incotro si eu

MsBB spune:

Stau si ma intreb oare cate drame de genul asta se intampla zilnic, cate femei ajunse in pragul maturitatii sunt macinate de traumele trecutului? Oare cate fetite nevinovate au trecut si trec prin asa ceva si simt exact ca si incotro123 - neputinta, furie - si totusi isi ineaca sentimentele.
Inteleg de ce.
Doare, doare si numai sa te gandesti la asa ceva - daramite sa dai gandurilor o forma concreta, in vorbe. Parca si daca rostesti anumite lucruri iti e teama ca or sa se intample din nou - ori ca trecutul o sa te bantuie mai aievea .
Mi-as dori sa pot spune ceva care sa te ajute cumva dar stiu ca e greu sa topesti din cuvinte amintirea unor intamplari atat de dureroase.
Iti doresc putere sa treci peste, te felicit din inima pt ambitia ta, pt ca esti o luptatoare, te-ai ridicat dintr-o viata mizerabila si ti-ai construit o viata la care multe viseaza, te felicit ca esti atata de puternica ( pt ca esti, o femeie ffff puternica) , si-mi doresc pt voi , pt intreaga ta familie fericire iar amintirile sa se estompeze si sa nu mai doara atat de tare

Cum a intrat Andra in viata mea...
Mandra bea laptic si iata... a mai crescut un pic...

ladyJ spune:

M-a revoltat peste poate tragedia ta, Incontro.

Accepta-ti furia si nu o inghiti! Da-o afara pur si simplu. Spune-i mame tale ca este o mama REA si CRUDA si NEPASATOARE! Spune-i imbecilului ca iti amintesti TOT si spune-i ca, la prima ocazia il vei distruge. Lasa-ti furia sa iasa, pentru ca daca o inghiti iti vei umple sufletul de mai multa amaraciune si nu te vei elibera.

Spune-ti tie ca ai fost un copil ABUZAT fizic si psihic, ca cei mari au profitat de tine, tu mica si neajutorata. Nu a fost vina ta. E oare vina furnicutei, cand un picior mare calca pe ea cu intentia de a o distruge?


Te-ai ridicat din propria ta cenusa si esti o invingatoare. Acum nici mama ta nici imbecilul de tata vitreg nu-ti mai pot face rau pentru ca nu-i vei lasa. Acum nu mai esti un copil fara aparare. Esti un om puternic. Le vei spune ´´parintilor´´ ca sunt niste resturi urat mirositoare din viata ta, nimic mai mult. Iar resturile se arunca la gunoi.

Iarta-ma daca am scris ceva dureros sau ne-omenesc. Insa mama ta nu merita sa iti mai stea prin preajma. Si nici tu nu meriti sa te tot impiedici de acesti oameni JENANTI.

incotro123 spune:

ladyJ, MsBB, sunt multe pers. in situatia mea. Poate nu asha de grav, dar unele persoane sunt mai dobarate, mai afectate. Eu am reusit sa trec peste. Faptul ca scriu aici, ca pot sa imi scuip durerea si furia si incerc sa gfasesc solutia, ca imi imfrunt amintirile si nu le mai ingrop, si le fac uitate si nu le mai NEG cum am facut un timp- asta e o realizare.
Mai sunt cazuri triste pe forum.
De aceea am vrut sa imi scriu suferinta - poate si alte fete vor citi, si vor avea curaj sa spuna ce au pe suflet. Si mai ales, sa zica STOP.

Nu pot sa fiu atat de drastica cu mama. De fiecare data cand ne vedem/vorbim la tel. - ne certam. Stiu, m-am saturat, sunt sadica, dar imi dau seama ca eu ani de zile am incercat poate sa recuperez ceva. O fractiune din copilarie. sa completez acea lipsa, acea rana. Nu se mai poate. Asha ca urmatoarea data cand mai ajung sa vorbesc cu mama si sa ne certam si sa imi reprosheze, o sa ii zic, la sfatul psiho-terapeutei: nu sunt un copil rau mama. Sunt un OM MATUR SI BUN. Cel mai bun pe care il cunosc.
Si mama e o victima - atat ca nu vrea sa recunoasca, de ea e si mai rau.


Peste ce nu pot trece: ma invonovatesc. Ca daca faceam, ca daca ziceam...

citeam aici, pe forum, e subiectul cum sa ne ferim/sa ferim copiii de abuzuri - mamagiuliei parca, sau MissParker explicau ca prin asta se contureaza violentele:ca sunt persoane care fac rau dar conving victima ca ea e de vina pt ce pateste. Asta sunt, o victima.



edit: am recitit mesajele voastre. Nu cer mila, compasiune - ma incalzeste pt moment, dar nu pot construi relatii/viata pe acest sentiment. Ma usurez...ma spovedesc...imi spun deschis sentimentele.. incerc sa imi identific sentimentele. Cele mai urate:
imi URASC mama si totusi o iubesc. Au fost si momente frumoase in adolescenta, de ele m-am cramponat si legat si construit omul care sunt acum.
Dar nu credeam ca pot cuprinde atat ura pt acele rautati.
ma roade...o sa radeti, nu molestarile...ci frica de zi cu zi... veshnica teama, de a nu face ceva, o frica paraliznta- si nu puteam zice nimic in apararea mea, nu puteam reactiona. Si urasc ca eu ma consideram vinovata - ca mi se repeta.

inca imi apar momente de frica paralizanta - cand nu mai aud ce mi se zice, cand nu mai stiu incotro sa o apuc, in care nu ma misc, nu am reactii. Si imi repet...nu mai sunt copil rau, sunt un om bun.

ciccolina spune:

incontro....nu voi intelege NICIODATA femeile care isi traiesc viata asa cum a facut-o sau o face "mama" ta. A fost slaba iar tu, din pacate, ai fost moneda de schimb.
A renuntat la tine si la ideea de tine, ca si copil, pentru a avea o "relatie" ratata cu o scarba, care nu se poate numi barbat.
Nu mi-e mila si nici nu sunt trista.
Din potriva, ma bucur pentru tine ca esti un om realizat din foarte multe puncte de vedere dar cel mai mult ma bucur ca ti-ai constientizat probleme si sunt convinsa ca le vei rezolva pentru ca esti o persoana puternica.
M-as bucura si mai tare daca as sti ca sotul tau stie tot trecutul tau pentru ca te va ajuta si mai mult in acest proces de "purificare".
bafta si ai grija sa nu indepartezi pe cei dragi datorita trecutului.

MsBB spune:

Incotro123 - "veneam" cu gandul de la MissParker cand am dat de mesajul tau. M-a socat sa aflu ca ( nu ca nu as stii ca se intampla asa ceva, pt ca stiu, lumea e plina de nebuni si dezaxati) din pacate nu esti singura care a trecut prin asa ceva.
Nu am trait intr-o lume perfecta dar in jurul meu genul asta de intamplari nu au ajuns la urechile mele, asa ca, sa aud in aceiasi zi 2 cazuri asemanatoare m-a cam bulversat.
Ma repet, nu din cauza ca nu as stii ca se intampla asa ceva, este deajuns sa deschizi TV-ul in preajma stirilor de la ora 5 si inevitabil mai devreme sau mai tarziu se aud astfel de cazuri.
Tocmai de asta ma intreb oare cate fetitze trec chiar acum prin asa ceva?
Cred ca undeva in mintea mea imi doresc ca astfel de intamplari sa fie rare spre deloc. Acum cand sunt mama cu atat mai mult.
Ma simt neputincioasa, mica si la gandul ca asa ceva se poate intampla - ma umplu de furie, de ura chiar daca nu cunosc persoane de genul asta. Sau cine stie? poate cunosc ... Sunt barbati care afiseaza o imagine impecabila si care sunt de fapt niste nenorociti, niste gunoaie umane.
Cum in adancul inimii tale stii si tu - nu esti vinovata - ai fost victima unui lant de intamplari si evenimente care te-au prins si te-au cuprins. Ce vina ai tu ca mama ta a adus in viata ei un astfel de om? Dar cum zici si tu - poate nici ea la inceput nu a banuit cum este de fapt ( zici la un mom dat ca pe parcurs s-a schimbat si a devenit violent) dar apoi s-a complacut in aceasta situatie si a preferat sa inchida ochii doar de dragul de a avea un barbat langa ea. Plus ca ea insasi a contribuit cu batai si cu sarcini cu mult peste varsta ta.
Ce vina ai tu ca el inloc sa te aprecieze pt ceea ce erai : un copil constiincios, harnica si cu mult prea mult multe sarcini pt varsta ta - el te privea ca pe victima sa sexuala.
Este normal sa te simti plina de ura, este normal sa vrei sa-ti "strigi" durerea.
As minti sa zic ca nu-mi este mila - nu de tine, ci de copilul de 14 ani care a devenit bona, care se trezea pt lapte, care traia cu frica ca-n orice moment nebunul o poate lovi ori molesta sexual.
Pt femeia care` esti acum nu pot sa am decat cuvinte de lauda si apreciere - cum spuneam si ieri - te felicit pt vointa si pt putere
Imi pare rau insa ca asa ceva s-a intamplat, ca probabil dobitocul nu a patit nimic, ca mama ta inca nu realizeaza cat a gresit si cat de mult rau ti-a facut, ca "fetitza" din tine inca traieste la intensitate maxima intamplarile alea.
De inteles sentimentele astea contradictorii la adresa mamei tale - la urma urmei o iubesti pt ceea ce este : mama ta dar simti si ura pt tot ce ti s-a intamplat din cauza ei si a barbatului pe care ea l-a ales sa-i fie alaturi cu toate ca-ti facea tie atata rau.
Sunt convinsa ca ai amintiri placute cu ea, ca ati avut momente mama-fiica frumoase, ca te-a si ajutat si a fost mama dar ... nu e nevoie sa reamintesc cat rau ti-a facut.
Poate te-ar ajuta sa vorbesti cu cineva care a trecut prin asa ceva? De ex cu Miss? Nimeni nu poate intelege la fel de bine prin ce ai trecut decat cineva care a trecut prin aceleasi lucruri.

Cum a intrat Andra in viata mea...
Mandra bea laptic si iata... a mai crescut un pic...

giani spune:

Si pe mine m-a pocnit acum dezgroparea trecutului. Am inceput sa intreb, sa sap, sa cer explicatii si sa imi explic anumite chestii. Pe biata sora-mea am aruncat-o in depresie cu concluziile mele. Maica-mea, care avea locul ei bine stabilit, undeva aproape de perfectiune, acu' o privesc ... mai fireasca. Iar eu ceva mai furioasa in relatia cu trecutul. Dar si mai incitata sa aflu mai multe, si deja stiu ca o sa ma tulbure si mai tare, dar nu pot sa ma opresc.
Ma tot gindesc sa apelez la un shrink, ca sa nu o iau razna cu concluziile mele, pe de alta parte sa ma opresc din toata afacerea asta.
M-am bagat intr-o chestie epuizanta din punct de vedere psihic, simt ca ma indrept catre nicaieri, dar nu pot sa ma opresc.
Incotro?

Liliana82 spune:

Socanta povestea ta incotro123 .Eu cred ca singura solutie pentru impacarea ta sufleteasca este SA IERTI. stiu ca asta suna imposibil dar cred ca doar asa iertandu-i poti sa uiti traumele trecutului si sa te bucuri de prezent si viitor.

incotro123 spune:

liliana, iertarea si uitarea nu m-au ajutat. Au fost ani in care uitasem, iertasem, si la prima criz a, prima situatie de stres, ma pierdeam - revenea starea aia de neliniste, de frica, de nesiguranta si nu mai gandeam rational, pierdeam siguranta, nu mai puteam lua decizii rapide. Nu stiu cat tineau starile astea, 3-5 sec. Anii in care nu am putut spune ce am pe suflet, ma faceau ca in situatii de criza sa raman muta, sa nu pot scoate un sunet.
Si am ajuns la psihoterapeut.

Sunt o pers. rationala - imi gandesc pasii, imi decid viitorul. Si mi l-am realizat.
Dar sufletul? ce simt? frica, stresul, teama care o resimt uneori cand suna cineva la usha, starea de agitatie cand simt mirosul de alcool& tutun in lift, sau furia cand aud vecinii tipand la copil? si multe alte mici stari, de neputinta, furie, m-au facut sa sap, sa mi le inteleg.
Acelasi lucru se intampla cam la fiecare discutie cu mama la telefon, care imi cere diferite lucruri: bani, ca nu o sun, ca nu vin la ea etc. Si cand ii zic ca am alte prioritati, nu reusesc sa ma impart etc. incepe sa tzipe la mine ca ii pare rau ca m-a crescut, ca sunt un copil rau. Si tac. Pt ca.....asha am facut multi ani. Acum imi repet, ma conving, si ma intaresc ca sa ii spun ca am fost cel mai bun copil pe care l-a avut.

cred ca lucrurile nespuse macina. sau nu, mai exact sentimentele neafishate fata de persoanele de care ne pasa. Asha ca imi alint sotul+ puiul cat pot de des. Cat pot, pt ca realizez ca nu stiu sa imi ofer toata dragostea - lucrurile pragmatice imediat, ash face orice pt ei, orice imi cer.

si mai ales, invatz sa ma iubesc.

ani de zile nu m-a preocupat cum arat. Cred ca am incercat sa nu fiu feminina, sa nu mai atrag atentia barbatilor. Sa nu mai fiu agresata....trebuie sa recunosc, sunt o victima a molestarii. am inceput (greu, dar e un pas!) sa merg la coafor, la cosmetica. Sa iau si ceva mai feminin de imbracat.

ani de zile am fugit de toate persoanele liana - care se agatzau de mine - considerand ca sunt tare, si ambitioasa. Pt ca... le comparam cu mama.
conflictul din mine, dintre mine si mama mea a luat insa o turnura dubla, cand am devenit mama. Si cand am realizat ca unele greseli ma pot face si pe mine ca mama mea. Mai preocupata de mine decat copil. In timp, am incput sa vad extremele. Sa le delimitez. Si sa incerc sa imi gasesc echilibrul.


dar visele revin...noaptea inca tresar din somn, cu o frica, furie, neputinta...anxietate.

Sper sa ma impac cu mine. Si sa invatz sa ma iubesc. Si imi repet: nu e vina mea, nu e vina mea...

discordia spune:

Incotro
Din postarea ta nu reiese sau poate mi-a scapat mie daca mama ta cunoste faptul ca tu ai fost molestata de tatal vitreg.
Stiu ca pana la urma orice ar fi facut tot mama iti este, dar de ce nu incerci sa rupi relatia cu mama ta daca ea inca te considera un copil rau, nu te vede ca ai crescut, esti adult, esti mama si esti BUNA, nu ai creat probleme, esti realizata profesional, esti casatorita, ai un copil.
Eu cand m-am casatorit parintii mei s-au opus, ne certam mereu asa ca am rupt orice legatura cu ei o anumita perioada de timp pentru ca reprezentau un factor perturbator in gasirea echilibrului interior.

sanziana72 spune:

Atunci cand iti vine sa pui mana pe o bata de baseball si sa dai, fa acest lucru. Descarca-ti furia fizic atunci cand nu mai incape in corpul tau. Du-te la o sala de karate/box/baseball sau undeva unde sa poti sa iti exprimi aceasta furie. Loveste un sac de box aducandu-ti in minte toate aceste amintiri care te chinuie. Loveste pana la epuizare. Altfel aceasta furie iti imbolnaveste trupul. E si aceasta o forma de terapie.
Un sport te va ajuta si sa te simti mai stapana pe tine si corpul tau. Vei invata sa reactionezi, sa treci dincolo de frica din tine.
Chiar daca instinctele tale naturale de aparare au fost inghetate de atatia ani de frica, le poti reinvata.

Inteleg ca ceea ce cauti acum nu e mila, ci compasiune si metode de a-ti regasi echilibrul. Scrie. Ca si cum ai scoate tot ceea ce te deranjeaza. Iar atunci cand scrii amintirile dureroase, gandeste-te ca le-ai scos fizic din mintea ta.

Psihoterapeuta te poate ajuta foarte mult, daca va potriviti.
Ca sa nu te bantuie continuu, fa-ti un timp special pe care sa il acorzi acestei probleme. Orele de psihoterapie sunt deja asta, dar poate ca nu e de ajuns. Poate ai nevoie sa scrii zilnic sau cand simti nevoia.

Pe mama ta sunt putine sanse sa o mai schimbi. Oricat te-ar durea, nu stiu daca vei obtine vreodata de la ea recunoasterea a ceea ce esti. Va trebui sa iti gasesti echilibrul dincolo de dezechilibrul ei. Ea nu iti va putea umple nevoile sufletesti cum nu a putut nici atunci.
Nu ai nimic sa ii dovedesti.

Priveste-ti copilul si sotul si vezi cat valorezi in ochii lor. Atunci vei intelege ca ceea ce aveai sa iti dovedesti tie insati, ai dovedit deja. Esti o invingatoarea, chiar daca au ramas inca rani care te dor.





"We can do no great things - only small things with great love." ("Nu putem face lucruri mari – doar lucruri mici cu multa dragoste.")Mother Teresa (1910 - 1997)