Sunt exagerata?

naiuta spune:

Parerea mea este ca a-i gresit ca asa l-ai pedepsit.
Nu inteleg de ce a-ti stat atata timp daca nu v-ati simtit bine?!
Eu dupa max. 30 min. a-si fi plecat daca a-si vedea ca parintii acelor copil nu se straduiesc sa ne faca sa ne simtim bine,dar nu inainte de a le spune CLAR motivul.Pe drum i-asi explica copilului ca si reactia lui n-a fost tocmai cea potrivita si intr-o asfel de situatie cum ar trebui sa se comporte.Abia atunci cand ar repeta aceiasi greseala l-asi pedepsi.
Degeaba i-i spui acum, acelei doamne ce te-a deranjat daca tu a-i stat totusi 7 ore.
P.S.Cum a-i rezistat 7 ore?

ina_nz spune:

off topic.....ce e aia tencuiala decorativa?

Silvia mamica de Adrian (22 August 2003) si baby

simali spune:

Cred ca am mentionat ca nu este vorba de niste prieteni ci de niste amici din facultate. Cand parintii sunt niste prieteni minunati (ceea ce presupune un anumit grad de empatie cu tine, nevoile tale si ale familiei tale - implicit ale copilului tau), indiferent de cum aleg ei sa-si creasca copilul, situatia este total alta.

De exemplu eu am ales sa particip la petrecerea descrisa pentru ca baiatul mai mare al celei mai bune prietene are un fel de relatie romantica cu fata cea mare a gazdei. Si pentru ca gazda i-a cunoscut pe prietenii mei prin mine prietena mea se simtea prost sa se duca numai ea cu copiii asa ca m-a rugat sa o sustin in chestia asta... Si pentru ca mi-e tare drag baiatul prietenei (si stiu cat este de importanta pentru el, la 13 ani, prima relatie cu o fata, in conditiile in care la ei in clasa nu sunt fete) as face foarte multe lucruri pentru el - inclusiv prostii, dupa cum vezi.

alice

bird70 spune:

Simali,
baiatul tau nu stie sa gestioneze conflicte si asta ii creaza foarte mari probleme. Conflictele nu sunt ceva negativ daca sunt conduse intr-o maniera civilizata. De exemplu, sotul meu si cu mine suntem 2 persoane foarte diferite si amandoi tauri . Asta face sa avem conflicte (nu certuri) foarte des, eu am vrut domitorul albastru, el alb, casa mea ideala e undeva mai la tara cu mult pamat, o ferma unde pot avea cai, locuinta lui ideala e la bloc pe malul oceanului unde sa stea pe balcon dimineata sa se uite la valuri, lui ii plac pestii, mie cainii, etc. In afara de cresterea copiilor si de faptul ca nu putem trai unul fara altul sunt putine lucruri cu care sa cadem de acord din prima. Cu toate astea avem o relatie foarte armonioasa. Conflictele care apar le rezolvam pasnic si civilizat. Copiii nostri nu au auzit niciodata vorbe urate intre noi si foarte foarte rar ne-au auzit sa ridicam vocea unul la altul. A gestiona civilizat un conflict, ati exprima punctul de vedere politicos si a face compromisuri atunci cand e nevoie sunt niste lucruri foarte importante pe care copiii trebuie sa le invete.

Eu cred ca baiatul tau ar beneficia foarte mult daca ar avea un animal de companie, o pisica sau un caine. Nu stiu care e situatia voastra, daca stati la bloc dar un caine ar fi extraordinar pentru baiatul tau. Sa iei un catel de vreo 8-9 saptamani si sa-l invatati impreuna regulile sociale. Un catel te iubeste neconditionat, nu iti cere sa fi perfect si in fata lui e mai usor sa te impui. Am vazut de cateva ori ce diferente mari face un caine la un copil care are dificultati in viata sociala.

simali spune:

Te rog sa citesti inca odata ce am scris. I-am spus copilului ca A AVUT DREPTATE SA FIE SUPARAT si de aici nu se intelege "iti dau voie sa fii suparat" decat daca vrei sa vezi numai ceea ce iti convine.

Iar legat de TRENDUL asta nou in care unii spun ca daca ai un copil suparat ca magarul pe samar si plange de mama focului (NU ESTE SITUATIA DE FATA DAR SA ZICEM ASA... IPOTETIC) uite cam cum se supara baiatul meu pe la 1-2 ani pentru ca nu putea sa bage o cutie mare intr-o cutie mica, si in ciuda absurdului situatiei tu alegi sa fii spectator la aceste zvarcoliri (in conditiile in care el vine la tine plangand cu cutia mare si cu cea mica si-ti cere sa le infigi tu una in alta) eu cred ca este numai o metoda de eschivare a parintilor. Alegi sa stai si sa te uiti tamp (poate din lipsa totala de idei, imaginatie si cunostinte?)la zvarcolirile copilului tau (pe motiv ca frustrarea ii face bine) in loc sa te asezi cu el pe covor si sa-i explici, cald si linsitit (chiar si la 1-2 ani) ca uite, ceva mare nu incape in ceva mic dar ceva mic incape in ceva mare si chiar n-ai de ce sa te superi pe legile naturii.

Cred ca in Upanisade scrie ca daca traiesti o viata dandu-ti drumul sentimentelor negative pentru orice fleac te obisnuiesti asa si incet-incet poti sa pierzi controlul propriei seninatati si stapanirea de sine in avalansa sentimenteor negative. Eu am avut o perioada (cam prin facultate) cand aveam plansul foarte aproape. Si am inceput sa lucrez si mi-am dat seama ca un om care plange din orice fleac inspira neincredere si ca acest obicei este o frana in dezvoltarea personala. Si am lucrat cu mine si acum stiu sa nu ma mai las cotropita de emotii negative pentru ca nu ma mai gandesc imediat cand cineva imi spune o chestie ca el are ceva cu mine personal; am invatat sa combat idei si nu oameni, sa ma lupt la sange pentru lucrurile in care cred, sa zicem ca acum ma concentrez mai degraba pe idei decat pe oameni.

alice

a_alinta spune:

titlul m-a atras.... asa ca am si citit....
raspunsul meu la intrebarea ta este urmatorul: sa-i spui prietenei, sau amicei, sau ce relatie iti e mama baiatului de 8 ani, exact ceea ce simti.... adica exact ca nu te simti bine daca copilul tau nu se simte bine undeva.... fara eschivari si fara pareri de rau...
nu esti exagerata, eu intotdeauna imi urmaresc copiii sa fie atenti cu copiii care vin in vizita la ei...
nu esti exagerata deloc, din punctul meu de vedere.. esti ca si mine

anca_a spune:

Ba da, Alice, ii bagi tu cubul in cutie spunandu-i ca el oricum n-ar fi reusit.
Si cand te duci in vizita cu el si il supara un copil ai grija sa il atentionezi ca daca iti mai supara copilul are de-a face cu tine. Si apoi la scoala daca ii fura un coleg mancarea te duci si il ameninti pe coleg ca daca se mai leaga de fecior vei lua masuri. Si la facultate, daca isi pica un examnet te duci la decan si il rogi sa il mai lase sa-l dea o data. Si cand se insoara, te duci la nevasta si o rogi sa nu-ti mai enerveze feciorul. Si apoi la angajator, sa nu ii mai dea de lucru mai mult decat la colegul, pe acelasi salar.
O fi sofism...no fi...

olympia spune:

Eu cred ca pe Vlad l-ar ajuta sa petreaca mai mult timp cu tatal sau, doar ei doi, asa ca "baietii". Si mai cred ca ar avea nevoie de un prieten apropiat,un baiat de varsta lui, sa se joace, sa faca teme impreuna , sa interactioneze firesc si relaxat, intr-un program normal,de zi cu zi. Adica fara constrangerea unui rol de gazda sau musafir la o petrecere, unde sa se tot gandeasca cum sa se poarte, sa fie politicos, sa nu deranjeze...
In vizita cu pricina el a fost derutat pentru ca stia de la tine cum se impart rolurile gazda-musafir, adica unul ofera si celalalt primeste, si realitatea n-a corespuns lectiei invatate. N-a avut un model de comportament alternativ, n-a putut nici sa negocieze, nici sa gaseasca alt joc, nici sa-l pacaleasca in vreun fel pe copilul mai mic...

olympia spune:

"Si in loc sa se bucure de ceea ce vede, primul lucru pe care-l facea cum intram in muzeu era sa se intereseze cand inchid. Apoi incepea sa se ingrijoreze ca "daca ne inchid aici". Era o obsesie care in loc sa dispara prin explicatii logice devenea din ce in ce mai puternica. Mentionez ca in viata lui nu a fost inchis undeva... Traia insa experienta asta la nivelul imaginarului. Daca... I-am spus "mai copile, bucura-te de viata, de moment, de ce ai de vazut aici, inceteaza sa-ti mai faci viata amara". Crezi ca a incetat? Nu. Si am ajuns la concluzia (il studiez cam de 7 ani totusi) ca-si savureaza momentele astea de angoasa, ca se simte bine asa, ca si cum prea multa fericire nu i se pare sigura."

Mie mi se pare destul de grav ceea ce ai scris mai sus. El e nefericit(de ce oare?) si tu pari iritata si suparata pe el pentru asta. Si probabil asa nefericirea lui sporeste, la unison cu a ta... Un copil nu e suparat pe viata degeaba la varsta asta, eu nu cred ca ne nastem depresivi sau anxiosi, asa de la mama natura.

Uitasem! Faza cu inchisul in muzeu se intampla la Scooby Doo, deci poate a vazut-o.

rrox3 spune:

Simali nu poti sa ai dreptate sa fi suparat, bucuros, speriat... pur si simplu esti si nimeni nu poate schimba asta.
Daca tu crezi ca nu are motive sa fie suparat, el nu o sa fie mai putin suparat, dar, in plus, se va simti si vinovat ca e suparat.
Reprimarea emotiilor negative e o mare pacaleala. Tu, ca persoana constienta ai impresia ca ai scapat de ele, dar nu e deloc asa. Se aduna in subconstient, se stivuiesc si pe undeva, cumva, se vor manifesta, fie ca vrei tu, fie ca nu.
Seninatatea nu se obtine blocand si respingand emotiile negative, ci invatand sa le accepti si sa le integrezi.
In exemplul tau ipotetic cu mititelul de 1-2 ani si cutiile: daca copilul vine la tine si ti le intinde, fireste ca iti cere ajutorul si tot fireste ca-l vei ajuta. Asta nu inseamna ca te vei repezi tu sa-i arati care cutie in care intra atat timp cat frustrarea il ambitioneaza si inca cauta singur o solutie. Pentru ca l-ai lipsi de bucuria uriasa a reusitei personale si l-ai lipsi de inca o caramida pusa la cladirea increderii in el.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)