sex vs. gen/ biologic vs. cultural

Donia spune:

Bun, am imbracat si fetita cu albastru, iar pe baiat ador sa il imbrac cu rosu si are o salopeta cu putin roz. Fetita a avut masinute (dar n-a fost niciodata prea interesata de ele, dar pe de alta parte, butona de zor la masina noastra adevarata), s-a jucat cu drag cu trenuletul, a pus mana cu incantare pe surubelnita si ciocan, insa papusile, printesele si rochitele lor au atras-o cel mai tare. Baietelul are 2 ani si impinge de zor la un carucior roz care are un bebe in el, ii da lui bebe biberon, ii da papa dintr-un castron, dar a fost absolut innebunit dupa masinute, apoi dupa vapoare si trenuri.
Am constatat cu surprindere ca baietelul a preferat atat de mult masinutele! Ma gandeam ca e stereotip, nu? Ca baietii se joaca cu masini pentru ca nu li se ofera nimic altceva... insa baiatul meu are si bebe, are si patut de papusi, are si Barbie, insa el a preferat clar masinutele! Nu stiu de ce, insa tare as vrea ca la un moment dat sa aflu...

Dar pana la urma suntem diferiti... cred din tot sufletul ca un baietel are dreptul sa planga la fel ca o fetita, dar daca sotul meu ar plange cot la cot cu mine la filme lacrimogene... probabil ca m-as uita cam ciudat inspre el. Ii plac florile, si admir asta la el, dar daca l-as vedea ca isi da cu crema pe fata zi si noapte probabil ca as fi intrigata. Sau poate doar la inceput, ca m-as obisnui cu timpul...
Ma bucur ca e atat de interesat de cresterea copiilor, ca are sensibilitate, ca a schimbat scutece cu placere (probabil a fost primul barbat din familia lui care a facut asta), ca adoarme copiii seara, ca se joaca impreuna cu ei la fel de frumos cu papusile pe cat o face cu masinile sau plastilina, ca face clatite cu copiii, mi se pare firesc sa aiba si el perioade de slabiciune, insa ma imbarbateaza gandul ca e puternic si ca ma pot baza pe el. Asa cum si el stie ca, pe langa faptul ca plang la filme sau cand nu gasesc ceva, se poate totusi baza pe mine, ca in situatiile critice din viata noastra nu am lesinat si am putut sa caut solutii impreuna cu el.
Deci eu clar am fost crescuta ca o fetita, cu codite si fundite, (desi m-am catarat in copaci, mi-am dorit sa fiu baiat o perioada ), iar el a fost crescut ca un baiat, cu jucarii si preocupari de baiat (desi a petrecut ceva timp si facand creme pentru prajituri impreuna cu mama lui ). Dar jucariile pe care le-am avut, culorile pe care le-am purtat nu m-au facut pe mine sa fiu o mimoza, nici pe el sa fie un badaran. Pentru ca in acelasi timp eu am fost invatata sa am incredere in mine, sa nu depind de altii, iar el a primit multa dragoste, pe care acum stie la randul lui s-o imparta.
Asa ca sincer, nu cred ca jucariile pe care le avem sau culorile, hainele pe care le purtam influenteaza prea mult devenirea noastra ca oameni, asta incluzand si orientarea sexuala...

---

Copiii se nasc perfecti - rolul parintelui e sa nu strice ceea ce Dumnezeu sau natura a creat.

gazzella spune:

si ma leg de pasajul in care Simali explica cum isi trata baietelul de 4 ani papusa spunand ca nu este relevant
si sa ma explic, un copil pentru a deveni ulterior un bun parinte - mama sau tata - in functie de genderul pe care in timp il asuma trebuie sa poata si sa ucida simbolic sau sa neglijeze
faptul ca trata astfel bebelusul nu spune nimic, dar mai ales nu confirma ipoteza conform caruia barbatii nu ar fi potriviti sa contina, adica sa trateze cu tandrete la maturitate un nou-nascut, copil
asa cum faptul ca Felix candva dupa ce a facut taica-su un accident cu masina tot facea poc cu masinutele, care faceau accidente
si au tot facut accidente masinutele sale pana cand el a procesat ceva, a depasit trauma evenimentului
poate cineva din exterior ar fi putut sa interpreteze ca are in fata un copil agresiv, violent, era doar un copil care inventa, rescria istorii care sa-l ajute
la fel si in cazul copilasului lui simali la 4 ani
toate acestea comportamente au mecanisme subtile, deseori ascunse intelegerii noastre rationale, le putem mai mult intui
si sunt mecanisme care nu necesita in mod exclusiv fixarea unui comportament, decat daca probabil parintele nu permite copilului si acest pasaj de reparare



Felix (4 ani) Bendis (2 ani)
"Il bambino e l'unico essere ragionevole in un mondo folle"
Daiario clinico, Sándor Ferenczi

simali spune:

Nici eu nu cred ca baiatul meu va deveni la maturitate un tip nepasator cu copiii sai. Sunt chiar convins ca va fi un parinte deosebit de responsabil (el este genul care-si tine cuvantul, nu minte, isi asuma responsabilitatile, repara ce-a stricat, etc.). Dar este foarte posibil sa nu considere deosebit de important sa-si inveleasca copilul cu paturica pufoasa, sa-i cumpere o luminta calda la capataiul patului, sa aprinda candele cu uleiuri esentiale de lavanda si eucalipt pentru un som linistit, sa-i coaca prajiturele cu ghimbir, sa cumpere pernute care se pun pe marginea patucului la bebei pentru mai multa intimitate...

Eu am dezvoltat in ultima vreme o pasiune ciudata: spionez cuplurile prin supermarketuri (ata cat imi permite buna crestere, desigur). Si ma uit cum femeile considera foarte necesar sa cumpere lumanarele, servetele, "fetisoare de masa", paturi de invelit seara pe canapea, papuci pufosi, platouri cu Mos Craciun, etc. si cum in timpul asta consortii se uita pe pereti, cu un aer usor tamp si ori nu zic nimic ori spun ceva de genul "daca-ti trebuie...". Lor nu le trebuie. Ei pot trai fara tot acest "harnasament".

Dar la raionul electronice... se inverseaza rolurile. El saliveaza la ultimul model de LCD in timp ce ea are privirea aceea fara tinta sau se preface absorbita de copil. Daca nu decide din start "ne vedem la casa".

M-am lungit, dar ideea este ca, in opnia mea personalitatile feminine si cele masculine (nu am spus intentionat barbatii si femeile pentru ca se pot gasi personalitati feminine la barbati si personalitati masculine la femei) au, in genere, un mod diferit de a-si trata progeniturile si ca progeniturile, pentru a se dezvolta armonios au nevoie ca de aer de ambele "tratamente". Personalitatile feminine raspund intr-o masura mai mare nevoilor sufletesti ale copilului iar personalitatile masculine reprezinta interfata prietenoasa cu lumea rea si protectia. Fiecare este un parinte excelent dar in felul sau, pentru ca raspunde unei anumite nevoi a copilului.

Baiatul se uita involuntar la tata cand vrea sa vada cum o sa fie el cand va fi mare ("o sa-mi creasca par pe piept ca lui tati?" sau fetitele "voi avea sani ca mami?") si de aici pleaca si tendinta - clar neinfluentata de educatie, reclame, etc - de a se identifica, baiatul cu parintele de sex masculin si fetita cu parintele de sex feminin.





alice

simali spune:

Daca baiatul se uita catre mama pentru a-si gasi modelul de comportament (fuste, machiaj, etc.) este cat se poate de OK. Aceasta alege a lui va capata un sens in ziua in care va gasi un partener care sa-l completeze. Atunci el devine parintele perfect. Dar totul cu conditia ca societatea si familia sa nu-i produca anumite complexe. Si aici este o lupta pe care trebuie s-o ducem cu totii. Trebuie luptat in Romania pentru ca un copil care face in mod natural alte alegeri decat cele clasice sa poata creste necomplexat si sa pota inflori natural si firesc.

alice

beshter spune:

Alice,

simali spune:

Din experienta mea de parinte nu poti face nimic pentru a determina asemenea alegeri. Daca ai o fetita baietoasa poti sa te pui tu si-n cap si-n fund s-o faci mai feminina. Nu-ti va iesi. La fel cu un baiatel mai timid pe care vrei "sa-l faci" mai barbat. Singurul lucru care-ti iese cu adevarat este sa frustrezi copilul, sa-l faci sa se simta neacceptat asa cum este, sa-i sadesti complexe de inferioritate sau sa-l faci sa se indoiasca de dragostea ta.

Asa ca nu cred ca e cazul sa cazi in complezul ala pe care tindem sa-l avem noi mamele cu "e din vina mea" orice i s-ar intampla copilului. Sunt alegerile lui si gata. Tu l-ai acceptat asa cum este. Continua pe acelasi drum si nu poate fi decat bine.

alice