Colectia de toamna - iarna 2005 (229)
Raspunsuri - Pagina 22
lavi02 spune:
In ceea ce priveste pe copii, nu cred ca trebuie sa le ambalam realitatea in staniol cu floricele. Sa le-o spunem simplu si clar, fara detalii mizere, dar realitatea.
Daca mama nu ne-ar fi crescut cu simtul realitatii nu stiu cum am fi facut fata la una si la alta.
Nu mai dezvolt subiectul "eu" ca am de lucru.
O imbratisez inca o data pe catutza si pe Bia si pe mama Catutzei si le tin pumnii sa faca fata cu putere necazului. 
mihaela_80 spune:
Catutza, condoleante! Sa il ierte Dzeu pe tatal tau si sa se odihneasca in pace!
N-am crezut ieri ca era atat de grav, of, cum vin necazurile din senin...dar zic si eu ca Lavi, mai bine ca nu s-a chinuit mult. Bunicul meu a murit in somn, el care nu lua medicamente, mai facea scandal si mai exagera cu vinul...bunica mea, o femeie tare buna si credincioasa s´-a chinuit mult, luni de zile...a fost tare greu pentru toti...
Si eu i-as spune Biei adevarul, trebuie sa stie motivul pt care sunteti tristi iar ritmurile casei s-au schimbat. Pentru inmormantare si eu cred ca e prea mica, dar i-as spune in mare ce se intampla acolo. Daca a fost apropiata de el as organiza si un mic ritual in care ea sa isi ia ramas bun (langa un copac, sau sub cerul liber, nu la spital). Eu mi-am pierdut tatal cand aveam 8 ani, nu m-au dus la inmormantare ca sa ma protejeze, dar as fi vrut un astfel de ritual/moment de despartire, ca sa pot prelucra pierderea in capsorul meu.
Imi pare tare rau, din nou, Doamne-Doamne sa va intareasca!
Gandacel spune:
Catutza, condoleante, sa va dea Dumnezeu putere sa depasiti urmatoarele zile. Nu pot sa-ti spun mai mult, pentru ca amintirile sunt prea vii si dureroase.
Scrisesem pentru voi un mesaj luuuung, pe care l-am pierdut cu un simplu click, dar se pare ca asa a fost mai bine, nu apucasem sa citesc despre durerea Catalinei. AM sa revin cu ale mele mai pe seara.
Va imbratisez pe toate, sunt alaturi de tine Catutza, cu toata caldura, pentru ca ai nevoie de noi, altfel nu te-ai fi indreptat catre noi in momentele astea.
maria_alexia spune:
Condoleante, Catutza, si sa pastrati mereu in minte doar momentele frumoase.
Un gand bun 
si o imbratisare calda si de la noi
Gandacel spune:
Hello again!
Din cauza ca e posibil sa nu mai scriu iar cine stie cate saptamani, am sa-mi permit sa va transmit acum gandurile pe care le-am "nascut" mai devreme, aproximativ... Ele au plecat de la ultimele mesaje ale lui Bic, dar mesajul nu se refera la cuvintele ei si nu ii sunt adresate. Nici nu vreau sa supar pe nimeni, doar sa va spun ce gandesc si cum imi cresc copiii, bine rau... asa o fac eu.
Greu va fi sa iasa un mesaj coerent, pentru ca Bogdan vorbeste incontinuu, nu se opreste deloc din vorbit. Si mai trebuie sa-i si raspund!
“Si cred ca e datoria noastra sa ii ghidam intr-o directie pe care o consideram pozitiva.
Si la urma urmelor, noi sintem parintii si ei urmeaza regulile impuse de noi, si nu invers.”
Tot ceea ce incerc, sper ca am reusit, este sa-mi ghidez copiii intr-o directie pozitiva, asa cum o percep si inteleg eu. Asta insa nu inseamna a-i limita in ceea ce fac si nici a le impune niste reguli, fie ele simple ori complexe. Regulile pe care doresc sa le respecte le-au fost explicate, ei stiu ce astept de la ei si, mai ales, DE CE. Explicatii simple, pe intelesul lor, dar nu povesti inventate, ci adevaruri pentru copiii de varsta lor. Inca de la inceput, de cand majoritatea oamenilor au impresia ca ei de fapt nu pricep. Asta este si principalul motiv pentru care am incredere in ei cand ii las singuri in casa, stiind ca ei au internalizat regulile, ca ei nu fac nimic rau, interzis samd… nu imi este teama ca imediat ce nu ii mai pot supraveghea se simt scapati de sub teroarea regulilor impuse si fac “pe furis” tot ceea ce vor! Ei au inteles ceea ce le-am explicat si au acceptat regulile ca fiind ale lor, nu ca fiind ale mele. In plus, inca ma chinui ca si sotul sa inteleaga ca cei mici sunt niste fiinte egale cu noi, ca trebuie sa ii tratam cu tot respectul de care suntem capabili, in toata puterea cuvantului, daca vrem ca si ei sa ne trateze cu respect. Am toata convingerea ca ei acum ne imita in tot ceea ce facem, intonatia, gesturile, cuvintele etc, daca noi le impunem respectul (cu forta, adica), asa se vor comporta si ei. Mai tarziu, peste ani, vor intelege ce inseamna cu adevarat respect, politete si cum trebuie sa ne comportam in societate, in familie, insa reactiile lor naturale, instinctive, se formeaza acum, numai prin puterea exemplului, nu prin corectii, de orice natura ar fi ele. Noi suntem doar parintii lor, adica suntem responsabili pentru integritatea lor, pentru educatia lor, nu le suntem superiori, pur si simplu le datoram tot sprinjinul in primii ani de viata.
In ce priveste citatele pe care le-a dat Bic, pentru mine au insemnat inca o data confirmarea a ce deja stiam: fiecare copil este unicat, deci trebuie tratat ca atare. Varstele care au fost trecute in articol (ca in tot ceea ce citesc si eu, de fapt) sunt doar orientative, un fel de milestones, dar difera chiar semnificativ de la un copil la altul. Cu mana pe inima recunosc ca Bogdan a fost in multe privinte (pozitive) si va mai fi, pana se va produce o egalizare a abilitatilor/cunostintelor spre 14-15 ani, putin inaintea celor scrise in dreptul varstei lui… Avem o revista pe care ne-o dau la gradinita, Pippo, in care am citit cam ce fac copiii de gradinita, pe grupe de varsta, iar el face de multa vreme ce scrie pt 3-4 ani, acum face multe din lucrurile trecute la 4,5 si 6 ani! Asta a fost dispozitia lui, eu m-am mulat pe cerintele lui, nu i-am impus eu jocurile sau activitatile. In unele directii am incercat sa stimulez, fara insa sa presez. In ceea ce el nu are chef sa faca, nu am succes. Probabil la o anumta varsta cam toti copiii vor avea cam aceleasi cunostinte de baza, la care se vor adauga o multime de altele diferite de la unul la altul, in functie de curiozitate. In privinta micniunii, n-am de ce sa ascund ce a spus zilele trecute, cand l-a suparat pe tati, asa o sa va dati seama si singure daca a vrut sa obtina ceva sau ce a vrut… AM plecat din casa pt o jumatate de ora si l-am rugat pe tati la plecare sa aiba grija de ei asa cum trebuie, nu sa stea cu ei in camera, la calculator. Cand m-am intors, toate bune si frumoase, ne-am pupat, imbratisat, dupa care Bogdan, cu un ton artagos mi-a zis “Mami, tati nu a avut grija de noi, a stat doar la calculator!”, lucru total neadevarat! (am verificat, nu tati a mintit…). Nu cred deloc ca a vrut sa ne supere, a vrut doar sa vada care sunt urmarile vorbelor lui, probabil o sa mai incerce si cu alte ocazii, ca sa vada daca va avea acelasi “succes” sau a fost numai o situatie speciala. Nu l-am certat niciodata, i-am aratat doar care sunt urmarile faptelor lui, el singur ajunge la concluzia ca nu este bine, eu il intreb diverse, il testez… Nu ii e teama sa recunoasca cand face o prostie, ba nici macar nu ascunde ca sa descopar eu, ma cheama imediat sa-mi arate si o dregem impreuna. Nici nu mai da vina pe Stefania, i-a trecut faza asta. Nu imi fac iluzii ca nu o sa mai minta, sora mea era pur si simplu mitomana! O zic in gluma, desigur, dar imi amintesc destul de clar cat de ingrijorati erau parintii mei de cat de des si rau putea sa minta, pur si simplu nu puteai crede nimic din ce zicea. Era partial si vina unei imaginatii iesite din comun.
Cam asta despre ceea ce cred eu despre studii si copiii adevarati. Am citit si citesc mult, despre copii, sanatate si multe alte domenii (printre care si cel in care profesez, sa nu uit!!!!), insa majoritatea le asimilez la nivel de informatie si ca sa fiu putin mai desteapta decat eram ieri. Dupa citit, de obicei gandesc singura, cu capul meu in care mai am si informatiile anterioare… Cred ca unele concluzii pe care le trag specialistii ne impun noua, parintilor, niste limite, pe care la randul nostru le impunem copiilor. De ex, de ce ar citi un copil de 4 ani, cand cititul este o abilitate pe care copilul o poate dobandi abia la 6 ani? Dar daca el cere, vrea si poate?! AM dat un exemplu aiuristic, dar intelegeti ideea.
Cam atat, ca m-am lungit si ce-i prea mult strica.
Va pupic si data viitoare promit sa vin cu mesaje scurte si doar despre Bogdan.
Acum incercam sa reparam pe Thomas!
miri__b spune:
Catutza regret ca tre sa treceti prin asta, ma rog ptr. tine.
gabitaco spune:
Catutza sincere condoleante.
Plangi, plangeti... pt ca e normal... ati pirdut o fiinta draga, dar numai fizic, caci spiritual tatal tau va ramane in sufletele si in amintirea vostra prin tot ceea ce a cladit frumos pentru voi si impreuna cu voi.Lacrimile reprezinta moneda cu care sufletul isi plateste atat bucuriile cat si deznadajduirile...si numai plangand vom putea ierta si intlege ca toate in lumea asta isi au cursul lor firesc.
cu Bia...i-as spune despre ce este vorba in momentele astea numai daca tatal tau a reprezentat o prezenta vie si permanenta in viata ei...daca intelegi ce vreau sa pun. Daca nu...mai amana momentul petru zilele in care voi veti fi impacati cu situatia si mult mai linistiti sufleteste.
I-as spune ceva de genuca..." bunicul a plecat intr-o calatorie lunga catre o imparatie ...unde este mult soare, liniste, pace si pasarele...undeva sus catre ceruri si de acolo de sus va veghea asupra noastra in fiecare zi...si ne va ajuta ori de cate ori va fi nevoie".
Cand va mai creste....va intelege mai multe. Acum e bine pt psihicul ei sa il stie undeva unde este frumos si bine pt el.
Gabriela si 
Mateea Ioana
Povestea unui inceput de viata...
joy04 spune:
Condoleante Catutza. 
Stiam ca este destul de rau, ca nu degeaba cumparai pt inmormantare, dar recunosc cu mina pe inima ca am speram cumva, ca isi revine.
E mai mult decat trist, mai ales cand nu te astepti, dar este (poate) la fel de bine ca nu a suferit.
Nasa mea nu a fost in stare sa-l vada pe socrul ei mort, a vrut sa-si aduca aminte de el cum era cand traia, mai ales ca a plecat la spital noaptea ca-l durea ff rau spatele si a murit cateva ore mai tarziu de inima asteptand liftul sa mearga in salon, dupa ce fusese plimbat la 3 spitale, pus sa urce pe scari sa-i faca radiografii la coloana si sa-l vada nu stiu ce medic ca poate are ulcer!!!
Sunt mult prea suparata acum ca sa mai spun inca cate as mai avea de zis.
Lavi sarumana de info, nu-i chiar asa scumpa eco. o sa vad ce zice dr gine si apoi imi fac o programare.
Cu Vlad...azi am zbarcit-o rau din cauza ca nu am dormit decat 3 ore azi noapte si nici alea legate, dar sunt zile cand oricat de calma si plina de intentii bune sunt eu, el este un mic dictator.
Per ansamblu inca mai am de lucrat eu cu mine si apoi cu el dar suntem muuult mai bine.