Am copii dar as vrea sa adopt un sufletel
Raspunsuri - Pagina 6
cons spune:
Florinad, daca vrei cu adevarat spune-i in fata sotului tau ce iti doresti, iar el trebuie sa accepte.
Lucrurile despre care tu vorbesti i se pot intampla si unei familii cu copii avuti din propiile lor vene.
Si sotul meu a fost reticent la inceput, dar i-am spus in fata :
,,Daca nu vrei acest lucru eu divortez." Il iubeam si il iubesc enorm, dar nu acceptam sa treaca viata pe langa mine fara sa aud de undeva, dintr-un coltisor al casei ,,Mami, mami." pentru ca asa vroia el.
Am alergat, in general, singura dupa acte, a venit doar atunci cand era nevoie de el.
Noi am avut norocul ca puiutul a aparut foarte repede in viata noastra neasteptand foarte mult. Lucrurile intamplandu-se asa de rapid cand ne-au telefonat sa ne ducem sa vedem un bebelus, sotul meu a refuzat sa vina. M-am dus singura, am mintit ca sotul meu este plecat intr-o delegatie. Dupa o saptamana (timp in care a inceput sa se acomodeze cu ideea ) ne-am dus impreuna in vizita la copil.
Lupta, nu renunta. Nu-ti priva viata de a avea un copil, nu-ti priva viata de a auzi cuvinte dulci din gura unui copil.
florinad spune:
As putea sa fac asta cons, dar ma gandesc ca ar fi mai bine sa accepte si el ideea asta si sa pornim impreuna la drum, ar fi mai usor, sincer, nu stiu daca as avea forta sa lupt si cu legea si cu el, in acelasi timp. Nu stiu cum e mai bine. Oricum, nu ma grabesc foarte tare, ma gandesc sa mai creasca putin si Matei, avand numai 1.3 ani are inca mare nevoie de mine si daca as avea inca un copil in grija (care sigur va avea nevoie de multa atentie) l-as neglija si mie frica sa nu sufere nici unul si nici celalalt. Daca sotul ar fi de acord si as avea parte de sprijinul lui nu mi-as face probleme pentru ca sigur m-ar ajuta, dar asa as avea de luptat cu toate si sa ma impart si intre cei doi copii mai mici, asta fara sa-l pun pe Stefan la socoteala, care are 4.5 ani. Cu toate ca ma gandesc cu regret uneori ca, in timp ce eu tot stau si astept cai verzi pe pereti, copilul acela sta undeva intr-un centru maternal lipsit de iubire si sufera si parca ma simt vinovata pentru asta. Pupici!
Manuelita spune:
Florinad, activeaza-ti PM-ul.
florinad spune:
Cum sa fac asta, Manuelita?
Intre timp cred ca am reusit. Astept sa-mi scrii. Pupici!
cons spune:
Florinad, am uitat ca tu ai desschis subiectul. Din cate am citit, cred ca nu vei adopta niciodata. Sper ca tu si timpul sa nu-mi dati dreptate.
Mai sper sa nu-ti fie cu suparare ceea ce am scris.
Manuelita spune:
Pai Cons, ca sa nu se supere, poate ar fi bine sa-i si explici de ce crezi asta.
cons spune:
Are prea multe argumente in defavoarea motivului adoptiei. Eu sper sa nu am dreptate.
Eu, sincer, asta cred. Sunt Toma necredinciosul.
florinad spune:
Asa e cons. Ai dreptate! Sunt prea multe argumente, din pacate si eu simt la fel. As vrea sa nu fie. Dar asa e intotdeauna la inceput de drum. Asta e doar un foarte inceput, o idee care s-a concretizat de fapt atunci cand am postat acest subiect aici. Inainte era doar un sentiment, o dorinta,... Am vrut sa vad daca sunt alte mame ca mine, alte femei ca mine (pentru ca nu toate sunt mame.... inca) care ar adopta copii chiar daca ii au pe al lor. Si daca ma gandesc bine, cam cate multe argumente ar fi? Sotul si varsta celui mic. Despre sot, cred ca am spus destule, eu plantez seminte acolo in capul lui si n-am ce face, trebuie sa astept sa incolteasca si sa dea roade. Iar despre vartsa celui mic, si asta am mai spus, daca sotul ar fi alaturi de mine in aceasta idee m-ar ajuta si nici nu m-as gandi la asta, asa insa... N-as vrea sa vina acasa si pe langa ca as avea trei copii de ingrijit sa-l vad ca se uita urat la fetita, pentru ca el de fapt nu a vrut-o ci a acceptat-o pentru ca a fost constrans. Eu zic ca am meditat destul de mult la toate si zic ca trebuie sa mai treaca putin timp. Nu va asteptati sa ma duc sa bag maine actele pentru adoptie, ca nu se va intampla. Dar intr-o zi si sper ca acea zi sa fie cat mai curand, voi posta aici si va voi da vestea buna.
Poate ca pana la urma vei avea dreptate cons si intr-adevar nu voi adopta, dar eu nu vreau sa cred asta, vreau sa cred ca sunt puternica si in ciuda tuturor argumentelor voi fi tare pe pozitie. Mai trebuie sa vorbesc cu cateva persoane pe care le cunosc ca au copii adoptati sa vad unde sunt case de copii pe la noi si cum as putea sa fac sa vad copilasii sa le fac o vizita. Nu vreau sa fortez lucrurile, vreau sa vina totul asa lin si incetisor, nu vreau sa fiu obsedata de idee, pentru ca atunci as stresa pe cei din jur cu asta si nu ar fi bine. Si e foarte bine ca ai spus asta, imi da ocazia sa ma analizez sa vad daca asta vreau intr-adevar. Sincer si eu ma intrebam daca este doar un moft sau asta imi doresc. Dar acum stiu ca asta imi doresc, deja simt ca copilasul acela sta undeva acolo si m-asteapta. Va pup!
Salviae spune:
Florinad, eu zic ca asa e mai bine: va decideti ca o sa adoptati si doar dupa ce sunteti pregatite sufleteste, doar atunci va aparea copilul. Iti zic asta din propria experienta, in cunostinta tuturor chinurilor prin care poate sa treaca o femeie ( un cuplu), care vrea copil si nu poate avea, timp de 14-15 ani.
Stii cum am facut eu? M-am interesat (acum vreo 5 ani),la un camin, daca sunt copii, care nu sunt luati acasa de sarbatori si am luat unul acasa la noi. Eu zic ca am oferit o saptamana frumoasa. I-am mai sunat la telefon (o sun si azi),am trimis colete, am vizitat de mai multe ori si am adus si anul trecut la noi, pentru o saptamana. Nu zic ca sotul meu a acceptat ideea de adoptie cu ajutorul acestui fapt, dar cred ca am reusit sa misc ceva in el cu acest fapt.
In plus, i-am tot zis, ca o sa avem baietelul mult dorit (de el,ca eu as vrea fetita), doar prin adoptie, ca altfel eu nu pot, ca probabil asta e singura cale...si tot asa incetul cu incetul anul trecut a cerut 6 luni sa se gandeasca. Eu cred ca acest timp i-a trebuit sa accepte ca va fi un tatic adoptiv. Si in sfarsit in iulie a fost de acord, in august(septembrie?) m-am dus sa ma interesez la DPC si dupa aceea am si depus dosarul.
Drumul nu a fost usor si nici scurt! Problema e ca timp de 13 ani eu (noi) tot credeam ca o sa reusim prin tratamente sa raman insarcinata din nou, dar nu a fost sa fie. Am acceptat faptul ca nu pot si acum astept telefonul de la DPC.
Deci, lasa-i timp sotului tau si daca asta e drumul vostru, atunci o sa accepte ideea
florinad spune:
Multumesc, Salviae de raspuns. Sa stii ca exact asa e si modul in care m-am gandit eu sa procedez. Ai putea sa-mi spui mai concret care este procedura pentru a putea aduce un copil acasa de sarbatori? Pentru o perioada mai lunga procedura este aceeasi?