Sunt exagerata?
Raspunsuri - Pagina 59
rrox3 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui MissParker Exact prin aceleasi experiente am trecut si eu: 7 la purtare, cu transfer disciplinar in clasa a XI-a (concomitent voiau poza mea pentru panoul de onoare ca ajunsesem la faza pe tara a Olimpiadei de franceza), plecat din tara cu scarba in 1990, trait viata tumultuoasa, cu multe decizii si cumpene, mers intotdeauna dupa propriile principii si propria inteligenta (adica ceea ce defineste dupa parerea mea un nesupus inteligent). Si slava Domnului ca am un job bun, sunt placuta si apreciata in ciuda faptului ca nu ma conformez ca oaia la regulile stupide (pe celelalte le-am fumat si stiu cum sa le incalc in asa fel incat sa nu deranjeze pe nimeni  ). Sigur ca un om nesupus (definitie din nou = un om care filtreaza totul prin propria inteligenta si nu urmeaza orbeste turma) va fi mai izolat si mai controversat in societatea noastra. Este pretul care trebuie platit. It's pretty lonely at the top. Dar oare nu merita sa-ti pastrezi valorile, sa nu-ti tradezi inteligenta, sa renunti mai degraba la "armonia" cu ceilalti, care - mediocri fiind - te vor si invidia si deci oricum relatiile nu vor fi autentice?? Eu zic ca merita. Si ma gandesc asa: am o viziune idealista si cu siguranta greu de realizat. Dar oare nu e bine sa pornim de la idealism ca sa avem loc de compromisuri mai tarziu? Ar fi trist sa incepem direct cu compromisurile, din teama ca nu ne vom putea realiza visurile si dorintele... ar fi ca si cum am renunta inca dinainte de a fi inceput. |
Am o impresie, poate mi se pare. Vorbesti de elitism si treci rapid de la nesupus la rebelul inteligent. Nu te bazezi inca mult prea mult pe inteligenta? Ce ai face daca ai avea un copil cu inteligenta medie? Stiu, foarte putin probabil, dar totusi... exercitiu de imaginatie. Daca e mediocru? Atat poate. Te va dezamagi?
Te intreb fiindca am avut si eu idei elitiste, pe criteriu de inteligenta. Din fericire fetele sunt mai mult decat bine dotate la capitolul asta, si tot din fericire am scapat de capcana asta cu impartirea oamenilor dupa IQ si sunt tare incantata de asta.
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
denizel spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui rrox3 Poate nu-i place profa de engleza fiindca nu il apreciaza, poate se plictiseste la ora fiindca nu se ridica la pretentiile lui, poate i-a facut observatie urat profesoara si acum se razbuna pe ea continuand s-o deranjeze, poate..., poate .... El stie cel mai bine. Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005) |
E cate putin din toate astea, Rox.
| Citat: |
| Si e posibil sa fie suficient Denizel sa-i asculti empatic si suportiv nevoia respectiva. Va simti ca el si sentimentele lui sunt importante si, poate, va fi mai deschis spre gasirea unei solutii. |
Mai, mai, mai....
.Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !
Maamiii, îmi place pielea ta! E ca de câltitză" :-)) - din jurnalul unei mămici de băietel.
Ingrid S spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui rrox3
Iar pui in carca copilului vina. Copii buni si copii rai...  .. nu parentare buna si parentare mai putin buna...Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005) |
Imi scapa mie ceva, sunt toti copiii din lume clonati? Toti la fel, doar parintii diferiti in modalitatile de crestere? Fir-ar, n-am stiut. Daca vezi un copil care smulge jucaria din mana altuia vizavi de copilul care prefera sa planga si sa ceara ajutorul mamei, e vb doar de parinti? Nu de caractere individuale?
Ingrid S si Diana
www.dropshots.com/Ingrid28_photo" target="_blank"> FILME 1
www.dropshots.com/Ingrid28photo" target="_blank"> FILME 2
rrox3 spune:
| Citat: | ||||
citat din mesajul lui Ingrid S
Imi scapa mie ceva, sunt toti copiii din lume clonati? Toti la fel, doar parintii diferiti in modalitatile de crestere? Fir-ar, n-am stiut. Daca vezi un copil care smulge jucaria din mana altuia vizavi de copilul care prefera sa planga si sa ceara ajutorul mamei, e vb doar de parinti? Nu de caractere individuale? Ingrid S si Diana www.dropshots.com/Ingrid28_photo" target="_blank"> FILME 1 www.dropshots.com/Ingrid28photo" target="_blank"> FILME 2 |
Sunt diferiti Ingrid, dar nu se impart in buni si rai, in unii care nu necesita pedepse si unii care chiar au nevoie de ele. Fiindca toti sunt buni si fiindca niciunul nu merita sa fie pedepsit doar fiindca parintilor lui le e mai confortabil asa.
Da, ca parinte trebuie sa te adaptezi la copilul pe care il ai, dar cu aceleasi "unelte".
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
anca_a spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui simali Nu zau? Dar de ”adio bani de buzunar” ai auzit? Acum vorbind serios. Un copil pe care l-ai pedepsit rezonabil(tinand cont de varsta, creativ nu aspru, fara sa faci abuz de pedepse, numai in situatii limita, cand toate celelalte posibilitati au fost epuizate) pentru motive juste DAR SI IMPORTNATE nu te va ura. Dimpotriva. Este posibil chiar sa te aprecieze pentru ca sti sa lupti pentru valorile in care crezi si la adolescenta sa dea ceva mai multi bani pe opinia ta decat data ai fi fost toata viata tipa de gasca dispusa sa suporte orice. Eu stiu un tip extraordinar, manager de companie, fire energica, minte brici, care povesteste cum pe la 8 ani a plecat de acasa, fara sa spuna, cu un grup de copii. A cazut in batalele cu reziduri petroliere de la marginea orasului si a venit acasa tarziu, obosit, murdar si fara bicicleta. A fost pedepsit de parinti sa nu mai iasa nu stiu cate zile din casa. Pentru ca nu a anuntat unde pleaca. Astazi spune ”au avut perfecta dreptate; de atunci eu si astazi cand ies pe usa spun unde ma duc”. "Calea de mijloc este calea ZEN" Alice |
In timp ce pe tine te sperie perspectiva, eu asta imi doresc sa ajung. Tipa aia de gasca. Si stii de ce? E ceea ce se cheama acceptare.
Mi-a luat ceva timp sa-l copiez.
Nu voi cita sursa."Puterea limbajului acceptarii.
Cand o persoana reuseste sa simta si sa emita un sentiment original de toleranta fata de o alta persoana, aceasta are capacitatea de a fi un puternic agent ajutator pentru cealalta persoana. Acceptarea celuilalt, asa cum este el, reprezinta un factor important in crearea unei relatii prin care celalat poate sa creasca, sa se dezvolte, sa faca schimbari constructive, sa invete sa isi rezolve problemele, sa tinda spre o viata sanatoasa din punct de vedere psihologic, sa devina mai productiv si mai creativ si sa isi atinga adevaratul
potential. Este unul din acele simple dar frumoase paradoxuri ale vietii: cand o persoana simte ca a fost acceptata de catre o alta asa cum ea este cu adevarat, atunci este libera sa inceapa sa se gandeasca
cum vrea sa se schimbe, cum vrea sa se dezvolte, cum poate sa fie
diferita, cum poate sa isi depaseasca limitele.
Toleranta este precum pamantul fertil ce ajuta o mica samanta sa se dezvolte in floarea incantatoare ce poate deveni. Pamantul doar permite samantei sa devina floare. El scoate la iveala capacitatea samantei de a se dezvolta, insa capacitatea in sine se afla in interiorul semintei. Precum samanta, un copil are in sine capacitatea de a se dezvolta.
Acceptarea de catre o alta persoana este precum pamantul - pur si simplu permite copilului sa isi atinga intregul potential.
De ce are acceptarea de catre parinti o influenta atat de pozitiva asupra copilului? Acest lucru nu este in general inteles de catre parinti. Majoritatea oamenilor au fost crescuti crezand ca daca accepti un copil asa cum este el, acesta va ramane la fel; ca cel mai bun mod de a ajuta copilul sa devina mai bun in viitor este sa ii spui ce nu accepti la el acum.
Astfel, majoritatea parintilor se bazeaza foarte mult pe limbajul neacceptarii in modul in care isi sustin copiii crezand ca este cea mai buna metoda de a-i ajuta. Pamantul pe care majoritatea oamenilor il creeaza pentru cresterea copiilor lor este plin de evaluare, judecata, critica si morala - mesaje ce transmit intoleranta fata de un copil, asa cum este el.
Retin aceste cuvinte ale unei fete de treisprezece ani ce tocmai incepuse sa se revolte impotriva valorilor si standardelor parintilor ei:
"Imi spun atat de des cat de rea sunt si cat de stupide sunt ideile mele si cum nu pot sa fiu de incredere, pentru ca fac lucruri care nu le plac. Daca ei deja cred ca sunt rea si stupida, atunci mai bine as face lucrurile astea oricum."
Aceasta fata a fost destul de inteleapta incat sa inteleaga vechiul proverb :"Spune-i destul de des unui copil cat de rau este si cu siguranta va deveni si mai rau." De multe ori copiii devin ceea ce le spun parintii ca sunt.
In afara de acest efect, limbajul neacceptarii ii indeparteaza pe copii. Nu mai vorbesc cu parintii lor. Invata ca este mult mai confortabil sa pastreze sentimentele si problemele pentru ei. Limbajul acceptarii insa ii deschide pe copii. Ii elibereaza, astfel incat sa poata sa isi destainuiasca sentimentele si problemele.
Consilierii profesionisti alaturi de terapeuti au demonstrat cat de puternica poate fi o asemenea toleranta. Terapeutii si consilierii care sunt cei mai eficienti, sunt aceia care reusesc sa ii convinga pe oamenii care vin la ei pentru ajutor ca sunt cu adevarat acceptati pe de-a intregul.
Din aceasta cauza multi oameni spun ca in consiliere sau in terapie se simt total eliberati de judecata consilierului. Acesti oameni povestesc cum au simtit libertatea de a destainui cele mai rele lucruri despre ei insisi - au simtit ca acel consilier i-ar accepta indiferent de ce ar zice sau ar simti. O astfel de acceptare
este una din cele mai importante elemente ce contribuie la dezvoltarea si schimbarea ce au loc intr-un om in timpul consilierii si terapiei."
Anca
rrox3 spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui anca_a
In timp ce pe tine te sperie perspectiva, eu asta imi doresc sa ajung. Tipa aia de gasca. Si stii de ce? E ceea ce se cheama acceptare. Anca |
Anca eu as modifica putin propozitia inainte sa mi-o insusesc
Adica mi-as dori sa fiu "tipa aia de gasca dispusa sa ma accepte oricum as fi", fiindca nu voi suporta orice. Cum am spus: democratie. Nevoile mele sunt si ele importante, atat doar ca in dorinta de a mi le implini nu voi calca in picioare nevoile copilului, ci vom incerca impreuna sa gasim calea de mijloc care sa ne satisfaca pe amandoi. Simali confunzi in continuare, constient sau nu, parintele permisiv cu ceea ce sustin eu. Parintele permisiv e nociv, poate nu la fel de mult ca cel autoritar, dar nociv. Incerci sa ne combati aducand argumente impotriva parentarii permisive, incercand sa impingi la extrem interpretarea a ceea ce scriem aici. Ei bine, sunt de acord cu tine, nu sustin parentarea permisiva.
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
anca_a spune:
Rox, 
foarte buna precizarea. Intradevar nu ar trebui sa se inteleaga ca acceptarea este tot una cu permisivitatea.
Dar daca tot le-am adus in discutie eu cred ca un copil acceptat, respectat, crescut empatic, fara pedepse samd va creste receptiv la nevoile celorlati, nefiind necesare prea multe atentionari vizavi de limitele permisivitatii.
Anca
nelia spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui denizel Eu cred ca ai un alt interlocutor intr-un adolescent:). Nu se compara adolescentul cu copilul de 3-4 ani. |
Parerea mea este ca tocmai aici apare problema cu copiii. Interlocutorul din adolescenta se formeaza in copilul de 3-4 ani. Daca atunci cind se formeaza, parintele intervine cu metode gen pedeapsa pentru greselile facute, sint putine sanse ca interlocutorul din adolescenta sa mai capabil de dialog, va fi doar un copil care a crescut si care face ce face nu pentru ca asa e bine, pentru ca asa trebuie, pentru ca simte el nevoia, ci pentru ca altfel va fi pedepsit. Eu cred cu tarie ca avem in copilul din fata noastra un interlocutor de cind se naste, ba chiar de cind se formeaza si creste in burtica.
CORNELIA, mami de AGATA, TUDORA si LISANDRU
Simplitatea in viata este adevarata libertate. (George Enescu)
simali spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui anca_a Rox, foarte buna precizarea. Intradevar nu ar trebui sa se inteleaga ca acceptarea este tot una cu permisivitatea.Dar daca tot le-am adus in discutie eu cred ca un copil acceptat, respectat, crescut empatic, fara pedepse samd va creste receptiv la nevoile celorlati, nefiind necesare prea multe atentionari vizavi de limitele permisivitatii.Anca |
Dati niste exemple de lucruri pe care nu le permiteti si explicati cum procedati pentru a nu trensmite SUB NICI O FORMA mesajul "nu te accept asa cum esti".
"Calea de mijloc este calea ZEN"
Alice
simali spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui rrox3 Mi se pare interesant ca tocmai tu, care "te plangi" de un copil extrem de cuminte, sustii pedepsele. A... "rezonabile"... Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005) |
Nu sustin pedepsele. Sustin ideea ca daca nu sti alta metoda pentru a rezolva o preoblema, dupa ce ai epuizat tot ce credeai ca merge, ramane o optiune. Numar pe degetele de la o mana ocaziile in care l-am pedepsit pe Vladu. Si prima data a fost pe la 3 ani cand lovea cu o jucarie de metal, cu putere in ecranu televizorului.
Mentionez ca la Vlad nu a functionat NICIODATA distragerea atentiei. El este din fire un copil foarte vigilent si nu uita nici mort de unde a plecat. Dimpotriva, se panica daca incercam tehnici de mani****re, el fiind chiar si astazi adeptul problemelor expuse clar, logic si pe fata. Este ceva gen "daca ai ceva cu mine vreau sa stiu, nu incerca chestii ciudate pe la spatele meu ca nu-mi place".
A trebuit la un moment dat sa-i iau jucaria si sa o pun sus. A fost foarte oripilat. In ciuda faptului ca i-am luat jucaria aia (pe care nu i-am mai dat-o in ziua respectiva) nu am tipat la el, nu l-am respins (dimpotriva, l-am luat in brate, l-am mangaiat, i-am spus "hai sa facem noi niste clatite sa alungam supararea" dar jucaria a ramas in continuare pe dulap). Mie atunci mi-a fost frica ca sparge televizorul si se raneste grav; este tot ce mi-a venit in minte dupa ce incercasem cu "hai sa mergem in parc", "hai sa ne uitam la desene", "nu, nu e voie", "se sparage si faci buba", etc.
Prin "pedeapsa creativa" - desi sincer, mie nici macar nu-mi place termenul - eu inteleg o metoda de atragere a atentiei adaptata la personalitatea copilului. Nu toti copiii au aceeasi cheita si nu toti copiii sunt lafel de sensibili. Ceva prin care sa spui "de data asta chiar vorbesc serios". Dar fara sa te superi pe copil sau sa faci un tambalau de nedescris. Copilul nu trebuie sa simta ca nu-l mai iubesti, ca-l respingi, etc. El trebuie doar sa inregistreze "cu chestia asta chiar nu glumim". Simplu.
Stiu teoriile despre putere. Adulul care arata copilului prin pedeapsa ca el detine puterea. Si? Nu este adevarat? Nu adultul detine puterea? Mcar puterea intelepciunii de tipul "asta iti poate face rau si asta nu"? De ce incercam sa-i mintim pe copii cu asta? Credeti ca ei nu stiu si singuri? Credeti ca ei nu doresc sa se simta in siguranta langa puterea noastra pana cand vor fi ei insisi capabili sa-si gaseasca puterea lor?
Da, puterea prost folosita, puterea de care abuzezi, puterea care manipuleaza rautacios, acea putere distruge. La umbra ei nu creste nimic.
"Calea de mijloc este calea ZEN"
Alice