Avortul si iertarea

alexas spune:

Intradevar sunt multe cazuri de acest fel ,eu nu am facut asa ceva dar nici nu condamn pe nimeni fiecare are pacate ,iar cand ai facut acest lucru poate la-i facut din anumite motive.Doar prin rugaciune poti sa iesi din asa ceva dar sa te ierti pe tine ca si Dumnezeu te va ierta

mami de miruna si andrei

Rugaciune este singura care iti alina sufletul

iris_2009 spune:

Am vazut ca nu s-a mai scris de mult la acest topic insa as vrea sa scriu eu cate ceva pt ca simt ca efectiv nu mai imi rabda inima. Dar pedeapsa mi-o merit....

Mereu am condamnat avortul, mi se parea inadmisibil ca in secolul in care traim sa mai existe "accidente", si am sustinut sus si tare ca eu niciodata nu as face asa ceva. Si uite ca Dumnezeu mi-a dat din nou o lectie ca in toate cazurile in care am spus "niciodata".

Am o fetita de 18 luni, un copil foarte dorit.....am crezut ca de noi amandoi dar s-a dovedit ca nu era chiar asa, nu am sa intru in amanunte vis a vis de socurile pe care le-am incasat unul cate unul de cand am nascut fetita, de la cel pe care il credeam cel mai potrivit pt a fi tatal copilului meu, de la omul care imi castigase increderea, ne facusem casa, totul se asezase, iar copilul era urmarea fireasca, pe care mi-am dorit-o din tot sufletul.

Din momentul nasterii fetitei au iesit la iveala lucruri urate despre cel in care am avut incredere, nu e vorba de inselat sau ceva de genul asta, oricum s-a dovedit a fi un mare mincinos, o persoana duplicitara, mai egoist decat as fi crezut, amanuntele sunt f multe si mi-ar trebui zile intregi sa povestesc tot ca sa intelegeti despre ce vorbesc dar nu despre asta vreau sa vb aici.

La cateva luni de la sarcina deja vorbeam zilnic despre divort, am avut un an negru, dar in acelasi timp cel mai fericit (Dumnezeu m-a ajutat prin copilasul meu), primul an din viata fetitei mele. Hotararea a fost si este greu de luat pt ca ne leaga ffffffff multe lucruri, cele mai importante fiind o groaza de datorii mai ales fata de familia mea. Dar ma pierd in amanunte....

Dupa sarcina, relatia dintre noi s-a deteriorat rapid (si credeti-ma ca n-a fost de vina sarcina, copilul aparut), relatii intime nu am mai avut dupa ce am nascut decat f rar(certurile erau la ordinea zilei, stateam la parintii mei in 2 camere, copilul era cu noi....). Cand avea bebelusul meu 10 luni am incercat iar sa discut, am trecut peste multe si am zis sa incerc sa schimb ceva, am avut relatii cu el, neprotejate pt ca aveam totusi incereder in el, aveam un copil de 10 luni, eu aratam ca o stafie, vai de capul meu, el MA IUBESTE asa spune mereu, deci consideram ca ma va proteja, situatia era cum era, ei, si uite ca domnul a considerat ca mai importanta a fost satisfactia lui de moment, nu am meritat sacrificul de a se abtine nici atunci.

Anticonceptionale nu luam pt ca nu era cazul sa ma imbuib cu hormoni atat timp cat relatiile nu existau, si l-am rugat frumos sa aiba grija. "Da, nici o grija, stai linistita".....


Si uite ca grijile mi-au fost intemeiate. Ramasesem insarcinata
Cel mai frumos lucru de pe pamant, aveam deja un bebe care mi-a aratat ca pana sa o am traisem degeaba, DAR.....si au aparut 1000 de dar-uri. Omul asta ma chinuia zilnic, nu avea grija nici de copilul pe care deja il avea, nu ma puteam baza pe el cu absolut nimic, ma bazam doar pe familia mea, care suferea sa ma vada asa, aratam jalnic, organismul meu nu era pregatit pt o noua sarcina, suferisem deja o cezariana,..............de fapt ce insiruiesc eu aici nu sunt scuze pe care le caut......sunt de fapt motive pe care le caut sa inteleg de ce am luat decizia pe care am luat-o, in pripa,, pt ca gandeam eu sarcina era foarte mica si.........poate nu suferea atat de mult

Am fost, m-am spovedit, ma rog zilnic la Dumnezeu, dar n-o sa ma pot ierta vreodata ca am renuntat la sufletelul meu. Imi spun mereu ca iertarea lui Dumnezeu e nemarginita dar.....nu ajunge, n-o sa ma iert vreodata, ma simt vinovata si cand mananc si cand ma bucur de orice.....e groaznic.

Scriu aici, nu stiu de ce, sincer sunt constienta ca imi trebuie ajutorul unui psiholog dar cum resursele momentan nu-mi permit simt nevoia nu stiu.....sa scriu o scrisoare sufletelului meu pe care il iubesc enorm, si caut motivele pt care am renuntat la el........nimic nu ma scuza.........imi aduc aminte in ceata de perioada aceea, PARCA NU ERAM EU.

As avea atatea de spus, dar e f greu.....eu trebuia sa-l apar dar n-am facut-o.........eram in sala de asteptare si voiam sa fug.........toti m-au sfatuit sa o fac.........nu am nici o scuza.

Dupa ce a facut fetita mea 1 an m-am intors la serviciu, am descoperit ca inima mi-e bolnava, la 30 de ani iau medicamente f puternice. Nu ma mir.....niciodata nu voi mai fi ce am fost.

Si de data asta "niciodata" chiar inseamna "niciodata"........

bobocel_07 spune:

Imi pare rau ca treci prin momente asa de grele iris_2009 si stii cum se zice " niciodata sa nu zici niciodata".Nici eu nu sunt de acord cu avortul dar niciodata nu stii din ce motive i-a cineva asa o hotarare.Eu nu pot intelege femeile care decat sa se protejeze fac nu stiu cate avorturi pe an.Asta mi se pare de o cruzime fara margini.

alexia_07

nikole spune:

Inteleg drama ta atat de bine...imi pare atat de rau pentru suferinta ta, insa trebuie sa te mobilizezi, sa te ridici pentru copilul ce are nevoie de tine.

Cel mai important este sa-ti accepti greseala, in timp vei reusi sa te si ierti...Dumnezeu deja a facut-o

Daca ma uit adanc in sufletul meu, si privesc in urma, pot sa spun poate chiar cu durere ca m-am iertat, insa suferinta nu a disparut, nu va disparea niciodata...

gaseste un preot cu rabdare sa-i poti vorbi deschis(ca unui psiholog) si mergi de cate ori ti-e sufletul atat de ranit, de cate ori simti ca nu mai ai putere, mergi la el, iti va alina sufletul(iti spun asta ptr ca se pare ca in biserica, la Dumnezeu, tu iti gasesti linistea)

Legat de situatia voastra nu-mi permit sa dau sfaturi, insa mie mi se pare inadmisibil ceea ce sotul tau a facut(sa fim seriosi, metoda de contraceptie aleasa de voi, n-o fi cea mai sigura, dar se putea totusi evita o sarcina daca domnul ar fi avut minumul de respect ptr voi, si minim de responsabilitate) ...in fine, cum trecutul nu-l mai poti schimba, nu-ti ramane decat sa construiesti un viitor mai bun.

Si eu as incepe prin a fugi mancand pamantul...offff, iarta-ma ca nu ma pot abtine.

Probabil astfel se vor rezolva si multe probleme de sanatate aparute(nici nu-i de mirare)...

M-a intristat mult povestea ta...sper ca D-zeu sa te aline intr-un fel doar de El stiut, sa simti dragostea Lui, sa-ti deschida o fereastra...sa reusesti sa te desprinzi de tortura asta in care esti acum...

daca as putea ajuta cumva...




Nikole, mami deAlbastrel/Kevin Alexander(4.08.2007) si Albastrica/Luana Maria(1.04.2010)


SA-L AJUTAM PE ANGELO

www.tlig.org/ro/ro3pryrs.html" target="_blank">CELE TREI RUGACIUNI

patou spune:

Daca crezi din tot sufletul ca Dumnezeu te-a iertat (si cu siguranta El a facut-o) trebuie sa inveti sa renunti pas cu pas la sentimentele de vinovatie. E o lupta spirituala si cel rau vrea sa te tina prizoniera, nelasandu-te sa te bucuri de iertarea pe care ai primit-o in dar. Nu-l lasa pe cel rau sa te tina prizoniera, ai incredere in Domnul care deja te-a iertat. Pune-ti nadejdea in El, caci numai astfel poti sa izbandesti. De fiecare data cand te asalteaza un sentiment de vinovatie repeta-ti ca Domnul te-a iertat si ca nu-l vei mai lasa pe cel rau sa te influenteze prin intermediul sentimentelor de vinovatie. Daca Domnul ne-a iertat, cine suntem noi sa consideram ca nu avem dreptul la iertare?

nikole spune:

Foarte adevarat!



Nikole, mami deAlbastrel/Kevin Alexander(4.08.2007) si Albastrica/Luana Maria(1.04.2010)


SA-L AJUTAM PE ANGELO

www.tlig.org/ro/ro3pryrs.html" target="_blank">CELE TREI RUGACIUNI

Katya spune:

Draga Iris,"cainta topeste pacatul",asa spun Sf Parinti,daca te-ai spovedit si Domnul te-a iertat,iarta-te si tu si mergi mai departe.Sigur ca,asa cum zice Psalmul 50,"pacatul meu inaintea mea este pururea",deci tb mereu sa ne aducem aminte spre a nu-l mai repeta si a-l rascumpara cumva prin fapte bune(fa milostenie unui copil sarman de ex),dar tb sa iesi din starea asta de culpa profunda,mai mergi inca o data la preot,spune-i de nelinistile tale(cum te-ar putea ajuta un psiholog mai mult decit un preot in acest caz?),poate iti va da anumite rugaciuni,anumit canon care te va linisti si te va asigura inca o data daca mai e nevoie de bunatatea Domnului si de iertarea Lui.

Nu esti singura care greseste,toti gresim,ridica-te si tu,Doamne ajuta!

iris_2009 spune:

Va multumesc tare mult pentru vorbele si incurajarile voastre, probabil nici nu aveti idee cat de mult m-ati ajutat.

O sa incerc sa nu-l mai supar pe Dumnezeu cu vesnica mea privire inapoi, de obicei sunt o persoana vesela, optimista, incerc sa ii fac viata frumoasa puiului meu, cand ma uit la ea imi dau totusi seama cat ma iubeste Dumnezeu, este un copil absolut extraordinar, care nu imi face si nu mi-a facut nici o problema, de sanatate, nimic, slava Domnului, si s-o tina Dumnezeu tot asa.

Trebuie sa invat sa gestionez situatia asta pe care din pacate nu o mai pot schimba, sa cred de acum cu tarie ca Dumnezeu m-a iertat, preotul la spovedanie cand m-a vazut cum plangeam mi-a spus ca atunci cand Dumnezeu va considera ca e timpul potrivit pt mine imi va trimite ori sa botez un copil, ori sa-l ajut cumva, deja fac lucrul asta cu un copilas pe care nu-l cunosc dar pe care il ajut cand pot.

Cand voi mai avea caderi, cand o sa ma gandesc iar ca Dumnezeu nu-ti da niciodata mai mult decat poti duce, si poate stia El ce face, cand o sa ma gandesc ca nu aveam nici un drept sa hotarasc eu cine sa traiasca si cine nu, cand o sa-mi fie greu sa privesc un bebelus desi toti bebelusii pe care ii intalnesc oricat de dificili ar fi cand ma vad ma privesc drept in ochi si incep sa imi zambeasca asa cum spun parintii lor ca n-au facut-o cu nimeni..........este un sentiment greu de exprimat (atunci parca simt ca primesc un semn de la Dumnezeu si de la sufletul meu ca m-au iertat), cand o sa ma intreb cum ar fi fost, ce-ar fi fost, o sa imi aduc aminte de ce mi-ati spus si o sa merg inainte.

Intr-adevar am vazut si eu femei facand avort cu zambetul pe buze......si imi dau iar lacrimile.

Sper sa reusesc sa gasesc calea de mijloc, sa imi mentin sanatatea pe cat posibil tocmai pt copilasul care are atata nevoie de mine. Vinerea o voi dedica celuilalt copilas, pt ca din punctul meu de vedere eu am doi copii............si ma voi ruga in continuare.

In rest, imi voi repeta faptul ca Dumnezeu m-a iertat si voi merge mai departe.

va multumesc tuturor

Ica 1975 spune:

Iris, incearca sa botezi un copil si sa te implici in cresterea lui.

Nu te teme, mergi pe acest drum, cu aceste hotarari in inima si nu-ti va parea rau. E calea cea stramta si pentru a ramane pe ea trebuie sa nu fii singur. Insoteste-te cu fratii de un cuget, agata-te de Parintele duhovnic.
Da-mi minte sa fac voia Ta, Doamne!

Iasmin08 spune:

Iris, incearca atunci cand dai de pomana, sa spui din cand in cand ''pentru cei care asteapta". Caci stie Bunul Dumnezeu cati din neamul tau asteapta de la tine o mica pomana, si se prea poate sa intre la cei care asteapta un gest de la tine si bebelu tau pe care il jelesti.
Botezul nu ti-l poate aduce inapoi, dar faptul ca dai o mica pomana, este ca si cum i-ai trimite ceva. Ca de la mama la pui.

Doamne ajuta, si sa-ti daruiasca Bunul Dumnezeu putere sa treci peste aceasta imensa durere.

Iasmin, mama de strengar de 8 anisori