Sunt exagerata?

pitzinuca spune:

eu cred ca aici e neintelegerea.
eu nu am spus sa nu intervenim, sa fim interesati. DIN CONTRA.
daca il investesti cu incredere nu iseamna ca il lasi in voia sortii.

am spus artrebui sa ne detasam fata de ce se cere social de ma noi, si sa ne gandim de ce avem nevoie, de ce au nevoie copiii nostri. daca incepem sa ii presam sa invete engleza inca de la gradi, o cam dam in bara.

eu de exemplu nu am dat nas cu engleza pana intr-a 7-a. si nu am fost la meditatii. si mi-a placut, si am invatat singura. de-abia acum fac facultatea pentru ca acum am gasit timp pt asta si constat cu suprindere ca nu am invatat multe chestii noi. si am facut ceva cu engleza asta, mi-a ajutat. dar nu mi-a ajutat ea in sine. m-a ajutat faptul ca am avut dorinta de a face ceva, cand s-a pus problema de ars gazul am plecat, fac treaba, incerc sa ma simt bine in mediul de la servici, sunt deschisa la minte, imi dau seama cand trebuie sa corectez, sigur nu am facut o cariera, nici pe departe, dar nici nu vreau asa ceva, mi-e bine cum sunt, si chiar daca nu sunt femeie de cariera, copilul meu ma iubeste. eu de ce nu l-as iubi pe el?

si asa ca un fapt:
andi stie sa citeasca de pe la 4 ani, stie ebngleza, franceza, sa socoteasca (are 5,1/2).

l-au atras literele de la masini, ne intreba ii povesteam.
nu am insistat pe treaba asta, ne minunam pana la cer si inapoi cand citea ceva de trei litere, si nu mergeam mai departe. el cerea. dupa aia uita de chestia asta pt juma de an. ce sa fac sa ma apuc sa fac exercitii cu el ca are potential?

tot asa, cu engleza, cu franceza, cu matematica. e curios, intreaba, ii raspundem , ii satifsfacem curiozitatea, mergem un pic mai departe, sa vada ca ccc cunoasterea nu se opreste aici, ne oprim dupa care vine iarasi el si se repeta ciclul. nu e nimic fortat, nici delasat, este lasat in ritmul lui si apreciat fff mult la orice.

b

"Fericirea nu are valoare daca nu e impartasita."

pitzinuca spune:

ce este mediul competitional? pentru ce concuram noi oamenii?
pentru ce ne intrecem? si in timpul acestei compettitii nu uitam oare lucruri cu adevarat importante?



b

"Fericirea nu are valoare daca nu e impartasita."

speed spune:

parca s-au mai calmat spiritele si ca urmare indraznesc sa-mi exprim si eu niste dubii si nedumeriri ,stupide poate...
de la inceput vreau sa clarific ca nu ma refer la cazurile extreme,in care copii mici sunt fortati de parinti sa urmeze cursuri de limbi straine,matematica,astronomie etc doar fiindca sunt la moda si doar ca sa moara vecina de ciuda.si nu ma refer nici la cealalta extrema in care copiii sunt neglijati si total nestimulati.
ma refer la familii iubitoare,intelegatoare,responsabile.si ma refer la societatea in care traim astazi si la societatea in care se vor dezvolta copiii nostri.sincer,nu vad cum un copil provenit dintr-o familie echilibrata,iubitoare,stimulatoare (in sensul bun) ar putea fi fericit gunoier sau camionagiu fiind.desigur,ideal ar fi sa nu ne preocupe partea materiala dar in realitate doar un job bun (care implica studii indelungate si de multe ori studiul unor materii care nu ne pasioneaza deloc) aduce libertatea de a-ti urma pasiunile,de a calatorii,de a-ti cumpara carti etc si nu in ultimul rind de a-ti pune bazele propriei familii,independente (independenta de ajutor social de la stat!) asa cum ti-o doresti.din pacate salariul unui gunoier sau camionagiu (chiar daca meseriile au fost alese din pasiune) nu asigura nici pe departe nevoile spirituale (ca sa nu mai vorbim de cele materiale) ale unui copil provenit dintr-o familie ca cele ale participantelor la acest subiect de exemplu.
nu vad nimic rau in a indruma (cu dragoste si responsabilitate) copilul intr-o anumita directie sau de a insista (din nou,spre binele copilului si nu din dorinta de a face in ciuda cumnatei) asupra anumitor aspecte chiar daca copilul nu e pasionat de respectivele.
mie de exemplu nu mi-a placut niciodata matematica desi nu am fost "slaba" la matematica,eram cam a 2-a ,a 3-a in clasa dupa geniile in ale matematicii dar necesita efort mult mai mare decit alte materii care imi placeau si consideram temele si orele de mate o corvoada.m-am folosit insa de efortul depus (in sila) la matematica ca sa pot urma liceul si facultatea dorite,dupa care n-am mai avut treaba cu matematica decit cit sa calculez rapid daca m-a inselat sau nu casierita la rest.(si mai recent sa-mi tin propria contabilitate desi n-am nici in clin nici in mineca cu contabilitatea,dar vezi de unde sare iepurele...)
in concluzie eu nu m-as multumi sa spun copilului ok,nu-ti place matematica da-o incolo, ok,nu-ti place chimia,biologia etc da-le incolo...dimpotriva i-as sugera sa insiste sa obtina rezultatele care i-ar asigura independenta si posibilitatea de a-si urma pasiunile si vocatia.

rrox3 spune:

Pitzinuca

Sa-ti accepti copilul asa cum este nu inseamna sa stai deoparte, sa fi indiferent la evolutia copilului tau. Inseamna sa-l respecti ca fiinta distincta, cu drepturi egale cu ale tale.

Iti influentezi copilul in primul rand prin exemplul personal. Eu am facut o facultate, la fel si tatal, la fel si bunicii, si ne-a folosit, asta e un model. Apreciem cu totii oamenii de cultura, citim, apreciem muzica, avem hobby-uri, suntem curiosi, astea sunt modele. Copilul insa poate alege daca le adopta sau nu. Cel mai probabil este ca, daca nu vom incerca sa ne folosim puterea ca sa le adopte, le va adopta din proprie vointa. In al doilea rand poti discuta cu copilul, despre absolut orice, ii poti impartasi parerile si judecatile tale, dar fara sa-l agasezi cu ele, fara sa i le impui. Ii lasi libertatea sa aleaga din ele ce doreste el.

Spunea cineva mai sus ca nu e o teorie verificata, fiind noua. O fi noua pe plaiurile mioritice, dar in lume nu e deloc noua si sunt deja copii astfel educati care au ajuns la randul lor parinti. Rezultatele sunt foarte bune. Ca sa ma refer doar la Gordon, cartea cu pricina a fost publicata in 1970!! (Intre timp a fost nominalizat si la Premiul Nobel pentru Pace trei ani la rand: 1997-1999.) Dar el nu e singurul care a incercat sa arate parintilor, si in general celor care se ocupa de copii, beneficiile acceptarii si investirii cu incredere a copiilor.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

Qamar spune:

yes, mesajul asta imi place mult
pentru ca si eu incerc in acest moment sa gasesc o cale de mijloc
mi-am crescut copilul in spirit AP si nu imi imaginez sa fi existat o alta cale, mai buna..
si totusi, de 3 saptamani a trebuit sa inceapa gradinita....Nu vreau sa intru in detalii 'de ce', ideea este ca situatia actuala e de asa natura incat copila trebuie sa fie la gradi si multe etc..
si mi se rupe sufletul in fiecare dimineata cand imi spune ca astazi nu prea vrea la gradi..si incepe sa ii tremure buzita si barbia si nimic din ce am facut pana acum nu m-a pregatit si nu a pregatit-o pt asta...
e o societate ciudata, trebuie sa recunosc si mi-e greu sa accept ca nu exista alta cale in prezent, decat separarea pt 4-5 ore a copilului de 3 ani de mama...

nu stiu daca ati inteles ce vroiam sa spun eu aici, nici eu nu stiu cum sa fac ca lucrurile sa fie mai bune acum, desi pana in acest moment era 100% sigura ca stiu calea cea mai buna...

vroiam doar sa subliniez ca mi-a placut mesajul asta "de mijloc"

avmaria spune:

Dupa parerea mea e pusa gresit problema. Eu plecasem de la premisa ca si unii si altii isi iubesc copiii la fel de mult. Nu in metoda de educatie aleasa se masoara iubirea.

A_Iulia spune:

Devine prea filozofica discutia, totusi eu cred ca daca intri in competitia dictata de societate, nu inseamna ca neaparat uiti lucrurile importante. Iar competitie a existat dintotdeauna, doar parametri de evaluare au fost diferiti (la animale prin performante fizice, la oameni au mai aparut si alti parametri, o gasesti chiar si in jocurile pentru copii, si chiar in instinctele lor)

De ce sa intri in competitia asta, asa cum o vede societatea de acum? Poti sa alegi sa n-o faci, dar atunci iti asumi si eventuale consecinte. Traim dupa anumite reguli sociale, inconjurati de oameni. Dar oricine poate gandi altfel, daca asta il reprezinta.

Eu totusi nu vad legatura intre realizarea profesionala si incredere in sine/iubire. Ele nu se exclud deloc. Poti trai pe ajutor social o viata intreaga si sa fii fericit/multumit de viata ta, dar la fel de bine poti sa fii si realizat profesional si sa fii fericit/multumit/echilibrat.

Nu stiu de ce se considera ca nu le poti avea pe toate. Ba le poti, in masura in care ti se ofera in viata suportul de care ai nevoie. Unii nu au nevoie de suport. Altii poate ca au nevoie, dar de aceea cred ca exista parintii, nu doar ca niste piese de mobilier care sa mormaie un hmmm, mdaa, ci ca sa le ofere un model in viata - pe care copiii pot alege sa-l urmeze sau nu.

Este ciudat sa faci teorie pe un forum, intrucat copiii sunt diferiti. Eu am un copil exceptional din foarte multe puncte de vedere, de aceea teoria neinterventionista (sau cum vreti s-o numiti) ni se potriveste perfect, chiar am incredere in copil si in deciziile lui, si mereu a fost liber sa aleaga in aproape orice (mai putin in chestiuni ce-i pun in pericol viata sau sanatatea). Dar nu cred ca as fi aplicat-o daca copilul meu ar fi fost la polul opus. De aceea eu nu prea cred in cartile astea cu solutii miraculoase pentru toata lumea.

rrox3 spune:

Ce te face sa crezi ca nu sunt toti copii exceptionali din niste puncte de vedere?

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

beshter spune:

Speed,

imi ingadui libertatea de a discuta mesajul tau pe bucatele; nu-ti fie cu suparare

Dupa parerea mea, ideal ar fi sa tindem spre un job care sa combine foloasele materiale cu pasiunea/pasiunile.
Imi dau seama ca pentru tine, ca pentru multi altii, un job bun este un job bine platit. Mie, insa, mi-ar fi imposibil sa fac un job care nu-mi place, pentru care am studiat in sila, si unde trebuie sa uit de pasiunile mele. Mi-ar placea ca si copilul meu sa aiba o astfel de perspectiva.



Aici gresesti fundamental. Cunosc destui copii (intre timp, studenti sau absolventi) fii si fiice de croitorese, camionagii, s.a.m.d. care primeau bani de carti, asupra carora 'se aplecau' ca sa intre la facultate. Multi veneau la meditatii de la mare distanta si nu neaparat pentru ca parintii lor le spuneau 'sa nu cumva sa ajungi ca mine'. Multi dintre ei citeau din pura placere si purtau conversatii de sute ori mai interesante decat copiii de ''telectuali'.




Pai daca respectivului nu-i place, ce vocatie ar mai fi? Independenta (financiara sau emotionala) nu se obtine facand chestii in sila.
Mie tata chiar asa imi spunea (era inginer proiectant de masini grele): 'nu-ti place matematica, da-o incolo (pe vremea aia nu stiau ei, bietii, despre discalculie si alte minuni) si slava Cerului, 'juna sunt, de nimeni nu depand'. Ca sa nu mai spun ca fac fix ce-mi place cel mai mult pe lumea asta.

speed spune:

mihaelka,nu mai dau quote la quote,dar ma refer la ultimul tau mesaj.nu sustin ca doar intelectualii sunt fericiti,nici macar nu sustin ca trebuie sa faci facultate pentru a fi implinit si nici nu compar inteligenta copiilor de croitorese cu a celora de intelectuali,ar fi absurd.dupa parerea mea e foarte important si de unde se pleaca.un copil provent dintr-o familie dezavantajata,cu parinti alcoolici,cu parinti abuzivi etc ,daca se rupe de cercul vicios si ajunge camionagiu sau gunoier e o mare realizare,poti spune ca e un om implinit.daca mai face si facultate cu atit mai bine,dar nu e esential.nu vad insa cum un copil (ca si cei pe care i-am intilnit la subiectul asta si altele) care citeste de la virste fragede,intreaba de constelatii,e campion de sah etc va fi implinit intr-o meserie ca cea de gunoier sau camionagiu.desigur,putem filosofa pe tema asta,insa ceea ce am vazut pina acum (in familie,prieteni,cunostinte) imi intareste convingerea asta.daca ma insel,as fi prima sa ma bucur...