COMPROMIS--IMPREUNA PENTRU COPII

alsa spune:

Copiii simt cand nu mai este afectiune, cand parintii sunt reci si distanti unul cu celalalt si eu cred ca lucrul acesta ii marcheaza mult, ii deruteaza si ii dezechilibreaza. Eu nu as accepta un astfel de compromis pentru copilul meu, nu as locui sub acelasi acoperis cu tatal, doar pentru a-i crea copilului impresia (f, de altfel) unei familii. Oricum, pentru copii veti fi mereu mama si tata, indiferent ce se intampla intre voi.

Daca mai exista sentimente intre voi, si se pare ca asa este, asa deduc eu din mesajul tau, poate ar fi bine sa va mai ganditi daca ajungeti la divort. Poate sunt probleme ce pot fi rezolvate.
Daca ar fi sa fac un compromis, acesta ar fi, m-as gandi de o mie de ori daca ideea despartirii este atat de necesara. Asta bineinteles, daca ne mai iubim.

Iti doresc sa iei decizia cea mai buna pentru voi.

Happy_in_TO spune:

Din mesajul tau inteleg ca iti este frica sa iei in piept viata de mamica singura, asa, dintr-o data. Si este de inteles aceasta teama, am avut-o si eu.

"Oare ma voi descurca singura?"..."Daca se imbolnavesc copiii in miez de noapte, ce fac?"..."Daca nu imi ajung banii?"... Astea sint unele dintre intrebarile paralizante pe care mi le puneam si eu...ca sa nu mai pomenesc si de presiunea sociala, nerostita dar intotdeauna prezenta, care acuza pe muteste mamele singure, divortate...

Daaar... Ca sa traiesti in compromis toata viata mi se pare nedrept atit pentru tine cit si pentru sotul tau! Aveti dreptul sa traiti pe deplin viata voastra fara sa va "sacrificati" pentru copii!
Copiii sint capabili de a detecta micile "nereguli" dintre parinti, oricit iti veti proteja, vor stii ca ceva nu este ok intre voi iar atunci cind vor afla adevarul se vor simti mintiti de catre amindoi parintii.

Parerea mea este sa va separati total daca ati ales calea asta. Este mai cinstit fata de voi si fata de copii.
Uneori divortul este o eliberare, un nou inceput si o sansa pe care ti-o dai atit tie cit si partenerului tau la fericire.

Daca insa nu esti sigura ca divotul este ceea ce vrei... eu zic sa nu divortezi. Eu ma ghidez mereu pe vorba "If you don't know what to do, don't do anything at all" "Daca nu stii ce sa faci, nu face nimic".

XIO spune:

Mie mi se pare o prostie sincera sa fiu.
Dati copiii peste cap si va mintiti pe voi.
cand citesc asa ceva sincer , singurul lucru la care ma gandesc este ca vrei o impacare(am inteles ca sotul oricum vrea).Speri la asta.

In opinia mea vei reusi doar sa-i bulversezi pe copii si veti ajunge la certuri.

"Mult mai grava ar fi etichetarea nedreapta a unei persoane pe care nu o cunosc deloc "

***Fur is for petting**

http://www.youtube.com/watch?v=GewaLNZ1100

http://www.flickr.com/photos/greecky/

Un_cabotin spune:

Daca 'separare emotionala' inseamna faptul ca tu nu-l mai iubesti pe sotul tau, atunci divortezi si gata.
Daca te-a inselat si nu poti sa-i mai acorzi o sansa, divorteaza.

Daca el te iubeste si-ti dovedeste asta zi de zi, ceas de ceas... iar tu mai ai resurse emotionale s-o iei oarecum de la capat, nu divorta.
Daca simti ca sunteti o Familie, nu divorta. Luati-va o 'vacanta emotionala', ocupati-va de voi, de copii, de casa si sa vedem incotro merge relatia voastra...

Succes!

rory76 spune:

Dar ce s-a intamplat acolo, de fapt? Cand v-ati "rupt" emotional? ca doar nu s-a petrecut asta, asa din senin...ma gandesc, ca, daca, reusesti sa identifici cauza, poate poti sa intelegi daca trebuie sau nu sa continui...eu am avut o matusa, care a fost maritata cu un om minunat, pe care l-a iubit enorm...el a ainselat-o cu cineva si de atunci nimik nu a mai fost la fel...au ramas impreuna pentru copii, dar s-au urat efectiv toata viata...ea zicea ca si tine, ca sa stea impreuna, ce daca el o sa mai aiba o prietena, sau o sa plece o data la o intalnire ea nu are nimik impotriva...dupa ce el facea asta, a inceput sa il urasca...imi imaginez ca nu e usor sa-ti vezi sotul-ma rog, tatal copiilor, imbracat frumos, ferchezuit, parfumat, pregatit pentru o intalnire cu alta si sa-ti mai si spuna:"Pisi, cand ma intorc, ducem copiii la inot!"...cam asa facea el. Pana cand el a a murit asa au trait, si n-a fost deloc vesel pentru copii. Chiar fata ii reprosa matusii mele:"de ce nu l-ai lasat daca nu mai simteai nimik pentru el?" e greu de luat asa o decizie, cand sunt iste pui mici in joc...nu as vrea sa fiu in locul tau, Lalilu...ai grija ce faci si ce decizie iei! Iti doresc mult succes si putere!

"sky is the limit!"

Yasmine spune:

Important e sa vezi drumul pe care il ai de parcurs in etape, sa faci pas dupa pas, vei creste peste asteptarile tale.

>>Daruieste lumii un zambet shi toata lumea iti va zambi!<< Charlie Chaplin

Corinna, Andreas Noël, Yasmin Serena

Rufus spune:

Eu am divortat cand Ioana avea aproape 7 ani. Am ramas in aceeasi casa inca doi ani, pana cand nu s-a mai putut. Inca doi ani am stat doar eu cu Ioana, in alt loc, insa fosta nevasta avea acces cand voia, mai dormea la noi, mergeam in vacante impreuna...
Apoi m-am recasatorit...si a inceput iadul. Fosta s-a suparat, ne-am certat pe timpul petrecut cu copila, i-a bagat in cap de toate cele, impreuna cu fosta soacra, a durat cel putin doi ani pana s-au mai asezat lucrurile. Asezate nu-s nici acum.
N-am rezolvat nimic cu amanarea. Trauma fetei exista, s-a manifestat, acum, spre 16 ani, e mai bine dar nu stiu exact ce-i in sufletul ei.
Asa ca acum cred ca despartirea, in caz de divort, trebuie sa se produca deindata si, in caz de "minte deschisa" la parinti, trebuiesc create noi relatii, in conditiile date, pe care copiii le vor accepta ca atare, fiind vointa ambilor parinti, prin intelegere.
In caz contrar, bulversarea este mult mai mare, poate ajunge de nestapanit, pentru ca, cumva, copiii stiu tot ce se intampla, indiferent ce credem noi despre ei.

RUFUS, TORA si cele 3 minuni ale lorwww.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=80cd684043d64e6bf268f6&skin_id=701&utm_source=otm&utm_medium=email br / " target="_blank"> Surpriza 2008

ceela spune:

Eu stiu un caz asemanator. Sunt divortati de cativa ani, au o fata de 14 ani. Locuiesc impreuna, au dormit in acelasi pat cu copilul intre ei ani de zile, acum dorm singuri impreuna. Merg impreuna la toate evenimentele, concedii. Doar viata sexuala o au separat. Unul dintre ei sufera periodic, de obicei atunci cand celalalt e intr-o alta relatie.

lalilu spune:

Multumesc pentru raspunsuri!

Cred ca trebuie sa fac un pic de lumina. Cred ca trebuia sa o fac de la inceput, dar...mi-e greu , pur si simplu.

"Ruptura emotionala" inseamna ca nu ne mai iubim.Eu, cel putin. Problemele au inceput cam acum un an si jumatate, sotul meu devenind tot mai rece, nervos, iritat, indiferent fata de mine/noi. Cand am incercat sa discutam, m-am lovit de un zid "nu am nimic, nu se intampla nimic, bati campii."

Pe acest fond, pe o relatie tensionata(nu voi da alte amanunte)...am inceput sa ies cu un coleg, tot mai des si...m-am indragostit. Relatia mea extra este cumva platonica, de prietenie, sensibilitate si poezie. Sotul meu stie de aceasta relatie. Acum , zice ca ma iubeste, incearca sa repare, dar...eu nu mai sunt cea de dinainte...Am incercat..nu merge. Toata lumea intelege pe toata lumea, sotul ma intelege pe mine, eu pe el, dar, nimeni nu face nimic...pentru copii. De aia spun ca relatiile dintre mine si sot nu sunt proaste, sunt amiabile, ne ajutam, vorbim, ne ocupam impreuna de copii, imi pasa de ce se intampla cu el, dar...nici unul dintre noi nu are curajul sa "rupa pisica in doua", datorita copiilor. Probabil ca tot la divort vom ajunge, dar efectiv, mutatul lui in alta casa, VAV de copii, imi da cosmaruri(in cond in care are o rel buna cu copiii, care il iubesc foarte mult).

As avea rugamintea sa nu transformam acest topic in " Amantele incotro" -partea...nu stiu care, ma intereseaza doar , in ce cond acest compromis ar putea fi viabil pt o anumita perioada.

Multumesc tuturor, din nou, pt raspunsuri, in mod specaial Happy in TO si Rufus...

Rufus, ai putea un pic detalia? Ce inseamna ca "trauma fetei exista si s-a manifestat?" M-am gandit ca pt copii ar fi mai important sa fim toti in aceeasi casa, pastrand o ...aparenta normalitate.

Multumesc si ...astept in continuare raspunsurile, poate patrunde o raza de lumina si-n capul meu...


Lalilu-mama Mariei si a lui Luca

carolinah spune:

Cred ca odata ce s-a ajuns la concluzia ca nu se mai poate, lucrurile trebuie transate. Copiii au nevoie de siguranta, intr-un fel sau altul: parintii sunt impreuna si au grija de noi si ne iubesc sau parintii sunt separati si au fiecare grija de noi si ne iubesc la fel de mult, chiar daca au decis ca ei nu se mai iubesc intre ei!

Si da, nici mie nu mi se pare cinstit fata de ei, practic nu-i includeti in "cercul de incredere" al familiei, ceea ce doare, mai ales in cazul celui mare.

Apoi, inevitabil, in timp, unul dintre voi va avea o alta relatie (ca asa e normal la 2 adulti in puterea varstei!). Ce exemplu este asta pt un adolescent, de ex: mama cu tata sunt impreuna (ca doar stau in aceeasi casa, nu?), dar mama/tata umbla cu altul/alta!!!

Edit: si mai exista riscul ca peste ani si ani sa ajungeti sa le reprosati ca voi "v-ati sacrificat" pentru ei si ei nerecunoscatorii etc etc etc... ceea ce nu cred ca-si doreste nimeni.