Incapatanarea dusa la extrem

Deianira spune:

Dana, anii in plus nu inseamna neaparat intelepciune.

Sincer, mie mi se pare ca le-ai zis fetelor care au incercat sa te ajute cu sfaturi, ca daca sunt mai mici ca varsta decat tine, sfaturile lor nu merita luate in seama. Asta e o atitudine tipica de parinte care nu asculta de copilul lui, pe principul "E mic si nu stie nimic".

Imi pare rau ca ti-ai "pierdut timpul" citind ceva ce nu te convinge .

---

rrox3 spune:

Ripley si eu sunt satula de mame care minimizeaza abuzurile parintilor asupra propriilor copii, sunt satula de mame care-si conditioneaza oferirea iubirii de obedienta copilului, sunt satula de mame care gasesc scuze parintilor abuzatori intotdeauna, de mame care-si trateaza copilul ca pe un inferior.
Nu exista mamici perfecte (in paranteze fie spus nu cred ca o mama perfecta, asa cum o definesti tu, ar fi de dorit pentru un copil), dar ar fi bine ca macar sa consideram mama perfecta un ideal si sa incercam sa ne apropiem cat mai mult de el. Si probabil atunci cand gresim vom fi mai aspre cu noi si mai dornice sa ne asumam greselile si sa le reparam.
Oricum, nu indemnam la perfectiune aici pe forum. Indemnam doar la incetarea abuzurilor asupra copiilor, indemnam la transformarea in mame indeajuns de bune, cum le numea Winnicot.

Dana cred ca ma calific doar la salamul de soia ... in rest nu ating limita de varsta (am doar 36), fetele mele sunt putin mai mici decat ale tale, ... hmm... poate 13 ani de casnicie sa fie putin relevanti. Imi permit totusi sa-ti dau sfaturi fiindca trecutul nostru are ceva comun in materie de traume si fiindca acest trecut m-a facut si pe mine sa gresesc initial fata de fetita mea cea mare prin inconstanta limitelor (fara batai, dar cu tipete) si fiindca intre timp am descoperit ce probleme aveam si am reusit sa ma schimb. Ceea ce iti doresc si tie.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

iulia_b spune:

citind pe aici mi-au venit in minte niste lucruri din "Minima Moralia" lui Plesu.
"Incompatibila cu priceperea etica a specialistului academic si cu placiditatea didactica a simtului comun, competenta morala e, intr-un anume sens, incompatibila si cu existenta neprihanita a omului ireprosabil. Nu vom spune ca omul ireprosabil (eroul etic, sfantul, ascetul sau cum vrem sa-i spunem) e, in plan etc, incompetent, dar vom spune ca ceea ce se poate numi competenta sa e irelevanta etic. Omul ireprosabil, in masura in care exista, e dincolo de etic, intr-un spatiu in care deliberarea etica e incheiata. Statica siluetei sale, imacularea prezentei sale fac din acest erou rarisim un impozant exemplum, dar mai putin un reper eficace. Ascetul e un simbol al capatului de drum. Drumul propriu zis ramane in urma sa....etica nu poate lua fiinta decat ca experienta a ratacirii asumate, ca alergare tulbure sub un cer noros, al carui albastru e intrezarit rar sau doar banuit......
...Curajul, blandetea, generozitatea, prudenta, cumpatarea si celelalte nu sunt decat un posibil al virtutii. Pentru a deveni adevarate virtuti, ele trebuie sa fie bine profesate. Dar virtutile pot fi prost profesate. Si atunci, alaturi de viciile rezultate din contrarierea (in plus sau in minus) a virtutii, apar o serie de alte vicii, rezultate din insasi substanta ei, din mani****rea ei deficienta....Un bun sfatuitor e cel care vorbeste desfranatului despre abstinenta cu acelasi tact cu care vorbeste celui nesimtitor si acru despre placeri. Un bun sfatuitor nu are convingeri normative imuabile. ...Iar aratatorul sau nu se va inalta niciodata pedant dinaintea oamenilor, aratand spre ceruri nemiloase, sau-si mai rau- spre propria sa, uscata si falsa, exemplaritate"

Eu cred ca pentru a rezolva problema fetitelor, trebuie rezolvata cea a mamei, a copilului din ea. Si cred ca ar putea incepe atunci cand va sti ca va fi acceptata, inteleasa si ajutata. De multe ori avem reactii ciudate, ex atunci cand primesti sfaturi chiar daca esti de acord cu ele sa nu le poti aplica datorita modului in care au fost date. Poate este o reactie instinctuala, de aparare, ca atunci cand copil fiind, ai fost certat prea aspru si ripostezi prin incapatanare.
Cateodata e foarte complicat sa te intelegi si sa vrei sa faci bine celor din jurul tau si totusi sa nu reusesti intotdeauna..

nelia spune:

Da, Iulia, sint de acord cu tine. Am mai scris o data astazi si am sters exact din cauza faptului ca mi-am dat seama ca nu am cum sa o ajut pe Dana sa inteleaga cu adevarat problema. Daca aici, pe forum, unde toate sintem mame si responsabile de viata unui micut sau mai multi, Dana vine si spune ca are 41 de ani, 18 ani de scoala etc... si nu accepta sfaturi sau critici de la oricine, mi-am imaginat care e atitudinea ei fata de fetitele ei - care nu au nici atitia anim nici atitia ani de scoala si nici macar nu sint adulte. Intelegi, Dana? Aici e problema, in atitudine. Sint de acord ca trebuie intii sa impaci si fericesti copilul din tine, ca sa ajungi la adult, dar acel copil nu mai e copil, nu mai e nimic de facut pentru el, in schimb pentru adultul din tine, si mai ales pentru mama din tine, DA! Si facind pentru tine, faci si pentru fetite si pentru relatia lor cu tine si a ta cu ele. Am 40 de ani, vreo 15 ani de scoala (si inca mai fac), poate n-am mincat nici acel salam de soia despre care spui tu, caci ai mei, cu patru copii, poate nici de ala nu aveau... de la mine accepti sfaturi? Dar eu nu vreau sa te sfatuiesc, nu sint in masura, fac greseli zilnic in educarea copiilor mei si invat din ele, si fac altele si uite asa, ele cresc si eu invat sa fiu mama lor. De fapt, ele ma invata pe mine... pentru ca eu imi ascult foarte bine copiii. Nici eu nu le port pica alor mei, si am luat bataie ca multi copii din vremea noastra. Nu le port pica pentru ca inteleg ca asa era situatia atunci, asta se face, si stiu prea bine cu actioneaza omul: daca e voie si toata lumea face, atunci o fi bine si fac si eu. Dar chiar daca i-am iertat si nu le port pica, tot nu pot accepta ca m-au batut in scop didactic. Asta ce ai spus tu si chestia ca bataia e rupta din rai sau unde da mama creste... pe astea nu le accept. Pentru ca firea mea respinge violenta, de orice forma, verbala sau fizica. Atentie! Nu spun ca nu am facut-o niciodata, chiar cu proprii mei copii, pentru ca as minti. Si acum mai ridic tonul, simt ca-mi vine sa le mut gurita la ureche... dar nu-mi mai gasesc scuze pentru asta. Si atunci cind nu mai gasesti justificari sau scuze sau motive pentru un lucru, nu-l mai faci. O palma data unui copil, mai ales daca e intr-o criza, e o palma data care scoate adultul din criza, nu copilul. Numai ca in loc sa si-o dea lui, o da in copil, ca-i este mai la indemina. Ar fi multe de povestit aici, vorbesc din proprie experienta, pe primul l-am atins asa la fundulet, cam vreun an, intre 3 si 4 ani... dar intr-o zi, cind ma uitam la cei mici si mi-am adus aminte ca la virsta Tudorei, pe care nu as atinge-o cu nici o floare... am dat in Agata, mi s-a facut rau. M-am dus in baie, m-am uitat in oglinda... si mi-am tras o palma, cu putere. Mi-as fi dat un pumn daca instinctul de autaparare mi-ar fi permis! SI daca vreo palma pe lumea asta a meritat vreodata sa fie data, atunci sa stii ca aia a fost! Spui ca nu accepti acum sa ti se mai dea o palma... dar ca atunci cind ai fost mica ti le-au dat (si deci le-ai acceptat si le accepti si acum) in scop didactic. Dar te intrebi de ce acum nu le mai accepti? Cu ce te-ai schimbat din copilarie pina acum? Crezi ca acum nu mai gresesti? Eu ma indoiesc, oamenii fac greselile cele mai mari cind sint adulti, nu cind sint copii: copii mici - greseli mici, copii mari sau adulti - greseli mari. Imagineaza-ti ca la fiecare greaseala, mama sau sotul te-ar tot pocni, asa mai des, ca sa te scoata din criza si sa-ti arate drumul drept.

Si ar fi multe de spus, eu nu mai cred nici in pedeapsa si recompensa, pe care le-am aplicat intr-un timp. Nici in 1,2,3... Nu merg, degeaba ne sint indicate, recomandate. Pur si simplu oamenii nu pot fi dresati sau daca sint, asa vor fi toata viata... si eu nu vreau sa cresc niste adulti dresati sa faca lucrurile cum se cuvin. In schimb functioneaza increderea, respectul, ca sa nu mai spun iubirea fata de acesti micuti. Si stii cind am inteles asta? Cind m-am vazut ca intr-o oglinda in Agata vorbindu-i Tudorei, in comportamentul ei fata de cea mica... Am avut un soc, dar m-am recunoscut, asa faceam eu cu ea, asa facea si ea cu cea micuta... si nu mi-a placut. Poate ca nu vor fi cei mai educati copii din lume, dar vor fi niste copii iubiti, intelesi, acceptati asa cum sint, liberi sa faca alegeri inca de mici etc. Imi plac mai mult asa, incapatinati si siguri pe ei, impunindu-si punctul de vedere, chiar daca uneori sint nevoita sa il corectez, fiind gresit in sensul ca le-ar face rau daca ar face cum doresc, decit cuminti si cu capul plecat, facind numai ce zic mama si tata.

Si incheti, spunindu-ti ca si eu te-am citit la subiectul unde vorbea despre relatia cu fata mai mare, si ti-am si raspuns. Cea mica era inca foarte mica si stiu ca m-a deranjat ca mama felul in care o descriai pe micuta prin comparatie cu cea mare, care iti facea viata amara. Dar uite ca micuta a crescut si ai in continuare probleme, lucru care ar trebui sa-ti se dea de gindit: unde gresesc? Eu nu spun ca nu-ti iubesti copiii, si eu o iubeam ca pe ochii din cap pe Agata cind o corectam sau o scoteam din criza cu cite o palmuta la fund sau peste minute. Nu spun nici ca mama mea sau a ta nu ne-a iubit, eu stiu ca ne-au iubit... dar iti spun ca felul in care vezi lucrurile nu e sanatos, bataia nu are cum sa aiba vreodata un scop didactic, e bataie si atit... calmeaza adultul, inchide gura copilului si atit! Daca as fi vazut pina acum ca o palma a avut vreun rezultat, as da-o, dar eu am vazut ca nu face decit sa infrineze, pe timp scurt, vointa copilului si sa calmeze mama sau tata. Si apoi, de frica bataii, probabil, ca nu sint sigura, copilul nu va face cit va sta la parinti ceea ce i-a fost oprit prin bataie. Daca asta vrea un parinte de la copilul lui, atunci e in regula, e una din solutii, copilul creste cuminte si ajunge om, iar parintii ramin sanatosi la minte in urma lui si mindri de ce au creat. Dar eu stiu ca lucrurile nu stau asa, ca daca ar fi asa, atunci ar fi numai oameni in lumea asta, unul si unul. Ori stim cu toatele ca nu e asa, ca un om cu adevarat om este cel caruia i s-a transmis de catre parinti un sistem de valori reale si puternice, care il tin la suprafata in orice situatie. Iar bataia nu este una dintre ele! Si nici ceea ce s-a obtinut de la el prin bataie, tipete, infrinarea incapatinarii de a-si sustine parerea fata de viata lui, chiar daca aceasta numara numai 2, 5, 8, 12 etc. ani...

CORNELIA, mami de AGATA, TUDORA si LISANDRU

Sabina spune:

Dana, eu nu am implinit inca 30 de ani, dar am 23 de ani de scoala deja, deci mai multi ca tine. Pot sa-mi spun parerea?


Fetele te-au sfatuit extrem de bine.
Insa incearca sa privesti in sufletul tau, cu maxima sinceritate si sa te intrebi:
Imi place ceea ce vad? imi place fiinta aceasta? Iubirea din mine...se reflecta in comportamentul meu?

Incearca, te rog eu f f f frumos, sa nu privesti acest subiect ca unul care te judeca pe tine, desi acest lucru s-a intamplat .
Incearca sa te gandesti ca ai responsabilitatea a doua fiinte frumoase sufleteste, care nu s-au resemnat, care iti cresesc prin orice mijloace iubirea.
Si cea mica, si cea mare, vor sa se asigur ca le iubesti, de aceea te testeaza si te mai sicaneaza.


Incearca sa uiti de cuvantul educatioe, pentru ca tu ii dai un inteleg fals.
Si atunci , pentru cateva luni, uita pur si simplu de el.


Si ai putea face un exercitiu:
de fiecare data cand iti vine sa le certi, sa le infrangi vointa, intreaba-te:
Vor intelege ca le IUBESC din gestul meu? Lasa-ti timp intre gand si fapta. Timp in care sa reflectezi la ceea ce transmit vorbele si actiunile tale.

Secretul sta in atitudinea fata de copii.
Eu nu ma pricep la psihologie, ca sa iti spun sa vindeci copilul din tine etc etc, la asta te-au sfauit, presupun ca f corect, alte mamici.
Nu uita ca e mult mai EFICIENT sa te schiombi pe tine, decat sa-i schimbi pe ceilalti.

Atata exprienta de viata si scoala au un singur scop: acela de a te modela, in primul rand, pe tine insati



Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!


Sabina, Sofia Galagia si bb Gheo

Morgano spune:

Nu am spus nicio clipa ca as fi o mama perfecta, te rog citeste mai atent, chiar nu cred in perfectiune. Ca sa definesc mama perfecta, nu imi permit pentru cu nu stiu cum este, de fapt nu exista.

Eu incerc doar sa dau greselilor mele ca parinte un sens bun, sa nu le repet, sa ma transform ca om, mama si femeie inspre binele fetelor mele.

Dar daca vad si alte persoane care gresesc, incerc o clipa sa ma pun in locul lor si incerc sa vin cu un sfat, cat ma pricep si eu, nu sa dau direct cu parul, pentru ca repet: cine posteaza pe forum astfel de topicuri cere ajutor, nu critici, ca stie fte bine ca nu face bine.

Nu conteaza varsta, anii de scoala, experienta sau varsta, ci modul in care tu ca mama te poti deschide spre copiii tai. Poate pt a nu repeta greselile parintilor tai, poate pentru ca ai un orizont mai larg, poate pentru ca percepi starea de bine a copiilor in momente in care nici nu te astepti.

Si daca am zis ca eu totusi cred in limite de educatie, nu am facut-o gratuit, ci pentru ca nu poti functiona total liber intr-o lume plina de reguli si constrangeri. Nu cred in ele, dar trebuie sa ma ascund cumva dupa "wall" si sa functionez, la fel si copiii mei. Dar ma rog, daca incepem sa divagam spre educatie sau bun simt.... imbatranim pe DC

Ripley, mami de Ana(10.11.2005) si Iris(10.10.2007)

filofteia spune:

Dana... eu am vorbit doar din perpectiva experientei pe care am avut-o eu cu mama...nici nu conteaza cati ani am sau cati copii sau prin cate greutati am trecut...ti-am spus unde poti ajunge.
Fetele tale cred eu ca sunt dezorientate...cand le spui ca le iubesti cand le bati...
Discutia aceea sugerata mai sus pe care s-o ai cu fetele tale ar fi tare buna...asta daca nu le va fi prea frica sa spuna cu adevarat ce simt.
Din cauza fricii gaseam atatea subterfugii si vorbeam asa de convinsa...niciodata parintii mei nu au stiut cu adevarat ce simteam.

anca_a spune:

Mie mi se pare ca ai incercat sa dai o nota de derizoriu discutiei de fata. Mai mult, lasi sa se inteleaga ca e ok cum procedeaza, mai putin partea cu bataia (ar fi culmea sa fii de acord cu asta). Ori nu e deloc asa. Faptul ca le bate e doar unul din aspectele negative ale comportamentului ei. Abuzul, de orice natura e ceva foarte serios.
Asadar, a extrage din context un comportament si a fi de acord cu el, in cazul de fata e o mare greseala. Pentru ca eu, in locul Danei, as intelege ca fac bine ce fac atata vreme cat nu le mai lovesc.

Anca si Alex (1 an)

Morgano spune:

Anca, chiar ca TI SE PARE. Te inseli amarnic daca iti inchipui ca derizoriul este ceea spre ce am tins. Ma rog.

Ripley, mami de Ana(10.11.2005) si Iris(10.10.2007)

anca_a spune:

Ripley, tu esti o persoana echilibrata. Cu siguranta ca imprimi acest echilibru fetelor tale, astfel ca faptul ca nu le rasplatesti cu imbratisari atunci cand gresesc le transmite mesajul dorit de tine.
Ori in cazul Danei, pe fondul acelei harababuri cum o numesti tu din viata si sufletul ei (si implicit a fetelor) aceaasi procedura “educativa” (cu care eu nu sunt de acord) le zapaceste si mai tare.

Anca si Alex (1 an)