Complet debusolata

ladyJ spune:

Adina, scriai ca gasesti cu greu pe cineva linistit si matur(asa cum vrei) printre tipii generatiei tale.

Poate te-ai intelege mai bine cu un barbat ceva mai mare decat tine. De ce te opresti la o limita de varsta? Nu spune nimeni ca, pentru a fi fericita trebuie sa fii din aceiasi generatie cu iubitul tau.


M-am oprit la acest aspect al postarii tale pentru ca, nu stiu, mi-a atras atentia.

Legat de sensibilitatea ta, ai incercat sa vorbesti cu un medic? Un psiholog?

Fomalhauti spune:

Bine ai venit, Adina.

Imi dau seama ca e un moment dificil pentru tine, tocmai ai pus punct unei relatii care inteleg ca nu te-a prea multumit. Inteleg ca ai si alte probleme in familie. Da, treci printr-un moment dificil. De aceea acum vezi viata in culori sumbre.

Dar lucrurile nu stau chiar asa rau...Exista barbati alaturi de care merita sa iti petreci viata. Din pacate nu sunt prevazuti cu o stea in frunte, asa ca nu iti poti da seama "din prima" care sunt. Dar exista. Sigur, citind la "in unul sau in doi..." gasesti problemele, despre asta e capitolul. Dar daca citesti pe la gravide, copii de toate varstele si in alte locuri, vei gasi multe femei care au parteneri...normali (nu perfecti). Sunt sigura ca asa cum vezi acum batrani tinandu-se de mana, vei vedea si peste 30, 40 de ani (uite, eu sper sa ajung acolo...). Eu cred sincer ca se poate.

Acum, probabil astepti un sfat, cum cred eu ca ai putea gasi acel om cu care sa te plimbi de mana la batranete. Nu stiu...Ma gandesc ca acum nu este momentul, ar trebui sa astepti cateva luni, sa te "vindeci" de fosta relatie. Apoi cred ca ar fi bine sa mergi in locuri unde poti intalni oameni si unde ii poti si cunoaste un pic. De exemplu, in excursii. Oricum cred ca ti-ar face bine sa mai cunosti oameni, poate, daca EL nu apare, ai putea gasi macar o prietena in adevaratul sens al cuvantului...

conchita spune:

de ce, sensibilitatea e o boala?

ladyJ spune:

Sensibilitatea exagerata.
Exista teste psihologice care ´´masoara´´ sensibilitatea alaturi de alte aspecte pentru a face inventarul personalitatii. Daca indicele depaseste o anume limita , vorbim despre o stare de personalitate care afecteaza in mod direct si negativ viata individului.Adica vorbim deja de tulburari, exagerari.Iar ajutorul unui specialist este bine venit.

conchita spune:

interesant, multumesc, n-am stiut.

olguta12 spune:

Fata babei,

Viata e o loterie. Nimic nu este garantat. Nici fericirea, nici necazurile, nici relatia "perfecta", nici bucuriile.
A fi casatorita nu inseamna neaparat a fi fericita sau implinita.
A fi mama sau/si sotie nu inseamna ca toate problemele dispar subit. Tocmai- se inzecesc. Multe femei fac greseala asta- "cand o sa ma vad femeie maritata la casa mea o sa fiu implinita si fericita".
Lasa-ma soro cu ideile astea babesti, de cand era bunica fata mare. Daca nu poti fi fericita SINGURA, nu inseamna ca vei fi fericita alaturi de altcineva; in plus, daca nu te iubesti tu pe tine,mai greu vei gasi o persoana care sa-ti vada si sa-ti aprecieze calitatile, care sa te iubeasca pe tine pt tine, asa cum meriti.
Nu poti "planifica"- nici fericirea, nici surprizele-fie ele placute sau mai putin placute.
Daca lasi frica de necunoscut si teama de nereusita sa te acapareze, n-ai sa mai ajungi sa traiesti cu adevarat. O sa te trezesti la 70 ani ca au trecut anii pe linga tine, fara sa te fi bucurat de viata.
Iar socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din tirg. Nu stii niciodata ce te asteapta in viitor. Dar viata ESTE un joc de "zaruri". Asta ne este menirea. Nothing ventured, nothing gained.
Are un amic de-al meu o vorba "parca si cu daca se plimbau in barca".Nu poti sta in cumpana o vesnicie, nu te poti indoi de tine si de TOTI, deoarece asa cum ti-au spus si fetele, intr-adevar- EXISTA oameni care merita o sansa. Mai multi nu poti cere nimanui; certitudinea este inexistenta.
Si mai stiu o chestie- prietenii adevarati sint flori rare. Pe cale de disparitie. Unii dintre noi n-au sansa de-ai gasi niciodata in viata. Asta nu inseamna ca trebuie sa renunti la relatii inainte de a le fi dat macar o sansa.
Nu-ti mai analiza viata. Traieste-o.


olguta12

"Fear less, hope more;
Whine less, breathe more;
Talk less, say more;
Hate less, love more;
And all good things are yours."

www.piczo.com/galushk?g=16686272&cr=5" target="_blank"> GALUSHCA IN ACTIUNE


POVESTEA DREI PISHCOT

Amintiri de alta data...

chimere spune:

Subscriu in totalitate si cu desavarsire!!!

Eliza5 spune:

Este foarte adevarat ce spui.. in teorie. Pentru ca in realitate, exista persoane, ca mine de exemplu - si presupun ca Adina e cam la fel - care, desi se iubesc si au incredere in fortele proprii, nu se simt cu adevarat fericite si implinite decat atunci cand impart toate bucuriile si necazurile cu cineva.. si care prefera sa faca spaghete pentru doi si nu pentru o singura persoana. Si care prefera sa planifice o vacanta pentru doi, nu de unul singur.
Si imi aduc aminte ca am avut si eu veri in care plangeam in pumni de neputinta si siguratate si ma simteam pustiita pentru ca nu aveam pe cineva care sa ma tina in brate sau cu care pur si simplu sa vorbesc.
E firesc.. suntem "animale" sociale si avem nevoie de oameni in jurul nostru cu care sa interactionam in mod pozitiv si benefic. Viata ar fi atat de simpla daca ne-ar fi absolut egal sa traim singuri. Dar nu se intampla asa.
Adina... exista anumite semnale pe care o femeie le emite si care spun "masculilor" din jurul ei ca acea femeie este disponibila. Si nu este vorba despre imbracat sexy si iesit in cluburi, nici pe departe. Este vorba despre felul in care zambesti, felul in care te porti, usile pe care le lasi deschise. Incearca sa vezi daca atitudinea ta invita sau spune "stop, pe aici nu se trece!" si poate este un bun punct de pornire.
Iti tin pumnii

Adina_4 spune:

Hmm, mai nou...cand ma ia un puseu de tristete, deschid repede forum.desprecopii.com... Creeaza dependenta? Sa fiu pregatita, sa cer de pe-acum sefului acces la net, daca ma podideste vreo stare aiurita la job.
Sunteti haioase, e bine ca nu ma certati si ca ma tratati cu umor. Ma simt ca un copil alintat intre persoane mature si mamoase . Azi am fost relativ bine, am iesit din varful crizei, m-am linistit oarecum fata de momentul postarii sb-ului. De-abia astept sa ma duc la munca, statul asta prin casa si pe langa casa m-a innebunit psihic. Nicio carte nu mai ma ajuta, niciun film, nicio plimbare lancezita, nimic.
Da, nu exista certitudini si totul e relativ. Dar n-ati trait vreodata frustrarea aia cand vedeti cum altora le e asa usor sa relationeze si viata le merge bine si lin (desi multi fac un joc lipsit de fair play)? Iar unii care au bunavointa si se chinuie, si joaca dupa reguli, se poticnesc de zici ce-i aia..? E ca atunci cand vezi ca moare un copil si nu mai pricepi nimic din toata invatatura crestina, nu mai iti pare nimic drept si logic (poate prin asta ni s-a dat noua, celorlalti, o lectie de viata, dar copilul ala cu ce-a fost totusi vinovat sa se chinuie atat?).
E clar ca-s ceva dereglari la "indicatorul" sensibilitate, ca ma marcheaza orice chestie mai ne-crestina sau anormala din jur...si da-i cu plans, meditatii, nostalgii, analize. Dar nici la psiholog nu vreau sa ma duc...sunt prea salbatica sa pot vorbi fata in fata cu un om strain. Nu dati cu pietre, sunt fixuri grave, mi le asum.
Voi intra si la sectiuni mai vesele, ca m-au terminat povestirile de aici...nu mai am lacrima in mine
Multumesc pt incurajari!

Adina_4 spune:

Indubitabil, sunt zero la capitolul concentrare. Asta e, mai postez un mesaj Am uitat sa raspund Elizei: da, cam asa ma simt, neputincioasa si neimplinita la final de zi, chit ca am cel mai frumos wk cu ai mei, cu vreo prietena sau singura prin magazine si prin parcuri. Intr-adevar, am incredere in mine, in sensul ca n-as schimba lucruri ce tin de personalitate (exceptand sensibilosenia, pe care as decima-o, mama ei de afurisita...). Dar n-am incredere in ceilalti. De cate ori nu mi s-a intamplat sa creditez o persoana si mai devreme sau mai tarziu sa aflu sau sa traiesc o chestie urata din directia ei. (imi plac mult emoticonurile de aici, cam abuzez de ele).
Am trecut si prin introspectia de care spuneai..atitudinea mea nici macar nu spune baietilor "stop, pe aici nu se trece", ci "Ruuuuuuuun!". Am primit odata un sfat (primesc rar, asa ca mi-a ramas intiparit): "tu ca femeie, tot ce trebuie sa faci e sa zambesti. Mult si frumos". Dar eu nu-s o fire zambareata (mai am si dintii strambi :D)...asa, la comanda, cum exista o prezenta masculina in jur, cum sa ma euforizez si sa devin toata o "dulce". Dar o sa lucrez si la capitolul asta, o sa zambesc mai des. Ca daca-i musai, cu placere!