Sunt exagerata?

Tonnia spune:

rrox, nu e vorba numai de faptul ca omul nu accepta..., asta e o parte, partea cealalta e data de graba cu care credem ca noi ca punem punctul pe i, dovada e ca nici nu se stia ca mai e o persoana cu influenta asupra copilului. Si in continuare nu se stie nimic.
Omul nu accepta dar si celalalt e superficial si se hazardeaza pentru ca doar miroase el ceva. Asa fac si psihoterapeutii? dupa prima sedinta te-au ghicit si iti dau cu solutiile in cap?
Pai nu chiar tatal nostru, G, zice sa nu ne mai aruncam pe celalalt de parca le-am sti pe toate?
Adica, e exclus sa gresesti tu sau altii, mai degraba nu sunt ceilalti pregatiti sa digere!

Editez: deci, ca sa fie clar, nu-mi place deloc felul in care v-ati expus ideile, felul in care ati analizat-o pe simali, felul in care ati jignit-o abslout gratuit pe ruxij. Si din cauza asta, desi ma credeam o iubitoare a fondului in detrimentul formei, nu am incredere in voi ca persoane, nu am incredere ca aplicati exact ce povatuiti, ca reusiti s-o faceti, sunteti mult prea inversunate, de aici si paralele care s-au facut.

Pe de alta parte, recunosc ca cei care sunt mai extremisti asa si exagereaza si se arunca cu capul inainte facand speculatii, ei sunt si motorul discutiei, ei obliga la gandire, la aprofundare, etc.
Pacat de tinta, beneficiarii sunt cei de pe margine mai degraba, pt ca cei direct avizati se pot trezi cu o depresie daca sunt mai slabi de inger. Si una nefondata mai ales.

Numai bine la toata lumea!

PS.Si nu credeam ca o sa ajung sa gandesc asta, dar forma bate fondul pe tarmul asta al psihologiei.

rrox3 spune:

Tonnia Asta e motorul oricarui forum. Pornesti de la datele date si construiesti. Daca nimeni nu ar raspunde fiindca nu stie absolut toate datele relevante, ar fi plin forumul cu topicuri in care se posteaza problema/intrebarea si urmeaza doar mesaje de luare la cunostinta.
In general raspund exact la ceea ce se posteaza, comentez fix ceea ce citesc. Si, evident, comentariile raman valabile pentru fix ce s-a postat.
Sincer, nu vad cum cineva ar cadea in depresie fiindca primeste niste replici pe un forum. Cel mult se enerveaza si/sau ii dau putin de gandit.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

mariamunteanu spune:

Tocmai ca nimeni dintre noi nu e psihoterapeut (iar cei care totusi sunt, nu-si dau cu parera ca noi ceilalti). Psihoterapia presupune zeci de sedinte, nu mesaje de cateva randuri scrise in graba printre picaturi.
Daca Simali ar fi vrut terapie, se adresa unui terapeut. Daca s-a adresat neavizatilor de pe DC si a povestit doar cate ceva, trecand sub tacere alte lucruri (cum ca mai e cineva cu influenta in preajma copilului), si-a asumat riscul ca raspunsurile sa nu fie tocmai corecte sau pe placul ei.

Maria

kariguld spune:

mie tot acest subiect mi se pare o exagerare ca sa nu mai zic si deviere....
autoarea subiectului, atunci cand l-a deschis trebuia sa se astepte la pareri pro si contra...
acum dupa 30 si ceva de pagini...chiar nu mai are nici un sens...

personal, nu mi-as expune problemele personale (daca as avea, dar nu-i cazul) atat de detailat si cu atatea explicatii...
nu trebuie sa fii psiholog sau super intelept ca sa poti da un sfat civilizat, sau ceva din propria experienta... atat si nimik mai mult. ca nu facem analiza vietii/copilului/sotului, etc, nimanui, nici falsele presupuneri sau propriile interpretari nu-si au rostul! cat despre a construi un caz...sa fim seriosi, nu e nimeni in ancheta!







*************************
Vocea mamei, ciripitul pasarelelor, sunetul dulce al ploii de vara...PENTRU SONIA!


MIHAITA ESTE UN COPIL NORMAL! CU AJUTORUL MEU, AL TAU SI AL TAU SI AL TAU
***************************


~ Mare pacoste sa nu ai destul duh ca sa vorbesti frumos, nici destula judecata ca sa taci cand trebuie~
Jean de la Bruyere

rrox3 spune:

Suntem pe un subforum de psihologie...

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

kariguld spune:

si???mai trebuie scrise inca 30 de pagini?






*************************
Vocea mamei, ciripitul pasarelelor, sunetul dulce al ploii de vara...PENTRU SONIA!


MIHAITA ESTE UN COPIL NORMAL! CU AJUTORUL MEU, AL TAU SI AL TAU SI AL TAU
***************************


~ Mare pacoste sa nu ai destul duh ca sa vorbesti frumos, nici destula judecata ca sa taci cand trebuie~
Jean de la Bruyere

Marox spune:

Scuze daca sint off topic. N-as fi intervenit la subiectul asta daca n-as fi remarcat asemanarea intre ce a spus Simali si situatia mea. In sensul ca si mie mi-au placut literatura si istoria...si pina la urma am facut ASE-ul (cu entuziasm si fara regret). Pe mine m-au calmat parintii cu aceeasi, sa zicem, viziune: cum ar fi sa fiu profesoara intr-un colt pierdut de tara cu toaleta in fundul curtii. Cineva o intreba pe Simali daca nu si-a ratat astfel cariera. Imi permit sa raspund (si) eu: n-am ratat nimic. Sint convinsa ca nu as fi ajuns vreo scriitoare celebra si nici profesor emerit. Eram buna la româna si istorie intr-o clasa de mate-fizica unde celorlalti li se filfiia de materiile astea; erau singurele ocazii sa ma remarc si eu prin ceva. Probabil ca daca ar fi fost dupa capul meu si as fi intrat, prin absurd, la Zoia, la filologie, as fi fost cea mai tare din clasa la matematica.

Citeam undeva ca parintii au 2 posibilitati pt a face educatia copiilor: sa imita sau sa respinga felul in care au fost ei insisi educati de catre parintii lor. Ai mei m-au impins intotdeauna de la spate sa invat, mi-au dat meditatii (in clasa mea toti eram "meditati"), mi-au repetat intotdeauna ca trebuie sa fac facultate. E adevarat ca situatia politica le dadea dreptate...ce naiba puteai sa faci fara facultate in anii 80 ca sa traiesti cit de cit decent si in oras?!!! Asadar, si aici sint pe aceeasi lungime de unda cu Ruxij, si eu o sa ma straduiesc, o sa incerc sa-mi motivez copiii sa faca studii superioare. Nu pot, pur si simplu nu ma pot relaxa in aceasta privinta. Asa cum nici ai mei nu m-au lasat din mina, nici eu nu-i voi lasa. Ma dezolez cind vad citi tineri sint in Franta fara sa stie ce vor sau mai bine zis ce vor face. Parintii lor nu s-au bagat - a vrut copilul sa fie al 100-lea avocat pe m2, OK, ce conteaza, sa avem incredere in intuitia lui!!! Problema e ca dupa facultate ingroasa rindurile somerior. Sigur, traim intr-o alta societate, au alte oportunitati decit am avut noi si nimic nu poate garanta ca nu vor cunoaste somajul in viata lor, indiferent de numarul de diplome, insa stiu ca nu as putea sa asist pasiva la scolaritatea lor. Si pt ca s-a vorbit de cariera unui gunoier...pur si simplu eu nu cred ca asta e o vocatie. Ca acel copil care a visat de la 5 ani ca va fi gunoier chiar si-a realizat visul si e fericit.

avmaria spune:

Trecutul asta la faza cu bunica ramane in acelasi registru : Vlad are o problema, cine-i de vina, daca nu mama? Cata indulgenta pt Simali dintr-o data (gata, s-a gasit tapul ispasitor, si s-a mers pana intr-acolo incat s-a sugerat sa fie indepartata bunica !). Cand de fapt subiectul discutiei era cu totul altul.

Se proneaza respectul copilului ca individ, indepartarea tuturor fraielor, neinfluentarea lui, ca sa devina ... ceea ce el. Adica o persoana desavarsita, in armonie cu el insusi. OK pana aici. Dar cat de departe mergeti cu acceptarea a "ceea ce e el" in modul asta de gandire ? Unde definiti voi limita a ceea ce este "bine" si ceea ce "nu este bine". Au fost posturi in care era deranjant de evidenta limita fixata de unele dintre voi intre bine si rau, comportamentul lui Vlad fiind deja catalogat. Eu nu ma pot impaca bine cu jumatatile astea de masura. O asemenea viziune a complet liberului arbitru al copilului ar trebui sa aiba ca si consecinta o acceptare a diversitatii temperamentelor mult mai mare. Si o empatie enorma. Constat cu regret ca ce se castiga pe de o parte se pierde pe cealalta. In final aceasta atitudine a mamei se pare ca trebuie sa aiba ca si consecinta intrinseca obtinerea unui anume "profil" de copil. N-o spun ironic, sincer m-as bucura daca m-ati ajuta sa inteleg cum vedeti voi acest "profil", care sant asteptarile voastre (si nu cu exemple de tractorist sau gunoier ca toti copiii trec prin faza asta de cand e lumea, chiar nu e meritul niciunei metode sau al vreunui parinte). Constatand ca granitele exista - prin esenta combaterii lui Simali - ma intreb, oare nu doar le-ati mutat mai incolo? Ca si cum s-ar fi consumat toata energia in a deveni parintele ideal al copilului ideal, si nu a mai ramas destula pt a aprecia un copil altfel decat l-ati imaginat, altfel decat dupa tiparele proaspat construite. Caci poate altfel Vlad ar fi ramas Vlad, asa cum e el, si s-ar fi limitat discutia la studiul de caz al parintelui Simali.

pitzinuca spune:

in loc sa invat ca am examene, stau sa va raspund voua vedeti, daca mama nu m-a impins de la spate?

marox, in primul rand de ce nu mai scrii si pe a juniori? sper ca nu te-a suparat nimeni

in al doilea rand, eu cred ar trebui sa respiram adanc si sa facem un exercitiu de detasare de societate, de vocatii, de meserii, de bani. adica nu ele gtrebuie sa fie apriorii gandirilor noastre.

sa ma explic: copilul trebuie investit cu incredere si iubire. multa incredere si multa iubire. nimic nou sub soare, desigur, dar cati dintre noi chiar facem asta?
eu cred ca asta trebuie sa incercam sa gandim apriori: sa ne spunem de zeci de ori pe zi: da-i incredere, da-i iubire, fa-l sa simta bine in pielea lui oricare ar fi aia. garantez ca un asemenea comportament nu va duce la cresterea unui viitor gunoier (desi tre' sa existe si gunieri pe lumea asta si daca mai sunt si pasionati cu atat mai bine, nu?), sau a unui psihopat, sau criminal.
sa incercam sa ne calcam pe inima si ne imaginam propria odrasla gunoier, dar cu incredere in sine, cu principii de viata sanatoase, cu multa bunatate. putem face asta? rezistam la scenariul asta? este de acceptat pentru noi?

b

"Fericirea nu are valoare daca nu e impartasita."

A_Iulia spune:

cred ca asta depinde in mare masura si de potentialul copilului. Atata vreme cat esti convinsa ca n-o sa-ti reproseze vreodata ca alti copii au avut suportul parintilor si al tau nu, si cat reflecta potentialul sau real...nu vad de ce sa nu fie toata lumea fericita.

Sigur ca dragostea si increderea in sine sunt primordiale, insa acestea nu exclud suportul oferit copilului, sub forma pe care o are nevoie.

Cu atat mai mult in ziua de azi,intr-un mediu puternic competitional. Mi se pare un act de curaj (ca sa nu-l numesc altfel) o atitudine total detasata a parintelui fata de ceea ce inseamna cunoastere, stiinta si studii pentru copilul sau.

Modul de a creste si educa copiii a evoluat mult de-alungul timpului,doar daca comparam generatia de acum cu generatia noastra, vedem diferente enorme.

Ce fel de indivizi va da acest tip neinterventionist de educatie, vom vedea. Pana una-alta suntem toti in aceeasi oala si am invatat sa gandim altfel,ne crestem copiii altfel decat am fost noi crescuti si suntem convinsi ca aceasta e calea cea buna. Ca fiecare generatie, de altfel.