Complet debusolata

ladyJ spune:

Adina, iarta-ma ca insist, dar cred ca nu ar trebui sa tratezi cu neglijenta starile tale depresive sau supra sensibilitatea. Aceste doua aspecte te pot impiedica in a te bucura de viata.

Mai ai si o problema cu supra-exactitatea.In primul tau post spuneai ca nici singura nu ti-e ok, dar nici sa te avanti intr-o relatie nu crezi ca e ok pentru ca vezi drobul de sare(deceptii).Nu stii ce drum sa alegi, spunei tu.Cauti o cale exacta si sigura insa te invarti intr-un cerc care iti face rau.

Cum spuneau si fetele, NIMIC nu e sigur pe lumea asta. Nu ai nicio garantie, orice ai face.Viata nu e un glob de sticla ferit de furtuna.Si totusi, sunt multe lucruri frumoase care ti se pot intampla, trebuie doar sa nu-ti mai faci atatea griji, sa incerci sa depasesti sensibilitatea si exactitatea cu care vrei tu sa-ti dram.u.i.e.sti viata.

Eu nu cred ca esti prea salbatica pentru a vorbi cu un psiholog, cred doar ca ti-e frica

pitzinuca spune:

Subscriu la LadyJ. Un psiholog te-ar ajuta. Si eu sunt super sensibila, imi place sa plang de numa', atat la bucurii cat si la necazuri... pe mine psihologul (de fapt psiholoaga) m-a ajutat. Daca te hotarasti, iti pot da contactele.

Am 3 intrebari pentru tine:

1. Cata incredere ai in tine (in procente)?
2. Familia ta e stabila, o vezi ca pe o familie frumoasa?
2. Cum ti-l imaginezi sau cum simti ca ar fi "The One"?



b

"Fericirea nu are valoare daca nu e impartasita."

danutz spune:

Adina, eu una iti inteleg starile tocmai fiindca am trait si eu unele similare acum ceva vreme.
Una din fete-ti povestea despre cel mai bun remediu de a le depasi...un COPIL si stii ceva. Are perfecta dreptate!
Daca te gandesti ca esti prea tanara pentru asta sau daca perceptele sociale iti zic ca nu ar trebui sa faci un copil fara un barbat alaturi, ei bine, nu-i chiar asa.
Din propria-mi experienta: m-am maritat la 23 ani cu (asa credeam) iubirea vietii mele. Lucrurile au mers bine cam 4 ani, apoi au inceput certurile (din cauza banilor in principal), reprosurile, si in ultima instanta 'evadarile' lui de acasa, perioade lungi de 1-2 saptamani, in care pur si simplu pleca, fara explicatii si fara sa reusesc sa dau de el. Cand aveam 28 ani ne-am separat, iar eu am crezut atunci ca viata mea s-a terminat. In gasca mea de amici, toata lumea era divortata sau single si exact ca si tine, gandeam atunci ca oricum nimic nu are rost, ca totul este oricum degeaba, ca nu mai exista curatenie morala si aproape ca-mi pierdusem dorinta de a trai fiindca nu mai gaseam nici un debuseu pentru a scapa de starea de rau. Dar nu a fost asa, incet incet am descoperit ca viata e frumoasa prin chestiile mici (o plimbare in parcul cu pomi infloriti, o alergatura prin ploaie , rasaritul pe malul marii, tuica fiarta in gamela bauta pe un varf de munte, discutiile pana dimineata pe teme care mai de care 'filozofice' cu persoane necunoscute si intalnite in cele mai banale locuri gen taxi, etc) si mai ales prin timpul liber pentru distractii, calatorii, concerte, prieteni. Abia atunci am realizat ca nimik in viata nu e permanent si ca trebuie sa te adaptazi din mers. In viata mea a urmat divortul, dupa 10 ani de casatorie si un partaj lung dupa care am ramas cu un gust tare amar dar si cu o mare senzatie de libertate. M-am vazut la 32 ani singura, dar cu o slujba buna si cu o dorinta crancena de a avea un copil. Si exact ca si tine, nu aveam incredere in barbati, eram supersensibila si in plus ma si subestimam permanent. Nu mi-am cautat un partener, incetasem de mult timp sa o mai fac. Eram relativ multumita de viata mea, cu tabieturile mele si cu cainele meu, cu prietenii mei, putini dar buni, de job-ul meu care-mi permite sa castig binisor intr-o tara ca Romania si care mai ales imi permite sa calatoresc. Exact cum mai zicea cineva, incepusem sa ma gandesc sa adopt un copil, imi mai dadusem o marja de timp de cativa ani pentru asta.
Nimic nu a mai contat cand mi-au aparut liniutele pe testul de sarcina, partenerul era unul ocazional, il cunosteam de cateva luni doar, dar nu m-am gandit nici o secunda la asta. De fapt, am stat mult timp sa ma gandesc daca sa-i zic ca sunt insarcinata sau nu; chiar nu m-a interesat de loc reactia lui. Si faptul ca am avut o sarcina tare grea iar el mi-a fost alaturi, a sudat relatia, m-a facut sa-i dau credit si sa-l privesc cu alti ochi. Am acceptat sa ne mutam impreuna, fiindca imi era rau si erau zile cand cadeam din picioare cand ma dadeam jos din pat...acum si toate astea au trecut!
Si sunt fericita, cu baietelul meu minunat si cu partenerul meu care s-a dovedit a fi de incredere si un tatic foarte bun.
De ce am vrut sa impartasesc din experienta mea? Din 2 motive:
- Tu acum ai TIMP, pentru tine si pentru viata ta. Nu-l irosi, traieste-l bine si frumos si nu renunta la tine pentru nimeni. Nu e cazul sa faci compromisuri.
- un copil iti implineste viata si-i da un sens. Daca nu gasesti un partener demn de asta, nu-i un capat de tara, dar nu renunta la ideea de ati implini viata devenind mama. Ti se poate intampla ca pe drum, sa te impiedici de cineva, exact cand te astepti mai putin...

ilia_99 spune:

am mai dat citatul asta si la un alt subiect: e foarte greu sa gasesti fericirea in tine insuti, dar e absolut imposibil s-o gasesti in altcineva! a zis Socrate.
Mie nu mi-e deloc mai usor de cind am copii, ba, din contra. Am zile cind as iesi pur si simplu pe usa, sa nu mai aud pe cineva cerindu-mi nimic. Si mie imi lipseste timpul si as avea atitea de facut cu el, pentru mine... Oho!
Eu cred ca faptul ca nimic nu-ti alina starea de tristete, cit si faptul ca nu te simti bine doar cu tine sau facind lucruri pentru tine e si asta un semn ca ai avea nevoie de ajutorul unui psiholog, pentru ca s-ar putea sa nu te iubesti destul. N-o sa-ti vina sa crezi ce consecinte teribile are treaba asta asupra alegerilor pe care le facem si nici macar nu stim de ce... Nevoia de psiholog nu e o rusine, e un debuseu de care avem toti nevoie, pt ca nimeni nu ne-a invatat sa vorbim despre noi si cu atit mai putin sa vorbim CU noi.
Am un amic, nu ne-am mai vazut vreo 2 ani, deci nu-i o relatie ff strinsa. Intre timp, el a divortat si are acum o relatie cu femeia cu care a avut o aventura in timpul casniciei, motiv care a si dus la divort. Cind ne-am revazut, mai bine de jumatate de ora mi-a vorbit, din senin, despre divortul lui, cit de tare l-a afectat, cit de mult il doare ca nu-si mai vede copiii zilnic, cit plateste pensie, etc...Eu l-am ascultat. La sfirsit mi-a zis: am inceput sa merg la psiholog, desi nu pot spune ca am probleme. am zimbit si i-am spus sa continue terapia. Daca mie mi-a povestit cu atita durere, cind nu eram cea mai buna prietena a lui si nici macar nu ma mai vazuse de 2 ani, starea lui era doar de negare, de neconstientizare a ranii pe care i-o produsese divortul. Dar sufletul si subconstientul lui o simteau. Altfel, am fi vorbit despre masini!
Vorbeste cu cineva, gaseste-te pe tine! E cel mai bun lucru pe care il poti face si il poti face! Pentru tine.

cristoiu spune:

Wow, ia uite un sfat to be taken with a grain of salt. (nu stiu cum sa traduc)

Un copil iti schimba viata dar nu iti da neaparat un sens vietii, decit daca viata ta era foarte goala inainte. Si poate nici atunci. A vazut careva The Hours? La asta ma duce pe mine mintea ca un contra-argument.

Edit:

Stai, ca nu imi revin. Adica tu ce-i sugerezi fetei asteia? Sa ia un barbat oarecare de pe drum, sa "i-o traga" (ca nu stiu cum altfel sa ii spun actului) si sa ramina insarcinata indiferent daca respectivul vrea sau ba. Sa nu-l intrebe chiar, ca nu e treaba lui. Si sa faca un copil eventual lipsit de dragostea si prezenta unui parinte? Si eventual sa se chinuie crescind singura un copil nascut dintr-o idee egoista?

Si daca nu s-ar simti implinita dupa? Daca i-ar lipsi un altceva, ca poate problema ei nu sunt instinctele bazale de reproducere a speciei ci altele?

Wow, mi se invirte capul ... Si mi-e mila de barbatul ala de linga tine care pare ca n-are un cuvint de spus in relatia voastra. Si de copilul facut sa iti implineasca tie viata. Si de tine de fapt, care s-ar putea sa-ti descoperi un mare gol interior la un moment dat.

mariamunteanu spune:

Adica vrei sa spui ca un copil e un substitut de tratament sau de terapie pt. problemele cuiva ? Adica in disperare de cauza, cand treci printr-o stare de debusolare, in loc sa cauti sa rezolvi problema cu tine insati , te apuci sa faci copii cu cine se nimereste ? Sperand ce ? Ca o sarcina va repara neuronul sau il va lega de tine pe "donatorul" de ?

O debusolezi si mai tare pe Adina cu asemenea sfat.

Maria

lisaelisa spune:

Cel mai prost sfat pe care il poate primi o femeie deprimata este acela de a face un copil, pt a iesi din starea respectiva.

Intai de toate, Adina, ia in serios sfaturile de a vizita un psiholog.El te va ajuta sa te intelegi mai bine si, astfel, sa stii ce vrei de la viata si cum sa ceri.

Este o capcana sa iti inchipui ca un copil sau un barbat fata de care nu ai iubire, te vor ajuta sa iesi dintr-o pasa neagra.

Succes.

dov spune:

I. DEFINIRE
#9650; Depresia este o maladie mental#259; caracterizat#259; printr-o modificare profund#259; a st#259;rii timice, a dispozi#355;iei, în sensul triste#355;ii, al suferin#355;ei morale #351;i încetinirii psihomotorii, asociindu-se în general cu anxietatea, depresia între#355;ine la pacient o impresie dureroas#259; de neputin#355;#259; global#259;, de fatalitate disperat#259;, iar uneori antreneaz#259; rumina#355;ii subdelirante pe tema culpabilit#259;#355;ii, a indignit#259;#355;ii, a autoaprecierii, putând conduce la luarea în considerare a sinuciderii #351;i, uneori, la realizarea acesteia. (Larousse, 1998, p.101).
#9650; Depresia este un pattern pervaziv de triste#355;e #351;i pesimism, de autocriticism, autostim#259; redus#259;, pasivitate #351;i expresie inhibat#259; a agresivit#259;#355;ii. (A. Gunderson #351;i C. Phillip, apud. V. Perciun 2001, p.33).
#9650; Depresia presupune un pattern pervaziv de cogni#355;ii #351;i comportamente depresive, care apar la începutul vie#355;ii adulte #351;i se manifest#259; într-o varietate de contexte, care au la baz#259; un sentiment de descurajare, lips#259; de bucurie #351;i nefericire. (D.S.M. IV, apud. V. Perciun 2001, p.35).
#9650; Depresia este consecin#355;a unui conflict de agresivitate intrasistemic între o reprezenta#355;ie special#259; a Sinelui, Supraeului #351;i restul Eului. (D.Stiemerling, 2004, p.537).
#9650; Depresia în sens medical riguros, este o boal#259; a dispozi#355;iei sau a func#355;iei timice, dar studiile timice arat#259; c#259; sunt implicate #351;i procese cognitive, depresia având r#259;sunet la nivelul func#355;ion#259;rii întregului organism. (P. Loo, 1991, p.13).
#9650; Depresiile sunt st#259;ri afective care se caracterizeaz#259; prin indispozi#355;ie, triste#355;e, inhibi#355;ie motorie, sc#259;derea libidoului, idei suicidare (www.s#259;n#259;tatea.ro).
#9650; Depresia - defini#355;ia de cea mai larg#259; generalitate consider#259; depresia ca o pr#259;bu#351;ire a dispozi#355;iei bazale, cu actualizarea tr#259;rilor nepl#259;cute, triste #351;i ameni#355;#259;toare. Sindromul depresiv are drept componente definitorii dispozi#355;ia depresiv#259;, încetinirea proceselor gândirii, lentoarea psihomotorie la care se adaug#259; o serie de simptome auxiliare de expresie somatic#259;. Dispozi#355;ia depresiv#259; este tr#259;it#259; ca „trite#355;e vital#259;” (V. Schneider, 2000, p.70), pierderea sentimentelor, golire #351;i nelini#351;te interioar#259;, con#355;inutul perceptual cenu#351;iu, nebulos uneori. (A. Dobrovici, 2002; C. Tudose #351;i R. Tudose, 2002, p.14).
#9650; Depresia - Jung abordeaz#259; depresia concetrându-se pe problema energiei. Jung conceptualizeaz#259; depresia ca pe o z#259;g#259;zuire a energiei, care atunci, când este eliberat#259;, ar putea s#259; o ia într-o direc#355;ie mai benefic#259;. Energia este blocat#259; din cauza unei probleme nevrotice sau psihotice dar dac#259; este eliberat#259; ajut#259; la rezolvarea problemei. Dup#259; Jung, individul trebuie s#259; se scufunde în starea depresiv#259; cât mai complet posibil, astfel încât sentimentele implicate în aceasta s#259; fie clarificate. Depresia este legat#259; de regresie, în aspectele ei de regenerare #351;i îmbog#259;#355;ire, în particular ea poate lua forma golului lipsit de via#355;#259;, în asemenea circumstan#355;e noua dezvoltare este cea care a sustras energia din con#351;tiin#355;#259; conducând la depresie (A. Samuels, 1995, p.45).



II. FORME DE MANIFESTARE A TULBURARILOR DEPRESIVE
1. Tabloul clasic al tulbur#259;rii depresive
Perturbarea timic#259; sau afectiv#259; constituie baza tulbur#259;rii depresive ce au r#259;sunet la nivelul activit#259;#355;ii intelectuale #351;i motorii, putând genera anxietate #351;i perturbând func#355;iile instinctive.
Depresivul are o dispozi#355;ie trist#259;, nu se mai poate bucura, nu mai pune pre#355; pe viitorul s#259;u, incapacitatea de a lua în considerare viitorul de a elabora proiecte este caracteristic#259; depresiei. Ace#351;tia exprim#259;, în acela#355;i timp într-o manier#259; mai mult sau mai pu#355;in explicit#259;: triste#355;ea, disperarea, dezinteresul fa#355;#259; de orice activitate, absen#355;a motiv#259;rii, tendin#355;a de analiz#259; selectiv#259; #351;i riguroas#259; a neîmplinirilor celorlal#355;i, tr#259;irea prezentului sub aura îndoielii, a scepticismului, anticip#259;rii #351;i expecta#355;ii negative asupra desf#259;#351;ur#259;rii ulterioare a evenimentelor, pentru persoanele depresive lumea î#351;i pierde caracterul de provocare, lucrurile devin fade #351;i gri.
2. Inhibi#355;ia psihomotorie #351;i a gândirii în cadrul depresiei
Inhibi#355;ia psihomotorie reprezint#259; o pierdere a elanului vital, activit#259;#355;ile motorii #351;i intelectuale sunt încetinite. Ini#355;iativa pare s#259; fie suprimat#259;. Orice activitate este îndeplinit#259; lent #351;i cu efort, fiind resim#355;it#259; ca o surs#259; de oboseal#259;. Dezinteresul #351;i oboseala par s#259; se asocieze pentru a frâna activit#259;#355;ile psihice #351;i motorii sau chiar pentru a le face imposibile. Mimica este redus#259;, s#259;rac#259;, cu un facies înghe#355;at. Gesturile sunt lente, adesea f#259;r#259; s#259; fie dus#259; la cap#259;t (bradikinezie). Mersul este greoi.
Încetinirea psihic#259; înso#355;e#351;te perturb#259;rile motorii. Idea#355;ia este încetinit#259; (bradipsihie), vorbirea este încetinit#259;, lipsit#259; de via#355;#259;, trenant#259;, monoton#259;, rudimentar#259;, s#259;r#259;c#259;cioas#259;. R#259;spunsurile sunt parcimonioase #351;i eliptice.
Procesele gândirii depresivilor sunt neproductive #351;i monotone, se rezum#259; de regul#259; la propria boal#259;, fantezia #351;i bog#259;#355;ia ideativ#259; sunt mult reduse. Depresivul se poate concentra cu mare dificultate asupra unui lucru. Gândirea este focalizat#259; pe o idee stereotip#259; cu tonalitate depresiv#259;. Depresivul r#259;spunde cu laten#355;#259;, amintirile sunt imprecise, evocarea lor f#259;cându-se cu greutate. Aten#355;ia spontan#259; fa#355;#259; de exterior pare disp#259;rut#259;, corolar al dezinteresului, iar mobilizarea aten#355;iei se face cu dificultate. Judecata sufer#259; o distorsiune sub influen#355;a tulbur#259;rilor afective în sensul unei înr#259;ut#259;#355;iri globale. În#355;elegerea #351;i integrarea se fac cu greutate în cadrul unor perspective sumbre. Inhibi#355;ia psihomotorie se exprim#259; mereu prin formule care arat#259; deziluzia, „lipsa de energie, de gust, de tonus, de dinamism, de veselie, de vioiciune, înso#355;it#259; de oboseal#259;, epuizare, plictiseal#259;, descurajare” (P. Loo, 1991, p.165).
3. Anxietatea #351;i depresia
De cele mai multe ori anxietatea înso#355;e#351;te depresia. Anxietatea este un sentiment dezagreabil de team#259;, de aprehensiune, ce duce la cre#351;terea temerilor fa#355;#259; de orice posibile nenorociri, în timp ce pentru depresiv, catastrofele sunt actuale #351;i inevitabile. Anxietatea din depresie, fluctua#355;ii cantitative de puseuri paroxistice pot duce la suicid pentru a sc#259;pa de angoas#259; resim#355;it#259;. Atacurile de panic#259; sunt deseori observate în sindroamele depresive. Tulbur#259;rile anxioase sunt complicate deseori de episoadele depresive. Depresia #351;i anxietatea sunt dou#259; entit#259;#355;i patologice distincte care au rela#355;ii apropiate, uneori p#259;rând c#259; decurg una din cealalt#259;. Depresia se mai poate manifesta prin iritabilitate, manifest#259;ri agresive, agita#355;ie.
4. Simptome fizice
Simptomele fizice sunt foarte frecvente în cadrul tulbur#259;rii depresive, unele fiind evocatoare, altele nespecifice; simptomele pot fi mascate, conducând la investiga#355;ii medicale numeroase lipsite de rezultat. Tulbur#259;rile fizice sunt caracterizate de o mare diversitate, combinându-se în mod diferit în func#355;ie de subiect #351;i de natura bolii.
5. Tulbur#259;rile somnului
Una dintre cele mai frecvente manifest#259;ri asociate ale bolii depresive poate fi considerat#259; tulburarea somnului. Adesea aceasta marcheaz#259; debutul unui episod depresiv #351;i se afl#259; printre principalele acuze ale bolnavilor. Plângerile din partea persoanelor care sufer#259; de depresie se refer#259; la perioada de adormire sau la perioada ulterioar#259;, atunci când se trezesc în mijlocul nop#355;ii #351;i nu mai pot s#259; readoarm#259;. Exist#259; câteva tipuri de insomnii: insomnia prin trezire precoce, c#259;tre ora patru sau cinci diminea#355;a, cu o stare de nelini#351;te #351;i considera#355;ii lugubre, cu o team#259; fa#355;#259; de ziua urm#259;toare; insomnia de adormire, cu rumina#355;ii chinuitoare, incoercibil#259;, a unor idei, evocând mai mult anxietatea; trezirile repetate în cursul nop#355;ii. Uneori cele dou#259; fenomene sunt intricate. Oboseala este condi#355;ionat#259; de insomnie, pentru persoana depresiv#259; somnul nefiind odihnitor. Unele forme ale depresiei sunt înso#355;ite de o prelungire a perioadei de somn (hipersomnie), dar f#259;r#259; a fi resim#355;it#259; ca o binefacere; acest simptom este pus în eviden#355;#259; de depresiile sezoniere.
6. Tulbur#259;rile vegetative
Simptomatologia vegetativ#259; este frecvent asociat#259; cu tulburarea depresiv#259;. În cadrul unei depresii latente este unica manifestare care poate fi recunoscut#259;.
Tulbur#259;rile digestive sunt dominate de anorexie, care este aproape constant#259;. Dezugustul fa#355;#259; de hran#259; este o regul#259; aproape general#259;. Apetitul dispare, iar alimentele par insipide. Pierderea gustului alimentar arat#259; incapacitatea de a resim#355;i pl#259;cerea. Sc#259;derea ponderal#259;, caracterizeaz#259; unele depresii endogene. Alteori, dimpotriv#259;, apare o nevoie imperioas#259; de a mânca mult, cu o anumite voracitate: bulimia ar putea fi o reac#355;ie a anxiet#259;#355;ii.
Depresivii acuz#259; adesea senza#355;ia de grea#355;#259;, de greutate epigastric#259;, de nod în stomac, constipa#355;ie sau diaree, senza#355;ia de ap#259;sare la nivelul capului, usc#259;ciunea gurii, bradicardie sau tahicardie, senza#355;ia de ame#355;eal#259;, extrasistole, amenoree, sc#259;derea secre#355;iilor lacrimale #351;i sudorale. În cadrul tulbur#259;rii depresive este diminuat#259; #351;i func#355;ia sexual#259;. Tulbur#259;rile sexuale permanente, cu intensitate diferit#259; se caracterizeaz#259; prin dezinteres fa#355;#259; de sexualitate; frigiditate la femei, impoten#355;#259; la b#259;rba#355;i (la b#259;rba#355;i este vorba mai mult de o sc#259;dere a dorin#355;ei sexuale #351;i de o diminuare a capacit#259;#355;ii de a sim#355;i pl#259;cerea în timpul actului sexual, echivalent cu frigiditatea la femei), sunt mai mult sau mai pu#355;in pronun#355;ate; dificult#259;#355;ile sexuale sunt rareori raportate în mod spontan, dar sunt raportate mai des de c#259;tre partener care este b#259;nuitor. Sexualitatea depresivului nu este întotdeauna redus#259;, stins#259;, în#259;bu#351;it#259;. În unele forme de melancolie poate da na#351;tere unor comportamente sexuale neînfrânate #351;i neobi#351;nuite, printr-o alchimie datorit#259; c#259;reia melancolicul ajunge la exhibi#355;ionism, iar femeia la prostitu#355;ie. În acest caz din urm#259; „universul morbid al p#259;catului” (P. Loo, 1991, p.135), este compus din imagini #351;i gânduri sexuale obsedante. Aceast#259; efrac#355;ie a erotismului în personalitate mai ales la femei induce un sentiment de culpabilitate disperat #351;i sinuciga#351;.


cam asa simti tu ADINA? ca vad ca lumea s-a grabit sa te convinga cum ca asa ceva ai avea, ca de fapt viata este roz, dar nu o vezi tu asa.si DA, viata are si perioade urate, fara sens, in care te intrebi cum naiba de tu nu te poti multumi doar cu ce ti se ofera?

cum de tu vrei mau mult decat majoritatea? sau poate majoritatea a gasit fericirea si tu nu poti? si tot asa.

EU am fost cea care a sustinut ca un copil da un sens sigur vietii, si am s-o fac in continuare. Desi eu am fost una din "norocoase", si mi-am gasit fericirea, dar nimik nu e mai imp. decat un copil, nimik nu te face sa uiti de toate nevoile si "depresiile" si mai stiu eu ce...nimik si nimeni nu te face mai bine sa-ti organizezi viata in asa fel incat, atat cat poti, sa "stii" ca-i poti oferi si peste 20 de ani ceea ce are nevoie.

Nu o sa mai ai timp sa te plangi de atata timp liber, ci di contra, ai sa plangi dupa 3 minute numai pentru tine.

si mai sunt si alte aspecte, dar sunt sigura ca orice mama stie deja despre ce vorbesc.

si n-am spus sa se foloseasca de un barbat ca de un donator de sperma, dar nici sa faca un capat de lume daca va "nimeri" prost, ci sa vada in copilul ei un motiv destul de suficient pentru a-si trai fericirea doar ea cu el, indiferent de relatiile ei cu alte persoane din afara.

olguta12 spune:

Revin cu o idee veche antica si "de demult" a mea- ia-ti mama draga un acvariu cu pesti".
IN NICI UN CAZ sa nu aduci un copil pe lume, ca sa "iti alinte singuratatea".
Asa cum ti-au mai spus si fetele inaintea mea, nimic nu poate inlocui ajutorul unui psiholog bun.
Danutz, iarta-ma, dar nu pot fi de acord cu "sugestia" ta.TIE ti-a "iesit pasenta", si tatal copilului a ramas linga tine; deci NU ESTI SINGURA.
Dar a da sfaturi prin prisma ta, e o greseala. N-ai sa gasesti doi oameni care reactioneaza intr-o situatie exact la fel. Dar ca sa dai asa un sfat- unei persoane depresionate, este total eronat.
Numai asta nu-i lipseste Adinei- hormoni "razleti", si alte probleme, mult mai serioase si mai dificile.
Nu toti avem aceleasi situatii finaciare bune, nu toti avem o familie intelegatoare, un grup de prieteni care sa ne sprijine, iar a aduce un copil pe lume cand tu deja esti in "butoiul cu melancolie", este o greseala capitala.
Ca sa nu mai pomenesc de "postpartum depression"... ca atunci se ingroasa "gluma".
Un copil nu este un surogat pt fericire si liniste sufleteasca. Este o fiinta TOTAL INDEPENDENTA de noi, dar total dependenta de noi pt dragoste, indrumare, ocrotire, si supravietuire.
Ca om, trebuie sa fi cat de cat sigur pe tine, pe viata ta, atunci cand devii parinte. Iar ca sa aduci un suflet nevinovat pe lume, sa-ti aline TIE durerile si neincrederea in tine si in viata, este cea mai mare greseala pe care o poate face un om.
Una e sa fi dezamagit de o relatie, alta e sa ai o stare depresiva, si sa nu vezi "lumina la capatul tunelului".
grrrrrrrrrrr

olguta12

"Fear less, hope more;
Whine less, breathe more;
Talk less, say more;
Hate less, love more;
And all good things are yours."

www.piczo.com/galushk?g=16686272&cr=5" target="_blank"> GALUSHCA IN ACTIUNE


POVESTEA DREI PISHCOT

Amintiri de alta data...

Adina_4 spune:

:) Multumesc mult, pentru toate sfaturile. E normal ca unele sa difere, pentru ca incerci sa ajuti un om prin prisma experientei tale de viata. Experienta care iti modeleaza in timp felul de a privi lucrurile, chit ca esti constient de asta sau nu. Deci fiecare sfat e bun, c-aduce un aspect nou.
Dar sincera sa fiu, ma simt prost. Cand am postat tot amalgamul ala de ganduri, nu ma asteptam la raspunsuri de genul asta, lungi si sustinute cu argumente, serioase si chiar facute sa scoata omul din necaz. Eu aveam in minte scenariul cf caruia mi se dadea fie un raspuns de genul "revino-ti, toti barbatii insala si mint la un moment dat, pt ca asa sunt ei, limitati, accepta chestia asta odata", fie "uite, eu am o viata normala, o familie normala, deci se poate. La fel are si vecina de la et 4, si verisoara mea. Linisteste-te!". Cred ca imi inchipuiam ca o sa pot concluziona oarecum statistic cate sanse ai sa prinzi batranetea singur sau in 2. Iar pe mine ma inchipuiam postand anual cate-o actualizare a starii ne-maritale de genul "2012 - Paste Fericit, fetelor! Eu sunt tot singura. Azi mi-am facut ochelari, am +1.25. Anul 2015 - Hristos a inviat! Tot singura. Am descoperit ca ma injunghie o mana. Anul 2025 - Paste luminat! Eu tot singura. Promotie la Kaufland: ulei la 2 kile, doar 5.99 ron. Si in final...anul 2030: Paste Fericit! Cred ca ma place cizmarul din piata. Azi mi s-a parut ca-mi zambeste". Scuze pt hazul asta de necaz, dar astazi am avut o zi nasoala(motive care nu tin de mine) si asta-i metoda mea sa "manageriez" angoasa - cu auto-ironie.
Legat de copii - imi plac f mult si mi-i doresc. Dar parca nu ma pot desprinde inca de ideea aia idilica in care ar avea loc si un barbat, alaturi de mine si un eventual copil...
Legat de psiholog: la psiholog tb sa vorbesc, chiar daca-mi place sau nu de omul din fata mea. Mai rau, trebuie sa vorbesc despre mine. Cel mai rau...s-ar putea sa ma ia plansul. Nu ma pot inchipui in situatia absolut penibila de a boci o ora in fata unui strain plictisit de depresivi. Cred ca asa de tare m-am obisnuit sa-mi rumeg eu singurica gandurile in carapacea mea, incat mi-e imposibila chestia asta cu psihologul. Sa nu va suparati, eu am luat in calcul solutia asta, ca toate solutiile spuse de voi, de altfel. Si promit ca o sa o pun in aplicare cand o sa ma simt mai in stare.
Ce vreau sa repet... e ca ma simt tare prost deja, chiar nu ma asteptam sa-i pese cuiva pe bune (credeam ca-s prietenii sudate in ani de zile de forum si e cumva un cerc inchis - neoficial). Plus ca am mai citit pe site...sunt oameni care chiar au probleme (importante). Sunt la rascruci de drumuri. Si au trecut pri intamplari asa...la limita imaginabilului...parca e cutia Pandorei, descoperi cati oameni nebuni sau rai sau egoisti exista. Eu sunt doar pesimista si nevindecata dintr-o relatie nereusita. Mare scofala. Sunt una din cele 20.000 de tipe la 30 de ani singure si deprimate pe motive amoroase. Dar nu am vazut 20.000 de postari vaicarete aici, pt ca restul sunt tipe mai echilibrate!
Mi s-au pus 3 intrebari de catre pitzinuca, raspund pe scurt, ca am scris iar ditamai pomelnicul, nestiind sa ma exprim succint: 1. Procente de incredere in mine: uff, e greu, ar trebui sa fac o medie, c-am zile proaste si zile bune. E un procent bun, nu vreau sa ma schimb ca om decat in mica parte. Zic 70%, ma ajuta mult rugaciunile, ma linistesc teribil. Raspuns la intrebarea 2: Familie normala, mama + tata. Stiu ca din copilarie mi se trag unele sincope, gen timiditate, simtul ridicolului exacerbat, temeri prea mari, etc. Raspuns la intrebarea 3: pe "the one" mi-l inchipui ca mine. Ceea ce nu-i bine Ar trebui saracul sa fie efeminat rau, de vreme ce eu apreciez la barbati mai mult atribute feminine...Ar trebui sa fie matur, inteligent,(nu-s neaparat atribute feminine! ), sa aiba o forma de blandete(n-am cum sa explic chestia asta in cuvinte) si sa aiba un minim umor. Tb sa fie o combinatie de niste lucruri ciudate oarecum pt secolul asta, de-asta am dubii ca exista barbati profunzi precum visez eu...Nici n-am experienta in relationari, deci e posibil sa ma insel (Doamne ajuta!).
Si da, mi se par cunoscute unele simptome din cele ale tabloului de stari prezentat de dov, da' sper sa am diagnostic de "depresie usoara si trecatoare".
Am palavragit mult.. N-as putea sa fac terapia cu voi in loc sa ma trimiteti la psiholog? E mai usor Glumesc!
Inca o data, multumesc pt raspunsuri si ajutor, dar ar trebui s-o rarim cu discutiile, ca e o tema mediocra comparativ cu dramele oamenilor de aici. E jenant. N-am gasit cum pot sa si inchid subiectul, tehnic vorbind...am citit ceva de moderatori.