COMPROMIS--IMPREUNA PENTRU COPII

balanta spune:

...ideal ar fi pentru toate familiile sa fie fericite, sa fie armonie...dar acuma ce facem...daca legatura sufleteasca dintre doi oameni se rupe...divortam asa mereu...ca sa nu se simta copii traumatizati de faptul ca parintii mimeaza o familie...
...daca e sa o luam asa...pai ar trebui sa fim toata viata pentru copii numai cu zambetul pe buze...dar iacata nu se poate...ca mai apare cate o boala, mai apare cate un somaj, mai apare cate o cearta, mai apare un deces si nimeni nu are nervii atat de tari incat sa o faca pe parintele fericit...da, copii trebuie sa invete cu ce se mananca viata...nu totul e ca in povesti
...si apoi se poate glumi si se poate sa te comporti normal intr-o familie in care intre cei doi nu mai e afectiune...la urma urmei nu toata lumea sustine ca dragostea se transforma in respect?

nu toti sunt cu zambetul pe buze si afectuosi...sunt atatea persoane distante, reci,care iubesc in felul lor si asta nu are a face cu dragostea fata de copii

pana la urma cum o dai nu-i bine...nu astea de fapt sunt compromisurile? nu asta sustine toata lumea, ca sunt perioade si perioade,suisuri si coborasuri? ce toata lumea traieste happy in viata asta?

lalilu spune:

Pentru toate cele care credeti ca numai intr-o armonie perfecta se poate/e ok:


Oamenii in general( si eu, in special,) au o mare putere de a mima: in afara sexului, care nu mai este, ne comportam normal. Eu, cel putin, nu fac vreun efort deosebit pt asta. Desigur, ca nu e o situatie normala, dar...asta este pt mom.

Din pacate sau din fericire(!!)...in sufletul si in mintea mea nu patrunde nimic/nimeni din ce/cine nu vreau....

Se spune ca cele mai durabile casnicii sunt cele mediocre, sau din interes. Sunt perfect de acord.

Hilde spune:

Pai tu, lalilul, vrei sa le arati copiilor ca viata este armonie , ceea ce nu e ok intr-adevar.

O familie normala isi permite sa aiba conflicte si sa le rezolve, pentru ca intre memebrii acelei familii exista mai mult decat datorie. Este dragoste si dorinta de a fi impreuna. Tu nu-ti permiti sa le arati copiilor tai ca intre doi oameni care se iubesc exista argumente, se cauta solutii, se construieste, se traieste. Tu iti pui un zambet fals pe fata si iti minti copiii ca viata e doar un zambet si o floare. Vor fi dezamagiti ca viata nu e asa si nu vor stii cum sa reactioneze. Sa speram ca vor imprumuta agilitatea ta de a mima fericirea. : (

Scuze daca par prea "harsh" dar prietena mea a trait intr-o familie ca a ta si am vazut suferinta in ochii ei suficient de mult. Parintii ei nu se injurau, nu se bateau...nimic din toate astea. Traia doar intr-o casa a mortilor vii.

AB spune:

Parerea mea personala e ca daca ai divorta acum ar trebui sa explici copiilor ca ai gresit alregand ca la 16 ani fara a proceda intai ca un adult: pune punct unei relatii inaintea alteia. Poate daca intentai divortul sotul tau se trezea. Poate nu.

In mod evident in situatia actuala copii te-ar blama si nu o vrei.
E pur si simplu o lasitate si cauti o prelungire astfel incat motivul separarii sa fie mai obscur dupa niste timp.

Mi se pare injust ce le faci copiilor. E o lipsa de sinceritate si o incercare de a blama un parinte (sotul tau) pentru mai mult decat e vinovat.
Imi pare extrem de rau dar eu nu cred ca poti sa spui ca stai asa de dragul copiilor. De ce nu au intrat copii in calcul cand te uitai la copaci si flori? O mama care e atat de preocupata de copii .. cand sotul e pe alta planeta...ia copii de mana sa se uite la copaci. Cand asta nu-i mai ajunge ia copiii si pleaca in alta parte. Raspunde-ti tie de ce ai facut-o sincer, spunele-o si copiilor si ia-ti viata de la capat ceva mai curat... cu sau fara sot.

balanta spune:

Hilde,acolo unde sunt conflicte , nu mai e iubire...chiar daca se discuta si se rezolva,cel putin pt mine...daca e dragoste nu sunt conflicte...cum apar conflictele , pentru mine moare iubirea...iar de mimat , mimeaza multa lume...unii spun adevarul aici,unii nu spun nimanui, altii pritenii,sorei, fratelui...eu vad o incompatibilitate in certuri si iubire...dar asta simt eu...
...iar mima cu timpul se transforma in a doua natura...daca am fi chiar noi insumi...stiu eu daca chiar ne-ar mai putea tolera cineva asa?

lalilu spune:

AB, mi se pare tendentioasa/rautacioasa postarea ta?

Insinuezi ca nu ma ocup/nu ma intereseaza copiii, ca nu sunt atat de preocupata de ei asa cum spun...Hm...nu cred ca este cineva in masura sa ma judece, nu la modul asta. Am primit multe pareri altfel decat pozitia mea din acest mom, le-am citit si analizat pe toate. a ta...m-a zgariat, efectiv, m-a iritat . singura care m-a iritat. Pt ca asta ai si vrut.

Ok, sa va spun ceva: mie mi se pare ipocrizie sa spui ca vai, copiii trebuie sa stie adevarul, hai sa-i invatam de la 3 ani ce de rahat este viata asta, ca tre sa creasca cu realitatea in fata ochilor si sa nu-si imagineze nici un mom ca viata poate fi si frumoasa.

Ei bine, eu aleg sa-i cresc altfel: vreau sa-i menajez cat pot de mult, sa nu le stric copilaria si sa nu-i implic in probleme care nu sunt pt varsta/perceptia lor. Au destul timp sa vada partea goala a paharului, au destul timp sa si-o ia peste ochi, de la viata sau de la vreun barbat/femeie preocupat de orice altceva, numai de sufletul lor nu. Eu vreau ca copiii mei sa viseze, sa creasca frumos si sa nu le dau cu bata in cap, tocmai eu, mama lor. Nu la 3, respectiv 9 ani. Si daca pretul asta trebuie platit de mine prin renuntari si sacrificii, ok. O sa o fac.

Si credeti-ma ca pur si simplu, intre mine si sotul meu, relatiile sunt de prietenie, sunt bunicele. da, poate nu ne mai iubim. Dar cate familii aparent fericite se mai iubesc dupa niste ani ? Si cate joaca teatru ?? Hai, fiti sincere cu voi insiva...Pacat doar, ca nici viata, nici dragostea nu-s alea din carti...

AB spune:

Lalilu imi pare rau ca te-a zgariat. Nu te condamn ca vrei sa stai, dar mi se pare ca pui niste motive false in fata.
Cred ca te ocupi de copii, mi se pare chiar ca stai pentru daca le-ai dezvalui adevaratele motive ai risca sa se intoarca impotriva ta. Dar nesinceritatea ta cum o vei duce? Vei avea aventuri in continuare? Cum le vei explica copiilor? Nu vei avea si dintr-o data vei accepta situatia care te-a determinat sa-ti inseli sotul? Dintr-odata este acceptabila viata de dinainte?
Crezi tu sincer ca echilibristica asta te va face fericita? Daca da da-i inainte. Daca nu, totul e ca nefericirea unei vieti netraite sa nu o arunci mai tarziu copiilor spunandu-le ca pentru ei te-ai sacrificat. Si viata nu e de rahat si nici nu trebuie sa invete acum sau mai tarziu asta.

Sunt cupluri care se casatoresc din interes sau de convenienta, dar daca-s sincere cu ele insele sunt deja cu un pas inainte.
Bunicii mei au avut o casatorie de convenienta si cand am inceput sa pricep asta, adica in adolescenta mi s-a parut repulsiv. Bunica mi-a explicat cam cum era dupa razboi, ca avea deja 29 de ani si era deja considerata fata batrana si ca ea isi dorea copiii... asta e.

Hilde spune:

Balanta, nu stiu in ce lume ai trait tu, dar in lumea in care traiesc exista conflicte cu parintii, cu fratii, cu sotii, cu bunicii. Si toate astea coexista cu enorm de multa dragoste.

Cand spun "conflicte", nu ma refer la conflicte majore, de genul certuri sau, si mai rau, batai. Nu evenimente violente.: ) O situatie conflictuala apare atunci cand exista o problema iar persoanele implicate vad rezolvarea acelei probleme diferit. Din punctul meu de vedere o familie este in echilibru cand comunica, cand fiecare membru al familiei se simte confortabil sa-si exprime parerea, chiar daca-i diferita de a celorlalti.

Conflictele sunt normale pentru ca nu exista doi oameni asemanatori in lumea asta. Daca unul din soti abordeaza o problema diferit, nu inseamna ca nu-si iubeste partenerul. Familia aia ia cea mai buna decizie pe baza a doua experiente de viata diferite.

Lalilu nu va putea sa le arate copiilor ca ei pot sa aiba opinii diferite cu partenerii de viata si totusi sa-i iubeasca si sa-i respecte. Pt. ca ea joaca teatru, nu-si permite sa aiba opinii diferite(pt ca ar putea degenera intr-un confict de proportii, necontrolat, ingredientul "dragoste", care modereaza discutiile, nu mai este); ii minte pe copii ca exista familii care se afla mereu intr-un perfect agreement.

Copiii ei vor crede, ca si tine balanta, ca dragostea = 100% "yes, darling", "imediat, darling", "cum spui tu, darling".

Un ex de conflict:

Copilul suna parintele: "Tata/mama, nu ma duc maine la scoala, plec la munte. Am test si imi va da 4 daca nu prezint. Dar eu vreau la munte cu prietenii." Tata/mama iti aduce argumente, iti explica urmarile deciziei tale. Copilul se gandeste la toate si isi asuma responsabilitatea deciziilor lui. Pleaca la munte. : ) )

Copilul stie ca daca mama sau tata il advizeaza sa faca ceva diferit fata de ceea ar vrea el sa faca, nu e pt ca nu-l iubesc, ci pentru ca experienta lor le spune ca ar fi mai bine altfel. E un conflict intre copil si parinti, parintii n-au fost fericiti cu decizia lui. Copilului stie ca a facut ceva negativ si din respect si dragoste pentru parinti va face tot posibilul sa indrepte situatia la scoala. Happy ending. : )

E de preferat situatiei in care copilul isi minte parintii pt ca ii e teama de confruntare. Sa zicem ca la ei in casa minciuna este acceptabila conflictului.

( asta era un exemplu real )

Ruxita spune:

lalilu, pot spune ca te inteleg, pentru ca as putea fi si eu (sau mai bine zis am fost) in situatia ta... aceea de a vrea ceva mai mult decat o simpla convietuire; la mine s-a rezolvat totul "fara" aportul cuiva - in prag de divort si de ramas bun fara regrete si mai ales in prag de planuri de viitor cu altcineva (el isi facuse planuri cu altcineva) hop a aparut bebe... sunt in a patra luna de sarcina si inca nu l-am vazut sarind in sus de bucurie. Situatia s-a schimbat mult, n-as putea spune daca in rau sau bine, cert e ca nu mai divorteaza nimeni si initiatoarea am fost eu. Prioritatile au devenit altele si parca nu ma mai deranjeaza lipsa lui de romantism sau faptul ca nu am mai facut sex cam de cand am conceput copilul... nu ma mai intriga niciun coleg de munca si incerc sa gandesc caminul nostru cat mai primitor pentru noul membru. NU am luat nicio decizie in acest sens, lucrurile au mers pe fagasul lor firesc, nu am zis "mai vedem", sau sa-l somez sa inceteze orice relatia cu extra, nu mi-am impus nicio renuntare la niciun vis, pur si simplu nu am mai discutat "problema" si ne-am reluat viata de unde o lasasem cu o jumatate de an in urma cand am decis de comun acord ca vrem ceva mai mult decat avusem pana atunci. Si nici macar nu e complicat - 80 la suta discutam despre job, 5 despre shoppinguri, restul despre orice. M-am saturat de constructii si clarificari si statuari si naiba stie ce, am obosit sa pun totul la indoiala, sa-m propun nu stiu ce si sa sper ca acel nu stiu ce ar putea deveni realitate. Evident nimeni nu va rezolva lucrurile in locul nostru si nu totul se va rezolva de la sine... zic doar ca am luat vacanta si ca marile rezolvari vor veni la momentul potivit. acum nu e momentul lor, e momentul lui bebe.

ionica spune:

Ruxita ,nasoala situatie,imi pare rau pt.voi.

Laliu,
iti raspund la intrebarea ta cu experienta unui cuplu care imi este apropiat.

Ea si el se casatoresc din dragoste,fac 3 copii minunati ,dupa 10 ani de casatorie s-a instalat monotonia si rutina ,ea isi gaseste un iubit care-i ofera exact ce-i lipsea acasa.
El, accepta aceasta situatie fara sa faca tam-tam si raman impreuna pt. asi creste copiii,ea dupa ce adoarmea copii pleca cu amantul la cina si revenea inainte de a se face lumina afara.

Intr-o zi,amantul moare de cord,ea ramane singura sufleteste dar cu sotul oficial sub acel acoperis,El ca sa-si ia revansa anilor traiti in umbra(20 de ani) ,isi gaseste o iubita,pe cine? pe vaduva amantului sotiei lui iubite.

Astazi, el este in continuare cu amanta (sunt in varsa 75 de ani el si 72 ea),iar ea este de vreo 15 ani sub Prozac,inca locuiesc in aceiasi casa, dar acum el merge la amanta..

Copiii sunt mari,doar unul este casatorit,ceilalti doi nici nu vor sa auda acest cuvant ,li se pare o mascarada, avand in vedere copilaria lor...
Copiii sunt mari acum, au toti peste 40 de ani,,,

Morala?
Te las pe tine sa judeci.

Sophia 2ani 06.09.06
26.03.09 Sarah
http://community.webshots.com/photo/2379816330104564034uhnTsy