palmuirea copiilor

ariel_7000 spune:

anca si vali, postarile voastre ma fac sa cred ca voi sunteti mandre de "palmuta peste pampers" ... TRIST! TRIST! TRIST!
In cazul asta, nu durerea produsa de palma, ci gestul le sfasie sufletul. In mintea lor percep ca NU-I MAI IUBITI! ei inteleg ca mami, care trebuie sa-i iubeasca, acum nu-i mai iubeste, acum ii loveste. Inteleg ca daca esti mai mare, mai puternic, poti domina pe celalalt. Abuz, draga Anca, este si verbal, psihic, nu numai fizic. Un suflet fraged de copil poate fi distrus numai cu vorbe! nu palme, batai, calcari in picioare. Chiar daca nu vezi sange care curge sau vanatai, crede-ma ca ele raman in sufletel si in minte si mai tarziu vor iesi la suprafata intr-un mod sau altul. cum? vor avea acelasi gen de discutii peste ani, cand vor fi parinti si nu li se va parea nimic rau la palmuta peste pampers. sau vor fi soti si nu li se va parea nimic rau in a-si trosni sotia din cand in cand...sau vor fi pe posturi de conducere si-si vor teroriza subalternii si lista continua...

ziceti ca si voi ati primit palmute si nu ati fost traumatizate? numai faptul ca puteti gandi asa si ca normalitatea vi se pare ciudata, reflecta o trauma. de faptul ca victima abuzata ajunge sa gandeasca ca abuzatorul ati auzit?

mai jos voi cita un articol, care poate va va ajuta sa vedeti altfel lucrurile. sper sa aveti rabdare sa-l cititi.
apropos, anca si vali, accept cu drag schimbul! vi dau pe ai mei la schimb 1 saptamana doar!!! atat! si apoi va garantez ca vi se va parea ca aveti niste copii....fara vlaga . va bagati?
si acum articolul (o parte din el)

"Atunci cand o persoana traverseaza o situatie limita, in care sufera abuzuri, privare de libertate, se confrunta cu teama de violenta sau moarte, se naste o tensiune interna care genereaza incercarea disperata de aparare impotriva abuzului. Mecanismul de aparare care apare in aceasta situatie este identificarea cu agresorul. Pentru a face fata situatiei, victima preia atributele agresorului, comportamentele acestuia, se identifica cu cauza sa.
Este o situatie des intalnita in familiile in care este practicata violenta domestica. Intalnim femei, victime ale abuzurilor repetate, care tind sa gaseasca scuze partenerului violent, si refuza sa il paraseasca atunci cand li se iveste ocazia. Acest sindrom mai poarta numele de “legatura traumatica”. Victima se ataseaza de abuzatorul sau, cu care empatizeaza si caruia I se supune. In aceeasi situatie se afla si femeile abuzate de soti. Ele se ataseaza intr-atat de abuzatorul lor, incat ii gasesc scuze, ajungand chiar sa considere ca abuzurile la care sunt supuse, sunt o dovada a iubirii –“ma bate pentru ca e gelos, ma iubeste atat de mult incat nu ar suporta sa ma piarda”.
Un copil care trece printr-o situatie traumatica, pentru a putea integra trauma preia fie comportamentul, fie credintele, fie atributele agresorului sau.

Aceste situatii pot fi observate cel mai bine in jocurile copiilor. Putem observa jocul unui copil agresat, in care indeplineste rolul de tata al papusilor, pedepsindu-le si batandu-le pentru ca “nu au fost cuminti”. Aceasta nu este o forma de exprimare a propriei agresivitati, cum am putea fi tentati sa credem, ci o identificare cu autoritatea temuta, o modalitate de aparare contra angoasei. Copilul dobandeste astfel sentimental propriei puteri si autoritati.

Un indicator al identificarii cu cauza agresorului este sentimentul de vinovatie. Copilul da dreptate parintelui care l-a pedepsit, considerand ca este intradevar vinovat, si merita pedeapsa pe care a primit-o, motiv pentru care decide sa fie extrem de ascultator si cuminte, pentru a evita astfel pedeapsa, considerand, constient sau inconstient, ca parintele nu poate pedepsi un copil care i se supune intocmai. El gaseste astfel scuze parintelui abuzator, deoarece nu dispune de alte mijloace pentru a se apara. Mecanismul poate deveni atat de puternic, incat intalnim adulti, fosti copii-victime ale unor abuzuri destructurante, care inca gasesc scuze parintilor (“avea dreptate, eram un copil rau”, “da, dar daca nu ar fi fost parintii mei, nu ajungeam acum un adult responsabil”).
La baza mecanismului sta intotdeauna incapacitatea de a face fata traumei, de a supravietui violentei si fricii provocate de aceasta.

Joaca de-a “educatoarea rea”, de-a “profesorul sever”, de-a “parintele beat si violent”, de-a “doctorul care face o injectie dureroasa”, sunt, cu toate, exemple de identificare cu agresorul. Copilul care ajunge acasa de la spital, in urma unei interventii dureroase, poate avea un comportament violent cu jucariile sau cu ceilalti frati, prefera sa se joace cu obiecte ascutite, sau sa “faca operatii”. Copilul care a avut la gradinita un episod conflictual cu educatoarea, ajuns acasa poate repune in scena, din pozitia autoritatii, episodul, disciplinand colegii de joaca sau asumandu-si atribute ale autoritatii specifice educatoarei (pantofii mamei, margelele, tonul ridicat).

Modul in care un copil agresat interactioneaza cu ceilalti copii, este marcat de modelul care ii provoaca angoase. Copilul agresiv, care ii conduce pe ceilalti, autoritar si violent, reproduce, prin identificare, comportamentul persoanei care ii provoaca frica. In felul acesta el invata un model, pe care este foarte posibil sa il perpetueze in viata de adult. Devenind la randul sau parinte, va avea, fata de copiii sai, acelasi comportament, devenind din victima, agresor. De aceea, daca studiem trecutul unor parinti care isi abuzeaza propriii copii, remarcam o istorie plina de abuzuri in copilarie, de victimizare si suferinta. Acesti copii s-au identificat atat de puternic cu agresorul lor, incat acesta a devenit un mod de viata. Cu cat este mai puternic abuzul la care au fost supusi, cu atat riscul de a perpetua acelasi comportament este mai mare.

La fel, cercetand istoria personala a unei femei casatorite cu un barbat violent, incapabila sa-l paraseasca, vom descoperi un tata abuziv in copilarie. De multe ori, femeia respectiva ia partea sotului, convinsa fiind ca acesta o iubeste, la fel cum, in copilarie, a ajuns sa considere ca acesta este modul in care tatal ii arata iubirea sa.

Este bine sa urmarim modul in care propriul nostru copil se identifica cu noi, cu partenerul, cu persoanele cu rol de autoritate din viata sa. Avem astfel ocazia sa ne observam propriul comportament, si sa depistam din timp orice forma de abuz la care copilul este supus si despre care nu poate relata."


mami de alexutza (10.04.2003)si Teodor Mihai (10.04.2008)
" SAVE THE EARTH, IT'S THE ONLY PLANET WITH CHOCOCLATE!"

anca74 spune:

Ok, am inteles punctul vostru de vedere. Nu este cazul sa repetati la nesfarsit aceeasi poveste.

Personal, consider ca se exagereaza la greu la acest topic. Cred ca da bine sa afirmi sus si tare ca esti o mama model, care nu numai ca nu se enerveaza niciodata, dar nici nu cuteaza sa-si dojeneasca copilul ceva mai ferm de frica sa nu ramana cel mic traumatizat pe viata de anumite cuvinte.

Mie, personal, mi-e groaza ca am ajuns sa traiesc intr-o lume in care nu mai ai voie sa faci practic nimic :
- daca spui ce gandesti, esti pus la zid cand nu esti in trend cu curentul de opinie general;
- daca esti mai conservator in atitudine sau in gandire, iar ti se da cu firma in cap fiindca acum e la moda sa fii cat se poate de liberal;
- daca nu-ti place nesimtirea, aroganta si tupeul, pac! iar una peste ceafa ca nu esti in trend fiindca acum sunt la moda toti handicapatii fara nicio scoala, bun simt sau educatie.
- Etc.

Fratilor, in Canada, de exemplu, localnicii nu-si bat copiii. Nu-i bat, nu le impun limite, nu se ocupa de ei, nu nimic. Si mai toti cresc ca niste buruieni. La 17-18 ani, daca nu mai devreme, muncesc full-time, se muta in apartament singuri, abandoneaza scoala, intra in niste clici de loseri ca si ei, etc. Va puteti imagina restul.

In schimb, canadienii de alte origini, imigrantii, sunt mai conservatori in educarea copiilor lor. Cu alte cuvinte, nu se dau in laturi din a le oferi o palma la fund sau prin alte zone (lucru cu care tin sa mentionez ca nu-l aprob absolut deloc!), ii pedepsesc cand e cazul, etc. Ce mai, se comporta cum se comportau parintii nostri in perioada de glorie a comunismului sub Ceausescu.
Cum credeti ca performeaza copiii de imigranti in scoli sau, mai tarziu, in societate?
Bingo! Au adesea cele mai mari note, sunt cuminti, nu chiulesc de la ore, sunt respectuosi, in banca lor.
In majoritatea timpului, majoritatea fac studii post-universitare pentru care primesc joburi bine platite si devin, in final, sefii copiilor pe care parintii i-au mangaiat bland pe cap si i-au lasat sa o ia pe miriste fara sa le pese o clipa in ce shantz ajung.

Morala?
Daca comparam sistemul de educare liberal – asta cu « vorba multa, saracia omului » - cu cel conservator, care imbina teoria chibritului cu o palma plasata strategic pe fund (in cazuri extreme numai), se ajunge foarte usor la urmatoarea concluzie : copiii care au mai primit o palma la fund din cand in cand au invatat care sunt limitele care nu trebuiesc depasite, au stiut sa persevereze in a invata si a se tine de carte, nu s-au luat dupa toti trogloditii sa abandoneze scoala, sa fumeze iarba sau sa se apuce de droguri, etc.

Acum, daca as sti cum sa procedez la fel cu fetita mea, dar fara palme izolate la fund, as face-o. Asta-i misterul pe care ma chinui sa-l dezleg. Fiindca nu-mi place sa dau na-na, dar as vrea sa am un copil cuminte, ascultator, care sa nu-mi creeze probleme majore in viitor.

Pe o nota ceva mai nostima, take a look here:
http://www.youtube.com/watch?v=Nn5jlrxcpkI

Mamica de Zanuta mica, Anna Laura

Qamar spune:

Anca, , tu sigur ai citit ce ti-au tot scris fetele astea la subiect? a zis cineva ca e muma perfecta, ca nu are nervi sau zile mai proaste?


iar morala asta

"Morala?
Daca comparam sistemul de educare liberal – asta cu « vorba multa, saracia omului » - cu cel conservator, care imbina teoria chibritului cu o palma plasata strategic pe fund (in cazuri extreme numai), se ajunge foarte usor la urmatoarea concluzie : copiii care au mai primit o palma la fund din cand in cand au invatat care sunt limitele care nu trebuiesc depasite, au stiut sa persevereze in a invata si a se tine de carte, nu s-au luat dupa toti trogloditii sa abandoneze scoala, sa fumeze iarba sau sa se apuce de droguri, etc."


la care ai ajuns tu, ne spune foarte clar inca o data ca tu NU cauti o solutie fara violenta, pentru ca tu nu concepi ca fara violenta un copil poate creste armonios; imi pare foarte, foarte rau ca gandesti asa dar la fel de rau imi pare ca atata lume s-a straduit sa iti prezinte un punct de vedere pe care tu il consideri « vorba multa, saracia omului »

nu stiu, pe mine m-ai lasat speechless, atata perseverenta si obtuzitate in idei nu am mai intalnit de mult si hopefully nici nu voi mai intalni.... :-|

---

www.bebelissimo.com/" target="_blank">*Bebelissimo*

kariguld spune:

sincer, nu stiu in ce parte a Canadei locuiesti, dar afirmatiile tale nu-s chiar pe langa realitate. am locuit in Canada, am rude acolo, am f multi prieteni, sunt adevarate unele lucruri pe care le spui tu, dar nu poti generaliza!

este mai greu sa te aliniezi la niste standarde si mentalitati diferite, atunci cand ai impamantenite niste idei stricte si clare.
se poate face educatie si numai cu vorba, te asigur!



Bazar pt Mihaita

cont pay-pal:mihaela77oprea@yahoo.com

VREAU SA NU MAI FIU DIFERIT! MIHAITA

Unii oameni au petrecut o viata intreaga si au adunat averi facand lucruri firesti, nefiresc de bine!

anca74 spune:

Noe, iti spun sincer ca aceeasi impresie am si eu despre unele din voi. Ma refer la "perseverenta si obtuzitate in idei".

Pentru mine, subiectul acesta este inchis. In momentul in care se ajunge la jigniri si comentarii deplasate, eu refuz sa ma mai adresez respectivelor persoane.

Kariguld, iti spun cat se poate de sincer ca aici imigrantii isi mai caftesc copiii. Si nu am auzit (inca!) de copii de imigranti care sa-si toarne parintii la politie fiindca au luat o palma la fund din cand in cand. Din contra chiar, le sunt recunoscatori parintilor ca i-au strunit cum trebuie atunci cand a fost cazul. Si, culmea, mai si glumesc pe tema asta, acum ca-s la casa lor si realizati!

Dar, in fine, asa-s unii... trec mai usor peste unele "traumatisme" din copilarie.

Mamica de Zanuta mica, Anna Laura

ariel_7000 spune:

la fel ca si Noe gandesc si eu. tu de fapt nu cauti solutii, ci scuze (pentru constiinta ta). tu vrei de fapt sa te convingi pe tine ca nu gresesti, cu toate ca stii ca gresesti. asta e cel mai aiurea pt tine, pt ca ai in minte un conflict...mai bine ai reflecta la ce te face sa ajungi sa dai palmuta aia si ai incerca sa corijezi asta, sa-ti stapanesti reactiile si sa reusesti sa iti convingi copilul sa nu mai faca ce te scoate pe tine din ale tale.
eu una sunt copil nebatut de parinti, neatins chiar. singurele pedepse au constat in "privari" de anumite placeri. nu faceam aia, nu primeam aia...si nu am ajuns troglodita, drogata, dezaxata, din contra. nu am avut rezultate mediocre la scoala, din contra...am fost olimpica, bursiera, am o familie, o viata, un job...
copil fiind, au fost momente in care preferam ca mama sa-mi dea o plamuta si sa ma lase in pace, in loc de "teoriile" tinute. imi crapa obrazul de rusine in fatza alor mei cand faceam o trasnaie, nu de frica pedepsei, cat pt faptul ca le-am produs o suparare.
ai mei mi-au explicat mereu ce e bine, ce e gresit si cand au vazut ca nu ma pot convinge, m-au lasat sa testez pe pielea mea. de multe ori am luat bobarnace de la viata, au fost experiente care s-au lasat cu esec, caci din start se vedea ca sunt gresite, insa nu am crezut pana nu am experimentat. au fost insa si succese,experiente care initial pareau sortite esecului, insa...eu le-am intors in favoarea mea si ai mei au recunoscut ca am facut bine ca am facut alegerea asta.
eu una prefer sa am cu copiii mei o relatie de prietenie, asa cum am avut eu cu ai mei. cand fiica-mea sare calul ii explic ca prietenii nu fac asa ceva, ca nu-si fac neplaceri unii altora. si crede-ma ca la 6 ani si jumatate ai ei intelege si stie asta. indiferent de ce greseala face, ea vine si-mi spune. orice! si impreuna rezolvam, usor, greu, rezolvam! nu vreau sa ajung in situatia in care copiii mei s-ar ascunde de mine de frica "palmutei". prefer sa vina sa ma intrebe daca mi se pare o idee buna sau nu, iar daca au un esec, sa vina sa-mi ceara ajutorul, sa putem repara impreuna.
dar asta e familia mea...e echipa...si asa vreau sa ramana!
tu daca preferi educatia cu biciul in mana, asta e, nu o sa te convingem noi de nimic, insa mai devreme sau mai tarziu, te va convinge viata ca ai gresit si atunci vei regreta. nu uita ca va fi copilul tau si mai tarziu, cand va creste si va avea putere sa te infrunte! iti va fi copil si la 15, 20, 25, 40 de ani! nu doar cat va fi mic si-l vei putea "dresa". COPIII SE MODELEAZA, NU SE DRESEAZA!

mami de alexutza (10.04.2003)si Teodor Mihai (10.04.2008)
" SAVE THE EARTH, IT'S THE ONLY PLANET WITH CHOCOCLATE!"

conchita spune:

eu as vrea sa imi explice si mie una dintre mamele astea perfecte in conservatorismul lor ce rol are palmuta si ce efect? ca daca ar avea vreun efect, ar fi nevoie doar de o palma, copilul devenind super pefect dupa prima. daca nu are efect, atunci de ce se practica.

care e rolul palmei, in fond? asa, pe puncte si cu detalii ce se intampla exact din punctul de vedere al mamei cand si dupa ce da palmuta. ca inteleg ca e ok sa-ti versi nervisorii pe copil, dar dincolo de asta, are baremi un efect pozitiv?

cat despre ce spui tu, anca74, despre alternativa la violenta parentala - copiii scapati de sub control si niste ratati in viata - da-mi voie sa rad amar. este cea mai tragica afirmatie posibila. inca nu ai raspuns la intrebarile adresate, cum ar fi aia daca ai fi de acord cu o scatoalca in caz ca n-ai asculta de sot, sef, vecin...si cum te-ai simti daca un strain ti-ar palmui copilul (e acelasi lucru, tu nefiind proprietarul copilului tau, el nefiind obiect).

revin la dublul standard: relatiile dintre adulti se asteapta sa fie bazate pe respect reciproc, afectiune si intelegere. de ce se schimba treaba intre un adult si-un copil, nu stiu? mai ales ca un copil are circumstante atenuante, nu stie cu ce se mananca lumea asta inca, invata din greselile proprii si din indrumari. de ce trebuie sa fie pedepsit pentru nestiinta, nu pricep!

violenta naste violenta si neascultare. ascultarea din frica nu e ascultare reala. daca un copil nu intelege Binele in sine, pentru ca mama-sa il snopeste, ci alege sa nu faca Raul din instinctul de conservare (sa evite violenta parinteasca), aia nu e educatie, e bataie de joc si abuz. ABUZ. pampersul e o gaselnita. daca nu il inveti cu explicatiile si blandetea cand poarta pampers, nu o sa inteleaga automat cand are controlul limbajului, de la 3 ani in sus. increderea in parinte se educa si se cultiva, prin comportament consecvent si ferm. daca nu-ti bati copilul, nu inseamna ca esti un parinte de paie.

si aia ca unele dintre noi ne dam mame perfecte care nu se enerveaza niciodata este o afirmatie cel putin lipsita de respect - eu am recunoscut repetat ca imi cunosc limitele, dar iau time out si lucrez cu MINE sa nu o pedepsesc pe ea pentru neputintele mele. pentru ca am o datorie fundamentala de care nu inteleg sa-mi bat joc din cauza de slabiciuni personale. nu am afirmat nicaieri ca sunt vreo ideala zen, cu un calm desavarsit si cu toate raspunsurile la toate intrebarile! macar am disponibilitatea sa caut alte solutii in afara violentei.

conchita spune:

nu te-a jignit nimeni, calm down.

comentariul despre "traumele" altora depaseste orice limita. ti s-au povestit chestii intime aici, ai putin respect, ok! nu-ti bate joc de traumele altora. poate te vei dezmetici vreodata si vei intelege ca exista o legatura cauzala certa intre palmele tale si faptul ca fiica ta loveste alti copii cu jucariile in cap. de la tine a invatat lectia asta.

nu cred o iota din telenovelele despre cunoscutii tai care sunt recunoscatori pentru bataile incasate in copilarie. plus, faptul ca esti la casa ta nu te face realizat si OM automat. cel putin din lista mea de minim necesar pentru a fi OM sunt exclusi abuzatorii de copii.

mihaela_s spune:

Ooof mai Anca, zau asa....tot ce am scris eu si alte fete aici e apa de ploaie...

Eu n-am zis niciodata si nici nu am citit pe aici ca mamele se lauda cat de calme si fara nervi sunt, dimpotriva, toate au spus ca se enerveaza, ca le vine sa le traga la copii cate una, ca sunt momente in care iti vine sa urli si te intrebi cu ce ai gresit(eu pe toate astea le vad ca urmare a educarii noastre in asa fel, cu strigate si batai). Dar de la asta si pana la a trage una copilului, fie ea si acea palmutza peste pampers, e cale luuuuunga. Nu poti sa intelegi nicicum ca educatia nu se face cu palme? Indiferent unde sunt date ele...e chestie ca in acele momente TU esti nervoasa, iar palma aceea e descarcarea nervozitatii. Chiar daca nu doare peste pampers, doare in suflet. Sa fii sigura de asta. In fine, fiecare isi educa copilul cum crede de cuviinta, insa nu incerca sa convingi pe nimeni care crede altfel, ca acea palmutza garanteaza ca fata ta nu se va muta de acasa la 17 ani si nu va abandona scoala si nu...etc, etc, etc....
Chiar asa, ce greseala capitala consideri tu ca face un tanar/tanara care se hotaraste sa se mute de acasa la 17 ani, pentru ca munceste si se poate intretine singur? Tu vezi prin asta vagabondaj? Eu nu, eu vad un tanar care stie sa stea pe picioarele lui, care nu trebuie sa stea langa fusta mamei, un tanar care stie ce vrea in viata. Chiar daca alegerea lui nu e cea mai fericita in acel moment, viata lui nu va fi sfarsita, scoala se poate face si mai tarziu. Ca va regreta, e alegerea lui. Crezi ca daca e batut atunci camd vine acasa anuntandu-si parintii ca se muta si ca munceste sa se intretina, va renunta la asta? Nu crezi ca sustinerea neconditionata a parintilor in aceste cazuri face de 1000 de ori mai bine decat orice constrangere(pentru ca sunt multe, nu numai bataia!). Da, probabil acum crezi ca fata mea va fi o vagaboanda daca va alege acest drum in viata, probabil vei zice si de ea ca e din cauza ca nu a fost batuta la timp. Dar asta stii cum e? Ca si vorba aceea cand barbatii isi bat nevestele si spun ca o fac "preventiv". Sa stie de frica...cam asta fac parintii care isi bat/abuzeaza copiii: sa stie de frica. Parerea mea, nu vreau sa te conving de nimic, e doar o parere care din fericire coincide cu sute, mii, poate milioane de pareri din lume. Atat.

Cat despre Valy, e modelul tipic care "stie" cum sunt alti copii, blanzi, mototoi...ca de aceea mamele nu ii bat. Si ca noi cele care am primit batai in copilarie si unii si in adolescenta, nu suntem deloc afectati psihic, ca uite ce mari si tari suntem!

conchita, ariel, blackpantero, noe . Pentru povestile voastre, pentru metodele aplicate, pentru ca v-ati descoperit slabiciunile si luptati sa le depasiti. Ma recunosc si eu intre voi. N-am suferit mult in copilarie, bataie am luat si eu dar nu multa, am fost oarecum libertin crescuta si n-am ajuns o vagaboanda. Dar complexe tot am si din afara tot o femeie puternica sunt vazuta. Numai eu stiu cat am muncit si mai muncesc sa fiu asa. Pentru ca mama nu a fost o negociatoare, ea stie si acum ca copilul TREBUIE sa faca asa si asa...nu altfel, vrea sa impuna modele la fel cum a facut cu noi in copilarie. Nu ii reprosez nimic, dar stiu ca din "cauza" felului ei autoritar sunt asa cum sunt...nici eu nu pot controla o situatie la nervi si strig in loc sa incerc sa explic frumos ce probema am. Insa incerc si muncesc sa ma controlez si am descoperit cata dreptate au vorbele "vorba buna mult aduce".
Iar nervi si enervari pe copii am si am avut. Pe cea mare am batut-o de cateva ori cand era mica, pana mi-am dat seama ca faceam exact ce facea mama mea cand o batea pe sora mea(ea a primit mai multa bataie), cand ma enervam o vedeam pe ea cum o batea pe sora mea, asta m-a marcat mai mult decat bataile pe care le-am primit eu.
Imi descarcam nervii pe fata mea, apoi ea plangea crezand ca nu o mai iubesc, eu o consolam si ajungeam sa plang deodata cu ea cerandu-mi scuze. Ea nu mai tine minte acum, desi povestim si ii spun cat de rau imi pare pentru acele iesiri nervoase. Avea vreo 4-5 ani...Incet-incet am realizat ca nu fac bine, ca totul incepe sa se intorca impotriva mea, ca striga si ea la mine si e agresiva atunci cand e nervoasa, ca ma imita...au trecut de atunci 7-8 ani, intre timp s-a nascut si cea mica si de atunci n-am mai dat in ea. In cea mica deloc. Cat au fost mici erau si ele ca toti copiii, se tranteau pe jos in magazin urland in crizele de 2 ani, sareau in pat acasa, rasturnau pe jos jucariile facand nebunii...nu stiu, a trecut acum perioada aceea in care sa nu ma pot intelege cu ele, dar a trecut fara batai. Acum sunt mai mari si negociem, fara strigate si fara batai. dar am mai scris despre asta...nu ma mai repet.

la toata lumea si cine are "urechi" sa "auda" ce s-a scris aici. Sunt zeci de postari excelente!

fii alaturi de Mihaita


vorbe de copil...

Hobby

calator de profesie

mihaela_s spune:

conchita, asta e ceea ce gandeam si eu, dar nu am stiut sa sintetizez asa de bine. Perfect de acord .

fii alaturi de Mihaita


vorbe de copil...

Hobby

calator de profesie