Am copii dar as vrea sa adopt un sufletel
Raspunsuri - Pagina 7
Salviae spune:
Florinad, difera de la un loc la altul
Sunt unele locuri unde daca mergi in vizita de mai multe ori, te ocupi de copii, va jucati impreuna, poate n-o sa ai nevoie de psiholog, ca sa ti-se incredinteze un copil pentru cateva zile. In alte locuri faci cerere, discuti cu psiholog, ea face o recomandare, care se aproba , dupa aceea mergeti impreuna la plimbari scurte si doar apoi ti se va da voie sa iei copilul acasa pentru cateva zile.
Du-te si incearca si vino sa ne povestesti!! Copii care sunt crescuti in centre sunt foarte recunoscatori pentru fiecare clipa de atentie Eu cel putin m-am incarcat in totdeauna cand am fost impreuna cu ea.
florinad spune:
Multumesc, Salviae! Deci trebuie sa ma duc la un centru maternal ca sa vad exact cum sta treaba. Am zis totusi sa ma interesez de la voi ca stiu eu cata rabdare vor avea cele de acolo sa ma informeze...
Manuelita spune:
Florina, cred ca trebuie sa te gandesti foarte bine daca si cum vei face treaba asta. Cred ca e foarte dureros pentru un copil sa vada viata dintr-o familie, sa o experimenteze pentru cateva zile, si apoi sa fie dus inapoi. Adica daca esti foarte calda cu el si nu e clar de la inceput ca e doar o vizita, poate fi dureros pentru el. Si poate si pentru voi..... Daca va atasati de el si nu e adoptabil si nu te mai poti desprinde.
adica ziceam sa te gandesti si la efectele "secundare" ale vizitei
florinad spune:
Multumesc de sfaturi! Stiu ca ar putea fi efecte secundare, dar asta depinde de copil....
Am citit cu atentie posturile Deianirei: "Cum poate fi un copil adoptabil" si mai are un subiect la Cabinetul Psi, nu stiu exact cum se numeste subiectul, ceva despre un copil de 4 ani. La ea copilul nu sufera din cauza ca a luat-o in plasament, dar sper ca de la ea am invatat cum sa procedez cat de cat. Acuma reteta nu e unica, trebuie sa ne adaptam in functie de copil, dar oricum, o sa incerc sa ma orientez spre un copilas care ar avea sanse sa devina adoptabil si in timp sa devina al nostru. Oricum, simt ca o hotarare asa mare ca acum inca n-am luat in viata mea si ma ia cu fiori. Cred ca am ales calea cea mai grea 
, dar alta solutie nu vad.
Vreau sa va multumesc ca m-ati sprijinit si ati facut ca un simplu gand, o idee sa devina dorinta si hotarare. Mai este putin si voi actiona.
eye-excel spune:
INDRAZNESTE! DACA PAMANTUL PE CARE IL CAUTI NU EXISTA INCA, DUMNEZEU IL VA CREA SPECIAL PENTRU TINE! (cred ca asa suna ce i s-a spus lui Columb). Iti pot spune cu mana pe inima, este adevarat. Daca dorinta din inima ta este de la DD, vei vedea ca iti va da si putere sa iti urmaresti visul si sa il vezi cu ochii
Insa nu te-as sfatui sa iti fortezi sotul/baietelul sa accepte acest copilas, asteapta momentul perfect fara sa le impui ceva. Poti face bine, poti iubi un copil abandonat fara sa iti pui familia in pericol.
In alta ordine de idei, umblu prin orfelinate de prin '99. Lucrurile s-au schimbat ff mult intre timp. (Atentie, centrele de plasament nu sunt centre maternale, acolo copiii locuiesc impreuna cu mamele.) In unele orase nici nu mai exista centre de plasament si copiii au fost luati de catre asistenti maternali. In 2003 am nascut o fetita si tot in 2003, cinci luni mai tarziu am luat in plasament o fetita nou-nascuta iar ulterior am adoptat-o. Am incercat sa nu impun nimic sotului meu si a primit ideea cu inima deschisa. De regula e bine sa nu deranjezi ordinea nasterii, chiar daca sunt doar cateva luni intre copii (deci cel 'mare' sa ramana primul nascut).Am vazut ca citesti pe forum, s-a mai discutat despre asta.
Te incurajezi sa nu renunti, mai vorbim aici. Curaj, fa pasi mici si hotarati si vei vedea ce efecte mari au.
florinad spune:
eye--excel, multe, multe flori din partea mea, multumesc de incurajare.
Credeti-ma ca intru zilnic pe "Adoptia sau a iubi copiii fara limite" sa vad ce faceti. Am vorbit cu prietena mea care a adoptat un copil si acum urmeaza sa-l adopte pe al doilea. Si mi-a spus ca atunci cand sunt pregatita sa-i spun ca o sa o contacteze pe asistenta ei sociala si ma duc sa vorbesc cu ea si sa ma indrume mai departe, intr-un fel sau altul. Intr-o zi, intr-o discutie cu baiatul cel mare, a venit vorba despre copii fara parinti, i-am explicat ca ei stau asa ca intr-o gradinita si nu are cine sa vina dupa ei sa-i duca acasa, ca aceea este casa lor si ca o sa mergem intr-o zi sa le ducem jucarii. A fost foarte impresionat, si s-a dus si a facut o gramajoara de jucarii in mijlocul camerei si nu a avut nimeni voie sa se atinga de ele. A doua zi dimineata m-a trezit sa-mi spuna "Mami, hai ca trebuie sa mergem la casa de copii!"
Ma enerveaza atitudinea celor din jur, si mami si fratele meu, cand le-am spus ce am de gand sa fac, ma asteptam sa ma incurajeze. Fratele meu a spus sa-mi vad de treaba ca mi-s destui doi, mami nu a spus nimic dar din atitudinea ei am vazut clar ca ma dezaproba. De familia sotului ce sa mai vorbesc, cand soacra-mea inca nu-l are la inima pe cel mic, ca de ce l-am facut, numai sa ne faca greutati? Of!
Acum m-am gandit totusi sa-i spun sotului meu ca eu vreau sa adopt un copil, si sa facem actele, poate sa dureze si trei ani pana sa ne vina randul si ma gandesc ca pana atunci s-ar obisnui cu ideea. Nu stiu, cum m-o indruma Dumnezeu, asa cum zici eye -- excel, sa fac pasi mici si pana la urma se va intampla. Doamne ajuta!
didi-anda spune:
Florinad, sper din tot sufletul sa ai parte de intelegere din partea sotului si sa fie de accord cu tine.
La noi,situatia a fost putin invers....am vorbit cu ceva timp in urma,ca,candva,in viitor,vom adopta un copil,indiferent daca vom face copii,unul am vrut sa adoptam. n-am spus cand....si m-am trezit ca sotul a luat legatura cu cineva de la protectia copilului si m-a anuntat ca avem intalnire.ni-i s-a explicat ce trebuie sa facem , la care sotul a zis ca intr-o sapt vom pune dosarul.m-a luat prin surprindere...am fost putin suparata,daca pot spune asa,ca mi-i se parea normal sa facem pasul asta cand cadem de-accord amandoi....cel mai mult m-a deranjat faptul ca de cateva luni imi caut de lucru si nu gasesc...eu sunt genul care se gandeste si la viitor,nu numai la prezent...sotul ii cu prezentul..
i-am spus ca vreau sa ma angajez,sa lucrez ceva timp si pe urma,dupa 1 an lucrat,sa infiem...s-a tot bosumflat si mi-a tot zis,din decembrie,sa facem actele..
aseara i-am spus ca vreau copil,vreau sa infiem,dar sa-si ia el concediu paternal,sa stea cu copilul,pt ca eu de ceva ani am stat in casa (am fost plecati din tara si numai sotul avea drept de munca)si nu mai am forta si nervi sa stau acasa.
eventual,vom angaja o bona....a fost de-accord. mi-a spus sa facem actele,sa punem dosarul si cand vom avea copilul,va sta cu el.. pana in 10 martie el va fi plecat din localitate,dar dupa ce vine,vom incepe sa ne apucam de acte..
de spus am spus finilor,surorii mele si mamei mele...
ma gandesc ca discutii vor fi din partea tatalui meu si din partea socrilor,poate si a cumnatelor...dar nu ne prea intereseaza...nici pe mine,nici pe sotul
sunt sigura ca totul va fi bine...Dumnezeu ne va ajuta cu siguranta
s-auzim numai de bine
florinad spune:
Didi-anda, ce bine ca sunteti pe aceeasi lungime de unda si ca a doriti amandoi acelasi lucru. parerea mea este ca sa nu intarziati foarte mult cu actele ca dureaza cel putin un an, daca nu chiar doi, trei pana sa va gaseasca un copil, mai ales daca va doriti bebelus si pana atunci vei avea timp sa-ti gasesti un serviciu.
Hmmmm! Mi-a spus mami azi-dimineata ca ce bine ca am facut copiii unul dupa altul si ca cel mic are imediat un an si jumatate si am trecut de cele rele si suntem cu copiii marisori. I-am spus ca "Da! Asa e", dar in sinea mea ma gandeam ca inca nu e bine pana nu va fi si fetita langa noi.
Doamne ajuta la toata lumea care-si doreste un copilas! Va pup!
didi-anda spune:
Florinad,doamna de la protectia copilului a spus ca nu va dura mai mult de 1 an,maxim 2. acum,vom vedea.
in legatura cu problema ta....cred c-ar trebui sa-i "pregatesti" cumva ,subtil,pe cei din jurul tau...poate in discuti cu mama ta,ar fi trebuit sa dai de inteles ca vrei si o fetita....nu stiu...poate sa te gandesti "cum" sa vorbesti cu sotul...ma tot gandesc ca poate ei nu-ti cunosc dorintele,sau daca le cunosc,nu prea le iau in serios...nu stiu...era doar o parere...
sper din suflet sa ajungeti sa aveti si fetita care ti-o doresti!
s-auzim numai de bine.
ana maria spune:
Foarte buna ideea unui astfel de post. Si eu sunt in situatia in care am un copilas si mi-as mai dori din suflet unul. Natural nu se mai poate, nu mai povestesc de ce.... Acum cinci ani sotul meu a hotarat in sfarsit ca este de acord sa adoptam un copilas. Luna urmatoare aflam ca sunt insarcinata...
Am vazut ca se discuta motivele pentru care vrem sa adoptam. Eu cred ca motivele sunt in sufletul nostru si ca de multe ori nu suntem capabili sa le exprimam....
Eu nu am demarat procedura de adoptie din diferite motive care mi-au dat viata peste cap.... dar o voi face!!! Dar m-am ridicat si voi merge mai departe....Si timpul nu ma sperie, daca a durat 4 ani ca sa vina pe lume baietelul meu......vom astepta si pentru al doilea copilas.....