Copilul utopic

sinzi_ana spune:

Hai ma Sabinutz, ca de la tine nu ma asteptam la asa ceva. Cum sa nu o mai lasi la anul sa se joace??? Ce e prea mare la 7 ani pentru joaca?????
Copiii nu sunt lenesi...chiar nu sunt...desi par de cele mai multe ori...
Ei au nevoie de joaca, pentru ca NUMAI asa se pot dezvolta...este instinctiv sa "piarda vremea", sa viseze, si sa se joace...
Daca ii place cu adevarat sa cante, nu va mai fi lenesa...se va ambitiona...
(si eu mai am "slabiciuni" si mi se pare ca David nu face nimic cand ar trebui sa scrie bastonase...dar ma dezmeticesc de cele mai multe ori la timp)

Conchita, cand spui lectii de dans la 2 ani (mai ales in US) eu imi imaginez oricum mai mult o joaca...si nu lectii competitive de dans!!!! Si atunci ar trebui sa fie distractiv!!!
Mie chiar mi se pare ca aici, in US, antrenorii sunt prea relaxati...si ca poate ar trebui sa fie mai aspri nitel cu copiii dupa metoda romaneasca (nu pe cei de 2-3 ani...ci de pe la 6 ani incolo)

Ah...si noi avem TV la David in camera...si are si computer cu net...dar...pe cuvant daca ii da vreodata drumul...doar cand am nevoie eu de un ragaz si ii pun ceva la tv sau computer...Pur si simplu fara sa ii interzicem vreodata, habar nu are ca il are in camera...e prea ocupat cu "joaca" (are in camera lui si cd-player, si wii, si nintendo...si la fel de rar le foloseste si pe astea...poate doar nintendo mai des in weekend)

Sinzi , Radu si David psihologul
varsta David
www.flickr.com/photos/11552209@N04/" target="_blank">

ocebine spune:

Eu am interpretat postul Sabinei ca acum Sofia mai mult se joaca la pian decit studiaza/exerseaza...si de la anul viitor o sa fie mai mult exercitiu. In nici un caz ca nu o mai lasa sa se joace in general.




Anamaria

"With sufficient thrust, pigs fly."

conchita spune:

asa am inteles si eu, de aceea am spus ca si la anul tot va fi o problema sa "nu o mai lase". poate ca sofia nu vrea cariera de pianista, nu? poate doreste altceva. din punctul meu de vedere, bineinteles, acum influentata si de lectura din elkind care, ah, imi dadea dreptate acu 30 de ani. :-))

sanzi, da, e joaca amestecata cu seriozitate, adica cele doua antrenoare isi dau silinta, fara sa forteze copiii. mai mult parintii care ii insotesc ii mai iau de maini si de picioare sa le miste cum "trebuie". pe mine nu ma lasa sonia alaturi, v-am zis, trebuie sa stau pe margine si sa ma zgaiesc, atat. ii place foarte mult, tipa de placere dimineata cand punem "tutu shoes", abia asteapta sa ajungem acolo...asa ca iar m-apuca indoielile: s-o dau in continuare la dans?

conchita spune:

oh, ba da, poate fac niste poze, ca momentan avem doua cutii decupate si ornate cu abtibilduri, una e garaj cu trambulina pentru masini, ailalta e casuta cu ferestre, balconase, etc pentru animalute. cand se distrug, le inlocuim cu altele de la cumparaturi (costco iti da marfa in cutii de carton).

conchita spune:

Bonta_bonta, mare dreptate ai. si am avut prilejul sa constat asta direct, cand am retras-o pe sonia de la gradi acum 3 saptamni (vinovata e si o discutie cu pantera despre femeile de cariera, chiar daca nu stie si poate nu ma crede). atat de fericita n-a mai fost dinainte de...gradinita. nu zic ca gradi e ceva rau, doamne fereste, s-a adaptat si i-a placut, mergea cu drag, dar nu era la fel de fericita ca acum. am revenit la solutia dinainte de gradi, adica tati si eu facem cu randul ziua, in functie de programul de la job. am si avantajul ca eu sunt freelancer si imi pot face programul cum doresc. si nu regret ca nu mai am, poate, la fel de multi bani ca inainte cand lucram zi lumina si imi vedeam copilul seara o ora-doua, inainte de culcare si dimineata inca pe-atat. si mereu cu ceva de facut, obligatoriu.

nelia, si tu ai spus o vorba mare, da, depinde foarte mult de copil, iar misiunea noastra, cateodata imposibila, e sa descifram personalitatea lui si sa ii oferim stimulii potriviti, in doza potrivita si la timpul potrivit. legat de jucarii, noi avem, educative, normal, dupa indelungi studii si cercetari pe net care-s alea pentru varsta care este, adica nici macar la intamplare sau ca-s frumoase. ce mai, sunt pasionata rau de cercetarea psihologiei copilului, se vede, nu? sa nu mai zic ca nu am vrut sa-i iau barbie, dar famelia a avut grija si de asta, acum are vreo cinci. cred ca espre pentru ca am declarat ca nu vreau sa le aiba. idem cu televizorul, care a fost cadou de craciun si pe care tati il aprinde imediat cum intra pe usa. si eu il sting, si ne luam de par, io cu argumente "stiintifice", bineinteles. de fapt, ironia preferata fata de mine e asta cu cercetatorii americani, de fiecare data cand avem opinii diferite despre una-alta, io contra tuturor: asa zic cercetatorii tai americani?

sinzi_ana spune:

Poate eu am inteles gresit atunci...dar s-a exprimat ca Sofia cere sa se joace, si acum o lasa...dar de la anul nu o va mai lasa se se joace...
Si eu ma gandeam la joaca luata ca atare...

Cochita, pai nu e chiar dans...Lectiile de dans sunt alea cu antrenamente care se lasa cu sudoare, plansete infundate si bataturi la picioare. Acu e joaca
Io cred ca atata timp cat nu faci ceva "de performanta" cu copilul la varste mici, e ok...
Performanta in orice domeniu (fizic sau mental) cere sacrificiu din partea copilului...pe care de cele mai multe ori parintii si le asuma in numele copilului...
De asta...cred ca e MUSAI sa fie un copil hotarat si obisnuit sa ia decizii in ceea ce il priveste si sa stie ca fiecare decizie pe care o ia pentru el, are consecinte...unele placute, unele mai putin placute...

Sinzi , Radu si David psihologul
varsta David
www.flickr.com/photos/11552209@N04/" target="_blank">

AB spune:

bonta-bonta si nelia facem un club al netelevizoristelor. Adica tv am, dar e doar pentru DVD-uri cu povesti in franceza o data de doua ori pe saptamana. De cand am plecat din .fr mentin si eu doua niveluri de povesti.

Eu cu Baby Einstein am fost chiar pro. Cred ca pe 2 ani si jumatate trei le-au vazut la fata. Stateau pe olita inainte de masa ca sfintisorii uitandu-se la computerul meu cu DVD-ul. L-am folosit si pentru invatatul unui numar de cuvinte in engleza. Dar jucarii electronice nu au. Mai primim uneori si le scot din raza lor repede si le refoloseam eventual pe avion.

Legat de performanta... hmmm in orice domeniu de la pian, la dans, la ceva stiintific sunt sacrificii. Pentru ceva cu adevarat deosebit nu poti incepe studiul de pian la 14 ani ca-i prea tarziu.
E greu de spus ce-i de facut cand un copil e realmente talentat. Te va invinui ca i-ai rapit copilaria, te va invinui ca nu l-ai ajutat sa-si valorifice talentul...? Nu stiu, poate daca as fi in stare sa-i apreciez talentul as incerca pentru cateva luni sa vad daca un program strict de exersat il face mai obosit sau mai nefericit sau dimpotriva. Cand e mai mare e mai simplu de judecat...

Totusi talentul te ajuta sa faci lucruri dificile pentru altii muuult mai usor si mai placut. Pentru unul din copii mei sa zic sa desenem ceva incepe cu un oftat si a plecat de langa mine... pentru celalalt... e premiu sa ne apucam de desenat... si este chiar talentata. Dar nu e ceva constant ceva care o preocupa... cum vede ceva sa deseneze. Asa ca probabil va fi un hobby placut.

sinzi_ana spune:

Dar de ce sa il apreciezi TU???
Nu ai incredere in copilul tau ca va stii singur sa isi aprecieze propriul talent??? Si sa il valorifice corespunzator???
Daca nu va stii...atunci talentul nu exista decat in mintea ta!!!!
Cu cat vei putea fi mai deschis si mai relaxat, cu atat vei stii exact ce vrea cu adevarat copilul sa faca si ce ii place evident...
La 2-3-4-5 ani...nici nu cred ca e bine sa se "valorifice" un anumit "talent" ci sa se difersifice cat mai multe "potentiale talente"

Sinzi , Radu si David psihologul
varsta David
www.flickr.com/photos/11552209@N04/" target="_blank">

nelia spune:

AB, cind nu aveam copii, imi doream copii talentati, ca destul nu am eu talent... in afara de vorbit. Eu am avut talent la dans, cred ca ar fi iesit ceva din mine daca as fi avut posibilitatea sa fac dans in adevaratul sens al cuvintului. Am facut putin, nu asa cum as fi dorit, dar imi aduc aminte cu atita placere de acea perioada, acum am senzatia ca am facut ani, si abia daca au fost doi si aia cu intreruperi...

Dupa ce am avut copiii, unul din primele ginduri avute cind Agata a avea vreo doi ani si un pic a fost: da doamne sa nu aiba nici un talent deosebit! Poate nu ma credeti, dar mi-e frica de posibilitatea ca as gasi un talent iesit din comun la copiii mei! Vad cita munca depun pentru un lucru bine invatat si executat, mai ales Agata, ca a trecut la un alt nivel de activitati, patinajul il face competitiv... mi se face rau cind ma gindesc cum ar fi sa aiba un talent la ceva si sa-si doreasca sa performeze... Cunosc copii talentati si credeti-ma ca nu pot sa doresc asa ceva copilului meu. Nu ca ar fi rau, dar mai bine este fara... Pentru ca tot eu vin si spun ca daca un copil, un om are un talent, dar ceva asa, nemaipomenit, la ceva, atunci e pacat sa-l iroseasca. Deci, in aceasta ordine de idei, daca unul din copiii mei si-ar descoperi un talent miine si ar vrea sa munceasca sa si-l puna in valoare, cu toata mindria (dar si durerea) l-as sustine pina in pinzele albe si as face totul ca sa-l vad multumit de performantele pe aceasta linie. Si mai am o vorba de cind am copii: slava domnului ca sint normali! Adica au tot ce le trebuie, cita minte trebuie, nu prea multe in minus dar nici nimic in plus... asta consider eu normal. A avea talent la ceva te scoate din normalitate, te pune undeva deasupra si toate asteptarile, ale tale si ale celor din jur, incep de acolo in sus! Ori asta inseamna munca, multa munca si, de ce nu, sacrificiu! Nimic nu se ridica pe culmi fara munca si sacrificiu... Si ce sacrifici? Copilaria? Ce obtii in schimb? Poate lauri, poate satisfactii, multumire de sine si incredere in fortele tale... in cazul bun. Dar exista si reversul medaliei: aceeasi munca, acelasi sacrificiu, dar lauri mai putini, satisfactii mai putine, iar in rest dezamagire si neincredere. Si asta pentru ca intodeauna exista altii mult mai talentati decit tine, mult mai muncitori si mult mai capabili sa sacrifice orice!

Dar la noi e liniste si pace! Facem totul din joaca si din placere, fara talente deosebite, ca sa crestem mari, cu corp frumos si bine lucrat, sa stim de toate si sa avem ce face cind iesim cu prietenii sau cind avem timp liber si nu stim ce sa facem cu el... Bonta avea dreptate, asa este, eu am crescut asa cum spune ea, la tara, dupa gaini si in vie, dar uite ca regret ca nu am facut si altceva, desi am numai amintiri placute despre copilaria mea. Dar sa stii ca, cel putin aici unde traim noi, activitatile despre care spuneam sint doar in timpul anului scolar... in vacante, de sarbatori si vara nu sint activitati, deci avem timp si de alergat dupa gaini si de multe altele...

AB spune:

Sanzi eu n-am nici un talent asa ca sigur nu apreciez nimic.
Eu sper mereu ca un parinte talentat sa fie capabil sa aprecieze si sa incerce fara a creea aversiuni. Soacra mea e pianista. Din trei copii mari fata e pianista si ceilalti au invatat pian si atat. I-a testat pe amandoi si a ajuns la concluzia ca nu-i de ei performanta.

A aprecia talentul la sapte ani cat are Sofia inseamna sa-ti dai seama de cateva chestii gen auzind o nota, o repereaza imediat, auzind o suita cat poate reproduce, auzind doua instrumente poate reproduce ce face unul dintre ele. Daca nu reproduce tot. Cum o face cu ce reproduce prin uitare sau prin alterare? Astea sunt chestii innascute. Dupa ce are legatura simboluri--sunete ... unii le fac imediat si altii niciodata. Apoi vine chestia cu cat de repede descifreaza o partitura noua cu notele in fata. Deci poti stii daca la un instrument de e talentat au ba si fara sa-l pui la munca prea multa. Singura intrebare este... sa se perfectioneze ii creeaza o fericire intrinseca sau nu? Nu poti sti pana nu incerci. Totul e sa o faci cu tact si sa nu insisti din cauza proiectiei visurilor tale.

Asa vad eu... poate gresesc.


Nelia si io-s de acord sa n-aiba. Dar cand au? Fetita deseneaza ff. bine, dar inegal. Am avut o perioada cand am stat mult in pat si in afara de desenat cu ea atat de micuta nu prea reuseam sa fac multe chestii cae s-o tina pe langa mine. Si atunci a invatat diverse descompuneri in forme geometrice.... Eh cum o emotioneaza ceva pune mana pe creion. Totusi se plictiseste repede... si prefera altceva desenul;ui... asa ca a ramas un hobby de zile ploioase sau geroase.
Activitatile asa-s si pe aici.