iubea pe sine, isi revarsa toti nervii pe copii.
Daca s-ar auzi vocile gandurilor noastre am auzi foarte des in jurul nostru voci de mame frustrate cand copilul are o criza de nervi si se tavaleste pe jos: "cine naiba m-a pus sa ma bag in asta?, sau "meseria de parinte e atat de grea pt mine!". Si cand trece criza si copilul e fericit si dulce, trece si gandul negativ al mamei. Se revine la gandul: "oricat ar fi de greu - merita tot efortul, ma simt implinita, traiesc prin el, pentru el".
Exista situatii cand personalitatea copilului nu e compatibila cu cea a mamei. De exemplu, o mama cu voce moale, o femeie lenta in miscare, care adora linistea, are un copil galagios, cu voce puternica, cu o tona de energie la care cu greu ii poate face fata. Rezultatul: frustrarea mamei, sentimente de vinovatie ca nu e o mama buna, ca nu il poate disciplina in modul dorit de ea, simte ca ii este prea greu, se consuma enrom.
Ar fi multe de zis... sunt atatea lucruri despre care parintii nu vorbesc de teama de a nu fi judecati si considerati niste parinti groaznici.
Exista femei care au o chemare pt meseria de parinte. Si exista celalata categorie de femei care nu au aceasta chemare, dar trebuie sa tina pasul cu cele care o au. Multe invata singure sa isi imbunatateasca abilitatile de parenting, altele au nevoie de ajutor (counseling, familia, prieteni care sa le inteleaga si sa le ajute).
bobocel_07 spune:
Mindy am incercat sa ii explic ca nu e bine ce face insa mi-a zis ca eu nu am copil asa ca nu am de unde sa stiu cum este sa iti tipe tot timpul in cap, sa nu asculte cand ii spui ca nu e bine etc.Asa ca m-am retras din discutie pentru ca ea probabil crede ca procedeaza cum trebuie.Cand ma intanlesc cu ea si imi spune ca i s-a stricat viata din cauza copilului,si ca mai bine nu fac si imi da 1000 de explicatii despre trista ei viata mi se taie tot cheful de a avea copil.Iar cand ma intanlesc cu alte mamici care sunt topite dupa bebeii lor si povestesc ce traznaie au mai facut cu zambetul pe buze si cat sunt de scumpi cand stalcesc cuvinte si alte bucurii care le lumineaza viata ma gandesc ce minunat este sa ai un copil.Voi ce parere aveti se merita sau nu sa ai un copilas?Iti distruge viata sau ti-o implineste?
alexia_07
marianebuna spune:
Eu, dupa cum spuneam le un moment dat, am lucrat destul de mult cu copii mici, si inevitabil le-am cunoscut si mamele si povestile lor (lucram in domeniul social, erau fel si fel de povesti). Ce am constatat eu? Ca viata nu e, de multe ori, ca un film american. Ca o femeie care nu-si doreste copilul nu are, de foarte multe ori, revelatia aia din filme la nastere, care o face sa se topeasca intr-o secunda de iubire pentru fiinta aia pe care de altfel nu a asteptat-o. Uneori se intampla asa, dar de cele mai multe ori nu. Ei, o astfel de femeie oricat de constiincioasa va fi ca mama, tot va simti o viata ca amaratul mic nu a fost dorit, si ca i-a incurcat planurile. Si da copilul simte...
Eu nu cred ca ai ce sa faci pentru a prietena ta acum sa se simta implinita ca e mama, daca ideea ei de "implinire" se referea de fapt la cu totul altceva. Poate ea voia sa faca un master in Franta sau sa se lanseze in modelling, si una dintre astea ar fi facut-o sa se simta implinita, iar copilul nu a facut decat sa-i strice planurile... Sau poate pur si simplu voia sa mearga la shopping si in timpul liber sa se relaxeze la spa... oricum ar fi, "implinirea" are o definitie personala pentru fiecare, nu exista raspuns la intrebarea ta.
Eu am o ruda prin alianta care nu vrea copii. Are 35 de ani, o stare materiala mai mult decat buna, o pozitie in societate idem, si vrea ca din banii castigati sa vada lumea doar ea si barba-su si sa-si faca toate poftele. Copiii nu o intereseaza si nu o atrag. Sta la 200 m de noi si nu a intrat macar o data sa-l vada pe fiu-meu. Nici macar nu pot spune ca m-a deranjat, a daca venea sa-i faca "guci-guci" la falcute as fi anuit-o clar de ipocrizie. Ei, eu am tot respectul pentru femeia asta, pentru ca macar are suficienta verticalitate sa isi asume modul de viata pe care si-l doreste. Daca ar fi facut un copil doar "sa fie in randul lumii" si l-ar fi lasat dupa aia cu bona saptamani in sir, mi s-ar fi parut o ticaloasa. Asa nu.
Ce vreau sa zic? Ca eu cred ca nimeni nu ar trebui sa nasca un copil nedorit. Nimeni nu ar trebui sa faca copii pentru ca "asa se face", sau pentru a lega un barbat, sau chiar ca sa aiba ajutor la batranete. Faci copilul daca il vrei si daca stii ca vei putea sa ii oferi disponibilitatea afectiva de care are el nevoie. Poate ca sunt dura, dar asta e... e pacat de toate sufletelele care cresc neiubite, care se simt nedorite. Mai ales cand exista atat de multe mijloace de contraceptie la liber si sunt relativ ieftine...
Mindy spune:
Maria, ai punctat bine.
Dar sa stii ca si din categoria celor care isi doresc enorm sa aiba copii sau cred cu tarie ca sunt dotate cu parenting genes dupa ce au stat ocazaional in preajma copiilor, dupa nastere considera cu dezamagire ca nu e totul cum s-au asteptat. Ca nu simt ceea ce credeau in sarcina ca vor simti in momenul in care vor deveni mame. Si ce au de facut? ca de dus inapoi nu il mai pot duce.
Am o prietena care nu si-a dorit copii, dar a avut 3. Si fiecare a venit neplanificat, accidente (preze spart, sarcina peste anticonceptionale sau pastila de a doua zi), deci nu e vorba de sex iresponsabil. I-a fost foarte greu, inca ii este foarte greu si incearca in fiecare zi sa fie o mama buna. Normal ca isi iubeste enorm copii, e doar jobul de parinte la care simte ca ii este atat de greu sa ii faca fata.
Eu sunt in extrema cealalta. Copilul a venit neplanificat si cu toate astea am simtit o bucurie imensa din momentul in care i-am simtit inimioara ca bate la sono sau cand am pus-o prima data la san (am alapat-o pana la 2 ani plus ca sa prelungesc cat pot si cat vrea ea aceasta bucurie). M-am indragostit definitiv de ea, avem o relatie unica. Mie mi-e insa cel mai greu cu stresul si ingrijorarile.
Dar daca nu eram asa? daca nu as fi simtit nimic cand as fi pus-o la san? daca as fi avut un copil total incompatibil cu mine? intelegi unde bat? Nu suntem toate la fel, nu simtim la fel. Io incerc sa le inteleg pe cele care nu simt ca mine.
Uneori ma intreb cum as fi ca mama de baiat. Mi se pare ca eu ma pricep doar sa fiu mama de fete :) si am toata admiratia pt mamele de baieti nazdravani, sau pentru mamele de copii cu nevoi speciale.
Mindy spune:
am mai postat asta la un ochi rade nu demult.. cred ca s-ar potrivi aici, ca tot vorbim despre copii nedoriti..
Why do people have children?
-Irresponsible sex
-Pressure by parents to make them grandparents
-Pressure from society
-All our friends are having kids
-To mani****te a man into marriage
-To make a marriage complete
-To heal a relationship
-To prove I can be the parent my parents weren't
-To create something to be proud of
-It's a way of assuring immortality
-We've bought into the type that parenting is the height of fulfillment
-Religion tells us it is our God-given responsibility
-We don't' want to miss the experience
-To have someone take care of us when we are old
-A desire to have someone love us unconditionally
-A cop-out for having to face the big bad world out there
-A way to stop working for those who don't like to work
-It gives one an identity
-To carry on the family name
-A primal instinct
-To find oneself
-To make one feel whole
-To be needed
-The biological clock is ticking
-To expand the mind
-It's the thing you do
-Unrealistic expectations
-To overcome loneliness
-Because my spouse wanted to
-To have 'our' baby
-I want it all
-A deep love and respect for life
-You have searched your soul and have decided you are ready to commit to parenthood
marianebuna spune:
Mindy, daca s-ar fi intamplat sa ai baiat nu te-ai mai fi vazut acum mama de fata. Si iti spun asta pentru ca de cand m-am gandit prima data cum ar fi sa am un copil pana la 12 saptamani de sarcina cand am aflat ca o sa am baiat, eu nu ma imaginam decat cu o fetita cu rochita... si in magazine cand intram nu ma uitam decat la rochite si palariute de fetite... si uite acum nu imi mai pot imagina cum ar fi sa am alt copit in afara de Vladut.
Sa stii ca ai dreptate si inteleg bine ce vrei sa zici. Eu sunt din pacate unul dintre copiii incompatibili cu propria mama. Asta desi m-a dorit si mi-a fost devotata cat a fost omeneste posibil. Am fost mereu ingrijita, am avut tot ce mi-a trebuit si un pic peste, a avut grija de educatia si de sanatatea mea... dar bonding-ul nu s-a realizat niciodata asa cum ar fi trebuit. Mi-a luat mult sa inteleg asta, si de e o simt pe mama ca pe o straina desi nu-i pot reprosa nimic. Am fost de la inceput incompatibile ca temperament, am avut nevoi diferite sau daca intamplator erau comune apareau in contra-timp... oricat am fi incercat fiecare nu am reusit sa ne apropiem cu adevarat. Abia acum ii inteleg frustrarea, cu atat mai mult cu cat nu a mai putut face alt copil, dupa mine s-a imbolnavit... Si am inteles din povestirile ei ca nepotrivirea asta a aparut nu la pubertate sau mai tarziu, ci chiar in primele zile de viata, cand ajunsese sa creada ca sunt Satan incarnat venit pe pamant sa o tortureze, pentru ca in mod sistematic imi manifestam nevoile fix cand ii era ei mai greu sa mi le indeplineasca: dormeam numai cand ea nu putea/nu ii mai era somn, si cand ma lua la somn incepeam sa plang, mancam fix dupa ce arunca laptele ca il tinuse prea mult etc... Sanul l-am respins... Imi pare rau sincer ca am fost atat de diabolica, dar zau ca la o luna nu o faceam intentionat. Nici acum nu suntem mai "breze" - nu reusim sa comunicam si daca incercam sa stam pe un loc, ne facem viata amara desi suntem amandoua animate de bune intentii... Asta e...