palmuirea copiilor

blackpanterro spune:

Mihaela, mare dreptate ai!

Anca, eu nu simt nimic fata de taica-miu, nu il iubesc dar nici nu il urasc, pur si simplu imi e indiferent.Asa e de cand aveam 15 ani cand, de ziua mea, am primit ultima bataie...omul asta nu mai exista pt mine, daca ar crapa maine nu mi-ar pasa deloc...sigur nu ai vrea sa gandeasca fetita ta asa despre tine cand va fi mare(oricum banuiesc ca nu primeste bataie cum primeam eu dar totusi, fiecare palma conteaza, fiecare palma te umileste si te face mic).

Adriana si Aidan - 4 ani
A ticket to hell has never been funnier

"May the fleas of a thousand camels infest the crotch of the person who screws up your day and may their arms be too short to scratch...AMEN"

mina spune:

Mihaela, felicitari! Sper sa am acelasi succes ca tine, pentru ca asa imi doresc sa creasca Mateiu. Vorba ta, deja negociem: ii explic care-s variantele, care e cea buna, de ce e buna, cum cred eu ca ar fi bine si il las sa aleaga. Acuma sa nu intelegeti ca la orice facem sedinta, dar in chestiunile importante pentru el, da.


De ex: (ca n-am apucat sa ma laud la nimeni) we trecut, la bunici. SI-a facut un nou prieten, dar cu care nu prea s-a inteles decat vreo 2 zile, fiindca respectivul este genul jucat pe calculator, tavalit pe jos cand nu i se face pe plac. Ok, dupa doua zile, respectivul iese din curtea lui, sa se duca la alt copil sa se joace, si , la intrebarea lui Matei, daca poate veni si el, ii raspunde: "nu, ca tu esti mic pitic si nu stii nimic si nu ne mai jucam cu tine". L-am vazut cum ii dau lacrimile, dar a venit calm la mine si m-a intrebat: mami, putem vorbi?
M-a luat deoparte si mi-a povestit ce s-a intamplat, si ca i-e ciuda si ca s-a suparat si m-a intrebat ce ar trebui sa faca. Ca lui ii vine sa-l bata pe copilul ala, asa ce suparat e.

in fine, nu conteaza cum am rezolvat-o (ca evident ca am rezolvat-o) dar pentru mine important a fost ca nu s-a apucat sa urle ci a venit sa discutam. Si-a dat seama ca are o problema "mai mare decat el" si a facut ceea ce il tot dadacim: a venit la noi. Pentru ca l-am invatat intotdeauna ca, indifferent ce se intampla, parintii sunt aproape, sunt cei spre care se poate intoarce pentru a discuta ORICE problema. Chiar si pe cele despre care crede ca nu ne-ar place sa aflam ca le are.

Mihaela, genul acela de pedepse despre care vorbesti tu sunt tot abuzuri. Am avut recent o discutie cu o mamica de fetita de 2 ani care se lauda ca nu-si loveste copila dar ca la boroboate (cum ar fi ca i-a trantit jos cutia de smantana, de pe masa, fara sa vrea sa manance, ca era ora mesei) o trimite "sa urle la ea in camera cate o ora". Pai pe mine asta ma ingrozeste la fel de tare ca doua palme. Tot violenta si abuz asupra copilului e.
Daca, insa, in loc s-o inchizi in camera (Ca asta nu e time out ) o rogi frumos sa te ajute sa strangi ca a gresit si trebe sa ajute la indreptare..chiar daca are 2 ani si nu face, practic, mare lucru cu strnasul ala...dar incet incet va intelege. Si eu prefer pedepse "normale", fara tv sau fara a i se cumpara jucaria dorita, etc. Daca l=-as prinde ca fumeaza iarba la 10 ani, clar n-ar mai vedea bani de buzunar pana la majorat dar nu l-as bate si inchide undeva fiindca de cum scapa de acolo, tot la fumat iarba se duce. Pe mine parintii nu m-au controlat nicioadata daca fumez (sau n-0am simtit ioo ) dar tata m-a anuntat: daca te apuci, e pe banii mei si sanatatea ta. Tu faci cum crezi.
Pai ce, am pus tigara in gura vrodata? (ar fi fost si rusine maxima, ca acasa nu fumeaza nici unul).

Mi-am mai amintit o faza: parinti care isi conditioneaza copii la modul "daca esti rau nu te mai iubesc". Am vazut asta si la cunoscuti, si in parcuri si prin diverse locuri. Mi se pare o cruzime imensa. Cred ca cel mai mare dar, pe viata, pe care-l poti face copilului tau, este sa-l convingi ca-l iubesti indiferent ce s-ar intampla. Ca si daca greseste sau te supara, esti acolo pentru el si-i esti sprijin spre indreptare.

Mina si
Matei-Costin, sensu'lu'viata lu'mami si tati
din:09.09.2004

www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=57655" target="_blank">cronicile vizigotului
Some people dream of success...while others wake up and work hard at it

arleena spune:

eram curioasa daca deschide cineva subiectul propus de noe...deci noe, iei initiativa??

eu as avea nevoie de sfaturi si solutii pt a iesi din unele situatii limita cu fiu-mio...

cel mai nasol reactionez cand e in pericol sa se raneasca fiu-mio

anca74 spune:

Wow, fetelor, multumesc mult pentru exemplele voastre. Asta vroiam sa aflu, cum procedati si daca chestia respectiva a dat roade.
Sincer, daca ati da mereu exemple concrete de actiuni ale voastre si reactiuni ale copiilor vostri, ne-ar ajuta enorma pe unii dintre noi care nu avem inca experienta necesara sa procedam corect in anumite situatii.

Bun, am luat aminte la chestia cu a-mi apropia copilul prin blandete si comunicare. Cu cat il am mai aproape, cu atat am mai multe sanse sa mi se deschida cand are o problema careia nu stie cum sa-i faca fata, si, deci, sunt mai mici sansele sa o ia pe aratura.
Este si asta un mijloc de "control", dar mai subtil.

Va citesc cu MARE interes in continuare.

Mamica de Zanuta mica, Anna Laura

anca74 spune:

Si eu la fel cu fetita mea.

De ce vreti voi sa deschideti un alt subiect? Nu putem continua aici? Doar despre asta se vorbeste si aici.
Banuiesc ca majoritatea parintilor stiu ca este o mare greseala sa-si "ciufuleasca" copiii si mai toti ar vrea alternative de a se calma inainte de a trece la "actiune". Deci nu despre acceptarea sau neacceptarea ideii de a-ti bate copiii este vorba, ci de solutii pentru a aplana sau dezamorsa conflictele este vorba.
Iar "copiii" pot fi de 1,2... 15-16-17-18 ani.
Nu stiu, poate gresesc, insa eu asa am inteles topicul asta.

Mamica de Zanuta mica, Anna Laura

denizel spune:

Anca, eu folosesc o metoda de detensionare dupa cearta, care a prins foarte bine la noi (dar e pentru copii putin mai marisori decat fetita ta).

Daca baietelul meu face o chestie nasoala, care sa ma supere tare si care sa ma faca sa il cert (prin ridicare de ton), dupa ce ne impacam si vorbim calm despre ce s-a intamplat, vorbim si despre cum am ridicat eu tonul, cum a reactionat el, cum faceam eu cand gesticulam si ma incruntam , cum facea el cand nu-i convenea :)).
E clar, el se simte nasol cand eu ridic tonul la el si, prin jocul asta de dupa impacare, in care facem haz de cum reactioneaza oamenii care se cearta si care sunt nervosi, il ajut sa nu se simta "strivit" de autoritatea mea (pentru ca, oricat de bland e un parinte, faptul ca e mare, ca e adult etc reprezinta un factor de intimidare pt. copil.
Uite, cand eram mica, tata era idolul meu. Si tocmai pentru ca il iubeam atat de tare, imi era o jena teribila de el. Daca faceam vreo prostie, prima data ma gandeam ca o sa dau ochii cu el. Era suficient de rau pentru mine ca se arata suparat pentru ce am facut. Daca m-ar fi certat sau ar fi tipat la mine, cred ca ar fi fost foarte greu de suportat).

Maamiii, îmi place pielea ta! E ca de câltitză" :-)) - din jurnalul unei mămici de băietel.

papanash spune:

imi place mult turnura subiectului, daca nu se face altul eu propun schimbarea titlului, ma deranjeaza mult asta, cu greu am reusit sa-l citesc.


............................................................
Mama de papanas Andreiutz ( 02.10.2007 )

marius spune:

Propunerea mea este sa deschideti un topic nou.

Eu pur si simplu / Pagina familiei / Tot noi / Mai multe... / www.youtube.com/user/mariuspernes" target="_blank"> Video
Pagina legislativa

mihaela_s spune:

Mina, sigur ca exemplele date de mine sunt tot abuzuri, dupa mine la fel de grave sau poate mai grave decat bataia. Le-am dat ca exemplu tocmai ca aici se discuta de bataie ca abuz dar nimeni nu a adus in discutie si restul abuzurilor, pedepsele astea psihice care fac la fel de mult rau.
Felicitari si tie pentru felul in care stii sa ti-l apropii pe Matei, sa mentii asta si pe mai departe.

Noi in cazul in care urlau sau isi pierdeau fetele controlul, le trimiteam in living, una pe o canapea una pe alta...pana le trece. Asa procedam si daca se cearta.

Time-out-ul e o metoda buna, se aplica si aici in scoli si gradinite, dar nu cu izolarea copilului in alta incapere, singur...ci cu izolarea lui de grup, lasat sa se joace singur pana ii trece. Cu o educatoare langa el, care ii explica ce nu a facut bine, cum trebuie sa se comporte si eventual implicandu-l in citirea unei carti sau in alta activitate.

anca, discutiile sunt cele mai bune metode de aplanare a conflictelor. Chiar si cu un pui mic de 2 ani poti face asta, la nivelul lui. Si neaparat anuntat din timp ce urmeaza sa faceti. De ex, eu si acum ii spun fetitei mele care in curand face 6 ani cand trebuie sa mergem la culcare, pentru ca mereu e cu scandal...asa ii spun cam cu o jumatate de ora inainte, apoi ii mai spun o data cu 10 minute inainte, ca sa o pregatesc si ea sa aiba timp sa se obisnuiasca cu ideea. Asa si cu intratul in casa, sau cu mersul la cumparaturi...sau cu orice vrei sa faci si stii ca ccc copilul e mai reticent.

Exemplu concret, e cel mai recent: intr-o seara pe la 21.30 le auzim pe fete(eu cu sotul in bucatarie) cum se cearta in living. N-am auzit decat finalul la care cea mare ii spunea celei mici: bine, atunci uita-te tu! Cea mare s-a trantit pe canapea si cea mica a urcat pe scari si s-a oprit in capul lor, suparata. Le-am chemat in bucatarie si le-am intrebat si apoi ascultat pe rand varianta fiecareia, de ce s-au certat. Problema era ca cea mare voia sa vada nu stiu eu ce emisiune la tv si cea mica voia sa-si puna un DVD cu desene...era tarziu si amandoua trebuiau sa doarma, dar ele asa voiau atunci, la ora aceea, pe mintea lor. Prima concluzie a fost ca nu vor vedea nici una nimic la TV, ca e tarziu. Apoi le-am expicat ca nu astfel se gestioneaza o disputa. Cea mare trantindu-i la cea mica ca e castigatoare daca ii dau lacrimile si apoi cea mica de ciuda sa se urce pe scari si sa stea suparata. Ca daca au o problema trebuie sa o discute, apoi daca nu ajung la nici un rezultat care sa le satisfaca pe amandoua, sa vina la noi parintii, pentru ca de asta existam in casa(sau si pentru asta). Sper sa fi invatat ceva din teoria noastra, desi sunt sigura ca mai avem de gestionat inca destule dispute de ale lor...
Insa Diana acum ca e mai mare, daca are ceva de gestionat cu noi, vine cu propuneri, uneori chiar bune si acceptabile. Asta pentru ca asa am obisnuit-o, mereu ii aratam cum vrem noi si ce se poate face sa ajungem la o concluzie comuna. Stie deja cam care sunt limitele si stie cum sa propuna si gestioneze in asa fel incat sa ajungem la compromisuri.

M-am tot gandit la intrebarea ta Anca, ce as face eu daca fata mea ar veni acasa ca vrea inel in limba, nas, buza, etc. In primul rand daca nu as sti nimic despre asta, i-as raspunde ca trebuie sa ma informez si sa ma gandesc si ca vom reveni asupra problemei. Dupa informare, as intreba-o daca stie ce inseamna asta, la ce riscuri se poate expune(hiv, hepatita, infectii, etc) in cazul in care nu merge la un salon autorizat si daca stie ce trebuie sa urmareasca acolo sa elimine orice riscuri. Sigur ca nu as lasa-o singura, probabil ca fara acordul meu pana la o anumita varsta nu i-ar pune nimeni. Daca chiar nu as vrea, i-as spune ca va putea face asta cand va avea banii ei, ca eu merg si o insotesc daca vrea asta neaparat si i se pare esential la varsta ei, dar ca nu ii platesc eu. Aici de la 13 ani copiii pot munci munci usoare, gen livrat reviste de recalama, in vacante...

Si ca sa spun cum faceam cand erau mici si se tranteau si urlau in magazine, la teribilii 2 ani...ne departam de ele si pana la urma veneau dupa noi, le explicam de ce nu putem cumpara cutare si cutare, aveam reguli(valabile chiar si acum) cu cate dulciuri sau jucarii cumparam cand mergem la cumparaturi(dar in nici un caz cand urlau ca sa nu mai urle), reguli pe care le stabileam de acasa. Sau daca se intampla sa urle ca vor mai mult decat hotarasem de acasa ca luam, puneam si lucrul cerut inapoi pe raft si nu luam nimic. Poate ca suna ciudat, poate e dresaj, nu stiu...dar asa au acceptat pana la urma ca luam numai un dulce si asa se intampla si acum. Sau numai o jucarie, in cazul in care era ceva ce chiar nu ii lipsea.

denizel, interesant cum gestionezi tu, imi place. Si eu le mai spun daca sunt nervoasa sau obosita ca nu au nici o vina, ca nu sunt suparata pe ele si sa-mi dea o pauza sa-mi revin(e adevarat ca de vreo 2 ani nu prea mai am motive de nervi si suparare...) si inteleg.

fii alaturi de Mihaita


vorbe de copil...

Hobby

calator de profesie

anca74 spune:

Merci, denizel pentru ideea cu "detensionarea dupa cearta". Am sa o incerc si eu pe pustoaica mea, chiar daca este inca mica. Am observat ca intelege o groaza de lucruri, desi inca nu vorbeste cum trebuie. Dar noi doua ne intelegem oricum de minune, chiar si fara cuvinte.

Multumesc, Mihaela, pentru exemplul tau cu gestionarea conflictului intre cele doua fetite ale tale. Te admir ca reusesti sa fii atat de calma si inteleapta.
Si eu procedez la fel cu fetita mea - ii spun dinainte ca este cazul sa mergem sa papam sau sa facem nani. Instinctual am facut asa, nici nu stiam ca e o metoda promovata si de alti parinti. M-am pus in locul pustoaicei mele si mi-am zis ca nu mi-ar conveni sa ma ia cineva pe sus de la joaca ca sa mananc sau sa ma culc. As avea nevoie de un timp sa ma acomodez cu ideea. Si vad ca functioneaza cum trebuie metoda asta.

Azi am fost noi doua la cumparaturi de hainute de toamna si de iarna. Fiindca creste ca din apa, trebuie sa-i cumpar in fiecare an hainute noi pentru fiecare anotimp.
Evident, odata ajunse la locul faptei, a luat-o la picior prin magazin, s-a bagat pe niste culoare cu haine si in dreapta, si in stanga... si, oricat am strigat eu dupa ea, nu vroia sa-mi raspunda. Am panicat ca nu stiam unde este si am inceput sa o caut cu o disperare crescanda. In cateva secunde deja imi imaginam fel de fel de scenarii oribile, mai sa-mi sara inimia din piept...
Am gasit-o, intr-un final, la departamentul de jucarii. Daduse jos de pe rafturi o groaza de jucarii, inclusiv 2 mingii de rugby si cateva carticele de pui mici, si statea in fundulet pe jos si se juca.
Prima reactie, dupa ce am luat-o in brate si am pupat-o bine, a fost sa-i trag una la popou... ca m-a speriat atat de rau. Dar am reusit sa ma stapanesc.
Daca as fi stiut, as fi aplicat "metoda de detensionare dupa cearta" descrisa de denizel. Cu proxima ocazie insa.

Mamica de Zanuta mica, Anna Laura