Incapatanarea dusa la extrem
Raspunsuri - Pagina 9
denizel spune:
Multumesc, Roxana! 
Sunt de acord cu (aproape) tot ce ai spus, mai putin asta: "In plus sufera acut de lipsa modelelor pozitive."
Putem vorbi de lipsa modelelor pozitive doar in cazuri extreme: copii/adulti izolati de lume sau adulti care traiesc in continuare numai si numai intr-un mediu po****t cu abuzatori.
Din momentul in care copilul iese in lume (gradinita, scoala generala, liceu, facultate, serviciu, mers la piata, mers in concedii, platit intretinerea in camaruta administratorului de bloc, dat de pomana unui cersetor, uitat la tv etc) incep sa apara modelele (pozitive sau negative).
Iar el, omul, alege!!! Aici e-aici! Ce alege sa aleaga!...
Parerea mea este ca, un om, cu cat iese mai mult cu lume, cu atat ar trebui sa aiba o capacitate/determinare mai mare de a nu respecta algoritmul pe care il cunoaste din copilarie. Mai ales cand e vorba de propriii copii (repet, fara trimitere la cazul de fatza).
Daca omul mai este si inteligent, cu greu ii pot gasi o scuza :).
Uite, un exemplu: postarea lui Cristi_2003 (
, Cristi!). De ce Cristi a luat drept model pe bunicul ei cel bland si bun si nu a luat drept model pe bunica cea batausa?
In plus, un adult care a fost batut in copilarie, stie ce e aia durere, stie ce e aia umilinta si frustrare. Deci, empatia ar trebui sa fie f.f. puternica si eficienta, nu?
Unde se intampla accidentul? Care este elementul care face sa coboare cortina uitarii si a nepasarii atunci cand victimele sunt copiii tai?
Sau, de ce ar trebui eu sa-mi pun 3 perechi de manusi de catifea atunci cand ating usor umarul celui care isi bate copiii, in incercarea de a-l atentiona?
Ce anume este atat de afectat in structura lui psihica/emotionala incat, atunci cand eu spun ca imi e foarte mila de copiii lui, am toate sansele sa provoc o reactie negativa?
Si, cam care ar fi aceasta reactie negativa de care eu trebuie sa ma feresc?
Qamar spune:
| Citat: | ||||
| citat din mesajul lui denizel Rrox, eu una nu pot fi suportiva cu o mama care declara ca
sau
:-((((( Imi e muuult mai mila de un copil de 5!!!! ani, batut si umilit, caruia mama lui vrea sa-i "subjuge vointa"  decat de un adult in toata firea.As putea fi suportiva, doar cumparandu-i mamei un aparat al empatiei, pe care sa-l tina lipit de ea si, la fiecare lovitura pe care o da copilului ei, sa simta exact ce simte copilul. Cum acest aparat inca nu s-a inventat, ma multumesc sa fiu suportiva cu un biet copil mic si lipsit de aparare. Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil ! Maamiii, îmi place pielea ta! E ca de câltitză" :-)) - din jurnalul unei mămici de băietel. |
de acord
din pacate, de cele mai multe ori, pentru adultul "traumatizat" se gasesc mult mai multe scuze decat pentru copilul care sufera ACUM....
"There is a crack, a crack in everything../That's how the light gets in."
rrox3 spune:
Denizel ma refeream la modele parentale pozitive. Nu pot fi inlocuite de ceea ce copilul si mai apoi adultul culege din restul lumii, decat in momentul in care constientizeaza ca are un deficit la capitolul asta si se autoeduca serios.
Intr-adevar inteligenta si simtul de observatie ajuta, pot face ceva alegeri. Dar numai pentru ceea ce constientizeaza si e doar varful icebergului. Raul cel mai mare il fac fara sa-si dea seama. Unii constientizeaza mai mult, altii mai putin. Fiindca copilul tinde sa-si idealizeze parintii indiferent cum sunt ei. Copilul abuzat va crede ca merita tot ce i se intampla si ca are parinti minunati. Cei mai multi continua sa creada asta si cand ajung adulti. Si atunci aplica ce au admis ca fiind bun si educativ. Cazul Danei. Altii traiesc o adevarata trauma cand se hotaresc sa admita ca nu au contat prea mult pentru proprii parinti si ca acestia au gresit grav fata de ei, numai ca asta ii costa foarte mult in plan afectiv... stiu din proprie experienta... 
In fine, discutia e foarte lunga si s-au scris ceva carti pe tema asta.
Cat despre postarea de care amintesti... mie mi-a lasat un gust amar... de ce oare nu se intreaba autoarea de ce bunicul cel bun nu le proteja de bunica cea rea? Abuzatorii sunt de obicei in tandem, unul activ - agresiv si unul pasiv - care nu intervine, eventual joaca rolul victimei, desi e adult in toata firea si s-ar putea opune abuzului.
Nu cred ca trebuie sa ne punem problema ca empatia pe care o simtim noi la adresa copiilor lor ar putea starni reactii negative. Va starni poate frustrari si furie, dar nu vad cum ne-ar putea opri asta de la a simti si exprima mila fata de copii.
Atat doar ca eu simt mila si empatie si pentru copilul abuzat care traieste inca in parintele abuzator si ii conditioneaza existenta. Si nutresc speranta ca mai poate fi salvat, mai ales daca vad ceva bunavointa in el, asa cum vad in Dana.
P.S. Abuz nu inseamna nicidecum doar bataie.
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
Qamar spune:
pe mine m-a batut maica-mea cand era mica
si bunicii
si taica-meu de cateva ori...
nu m-as gandi nicio secunda, dar nicio secunda sa imi lovesc sau sa imi umilesc intr-un fel copila, mai ales stiind prin ce am trecut eu
inteleg f clar ca abuzul lasa niste urme foarte adanci, dar pe langa "amintiri din copilarie", mai ai si ratiune/judecata...sa nu mai spun de sentiment/empatie: cum poti lovi un om pe care il iubesti? cum ii poti produce suferinta in mod constient?
dana, eu atat te mai intreb: daca sotul tau sau o alta persoana din prezent -cand ai posibilitatea sa alegi sa pleci, deci nu cand erai un copil '''dependent'''' de parinti-- deci daca sotul sau altcineva te-ar lovi/bate de atatea ori de cate ori ai lovit tu fetita ""problematica''', ai mai fi azi langa el?.....think
"There is a crack, a crack in everything../That's how the light gets in."
rrox3 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Noe de acord din pacate, de cele mai multe ori, pentru adultul "traumatizat" se gasesc mult mai multe scuze decat pentru copilul care sufera ACUM.... |
Nu se gasesc scuze, nu exista scuze pentru asta, ci cauze pe care daca le expui poate ii vor atrage atentia si poate va incerca sa "se repare". Ghilimele pe care le-ai pus la traumatizat nu cred ca-si au rostul.
Copilului de ce sa-i gasim scuze?! Cred ca nu asta ai vrut sa scrii
Ideea de baza e sa reusesti cumva sa ajuti copilul si pentru asta e nevoie sa determini mama sa se schimbe. E singura cale.
Gandeste-te ca peste 20 de ani vei citi aici pe forum un topic postat de actuala fetita de 5 anisori, similar cu cel postat acum de Dana. Atunci nu vei mai avea pic de empatie pentru ea?
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
rrox3 spune:
Noe Asa e, nici mie nu mi-ar trece vreodata prin cap sa-mi lovesc copiii, dar, din pacate, nu toti tragem aceleasi concluzii si reusim sa scoatem capul la lumina la fel de bine. Nu suntem la fel.
Eu cred ca putem incerca sa-i ajutam si pe cei care nu au reusit, punandu-le la zid faptele si nu pe ei, mai dandu-le o sansa.
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
Qamar spune:
da, am "mancat" un "suport pentru copilul care sufera"
"There is a crack, a crack in everything../That's how the light gets in."
Deianira spune:
Dana, sunt convinsa ca citesti, chiar daca nu scrii. Sper ca ai luat o hotarare buna pentru a indrepta tot ce a fost gresit pana acum.
mina spune:
Haideti sa dam exemple concrete despre cum reusim, fiecare dintre noi, sa evitam acel moment in care copilul (incapatanat, dotat cu personalitate si pareri proprii, obraznic, pisalog, etc... ) ne aduce in situatia de a ne dori cu ardoare sa ii tragem un toc de bataie sa inteleaga odata cine e stapanul domne! Stiu ca fiecare parinte trece prin moemente de exasperare extrema de vro mie de ori pe zi si orice idee despre cum sa evitam a ne iesi din minti e buna. In acest fel poate ii dam Danei cateva idei de incercat ... (raman la sfatul ca un psiholog cu specializare in relatii-familii-copii ar fi solutia optima, dar sa incercam si noi sa fim un grup de suport care nu acuza, nu judeca, doar da idei).
Incep eu.
Mi-am invatat vizigotul despre cum ne calmam respirand adanc. Ca la exercitiile Lamaze 
tragi adanc aer in piept pe nas, retii, dai afara cu gura deschisa. Folosim respiratia-de-calmat si cand suntem agitati, si cand ne suparam unu pe altu si stam sa zbieram, si cand ne vine sa plangem, si cand sughitam...de multe ori e un exercitiu util pentru a ma calma eu, nu el, dar ajuta pe toata lumea
I-am cumparat o clepsidra. ori de cate ori ajungem la un moment de criza, punem clepsidra sa se scurga, timp in care ne gandim la ce s-a intamplat, unde am gresit fiecare si, dupa ce se termina, discutam aceste aspecte. E f utila, ajuta mult la educarea rabdarii, mai ales a copiilor hiperactivi.
EDIT: Dupa cum vedeti mai sus, eu incerc sa tratez fiecare situatie tensionata pe principiul "este vina tuturor partilor implicate ca s-a ajuns la tensiune si nervi". Poate ca in acest fel imi subminez autoritatea (nu stiu) dar nu vreau sa fie transant eu-mama-stiu-tu-copil-nu-stii-asculti-neconditionat. Bineinteles ca incerc sa il aduc la a face ce zic eu, dar cred ca trebuie stimulata comunicarea, oricat de rea sau grava ar fi situatia, copilul trebuie sa aibe curajul de a veni la parintii lui sa discute acea situatie, nu sa o rezolve prin urlete sau eu stiu ce nervi. Vreau sa cultiv aceasta conceptie la fiul meu, nu pentru acum si pentru varsta adolescenta cand chiar e spre binele lui sa discute cu noi orice problema...atunci sunt muuuult mai usor de scapat din mana.
Daca am divagat imi cer scuze
Mina si
Matei-Costin, sensu'lu'viata lu'mami si tati
din:09.09.2004
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=57655" target="_blank">cronicile vizigotului
Some people dream of success...while others wake up and work hard at it
nelia spune:
Mina, uite de la mine o , mai ales pentru clepsidra.
CORNELIA, mami de AGATA, TUDORA si LISANDRU