Vreau sa scap de FRICA !!!!!

ary_v spune:

Maria ce se aseamana povestile noastre. Stiu cum te apasa teama asta de a nu-i dezamagi. Ce terapie urmezi? Simti ca s-a schimbat ceva in viata ta de cand urmezi terapie?

Ralu nu stiu daca esti deja psiholog dar cu siguranta vei fi unul foarte bun!

mariamunteanu spune:

Ralu, eu o sa salvez raspunsurile de pe acest topic si le voi citi pana-mi intra in cap. Vorbesc foarte serios, e f. important pt. mine ce spui tu aici si cred ca fetele sunt de acord.

Am o mare admiratie pt. voi cele care v-ati desprins de abuzurile din copilarie si ati devenit oameni armoniosi si puternici.

Ary, urmez psihanaliza si recomand aceasta metoda - este ca o adevarata renastere.

Maria

ary_v spune:

Maria multumesc pentru raspuns!

Ralu as vrea sa te intreb ce parere ai despre analiza tranzactionala?

ralu_t spune:

maria nu e suficient din nefericire sa citesti fiindca nu e un proces rational cel care se petrece in tine si care e responsabil de reactiile pe care le ai-vezi raspunsul pe care il dadusem la capitolul lui simali cu exagerarea, ca teoriile sunt f bune in sine, insa f greu de aplicat cu trimiterile pe care le fac psihologii, fiindca ceea ce ne guverneaza nu sunt procese psihice constiente decat intr-o f mica masura. Toate traumele sunt acceptate de copii fiindca nevoia de iubire e primordiala pentru fiinta umana, ca hrana spirituala, nu ne putem dezvolta psihic si sufleteste in lipsa. Din acest motiv, facem tot ce ne sta in putinta (acceptam, ne invinuim si incercam sa ne schimonosim psihic) cu scopul de a fi in gratiile unor parinti care detin in ochii copilului recompensa suprema: iubirea. Lucrurile ar trebui sa fie fundamental invers, iubirea sa fie ca dat, ca o consecinta a asumarii rolului de painte fata de o fiinta noua pe care au adus-o in lumea asta si pe care o au in grija. Dar din nefericire nu e asa. Copilul din tine a suferit o mare nedreptate afland ca si in urma tuturor stradaniilor si neajunsurilor, iubirea a ramas tot o promisiune indepartata, platita cu un pret foarte mare si primita in cantitati insuficiente. Ceea ce ne tine “pe veci” captive in jocurile bonlave ale parintilor nostrii, si in cazul trist si in alte asemenea situatii repetate cu soti/parteneri abuzivi (si pt ary) e ca nu putem renunta la aceasta speranta, ca poate intr-o zi, ca daca totusi vom face ceva, poate vom fi iubite asa cum avem nevoie-proces ce se deruleaza inconstient.(mai cititi din ce posteaza miss parker, are f multe trimiteri in sensul asta) Pana ce acest lucru nu se repara, tot simbolic, in analiza-sau terapie oricare ar fi ea, pana continerea si aprecierea ca “suflare” datatoare de viata pentru copil(copilul din tine care exista inca acolo si isi cere drepturile) nu vor ajunge la tine prin intermediul terapiei, putem sa citim si sa ne cultivam la infinit. Devenim doar mai culti, mai informati dar in mare la fel de neputinciosi. Ai rabdare, esti pe drumul bun. Drumul in sine e o fericire, nu neaparat finalul. Bucura-te de ce descoperi pe parcurs, de ce reusesti sa te debarasezi ca balast, cu pasi mici si siguri, acesti pasi mici sunt de fapt maaaari victorii in razboiul tau cu fantomele trecutului, dar ai incredere ca vei fi la un moment dat un om liber si puternic.
Ary, sper sa pot ajunge un psiholog bun, deocamdata sunt pe drum, si inca mai am destul de parcurs. Abia in vreo 3 ani voi putea incepe practica clinica in psihoterapie psihanalitica, lucru care imi da ceva emotii recunosc, ca perspectiva. Multumesc de apreciere. E insa o mare diferenta intre teorie si practica….
Despre analiza tranzactionala nu stiu decat la nivel teoretic, absolut nimic practic, nu cunosc personal nici terapeuti, nici pacienti care sa fi urmat o asemenea terapie ca sa stiu exact ce presupune, cum se desfasoara si ce efecte are. Este in mare voga acum, eu primesc zilnic zeci de oferte de specializare si cursuri de formare in AT. Ce pot spune ca nu ma atrage in acest gen de terapie este mentalitatea de “antrenament” pe care o presupune, vizeaza schimbari majore in “aici si acum” in viata persoanei si modificarea scenariile pe care ni le-am insusit in copilarie despre cum trebuie sa decurga anumite situatii-care devin blocaje si repetitii chinuitoare ale unor situatii traumatizante, dar senzatia mea ca se face o inlocuire cam fortata, prin incercarea de a constientientiza individiul asupra capacitatilor lui de a fi o persoana ok si de a putea decide pentru sine insusi, prin incurajarea acestui lucru, dar nu afland de ce si cum au aparut blocajele, imi pare genul de terapie centrata pe schimbarea modului de a reactiona in prezent. Nu e nimic in neregula cu genul asta de terapie, poate fi extrem de eficace, ca si cele cognitiv-comportamentale si in anumite situatii sunt singurele terapii care pot fi aplicate in cazul anumitor persone. Eu personal consider psihanaliza ca fiind cea mai “profunda” metoda de terapie, cu schimbari fundamentale si structurale iar o problema odata depasita nu va mai aparea vreodata ca un nucleu conflictual. Din aceasta perspectiv, care nu e nici decum una condescendeta, mi-e greu sa “ma multumesc” cu mai putin. Insa nu oricine are timpul necesar, disponibilitatea psihica (fiindca acest gen de terapie poate fi destabilizatoare pe parcursul ei, in anumite momente) si nu in ultimul rand banii cu care sa sustina un asemenea demers. De aceea, s-au cautat formule la fel de eficiente in plan concret, cu terapii scurte, care in societatea de azi aflta intr-o continua miscare cu un ritm ametitor, sa ofere solutii rapide reintegrarii pacientului in “normalitatea” sociala. ceea ce am scris mai sus nu e nicidecum vreo critica la adresa AT, fiindca e mult in necunostiinta de cauza, e baza doar pe senzatiile mele si nu vreau sa lezez nici un adept al acestui tip de terapie. repet, orice terapie atata vreme cat isi indeplineste scopul si ne reda libertatea de a fi, este o terapie functionala.


ralu- de bebe albastru
tudor 15.05.2008
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=72e131407d80530203c592" target="_blank">montaj tudor
i believe in miracles...povestea noastra

mariamunteanu spune:

Ralu .

De ce spui ca "acest gen de terapie poate fi destabilizatoare pe parcursul ei, in anumite momente" ? Este cumva din cauza ca amintirea si revelarea adevarului din trecut te pot aduce iti pot zdruncina echilibrul artificial creat pt. a rezista situatiei anormale ? Sau faptul ca parintii-abuzatori cad de pe soclu si devin (pentru un timp) obiectul urii celui abuzat ? E asta cumva ca efectul unui tratament care, inainte de a te vindeca, rascoleste totul in organism ?

Maria

ralu_t spune:

in cadrul psihanalizei, ca sa poata fi facuta vreo schimbare, e nevoie sa se inlature treptat, in masura in care pacientul e capabil, toate mijloacele defensive(justificate in evolutia psihica a acestuia, si extrem de necesare supravietuirii-care mentin echilibrul la care te referi tu) care blocheaza accesul la traumele produse. deci pentru o vreme, pana cand alte forme de aparare se formeaza, exista perioade in care te simti extrem de expus si vulnerabil la agresivitati externe, cu atat mai mult cu cat cele interne iti dau de lucru. esti iritabil, sensibil. e nevoie de intelegerea celor apropiati, este o lupta de proportii care se da in tine, fara intelegere si sustinere pe toate planurile e tare greu. pe langa asta, rememorarea traumei in sine pana la amenajarea si acceptarea ei in constiinta, e destabilizatoare. se traiesc in analiza, prin regresie, evenimente la intenistatea la care au fost traite atunci, cum ar putea fi simplu de dus? analistul aduce sustinere, holding, si functioneaza si ca o sita, nu ti se ofera mai mult decat poti duce. anumti pacienti, cu elemnte nu atat nevrotice, ci psihotice, ce se inscriu ca problematica in marea psihiatrie(borderline, schizo), sunt greu de condus intr-un asemena demers de exemplu, fiind riscanta destructurarea completa a eului prin patrunderea din inconstient a anumitor amintiri. dar deja asta este o alta poveste. totul va trebui recladit, fiecare caramida asezata la locul ei, pe alte principii decat pana acum(si pozitia pe care vor sta parintii este o alta caramida in complex). e un procent lent, e nevoie de rabdare si nu in ultimul rand vointa autentica de schimbare.
ura de care vorbesti si agresivitatea care se vor manifesta acut in cadrul terapiei va fi una eliberatoare, necesara, conditie de baza pentru acceptarea si depasirea problemelor. nu ea va crea vreun complex. lipsa ei, atunci cand ea ar fi justificata, poate crea in schimb mari probleme fiind refulata in inconstient si manifestandu-se involuntar prin actele ratate-acele greseli,lapsusuri,omisiuni, agresivitati mascate care in aparenta sunt nevinovate,dar au o justificare f clara in inconstient, desi nu sunt asumate deloc in constient. te vei amuza cu timpul de acceste shortcut-uri catre incostient, atunci cand vrei sa spui ceva si spui cu totul altceva, cand vei stii sa accepti realitatea a ceea ce de fapt ai spus, sa intelegi de ce ai spus acele lucruri tocmai in contextul respectiv, si sa iti reactualizezi permanent elemente inconstiente in constient,vise, trairi inexplicabile, un exercitiu care nu se va termina niciodata intrucat inconstientul este inepuizabil. traumele insa sunt epuizabile

ralu- de bebe albastru
tudor 15.05.2008
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=72e131407d80530203c592" target="_blank">montaj tudor
i believe in miracles...povestea noastra

mariamunteanu spune:

1. Aici poate intra si claustrofobia mea ?

2. Ura simt, agresivitate prea putin, mai degraba intoleranta.

Maria

ralu_t spune:

1. da, in masura in care acest simptom a aparut in analiza, nu inainte sa te apuci de terapie. citeste in urma, pe la pagina 5 cred, am postat eu un citat al unui psihanalist roman, despre semnificatia simptomului.
2. agresivitate nu fata de oamenii din prezent, ci fata de imaginile lor din trecut care sunt asociate traumelor. intoleranta e excelenta si e foarte bine cand apare, nemailasand loc altor traume sa se produca. la asta faceam eu referire vis-a-vis de tatal tau

ralu- de bebe albastru
tudor 15.05.2008
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=72e131407d80530203c592" target="_blank">montaj tudor
i believe in miracles...povestea noastra

mariamunteanu spune:

Ralu,
1. Claustrofobia a aparut inainte de analiza, de fapt a fost motivul principal pt. care am inceput analiza. Dupa un an inca n-am scapat de ea, desi ma simt mai bine cu totul.

2. Exact.

tessina spune:

Este firesc ca frecventa sedintelor de psihanaliza sa fie de 2-3 ori/sapt?

Cand mi s-a recomandat cognitiv-comportamentala(care nu mi s-a potrivit deloc) nici nu s-a pus problema sa ne vedem mai des de 1 data pe saptamana...