sex vs. gen/ biologic vs. cultural

mama lui Jonika spune:

Nu m-a ingrijorat f. mult faptul ca ii plac fustele sau pantofii cu toc, ci mai mult faptul ca, in tinpul jocului vrea sa fie un personaj feminin. Nu atat educatoarea, ci in toate jocurile el trebuie sa fie un personaj feminin si se supara daca ceilalti copii ii spun ca nu se poate si nu se mai joaca cu ei.
Iulia_b tata are, chiar daca sta la serviciu mai mult dar weekend-urile tot timpul le petrecem impreuna.
Ptzinuca dilema mea este cum sa ma comport cu el. Intr-o vreme ma suparam si il certam, iar el spunea doar ca se joaca, ca stie ca este baiat, apoi am incuiat pantofii cu toc, imbracaminte de-a mea nu are voie sa poarte si a ramas cu niste basmalute pe care le poarta pe post de fusta si in cap, pe post de par lung.
Am trecut prin toate fazele: l-am certat, apoi am fost indiferenta si acum am ajuns la consensul ca nu avem voie sa le purtam la gradi sau afara. El este chiar mandru cand poarta hainele astea.
Este un copil f. sensibil si de aceea incerc sa rezolvam aceste lucruri .Dupa cum stiti, copiii pot fi foarte rai cu cei care nu sunt ca ei.

mpopescu

beshter spune:

Imi dau seama ca e o situatie mai speciala. Sa nu crezi ca mi se pare amuzant. Am deschis subiectul asta pentru ca ma preocupa foarte mult rolurile de gen. Cel mai important mi se pare acum ca baietelul tau sa stie ca il iubesti neconditionat. Poate ar fi, intr-adevar, o idee buna sa-l duci la un stiitor intr-ale sufletului de copil.
Tot incerc sa-mi dau seama ce anume ii provoaca identificarea cu rolul feminin. Spunea cineva ca ar putea fi din cauza ca te iubeste foarte mult si se identifica cu tine. E posibil. Tatal cum se poarta cu el? A asistat vreodata la vreo scena care sa-l fi marcat (v-ati certat vreodata mai tarisor in fata lui, v-a surprins vreodata in tandreturi avansate etc)? De ce se teme el cel mai mult?

Pe de alta parte, astept in continuare raspunsuri care sa priveasca modul in care va 'incadrati' copiii in rolurile de gen. Daca mai aveti chef, sigur

simali spune:

Inainte sa am copil aveam si eu curiozitatea asta: cat din comportamentul masculin/feminin este determinat biologic si cat este dobandit prin educatie.

Cand am devenit mama (de baiat) m-am jucat putin cu limitele, am incercat sa-l provoc in fel si chip, nu l-am tintuit intr-un anumit rol (atat cat a tinut de mine) pentru ca eram curioasa cum reactioneaza.

Reactia la roz: respingere totala de la varsta de 2 ani ("e de fata, mami").

Reactia la papusi: a cerut pe la 3-4 ani o papusa. Un bebelus mai precis, cu olita, biberon, etc. I l-am cumparat. Ati vazut vre-odata cum se joaca o fetita cu papusa? O trateaza ca pe o fiinta vie, are grija de ea, o inveleste cu paturica, etc.? Ei bine, baiatul meu, cand punea bebelusul la culcare il inghesuia in cutie cu fata in jos, ingramadea peste el olita, biberonul si paturica mototolita, tragea fermoarul si depozita cutia, ca pe orice altceva intr-un dulap. Am decretat atunci: simtul patern nu exista. Respectati proportiile, mariti la scara si spuneti cu mana pe inima ca sotii vostrii sunt mult diferiti de modelul de mai sus. Sigur, am vazut si alt gen de tati, dar ei sunt exceptiile.

Eu cred ca majoritatea baietilor si fetitelor sunt diferiti prin nastere. Cat de diferiti vom sti numai in ziua in care ne vom dezbara toti, intreaga societate, de toate prejudecatile si-i vom lasa pe copii sa faca ce alegeri vor. De pilda cand copilul meu a spus "roz e de fetita" eu nu voi sti niciodata daca a ajuns la aceasta concluzie singur sau sub impulsul reclameor de la televizor ori influnetat de fetite din parc. Deci contraoversa ramane, pentru ca nimeni nu creste copii in globuri de sticla.

Mai cred ca un cuplu clasic (barbat femeie) trebuie sa se completeze. Pentru ca aceasta completare sa fie posibila este nevoie ca fiecare sa-si asume un rol. Clasic copiii se uita la tata pentru protectie si la mama pentru nevoile sufletesti. Se poate si invers si este iarasi foarte bine. Dar daca amandoi parintii se ocupa numai de protectie sau numai de nevoile sufletesti copilul ramane descoperit iar acest lucru va crea anumite dezechilibre in dezvoltarea lui. Un parinte bun trebuie sa-si lase copilul sa-si asume natural rolul cu care se identifica cel mai bine; chiar daca un baiatel alege un rol considerat feminin el va deveni complet prin alegera libera, la maturitate, a unei jumatati care-l completeaza. Natura ne-a aranjat foarte frumos pe noi oamenii. Nimeni nu ramane pe dinafara.

alice

mama lui Jonika spune:

Simali, problema mea e daca nu cumva eu l-am determinat la asemenea alegeri, daca nu cumva eu fac ceva care sa il determine pe el sa se identifice cu un personaj feminin.Nu imi dau seama de unde provine acest lucru.Si eu l-am lasat sa faca alegeri cu privire la culoare, haine, jucarii alese. Nu ii cumpar nimic pana nu il intreb- el decide si asta de cand era mai micut.Se uitau vanzatoarele la mine cum de intreb un copil de 2 ani ce tricou sa cumparam (de ex.)si daca voia roz, roz sa fie.
Nu l-am ingradit si nu ma deranjeaza ca nu este conform genului. Atata timp cat sunt alegerile lui nu ma deranjeaza, dar nu doresc ca din cauza mea, mai tarziu, sa-i fie greu sa se integreze.
Mihaelka, nu stiu sa fi asistat la vreo scena mai dramatica intre noi. Chiar daca ne certam, nu ne ascundem, face parte din realitate, dar lucrurile nu degenereaza.Nu aruncam cu farfurii, nu ne injuram si nici nu ne batem.
Imi pare rau ca am monopolizat subiectul cu cazul meu

mpopescu

sanziana72 spune:

Eu cred ca in societatea actuala notiunea de "gen" conform felului in care l-ai definit tu nu mai are prea mare importanta.
Deoarece atat femeile cat si barbatii nu mai sunt limitati in alegerile lor (sau nu ar trebui sa mai fie) de sexul caruia ii apartin.

In societatile arhaice impartirea in "tabere" era foarte importanta. Barbatii erau mai puternici si erau vanatori, femeile trebuiau sa se ocupe de pregatit mancarea si copii. Era foarte important ca fiecare copil sa invete de mic activitatile care ii asigurau supravietuirea ca adult.

Dar in societatea actuala atat o femeie, cat si un barbat pot fi medic, constructor, brutar, informatician, profesor... ce isi doresc. Putine mai sunt meseriile care sa nu poata fi facute de oricine deoarece forta fizica a fost inlocuita de mecanisme si roboti. De copii se ocupa (sau ar trebui sa se ocupe) atat mama cat si tata, cu masina merge toata lumea, sa isi spele si sa isi gateasca ar trebui sa stie orice adult (femeie sau barbat)...

Prin urmare copiii ar trebui sa invete toate astea ca sa poata trai in societate si sa poata alege mai tarziu ceea ce li se potriveste. Joaca nu este o activitate lipsita de scop, ci este metoda prin care invata copiii sa traiasca.

Cum sa aiba mai tarziu curaj o fetita sa conduca masina daca in copilarie i se spune: "Vai, nu te juca cu camioanele ca sunt pentru baieti!". Sau si mai rau, daca nu a avut niciodata o astfel de jucarie in mana ca sa se familiarizeze cu ea ?

Cum sa isi adoarma un tata copilul daca n-a incercat niciodata copil fiind sa culce o papusa ? Sau cum sa stie cum sa isi curete camera de camin studentesc daca acasa statea mama sa curete dupa el, ca doar e baiat ?

E ca si cum s-ar prezenta amandoi la un examen ale carui cursuri nu le-au urmarit niciodata.

Culorile s-a descoperit ca au importanta in starea de sanatate a fiintelor si asupra dispozitie lor, fara diferente in functie de sex. Asa ca ar fi absurd sa ii punem pe copii sa se imbrace in anumite culori doar pentru ca asa a hotarat nici nu stiu cine.
Mai indicat ar fi sa ii incurajam sa se imbrace in functie de starea in care sunt. Cand iti place o culoare e pentru ca rezonezi in acel moment cu ea. Peste o perioada de timp s-ar putea sa iti placa alta.

Din pacate presiunea societatii este destul de mare. Atat la televizor cat si pe strada persista prejudecati arhaice: baietii sunt asa, fetitele sunt asa. Chiar daca radacinile acestor prejudecati aveau o consistenta la momentul respectiv, acum si-au cam pierdut substanta, dar se perpetueaza obisnuinta.

Chiar sunt curioasa ? Care ar fi explicatia ca rozul e pentru fetite si albastru pentru baieti ?

"We can do no great things - only small things with great love." ("Nu putem face lucruri mari – doar lucruri mici cu multa dragoste.")Mother Teresa (1910 - 1997)

XIO spune:

Simali, dupa mine mereu face cineva curatenie acasa , mi se face la orice ora vreau cam orice fel de mancare vreau.
Eu ajung , imi pun hainele pe fotoliu , cand ma trezesc sunt aranjate in dulap. Cand intru spun ce mancare vreau si se rezolva.

Cu toate astea de cate ori am mers cu prietenii in vacante am facut mancare, am facut singura gratare, si in camera este o ordine desavarsita de fiecare data.
Se poate , crede-ma

"Mult mai grava ar fi etichetarea nedreapta a unei persoane pe care nu o cunosc deloc "

***Fur is for petting**

http://www.youtube.com/watch?v=GewaLNZ1100

http://www.flickr.com/photos/13005458@N00/

amoga spune:

Sa fi fost eu in situatia asta cred ca as fi raspuns ceva de genul: "Doamna, de cine vorbiti?"

A.M.

gazzella spune:

simali, nevoile sufletesti la copiii mici, adica nou-nascutii, sugarii sunt protectia, continerea, etc
adica mama il protejeaza de frig, de foame, imparte www.claudesteiner.com/fuzzyrom.htm" target="_blank">caldicelemolicele
dar tot asa tre' sa imparta si tata

acum, eu am unul total legat de maini cand ii vorba despre prunci, e impiedicat si punct, dar cred ca nu-i decat consecinta educatiei avute unde "baietii nu plang niciodata" (vai, da' ce rusine!) si alte cele

cum spunea sanziana, lui nu i s-au permis jocuri "specifice" celuilalt gender in baza teoriei "ca nu este pentru baieti"
asta pe langa faptul ca mamica lui nu vroia sa creasca un copil legat de fuste (pentru ca asa era sotul sau, un tip care la 40 de ani nu traversa fara mamica)...si de mic i-a cam aratat unde ii e locul
in foarte mare masura mandrul a fost impins sa-si asume o identitate, ca sa se inscrie in stereotipuri, stereotipuri care-i asigurau si-o incadrare in societate, colectivitate
cred ca daca ar abandona rolul ar gasi si partea sensibila, cea care i-ar permite sa inteleaga cum se schimba pampersu' la un pruncut

toti tatii acestia impiedicati pe care-i amintesti tu, dupa parerea mea, sunt doar victimile unei educatii avute la inceputul vietii
asta a fost candva specificul societatii romanesti
binenteles, ca si fetele au fost in aceasi masura deprivate de ingrijirile materne, dar ele ulterior prin maternitate si tot prin forta stereotipurilor (mama e cea care sta acasa, spala scutece, ii da supica copilului si-l curata de caca) au fost impinse sa se confrunte cu trecutul, unde vrand-nevrand, chiar cu durere au invatat si cum se sta langa un copil 24 din 24 fara sa tampeasca
ele si-au asumat un rol pentru care au fost pregatite prin indemnuri auzite de la varste fragede "esti fetita, du-te si plimba bebelusul!", asa cum tatii s-au conformat rolului destinat lor, au facut pe durii si-au asumat chiar si rolul de impiedicat, aerian, ....

mama lui Jonika, din pacate nu stiu cum as putea sa te ajut
Jocul, pe langa ce spunea Sanziana, are si o valoare terapeutica, deci poate copilul prin joc incearca sa gaseasca cheia a ceva, dar poate fi pur si simplu doar o cauza pur biologica, unde e inutin sa incerci sa gesesti disfunctionalitati in familie
doar un specialist bun te poate ajuta
http://webhome.idirect.com/~beech1/GENDERID.HTM



Felix (4 ani) Bendis (2 ani)
"Il bambino e l'unico essere ragionevole in un mondo folle"
Daiario clinico, Sándor Ferenczi

amoga spune:

Spun cum fac eu: ii citesc o poveste, sau doua, sau noua... Pe de alta parte, nu-mi amintesc sa ma fi jucat cu papusi cind eram mic, si dac-oi fi facut-o sigur nu le citeam povesti ca sa le-adorm... Treb'e ca partea asta cu adormitu' copilului am invatat-o al'fel decit exersind-o in copilarie. Probabil copiind modelu' la care am fost expus?

Si apropo de copiat de la parinti -- un exemplu minor: nu de putine ori, fii-mea insista sa se imbrace cu hainute ce se asorteaza cromatic cu ce se-ntimpla sa poarte mama; pe tata n-a fost curioasa sa-l copieze vreodata. Si zau ca nicicare dintre noi, parintii, nu am insistat in vreo directie sau alta. Cumva, a decis ea care e modelul ce merita copiat si pare sa fie consistenta in alegere.



http://people.howstuffworks.com/gender-color.htm

A.M.

sorana spune:

Simali - cam asa procedeaza si Monica cu bebe-ii. Bine, corect e proceda, ca acum nu mai are nici unul la indemana, toti sunt prin sifornier dupa ce a decretat ca nu-i plac pe la 4 ani ....
In schimb pe la 2 ani si-a dorit "fura" masinutele baieteilor din parc si se juca fascinata cu ele. Apoi i-am cumparat si ei. Am priceput pana la urma ca o atrageau doar pentru ca nu avea si ea acasa pentru ca cele 2-3 masini cumparate au fost destul de repede abandonate.

Nu m-am gandit deloc la ce fel de mama o sa fie mai ales ca ea e mult mai feminina decat eram eu la varsta ei ... eu jucam forbal, saream garduri, vroiam sa fiu tunsa scurt ca ma deranja parul ... ea vrea par lung, e genul linistit care se joaca cu papusile (in sens larg ca includ aici poneii, zanele, Barbie, dar nu si bebelusii), nu-i plac jocurile cu mingea, a preferat hainele roz pana a aflat ca mov e la moda si de atunci vrea doar mov, etc

Pe de alta parte tati a luat tot timpul parte la cresterea copilului, a hranit-o, culcat-o, spalat-o, etc. O alinta la fel de mult ca mine. Cica n-a avut papusi cand era mic dar a iubit mult un ursulet

Eu cred ca intr-o proportie oarescare cele doua genuri coexista intr-o persoana. Adica orice femeie poate un comportament "masculin" intr-o situatie sau in mai multe. Probleme as zice ca apar atunci cand o persoana de sex feminin are peste 50% comportament masculin, daca are doar 20% nu e nici o problema.

Si nu cred ca se stabileste prin educatie chestia asta, copilul isi va urma inclinatiile naturale. De ex. o fata care se va juca cu lego si mecano in detrimentul papusilor va deveni un bun inginer, ceea ce nu ii va stirbi nimic din feminitate. Un baiat care picteaza/deseneaza in detrimentul fotbalului va fi un arhitect sau pictor bun, la fel, fara a-i stirbi cu nimic masculinitatea.
Eu incerc sa incurajez copilul sa faca activitatile care ii plac desi o mai "incerc" cu chestii noi .... sa vad daca ii plac sau nu.

Sorana si Monica (6 ani)