Copilul utopic

conchita spune:

Ciuf, ti-am sorbit fiecare cuvant, ai exprimat atat de bine totul, mesajul tau ar trebui sa fie cel de deschidere al subiectului! despre asta este vorba in propozitie! adica, nu am nimic contra activitatilor in sine, or fi bune, dar cand sunt impuse pentru ca asa ne spala astia creierele, sunt distructive. mare vorba ai spus cu linia subtire dintre stimulare si suprastimulare si da, ai dreptate, am citit si eu despre rata in crestere a depresiilor, anxietatilor si suicidelor la adolescenti, dar se pare ca e in crestere si la copiii de gradinita! de ce? pentru ca parintii preseaza cu asteptari sa fie acceptati la scoala privata nush care si daca nu se intampla, transfera neimplinirea asta la copil. un copil bombardat cu tutors inca de la preschool, ce intelege el din viata? ca nu e suficient de bun, ca are nevoie de ajutor extra, ca asa tre sa castige iubirea parintilor...a venit sonia, rtevin cand merhge la nani,

Puppa spune:

Legat de asta, mi-am adus aminte de sor-mea. E mai mica decat mine si am invatat-o sa citesca inainte sa de duca la scoala. Cand era in clasa intai, in loc sa fie atenta la invatatoare, se ridica din banca, se plimba prin clasa, pentru ca nu intelegea de ce trebuie sa mai invete iar ceea ce stia.

http://picasaweb.google.com/cristina.catana
http://puppa.wordpress.com/

ruxij spune:

Eh, mie mi-a trecut, ca mi-am dat seama ca e o zbatere fara sens, oricum nu vom fi niciodata perfecti si viata insasi nu e perfecta. Atata vreme cat stii ca ai facut ce ai crezut tu mai bine la vremea aia, cu capacitatile/mintea pe care le aveai tu la vremea respectiva, esti OK.
Acu' studiu' zicea ca tot ne mai simtim vinovati, dar acum toti cam la fel atat mamele statatoare acasa cat si alea iesitoare din casa. Iar gradul de invinovateala cica e ceva mai mic ca pe vremuri. Eu cred ca asta vine si din faptul ca totusi societatea pare a fi devenit mai toleranta cu diferentele, in timp ce pe vremuri dc. nu te incadrai unui model anume simteai presiune sociala mai puternica.

ruxij spune:

Dar stati putin, de ce nu se poate vedea o cale de mijloc? De ce ar trebui ca scopul tuturor activitatilor extra-scolare sa fie acela de a crea un copil genial? Chiar toata lumea le vede asa? Eu nu vad asa activitatile lui fi-miu de exemplu. Cred ca trebuie un sport pt dezvoltare armonioasa si alte motive sociale povestite mai sus, muzica doar pt. ca are reala inclinatie si de ce sa nu ii imbogatesti universul, iar matematica pt. a-i dezvolta gandirea in mod corespunzator (ca eu zisei ca nu's multumita cu ce face scoala aici, dar el nu e mult inaintea altora la mate, chiar dimpotriva, am vazut destui care sunt inaintea lui si asta nu ma deranjeaza catusi de putin). Nu urmarim excelenta in nicunul dintre domenii. Cred ca trebuie gasit un echilibru. Nici fara sa te interesezi deloc de copil si inclinatiile lui, nici sa il suprasoliciti si sa nu se mai poata juca deloc.

ruxij spune:

Aici nu ar avea totusi aceste probleme prea acut, pt ca se pot plimba prin clasa si deasemenea invatatorii sunt mai deschisi in a da copilului de citit la nivelul lui si nu tuturor la fel ca in Ro.

corinadana spune:

Conchita, AB sunteti niste norocoase. Aici nu i tipenie de om pe strada, nici zi nici noapte.

Conchita nu avem bunici, veri nu avem pe nimeni aici...Si eu ma impart dar in cate sa ma impart???


Copil gifted= peste medie cu sclipiri innascute, departe de genial...(tot parere personala)


Don't throw with stones if you live in a glass house.

corina mama Ralucai

http://community.webshots.com/user/corinaraluca

Ingrid S spune:

Conchita, orele de dans musai sa fie structurate si bazate pe niste reguli, altfel s-ar numi ore de tzopaiala. La fel ca si inotul, nu te balacesti, ci inveti sa-ti coordonezi miscarile pentru a putea inota.
Eu zic ca la copii se poate citi foarte bine daca vor sa faca ceva pentru ca le place sau sa isi multumeasca parintii. Asta e realitatea, dureros e cand parintele ignora deliberat semnalele micutului si il taraste la ore de muzica si dans si karate etc. Asta am vazut eu la nepoata mea si nu mi-a placut.
Presupun ca este o presiune sociala (habar nu am de ce), dar eu o ignor complet, fata mea va face doar ce ii place cu adevarat. Cred ca sunt suficient de deschisa la semnalele ei si ii pot aprecia si singura dorintele.
Doar prin joc...pai asta a fost crezul meu de cand s-a nascut Diana, numai joc, foarte putin la computer, interactiune umana cat mai multa. Si nu este supradotata, doar cerebrala si logica.

Ingrid S si Diana
www.dropshots.com/Ingrid28_photo" target="_blank"> FILME 1
www.dropshots.com/Ingrid28photo" target="_blank"> FILME 2
www.dropshots.com/Ingrid28photo1" target="_blank"> FILME 3


Cativa nebuni si-au spus la masa: "Numai noi formam aici lumea buna". Si lumea ii crede.
Vauvenargues

avmaria spune:

Ai dreptate ...E o greseala arhi-raspandita proiectia parintelui in copil. Cred ca de aici se trage pe undeva.


Ca la orice, probabil ca nu-s bune extremele : nici alergatul dupa performante si o suta de activitati nici familia de prieteni a lui ruxij politica zero interventionism.
Din prisma mea de parinte de copil de varsta apropiata Soniei, obiectivele mele cele mai importante in acest rol de "mentor" sant urmatoarele : unu sa cresc un copil fericit, care va fi mai tarziu un adult care sa se stie bucura de viata, sa aiba curajul sa o ia in piept si sa-si aleaga singur calea, sa fie echilibrat, liber. Doi : sa cresc un copil care sa poata sa-si ia zborul singur cand va veni vremea, sa poata sa se desprinda de mine cu usurinta, oricat de sfasiat si de ciopartit mi-ar fi mie sufletul in adancuri, oricat de teama mi-ar fi - sa nici nu aiba macar habar, sa nu cumva sa-si bazeze viitoarele alegeri pe vreun sentiment de duiosie fata de mama (care pe deasupra s-a si "sacrificat"). Pana aici o sa-mi zici c-am vorbit din carti, cu limbajul de lemn a politicianului. Da in capul meu au totusi o legatura ideile. Si anume, nu cred ca poti creste un copil fericit, liber, increzator in el, daca-i bagi pe gat activitati cu palnia, fara sa fii receptiv la anumite semnale ale copilului, daca-i bagi in cap ca trebuie sa reuseasca cu orice pret, sa fie premiant, sa stie sa citeasca, sa rezolve integrale vorba ta, si sa fie campion pe suta de metri. Aici e zic eu dificultatea - a doza, a gasi echilibrul. Orice parinte, eu inclusiv bineinteles, isi doreste ce-i mai bun pt copilul lui, o cariera minunata, nspe mii de talente concretizate. Dar nu orice parinte reuseste sa accepte in mod pozitiv, si nicidecum ca o resemnare - o eventuala "dezamagire" a asteptarilor. In mod pozitiv adica in sensul ca exista intotdeauna talente si calitati in fiecare, dar poate nu le vedem caci ne incrancenam ca nu stie o poezie sau nu stie sa numere, sau sa nimereasca cosul la baschet.
In acelasi timp cred ca e benefic sa expui un copil la diversi stimuli, sa-i dai posibilitatea sa-si descopere vreun talent sau vreo pasiune. Parintii mei au procedat corect zic eu. Exemplu : ne-au dus pe amandoi la gradinita germana, dar cand intr-o sala de asteptare la medic frate-meu a intrebat ce limba vorbesc mami, doamna mami a spus stop, nu ne mai chinuim copiii si noi sa traversam orasul zilnic daca dupa atata vreme nici nu recunosc limba ! Pe mine m-a dus la balet -am rezistat 2 saptamani, am facut activitati manuale gen ceramica, am inceput sporturi diverse, dar nu m-au pasionat multe dintre ele, si nu s-a insistat. Adevarul e ca nu sant manuala nici sportiva, dar mi se pare important ca am incercat. Precum mi se pare important ca nu am fost fortata. Frate-miu desena ca un zeu si mergea la scoala de arta dupa ore, pana s-a saturat el. Ne-au trimis la schi in tabara desi parintii nu schiau si eu mi-am descoperit o pasiune. Am trimis-o pe mama sa ma inscrie la Palatul copiilor, dar am fost respinsa fiind prea batrana - adica 10 ani. Dar de atunci incolo mama s-a facut pe dracu in patru sa ne duca la schi, s-a pus si ea pe schiuri la 40 de ani !
Si tot din exemplul personal : copilul meu e un perpetuu "ramas in urma". A umblat tarziu de tot, gen 17 luni jumate, a vorbit foarte tarziu (nici acuma nu pot sa zic ca vai de mine ce cursiv vorbeste), nici vorba sa faca la olita inca, doar din cand in cand cand are el chef. Singura data cand m-am stresat un pic, recunosc - a fost anul trecut cand pediatra mi-a spus mai asteptam un pic si-i facem test auditiv ( ca nu vorbea). Dar mi-a trecut si-am revenit la filozofia mea : fiecare copil cu ritmul lui. Spun "filozofia mea" in mod voit, caci oricat se repeta inlasabil aceasta propozitie cred ca nici 10% nu o aplica, am vazut io pe forum :-)). Am avut si eu momentele mele de intrebari, de repunere in cauza - oare l-am stimulat destul etc, dar am rezistat presiunii celorlati (genul de mesaj copilul meu la 3 ani stie sa adune l-am ignorat voit). In schimb am deschis ochii mari de tot. Si-am constatat ca copilul meu are un spirit de observatie cum rar am intalnit (de o suta de ori superior mie). Ca din greseala bunica i-a trimis un puzzle de copii mai mari si l-a facut singur, repede, fara ajutor la 2 ani jumate. Ca nu-i e frica de urs si s-a suit singur pe scena ieri la spectacol, cand ursul i-a chemat pe copii sa-i imbratiseze si majoritatea, dusi in brate de parinti, plangeau de frica. Ca e super indragit la cresa caci deschide usa intotdeauna cu zambetul pe buze, super fericit, si saluta pe toata lumea cu voiosie. Deci sant fara falsa modestie mandra de copilul meu inapoiat dupa canoane, si asta pt ca nu-mi fixez un obiectiv din ce trebuie sa stie sau sa faca - in comparatie cu altii - ci pt ca pur si simplu nu ma simt la concurs cu nimeni, ma minunez de el punct. Si nu m-as putea minuna de el daca n'as refuza din start notiunea de "copil utopic" din titlu.

Uite ca am scris un roman. Ca sa concluzionez totusi, cum vad eu lucrurile : fixeaza-ti ideile in cap, numai asa vei reusi sa faci fata presiunii exterioare si a "consumerismului" cum il numesti.
Curs de dans cu papuci de dans special la 2 ani mi se pare "americanism" curat, si fi-miu isi aprinde radioul singur si se bataie de numa, da de aici pana la a-l baga intr-un cadru structurat de "curs" mi se pare cale lunga, si oricum si sa vreau nu l-as putea inscrie la vreun curs ceva. Iti zic asta caci tocmai am studiat ieri oferta activitatilor de tot felul fiind in acelasi catalog cu inscrierea la camp, after-school, cum le numiti voi. Singura activitate pt sub 4 ani e "bebe nageur", adica parintele + copilul la piscina, incadrati. Cred ca de la anu mergem si noi sambata la bebe nageur, ca piscina e la 50m distanta de casa, si mami e ca pestele in apa si ficioru-i calca pe urme. Deci vezi si io ca parinte cum ma situez :-)) ?

AB spune:

Avmaria io cu activitatile la copii mici americani le vad cam asa. Cand era cel mic pe la trei luni si cealalta o bula de energie si eu ceva de gen zombie de chez les zombies as fi trimis-o oriunde cateva zeci de minute sa fie fericita cu alti copii de varsta ei si sa se simta speciala si sa nu mai fie de o gelozie groaznica.
Asa ca e cumva neputinta parintelui de a face cu puiul acelas lucru.

Acum m-am ramolit. Dar mi-am adus aminte ca a avut o perioada de activitati exagerate. Dar foarte scurta si-n scopul asa nu. I-am dat-o mamei putin cand avea aproape trei ani pentru ca eu eram epuizata de diverse si mama singura in .fr cu doi copii care se gelozeau pana la agresiune fizica. Si voiam sa-i fie dor de frate-sau. Asa ca am rugat-o pe mama sa-i umple zilele si sa nu o duca la joaca cu alti copii... . Atunci a avut in program tot soiul de chestii stiintifico-artistice din care singurele cu care a ramas a fost iubirea de opera si balet. Cand a revenit la mine pentru ca s-a hotarat ca-i e dor de noi am mai momit-o cu ceva cum ca ea e deosebita si mare nu ca bebelusul. Cum eu fizic eram daramata am fost la plimbari cu poneyul. Ea pe sus si eu pe langa. Si apoi ne plimbam pe proprietatea tipei si hranea alti caluti. Pe al ei il peria, etc. Era vreo zece euro si-i ocupam asa o zi intreaga pe care i-o dedicam. E iubirea asta i-a ramas de asemenea. Nu s-a lasat pana nu a mers cu calutul si aici. A facut orice. Mi-a sters pe jos la intrare ca sa-mi arate ca nu ma lasa pe mine sa sterg dupa namolul de la cai... asta isi aducea aminte ca faceam eu in Franta

philip spune:

aoleu, AB, deci asta ma asteapta pe mine acum cu bebe venind, momente de-astea de gelozie de-l voi inscrie pe Philip la toate activitatile extrascolare pe care le pot gasi? sa mai zic ca am luat decizia sa-l tin acasa vara asta, tocmai pt ca nu voiam sa se simta neindreptatit ca eu stau acasa cu bebe si pe el il duc la gradi...'oi fi facut rau?

philip
36weeksbabyboy
mommyandreea