Sunt exagerata?

ileanna spune:

anca_a si rrox sunt fericita ca exista oameni ca voi. Bine, mai e si gazella si alte fete. Ma bucur ca atunci cand voi avea nevoie ... stiu de la cine pot cere un sfat de milioane!!

Tonnia spune:

Anca, ce sa spun... Prea tarziu pentru mine? Ce mostra mi-ai oferit despre tine! Floarea aia de la sfarsit e si penibila, ia-ti-o si pune-o unde vrei tu in alta parte!

Iar replica mea se vroia data la la mesajul tau despre usa rupta, dar am postat mai multi odata. Si se vroia cu umor.
Ce zici de buchetul asta? E pentru tine!

rrox3 spune:

Asta nu suna deloc bine. Adica baiatul tau a inteles ca imaginatia asta nu e buna si te baga in necaz. Mai bine, lipsa. Nu cred ca asta vroiai sa-i transmiti.
Mai degraba ai fi discutat cu el de ce nu i se parea interesanta ora respectiva si nu era atent. Fiindca parerea mea e ca se plictisea, d-aia a dat-o pe visare. Si nu ma mira avand in vedere scoala romaneasca. Si fiica-mea se plictiseste infiorator la multe ore si , sincera sa fiu, cred ca il foloseste mai bine visand la ceva in loc sa reia a zecea oara nu stiu de notiune pe care a invatat-o din prima.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

filofteia spune:

Baiatul meu a inteles ca imaginatia/visarea poate sa te bage si in bucluc, ca orice alt lucru care nu este la locul si timpul lui.


Eu stiu exact ce il intereseaza si ce nu, iar ora de romana, orice s-ar preda in ea este neinteresanta pentru fiimiu...Acum doar n-o sa viseze la toate orele de romana .

rrox3 spune:

Pai tocmai am dat: vezi metoda mea de a nu-i permite Ioanei sa loveasca copii in parc.

Uite si o varianta pentru problema ta cu Vladut si jucaria de metal in televizor. I-as fi zis ceva de genul: aa, asa suna cand dai in tv, hai sa dam si in tava asta si in castronul asta, ... - diverse obiecte incasabile, care suna bine - sa vedem cum se aude. Sau l-as fi luat pur si simplu in brate si m-as fi jucat cu el, gadilat, dragalit, zburat precum avionul, ceva de genul asta, in functie de preferinte.
Daca insista si cu alta ocazie sa loveasca in tv, i-as fi spus ca l-a stricat (il scoteam din priza) si acum nu mai poate vedea desenele animate. Trebuie sa asteptam pe cineva (tati) sa-l repare. Uite, nu mai porneste!

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

ruxij spune:

Bai nenica, culmea, 61 de pagini???

alice2004 spune:

61 de pagini pe care eu una le-am citit cu are atentie, am retinut si lucruri interesante din posturile de aici ... totusi, cind Alice (Simali) si-a ales titlul, a facut-o foarte inspirat ! Unele mamici vor cu tot dinadinsul sa arate celorlalte ca variantele lor, modurile lor de gindire sint cu mult mai bune si mai viabile, ca nici nu stiu cum sa le spun exact !
Prevad ca or sa se mai scrie inca 61 de pagini ... sper sa am rabdare sa le citesc pe toate cele care vor urma si sa mai retin si alte luvruri interesante, nu doar sa gasesc rinduri ambitioase si suparacioase !
Va doresc tuturor numai bine ! (Sper sa fie primita floricica si nu trimisa undeva ca mai sus ...)

Alice si Andrei
Poze 2004 2005 www.shutterfly.com/view/pictures.jsp" target="_blank">2006-2007www.dropshots.com/alice2004" target="_blank"> Filmulete

anca_a spune:

In loc de epilog

Alice ne-a cerut parerea intr-o situatie concreta si noi ne-am exprimat-o. Unii au considerat ca nu a exagerat in timp ce altii au afirmat contrariul. Cu totii ne-am argumentat cele spuse dupa cum am crezut de cuviinta. Nimeni nu a declarat aici ca detine adevarul absolut sau ca a lui cale este singura de urmat. Dar argumentele unora au fost impinse la extrem, scoase din context si in loc sa se inteleaga ceea ce s-a intentionat s-a ajuns la paralele intre cresterea copilului in spiritul acceptarii si indoctrinare. S-a ajuns pana acolo incat sa se afirme ca anumite carti sunt tratate ca adevarate biblii. Am fost incadrate ca avand o asemenea ingustime a gandirii incat daca am ramane fara carti nu am mai stii cum sa reactionam sau cum sa gandim. Iar in momentul in care am incercat sa aducem lamuriri suplimentare pentru a se intelege despre ce vorbeam am fost banuite de fanatism.

Si acum vorbesc in numele meu. Am citit multe carti despre parenting. Gordon este doar una din ele care mi-a deschis (alaturi de alte cateva bazate pe aceleasi idei) si o alta perspectiva. Nu recit seara pasaje din ea si nici nu mi se potriveste in totalitate. M-a ajutat insa sa devin mult mai toleranta si mai inteleapta in meseria asta atat de frumoasa, meseria de parinte.

Anca

Tonnia spune:

Anca, ma induiosezi! Ce-ar fi sa treci si la Psihologia adultului? Te repun eu in termen!

ralu_t spune:

Ma amuz si eu (si nu la modul ironic) de ce amploare a capatat acest subiect. Am simtit nevoia sa zic ceva : nu exista parinte perfect nici pentru un copil perfect. Si iarasi cred temeinic ca nu e nevoie de un parinte perfect, sau care vrea sa para perfect, si ca acest lucru poate avea consecinte mai nefaste asupra copilului decat unul pe care un talentat psiholog (winnicott) il numeste suficient de bun -si extrem de necesar in imperfectiunea lui. Este vorba de parintele care greseste din cand in cand, copiii nefiind bibelouri de portelan, avand o capacitate extraordinara de a depasi mici frustrari familiale-capacitate care trebuie sa se dezvolte pentru a face fata unor mari frustrari la nivelul societatii. stiu ca ceea ce am scris poate/va genera un intreg conflict pe tema:hai sa ne frustram copiii ca sa faca fata cu brio in viata. ei bine, nu la asta ma refer, insa vroia sa subliniez ca goana dupa perfectiune, chit ca e vorba de cel mai nobil scop, e o pornire nesanatoasa in sine. si mai mult, cred ca e necesar in multe cazuri, si pentru multe mame, sa stie ca nu e un capat de lume sa greaseasca si ca de altfel e firesc sa fie asa. e o presiune care poate le apasa intr-un mod crunt-si realmente nu fac aluzie la nimic si la nimeni din subiectul de fata- le fac sa fie defensive pentru a-si justifica gesturile si nu mai reusesc sa vada greseala si calea de a o remedia. O sa va dau un exemplu cu riscul asumat de a primi o baie de rosii din partea voastra: o colega-pt care n-am nici un fel de consideratie- se plangea intr-o zi de nedreptatile pe care le traia copilul da clasa a 2-a din partea invatatoarei la scoala. La care eu foarte sigura pe mine ma declar revoltata de lipsa ei de initiativa si ca eu m-as fi dus sa vb si sa mut muntii din loc sa-i fac dreptate copilului ca o mama devarata ce ma cred. Mi-a inchis gura cu urmatoarea replica:” raluca,i-am explicat ca viata nu e intotdeuna corecta si ca va avea de a face cu multi nebuni. E de datoria lui sa gaseasca solutii si sa faca fata” dincolo de orice dedesubturi pe care le avea problema respectiva, eu am vazut si adevarul din spusele ei, m-a lovit. Copilul se educa mult din "instinct" si mai putin “dupa carte” . Instinct care poate fi influentat de starea de spirit a parintelui din momentul respectiv. Si cred ca o pedeapsa “creativa” cum o numeste simali e de preferat unor cuvinte grele, sau unui alt comportament mult mai umilitor decat pedeapsa in sine-desi in principiu nu sunt adepta pedepselor. Eu n-am ajuns inca sa-mi pun asemenea probleme mai departe de teorie copilul meu fiind mic. Poate am ajuns in situatia (pe care sa ma ierte dumnezeu, dar nu as fi numit-o intr-o mie de ani pedeapsa) de a-i ascunde telecomanda sau telefonul mobil in ciuda urletelor, si sa-i propun varianta clatitelor=a se citi hai sa-ti dau sa strici ceva mai putin grav dar care-ti va face la fel de multa placere –adica ceva compensatoriu. eu cred ca e nevoie de echilibru si mai putin de o extrema sau alta. Si mai cred ca dincolo de orice tratate de psihologie-care au rolul de a deschide orizonturi, dar atat, o mama empatica, care-si respecta copilul si care macar incearca sa-l creasca armonios stie cel mai bine cum sa se comporte vis-avis de copilului ei. Degeaba poate scrie gordon, dolto sau x carti despre cum sa ne crestem copiii sau sa reactionam in situatia S, cu cat vom fi mai putin creativi si mai mult incorsetati de prejudecati, fie ele si de natura psihologica, riscam sa fim mai departe de parintele pe care visam sa-l fim. Eu cred ca o mama care nu are grave probleme psihice si care-si iubeste sincer copilul nu are cum sa greseasca iremediabil (dar va gresi inevitabil) in educatia copilului. Important e sa-si asume greselile si sa le foloseasca constructiv pe mai departe. La fel va face si copilul folosind marea putere a exemplului
edit: ca tot se recomanda carti, recomand si eu una : "convorbiri psihanalitice cu parintii" a lui winnicott. este o carte nu despre cum se cresc copiii, ci despre cum se simt parintii si cum sa-i intelegem pe parinti, adica reversul medaliei, fiindca din aceasta inter-relationare parinte copil-parintele si sentimentele lui nu sunt deloc de lasat la urma, mai ales sper binele copilului
(fara flori)

ralu- de bebe albastru
tudor 15.05.2008
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=72e131407d80530203c592" target="_blank">montaj tudor
i believe in miracles...povestea noastra