Sunt exagerata?
Raspunsuri - Pagina 33
simali spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Tonnia chiar n-as aprecia sa-mi aplice asa ceva mama sau sotul sau prietena, ba chiar l-as suspecta pe respectivul care gaseste interesanta problema mea ca e cumva, ma mai gandesc cum. Antonia |
Chiar in cartea lui Gordon este marturia unei mame careia la un monet dat ii spune copilul "hai mama, nu incepe iar cu "ascultarea activa"". Ceea ce este clar ca la un moment dat poate provoca iritare pentru ca de fapt copilul isi doreste de la parintii lui reactii autentice SI IN ARMONIE CU REACTIILE LOR FATA DE ADULTI si de, ce nu, cu temperamentul in sine al parintilor. Baiatul va sesiza ca lui ii pui "ascultarea cativa" si cu tati sau cu pritena vorbesti diferit.
alice
simali spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Tonnia Si eu aplic multe dintre ideile frumoase care mi se potrivesc dar tot simt ca mi se clatina pamantul sub picioare de atatea ori. Si nu stiu de unde va vine multora siguranta asta. Chiar sunt curioasa. N-as putea sa fiu niciodata atat de transanta. Lipsa asta de indoiala ma nedumireste! Voi pareti ca n-aveti frica. Si daca nu e asa, oricum asta e perceptia, pt mine ea e realitate. Antonia |
La mine chiar se intampla ca prea multa siguranta si lipsa de indoiala in ceea ce fac sa produca efectul contrariu: copilul si restul familiei se inhiba si incep sa se ascunda de mine pentru ca par mult prea perfecta. Cand imi arat indoiala, cand spun "am gresit" sau "n-am avut dreptate, fir-ar sa fie" sau "sunt gagauta" toata lumea respira usurata si trage concluzia "A... deci nu e percecta. Asta inseamna ca este OK si cu fapul ca eu nu sunt perfect." Si viata devine brusc mai frumoasa.
alice
pitzinuca spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui pitzinuca buna simali,  cam pe la pag 23 am ramas cu cititul, dar vrea u sa iti spun si eu cate ceva. eu cred ca eforturile tale pt cresterea lui vlad sunt prea mari si nu neaparat canalizate unde trebuie. tu ai ceva cu perfectionismul asta sa fim gazdele perfecte, musafirii perfecti, turistii perfecti, scolarii perfecti si bineinteles mamica perfecta. eu cred ca aici este buba. referitor la valorificarea copilului, sunt de acord ca el se valorifica 100 % in familie mai intai. crezi ca lui vlad ii pasa de doamna invataroare si de nota pe care a luat-o? poate, dar nu in masura ii care ii pasa de tine. TIE ti-a spus ca nu e bun la romana. si tu de ex in loc sa ii spui "nota nu e atat de importanta, stii sa scrii, stii sa citesti corect, intelegi despre ce e vorba in propozitie, mami, eu cred ca la varsta ta e mai mult decat bine" tu ii zici "asta inseamna ca trebuie sa facem mai multe dictari" - sigur asta inseamna dar nu tb sa i-o spui imediat. da, copilul se valorifica mai intai si intai prin parinti, prin cei pe care ii iubeste neconditionat si de la care asteapta acceptarea 100% si aripile care sa ii dea libertate. societatea e un mare vax dupa parerea mea, si adevaratele noastre valori sunt in NOI. da-ti voie sa ti le descoperi pe ale TALE, si da-i voie si lui vlad sa si descopere pe ale LUI. nu trebuie sa fiti perfecti in toate for crying out loud! vreau sa te felicit pentru subiect, pentru felul in care ai reactionat la toate postarile, as zice aproape... perfect  |
imi dadui singura quote.
da, si eu vorbeam despre perfectioniscmul asta bolnav al tau, si vad ca si tu iti dai seama de el. ziceai la un moment dat ca parintii tai puneau mare presiune pe tine cand erai mica. inconstient sau nu, repeti scenariul cu familia ta.
DE CE?
edit: ah, si mai am o intrebare: pai mami ZEN esti tu?
b
"Fericirea nu are valoare daca nu e impartasita."
Tonnia spune:
Eu mi-am dat seama de unde decurge barajul asta in comunicare.
S-a oferit mai mult decat s-a cerut.
Sfaturile se dau exact in masura in care este nevoie, nimeni nu s-ar fi suparat la afirmatii de genul: da, ai stat prea mult; da, l-ai pedepsit si n-ar fi trebuit; da, ar trebui sa ai mai multa incredere etc.
Dar s-a ajuns la modul in care in general este crescut copilul, absolut superficial s-a ajuns acolo. Sa fim intelesi, daca cineva are nevoie de psihanaliza sau de psihoterapie se duce la un specialist care are bunul simt (sper!) sa cunoasca muuult mai multe despre situatie si apoi se avanta sa afirme ceva sau nu. Dupa 3 mesaje sa indraznesti sa pui etichete, sa pui la indoiala modul in care autorul priveste viata, copilul si ce are mai scump pe lume, sa-i clatini echilibrul, este inconstient.
Si multe dintre persoane au ramas captive in propria trauma, lucru perfect explicabil si unde nu ma bag nici picata cu ceara, dar nu se pot abtine sa li se para ca vad aceleasi semne in alte situatii. Precum cel caruia i se pune un diagnostic si vede apoi simptome la toti apropiatii, degeaba zici ca ai doar o greata, si lui i-a aparut asa boala (de regula mai rara).
Cred ca aici este obstacolul comunicarii, sfatul trebuie dat direct proportional cu nevoia de el.
Eu stiu ca toata lumea este de buna credinta atunci cand ofera pareri si solutii dar trebuie menajat interlocutorul mai ales atunci cand nu vrea mai mult.
Si cu simt de raspundere, vorbele au consecinte sau pot avea. Nu stii nimic despre celalalt si ajungi sa-i deschizi ochii ca nu e un parinte bun sau ca sta prost cu inteligenta emotionala.
Atentie mare!
mariamunteanu spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Tonnia Dar aplic la greu de doua zile, haha, acum pe seara am aplicat pe sotul meu care dupa doua incurajari din astea: interesant si inca una, mi-a spus ca sigur ma gandesc la altceva. Trebuie sa depasesc capitolul asta ca nu stiu ce sa fac in continuare. |
Cartile astea nu sunt carti de bucate, deci nu se aplica la gramaj. Le citesti ca sa-ti largesti orizontul, sa-ti faci propriul concept.
Tu nu trebuie sa aplici ce scrie acolo, ci sa vezi documentezi.
Maria
Tonnia spune:
Iar eu glumeam! Chiar crezi ca m-am blocat in asteptarea urmatorului capitol?
Si ca incerc asa... de parca probez o fusta?
simali spune:
Si inca ceva, ce am citit eu prin diferitele carti de cresterea copiilor, este ca parintii care s-au simtit abuzati in propria lor copilarie tind sa exagereze cu proprii lor copii ori intr-o directie, ori in alta. Imi vine acum in minte rugaciunea Feliciei. Ei i se pare cea mai mare tragedie din lume sa intervina in vre-un fel (chiar si involuntar) in dezvoltarea libera a copilului ei. Se simte in rugaciune o anumita disperare pe care ea nu o avea inainte. Dupa mine sunt greseli mult mai mari pe care le poate face un parinte. Dar ca sa vezi asta ai nevoie sa te relaxezi.
Eu sunt adepta filosofiei ZEN. Si filosofia ZEN are o axioma de baza:
"Cale de mijloc este calea ZEN"
Mie mi se potriveste calea de mijloc. Inteleptii spun ca este foarte greu sa o gasesti intotdeauna. Dar macar ramane un ideal.
Cat despre calea de mijloc in educatie? La mine inseamna imbinarea dintre un anumit grad de libertate si un anumit grad de control, care va avea proportii diferite in functie de varsta copilului. Am certitudinea ca proportia de aur (pe varste si temperamente) nu a gasit-o nimeni. Probabil ca, in ciuda bunelor mele intentii, uneori voi exagera cu controlul sau cu relaxarea. Alte ori, luata de val, o sa transmit mesaje nedorite. Vor veni oameni, ca voi , care-mi vor spune "Heeeei!". Ma voi gandi si voi gasi din nou calea.
De fapt asta are frumos aceasta comunitate. In plina ceata, ne aduna pe toti - chiori si orbi - la un loc, fiecare cu felinarul lui aprins in mana. Impreuna, daca ne tinem de mana, vom ajunge la destinatie.
alice
Tonnia spune:
simali spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Tonnia Sfaturile se dau exact in masura in care este nevoie, nimeni nu s-ar fi suparat la afirmatii de genul: da, ai stat prea mult; da, l-ai pedepsit si n-ar fi trebuit; da, ar trebui sa ai mai multa incredere etc. Dar s-a ajuns la modul in care in general este crescut copilul, absolut superficial s-a ajuns acolo. |
Sunt de aceeasi parere.
Un parinte poate gresi in unele situatii si poate face o traba excelenta in alta parte. Dar asta nu insamna ca tot ceea ce face el este gresit si trebuie demolat. (asa cum si din Gordon asta pot sa retin niste chestii si sa arunc la cos altele).
Adica o abordare gen "Aaaaa? Copilul tau se miorlaie si nu are incredere in el?" Inseamna ca nu sti sa-i vorbesti, inseamna ca-l demoralizezi, inseamna ca esti o mama perfectionista si exagertata, mi-e mila de copil, doamne fereste sa ajung ca tine, rugaciune, rezultat... esti un monstru, femeie!
Eu stiu sa iau de la fiecare om ce este bun si stiu sa vad in spatele multor postari putin exagerate bunele intentii fara sa ma supar. Stiu si sa ma intorc in mine si sa ma intreb cu toata sinceritatea "chiar asa sunt?". Dar pentru discutii constructive si in viitor (asta pentru ca toate avem un punct comun: ne mananca tastatura sa dam sfaturi) acesta este un aspect asupra caruia ar cam fi de meditat.
alice
olympia spune:
"Cand imi arat indoiala, cand spun "am gresit" sau "n-am avut dreptate, fir-ar sa fie" sau "sunt gagauta" toata lumea respira usurata si trage concluzia "A... deci nu e percecta. Asta inseamna ca este OK si cu fapul ca eu nu sunt perfect." Si viata devine brusc mai frumoasa.
alice"
Aici ai toata dreptatea din lume. Perfectiunea poate duce la respingere.
asta m-a dus cu gandul la o intamplare care are cumva legatura si cu perfectiunea si cu scoala si cu materiile placute sau grele...In liceu, am fost la clasa de mate-fizica desi le uram pe amandoua din tot sufletul. Nu cred ca cineva din clasa mai avea aceasta problema, mai ales ca aveam atat la mate cat si la fizica, cei mai buni profesori... Aveau cea mai buna reputatie din oras, dar, ambii aveau un fel de-a fi aparte, mai dur, mai cu morga, fel de-a fi care pe mine ma paraliza. Eram mai mult decat paralela cu orele respective, n-as fi fost mai straina de ele, nici daca s-ar fi tinut in chineza...asteptam ca in transa sa se scurga timpul, sa se termine chinul.
Dupa liceu, am facut la un moment dat meditatii cu un prof de fizica tanar, in Bucuresti. Dadeam la medicina pe vremea aia. Omul ala, desi era tot prof de liceu (la Caragiale), avea cu totul alt stil de a invata. Am ramas muta de uimire cand am vazut ca NU STIA formulele pe de rost!!! Cand avea nevoie de una facea ceva de genul: "Cum era? Aaa...Pai folosim...si de aici rezulta ca...deci se deduce.."
Le deducea de fiecare data, cand rezolva o problema, din formulele putine (2-3), pe care de fapt le cam stie toata lumea. Nu-si incarca memoria aiurea...La inceput am zis ca face pe nebunul sa vada daca le stim noi! Io care stiam toate formulele ca pe poezii sfinte, (de fapt cam la asta se redusese invatatul meu pana atunci) 
daca as fi uitat ceva la una s-ar fi prabusit cerul... vazandu-l cum gandeste, a inceput sa mi se lumineze mintea, materia mi-a devenit deodata simpla, umana, accesibila. Parca ar fi desfacut o masinarie in fata mea si i-ar fi pus apoi una cate una, toate piesele la loc. Am luat 9.75 la examenul de fizica in anul ala...