FIV 217
Raspunsuri - Pagina 12
flori76 spune:
Oana,uite ca intru si eu sa-ti scriu cateva randuri,pentru ca nu ma pot abtine.Eu te stiu demult,din perioada fivului tau si te-am urmarit constant si chiar am simtit lipsa postarilor tale atunci cand ai "disparut" de pe forum.
Eu am ramas insarcinata dupa 6 ani de lupta cu infertilitatea si dupa al 3lea fiv.Primele 22 sapt au fost destul de grele si m-am vaitat foarte mult,cu toate ca stiam ca nu trebuie s-o fac,ca prea mult am luptat sa am acest copil.
Acum,la 3 luni dupa ce am nascut,iti spun sincer:mi-as fi dorit sa-mi fie rau in timpul sarcinii,sa nasc natural daca era cazul(am nascut fff usor cu cezariana si m-am refacut ffff usor),dar sa am un copil sanatos.Din nefericire,copilasul nostru mult dorit,minunea vietii noastre este un copilas bolnavior,este un copil cu Sindrom Down,un copil cu 5 defecte la inimioara si care peste cateva luni trebuie operat....
E crunta viata uneori,asa ca Oana,draga,cu toate ca imi inchipui ca ti-e foarte greu(pentru ca stiu cum sunt starile de rau din sarcina),incearca sa induri si sa te gandesti doar la puiutul tau pe care l-ai dorit atat de mult.Roaga-l pe DD sa vi-l dea sanatos,voi sa fiti sanatosi sa-l cresteti si ai sa vezi ce repede vei uita de aceste zile de cosmar atunci cand il vei tine in brate.
Te pup din toata inima si-ti doresc sarcina usoara,la termen si bb sanatos.
------------------
Flori 
Rares Teodor 08.12.2008
catalina2307 spune:
Flori - PM. Tu esti Flori a mea si nu am stiut nici o secunda prin ce treci....iarta-ma ....sunt o egoista ... iar durerea m-a impiedicat sa vad ce mai fac persoanele dragi mie.
li_am spune:
continuare de mai sus
Deci nu m-a mai internat, pt ca oricum, riscul parea sa se fi diminuat si nici nu era sigur despre ce fel de tratament sa-mi faca, infectia nu era in organism sa-i faca antibiograma, dar putea sa apara.
Si a aparut! La fix 23 de saptamani si 2 zile, (de la 17 saptamani eram o graviduta fericita, fara nici un fel de restrictii), ma plimbam cu mandrie cu burtica inainte prin Carrefour, cand am simtit o durere dupa care am avut senzatia ca bebe se misca mult mai putin decat de obicei. Am plecat imediat acasa, m-am intins pe pat si aveam impresia ca am contractii, insa nu erau regulate, mi-am zis ca poate sunt acele Braxton Hicks (false contractii, inofensive). Insa noaptea pe la unu, de teama, am dat fuga la urgenta, unde nu era nici un dr (dormea pe undeva), a trebuit sa-l cheme. Pana sa apara dr. m-a consultat o moasa, mi-a facut un tuseu vaginal si mi-a zis "E putin deschis colul, nu mult, cat sa bagi degetul." Dr-ul (de data asta Alexandru, tot la Elias), evident sictirit ca l-am trezit din somn, mi-a facut un eco in mare graba, mi-a zis "Uite draga, ca misca copilul, n-ai nimic, du-te acasa!" Pe la unu jumate eram deja inapoi in masina in drum spre casa. In toata aventura asta, sotul meu a fost langa mine doar in week-end, avand un job in Timisoara, fiind luni, eram singura. M-am dus acasa si desi dr. Alexandru m-a asigurat ca "cel mai mare risc e sa ma loveasca masina in drum spre casa", nu am putut sa ma linistesc. Dimineata la 6 eram in aeroport, n-am vrut sa-l deranjez pe medicul din Viena (6 in Ro e 5 in Austria), l-am rugat pe al meu sa-l sune mai tarziu si sa-i spuna chestia cu colul "deschis nu mult, cat sa bagi degetul" si sa intrebe inca odata daca e vreun risc. Raspunsul lui a fost: "Urgent in primul avion, sper sa nu fie prea tarziu!... Ce noroc ca luasem hotararea sa plec, eu eram deja in avion, cand am ajuns la Viena si am deschis telefonul am gasit sms "Husslein zice ca e grav, ti-a trimis salvarea la aeroport, suna-ma imediat cum ajungi!"
19 iunie 2007. Un nou capitol in viata mea. La AKH ma astepta o echipa de 4 medici, inclusiv dr. meu, care si-a schimbat complet agenda ca sa ma vada. Eu nu am mai vorbit cu nimeni sau ce mi-au spus mi-a trecut pe langa urechi, cert e ca nu era nimic sigur, puteam sa nasc prematur, colul avea doar 1cm jumatate (ar fi trebuit sa aiba 4) am auzit ceva de genul "e un dezastru" ... Eu venisem cu un rucsac in care aveam: periuta de dinti, telefonul mobil - fara incarcator si o pereche de chiloti) si drul meu mi-a zis "sper ca ti-ai luat la revedere de la Romania, ca aici stai pana nasti! Si eu credeam ca se referea la Austria, dar el se referea la spital! Dar n-ar fi fost o problema daca as fi stiut ca o sa am un copil sanatos. La 24 de saptamani inca se mai considera avort, nu nastere prematura... Eu aveam 23 de saptamani si 3 zile! Incercam sa aflu ce sanse ar avea copilul daca s-ar fi nascut, o doctorita mi-a spus ca ar trebui sa ma rog sa nu supravietuiasca... Of, am cerut sa ma interneze la un spital privat, daca era sa nasc, oricum copilul nu avea sanse, asa ca tratamentul puteam sa-l fac si-n alta parte, nu voiam la AKH (e spitalul universitar, aveam o problema cu capul, mama se tratase la spitalul universitar...) Asa am ajuns la Goldenes Kreuz, peste drum de spital (culmea, acolo unde am facut FIV).
Doua zile nu s-a intamplat nimic. Ajunsesem la 23 de saptamani si 5 zile, nu mai numaram zilele, numaram orele, minutele... Pe la 12, m-am dus la toaleta si am vazut pe hartia igienica ceva ca un mucus, rozaliu. Am chemat o moasa si m-a intrebat daca am pastrat hartia, dar o aruncasem, a zis, ok, daca se mai intampla, cheama-ma. Pe la 4, la fel, de data asta am sunat-o, a intrat pe usa, si cand a vazut hartia a inceput sa alerge disperata pe hol si sa tipe in germana, nu stiu ce... in cateva secunde au aparut doi tipi, m-au luat cu pat cu tot si m-.au dus in sala de nasteri... sotul meu nu era langa mine, soacra-mea (pe care o urasc, da! mai bien as fi fost singura) In clinica s-a considerat ca eram in travaliu prematur, m-au tinut in sala de nasteri si nu mi-au dat nici un tratament. Noroc ca mi-au sunat dr-ul si a venit (in cateva minute, era peste drum) a urlat putin la asistente dupa care m-a urcat intr-o o ambulanta si inapoi la AKH!
Numai ca la sectia "prepartal" nu mai erau paturi libere si astfel am ajuns intr-o camera de nasteri, cu jacuzzi, cu leagane, tot felul de chestii ca sa nasti natural, inclusiv un pat dublu, in camera de alaturi o tipa nastea natural, a urlat toata noapte si pe la 4 am auzit plansetul copilului, tare m-a mai impresionat, ma gandeam, voi auzi si eu vreodata copilul meu plangand? Cred ca se asteptau din minut in minut sa nasc, pt ca m-a monitorizat o moasa (bine, la fiecare 4 ore era alta) 48 de ore non stop. Dupa care mi-au eliberat un pat, (au indus nasterea unei fete care ajunsese la 36 de saptamani pe patul de spital - statuse 5 saptamani), cu doua zile inainte de cum era planificat, ca sa-mi faca mie loc! In patul ala eu am stat aproape 7 saptamani! Cu frica sa nasc, cu perfuzii in ambele maini, doua cu tocolitice si din 6 in 6 ore antibiotic in o a treia perfuzie... Numai ca infectia nu raspundea la antibiotice... Au incercat vreo 6 tipuri diferite pana au reusit. Cred ca doua saptamani am avut programul asta si nici o certitudine, stiam doar ca voi naste prematur, nimeni nu putea sa-mi spuna exact cand! Fiecare zi era o zi castigata, o sansa in plus pentru copilul meu. La inceput greutatea lui era pe la 400 grame, in fiecare zi mai castiga cate un pic. Pe la 500 de grame avea sanse de supravietuire 25%, La 750 g, 45% si tot asa. Pana am ajuns la 1kg. Si atunci mi-au spus ca pot sa incep sa sper, sansele de supravietuire cresc de la o zi la alta. Incepusem sa glumim, Husslein imi spunea ca ma viziteaza doar din placere, sa fiu relaxata, pana nu il vad cu o seringa mare in mana, nu nasc. Era vorba de steroizii care se fac pt dezvoltarea plamanilor copilului nascut prematur). Nu stiu daca iti poti imagina cat de greu treceau zilele. Tot in pat, legata de doi copaci cu perfuzii, cu un dus pe zi, care era efectiv highlight-ul zilei, ca de iesit din camera nu ieseam, aduceau ecograful si tot ce mai trebuia la mine la pat... Mancare de spital, amintiri de spital, afara erau 39 de grade, 20 de grade, la mine temperatura constanta la 21, ferestele nu se deschideau, imi doream doar o gura de aer proaspat... Am ajuns la 27 de saptamani si am inceput (pt a cata oara!) sa vedem luminita de la capatul tunelului. daca s-ar fi nascut, copilul ar fi avut "doar" eventuale hemoragii craniene, eventuale interventii, operatii, ar fi fost tinut in incubator, hranit cu tubul DAR sansele de supravietuire ajunsesera la 90%! Ce fericire! Husslein incepuse sa spere, colul meu avea exact aceeasi lungime, 1cm si 4-6 mm, mi-a zis ca targetul e sa ajungem la 33 de saptamani! Uau, nici nu visam...
Dar analizele de sange (imi faceau zilnic) mi-au iesit prost chiar in aceeasi zi. De data asta, clepsiella (scrisesem gardnerella, am editat, ca gardnerella a fost prima) hospital acquiered infection, hai c-am dat-o pe engleza, pentru acuratete... In secunda doi a aparut si Husslein cu o seringa mare in mana... Ne-am inteles din priviri... Nu mai era gluma... Vis-a vis era sectia NICU (terapie intensiva nou nascuti), dr. Pollack (o somitate si el in Europa, nu stiu cum am dat eu peste asemenea doctori..) ma astepta deja sa nasc, mi-au facut instructia dinainte de nastere, la ce sa ma astept, cum sa ma comport, dar toti ma imbarbatau si imi spuneau ca va bine, va supravietui cu siguranta! Pentru mine nu cred ca mai era important cum, daca ar fi avut vreun handicap, l-as fi iubit oricum, dar toata lumea in jurul meu era pozitiva si imi inspirau si mie optimism. Eram deci pregatiti pentru orice!
Numai ca puiul meu a avut o alta agenda! Nu numai ca nu a venit pe lume cand era asteptat (la propriu, incubatorul era incalzit deja cred!) ci ne-a facut tuturor surpriza sa se intoarca (era cu capul in jos) ca si cand ar fi spus, eu mai stau putin aici... Si asa a facut... Dupa aproape 7 saptamani in spital plecam acasa fericita (30 de saptamani - nimic nu se mai putea in intampla, daca se nastea la 30, avea nevoie eventual doar de tub pentru papa si de caldurica la incubator, nu hemoragii, nu operatii, nimic de genul asta...) M-au lasat asadar sa plec acasa, nu mai eram o urgenta, o alta fata (adusa cu elicopterul din provincie - i s-a rupt apa la 27 de saptamani) avea nevoie de patul meu! Dar sa fiu pregatita, mi-au zis, ma voi intoarce curand, sa nu cumva sa ma indepartez la mai mult de 20 de minute de spital, bla, bla, bla. Din doua in doua zile la analize si colul meu era la fel. Am ajuns la 33 de saptamani! Mi-au redus frecventa la un singur check-up pe saptamana si uite-asa am ajuns la 36 de saptamani. Era timpul sa programam o cezariana (la cerere), cine ar fi crezut?
Si uite asa am ajuns la 38 de saptamani! La termen! BB Liam s-a nascut cu 3.2 kg, 53 cm apgar 9 10 10, perfect, sanatos, superb, in ciuda tuturor aventurilor. Plecasem de acasa in iunie, m-am intors cu un copil in brate abia in noiembrie...
Pentru mine e usor sa vorbesc acum, cand totul e o amintire. Dar daca ar fi s-o fac din nou, as face-o fara sa stau pe ganduri!
Ideea era sa-ti spun ca merita! Fii tare pentru puiul tau!
_
FIV 1 dec 2006 - Austria kinderwunschzentrum (Goldenes Kreuz privatklinik) - nereusit
FIV 2 feb 2007 - aceeasi clinica - reusit (sarcina cu probleme - dar BB la termen!!)
FIV 3 - in desfasurare (aceeasi clinica, trat cu menopur 225 IU si decapeptyl), bhcg pe 19 martie!
M Oana spune:
Hai ma Cata eu ma dau lovita in aripa, borasc de am bagat in sperieti pe toti care-mi trec pragul, iar tu ma faci sa rad in hohote, de era sa-mi patez bunatate de laptop, noroc ca a a fost licheanul mai aproape....
Nu sterge, ca boraturile si operatiile se face audienta maxima, de sange nu mai zic (I joke), bate orice poveste optimista de viata, fir-ar ea de viata plina de bombe in locurile unde ar trebui sa fie numai lapte si miere.
Parca am fi intr-un spital de campanie si ne-am povesti cum am devenit eroine ale frontului. Dar faptul ca suntem in viata si ca luptam, mie mi se pare partea cea mai frumoasa...
Macar atat timp cat scriu, uit sa fiu pesimista, tot e ceva....
Flori stiu prea bine cum scriam amandoua ca aspirante optimiste, cum visam si cum numaram impreuna zilele, ovulatiile, intarzierile, cum cautam solutii peste solutii. Nicio secunda nu luam in calcul ca ni se poate intampla chiar noua ACEL CEVA INEVITABIL: o sarcina crunta, un copilas cu sindrom Down, un nodul etc etc etc....
Tot ce vroiam era sa FIM GRAVIDUTZE, daca am fi depasit acest prag, AVEAM TOTUL.
Am trecut parleazul si abia atunci ne-am izbit de realitate.
Pentru 80-90 % dintre fete, realitatea este SUPERBA, insa exista un procentaj de 10-20 % in care suntem cele GREU INCERCATE, iar eu sunt un biet prunc printre voi.
N-am cuvinte Flori pentru suferinta voastra, cu atat mai mult cu atat am avut ocazia sa stau langa astfel de copii, iar suferinta pe care am simtit-o, pentru destinul lor, mi s-a parut coplesitoare, cu mult mai mare decat infertilitatea sau ceea ce cunoscusem eu. Asa am invatat sa ascult mai mult, sa tac mai mult, sa comentez mai putin, sa judec si mai putin, iar "a fi smerit" in fata sortii mi s-a parut solutia cea mai buna care trebuie adoptata, poate singura.
Eu una atat am vrut sa zic, desi intr-o propozitie cam lunga: exista enorm de multa durere data de lipsa unui coplilas, dar si din momentul in care ai un prunc in burtica parca se deschide un ocean de durere, mult mai mare, prin care trebuie sa trecem, e un nivel cu mult superior si trebuie sa fim tare calite si puternice ca sa REUSIM.
Flori 
Li_am iar eu spun JOS PALARIA!
Medicul a fost rupt din rai, eu cred ca poate fi numit parinte spiritual al copilasului, in Romania cred ca altul ar fi fost cursul....
Mie puterea de care ai dat dovada mi se pare supraomeneasca, sper sa am macar 5% din forta ta si un final la fel de reusit.
Cat despre faptul ca ai lua-o de la capat, pai cred ca deja esti la un nou inceput de drum, de data asta sper fara peripetii, ca ai platit destul in prima incercare.
li_am spune:
Hai c-am piperat povestea si cu putin patetism, ca sa dea bine la public... daca are cineva rabdare sa citeasca (eu am vrut sa recitesc si nu mi-a iesit, m-am plictisit repede... prea multe detalii, da' ce sa-i faci, daca mi-a venit?!)
Eu nu sterg (mai ales dupa ce m-am muncit atata...) si as fi vrut, sa fiu sincera, sa nu fi sters nici voi ce-ati scris, ca povestea mea e cu happy end si poate sunt fete care au probleme asematoare si s-or bucura sa vada ca se poate, eu pe vremea aia cautam frenetic povesti asemanatoare, da' a draqu treaba, le vedeam numa p-alea care se terminau prost!
_
FIV 1 dec 2006 - Austria kinderwunschzentrum (Goldenes Kreuz privatklinik) - nereusit
FIV 2 feb 2007 - aceeasi clinica - reusit (sarcina cu probleme - dar BB la termen!!)
FIV 3 - in desfasurare (aceeasi clinica, trat cu menopur 225 IU si decapeptyl), bhcg pe 19 martie!
M Oana spune:
Lasa Li_am ca am citit eu de 2 ori, sa-mi intre bine in cap. Iar de sters n-ai ce sterge, nici macar greseli cu liniute si virgulite nu ai, stai linistita.
Iar de sters, am sters doar eu, dar sunt rezistenta in ale scrisului, promit sa ma repet daca ajuta pe cineva, iar motivul stersului la mine a fost sa nu deranjez.....
Mie mi-ai luminat ziua de azi, eu iti multumesc mult pentru lectie si sa stii ca nu mi-a scapat nimic......
flori76 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui catalina2307 Flori - PM. Tu esti Flori a mea si nu am stiut nici o secunda prin ce treci....iarta-ma ....sunt o egoista ... iar durerea m-a impiedicat sa vad ce mai fac persoanele dragi mie. Catalina |
Cata,azi am scris pe forum prima data despre necazul nostru.Mi-a fost tare greu sa mai intru pe DC si sincer nici acum parca nu-mi gasesc locul pe la scutece(acolo unde se discuta cu bucurie despre bb-i sanatosi),parca tot aici,la "asteptand..." e locul meu,printre fetele mele dragi
(ai PM)Oana
si putere.Liam,impresionanta povestea ta.
------------------
Flori
Rares Teodor 08.12.2008
catalina2307 spune:
Da, Oano, cum naiba, asta e tot ce imi doresc. Audienta. Ca ce rahat, trebuie sa o eclipseze cineva si pe Magda Ciumac.
li_am spune:
Flori,
iarta-ma ca ma bag si eu in seama aiurea (iarasi, cred ca hormonii sunt de vina, acu' chiar ca ar trebui sa stau in banca mea...), imi imaginez ca ai auzit intrebarea asta de un milion de ori, da' nu pot sa ma abtin, medicul tau ginecolog cum de n-a aflat? Eu stiu ca am facut morfologie fetala de vreo trei ori, si la una din ele ii masoara claritatea nucala (parca asa se cheama), si asta e o indicatie pt Down, cum de n-a vazut? N-as vrea sa deschid rani vechi si nici noi, nici nu indraznesc sa spun ca imi imaginez prin ce treci, ca nu pot, dar macar poate ne imparti un pic din experienta ta, ce sa nu facem, cine a gresit si cu ce?
Probabil cer prea mult, oricum, iti doresc sa ai putere de superman sa treci peste toate greutatile care te asteapta si sa-ti protejezi puiul iubit.
_
FIV 1 dec 2006 - Austria kinderwunschzentrum (Goldenes Kreuz privatklinik) - nereusit
FIV 2 feb 2007 - aceeasi clinica - reusit (sarcina cu probleme - dar BB la termen!!)
FIV 3 - in desfasurare (aceeasi clinica, trat cu menopur 225 IU si decapeptyl), bhcg pe 19 martie!
goldi spune:
Of, Doamne !
Flori, iti doresc tie si puiului tau sa fiti sanatosi si puternici ... viata este uneori atat de dura si nedreapta ... 
Imi pare nespus de rau !!!
Sa nu te superi, nu este mila, este doar o imensa durere si parere de rau ... desi nu ne cunoastem si poate nu ne vom cunoaste niciodata, simt f bine durerea ta
Sper din tot sufletul sa fie o forma usoara de SD si lucrurile sa se poata rezolva prin operatie.