imi urasc viata-impas

cleo78 spune:

dupa 3 ani de la primul mesaj, sper ca Alina esti bine! ce ai mai facut? cum e viatsa ta?

ma inscriu si io aci in grupul acesta cu parinti care considera ca cel mai bun copil e cel ce sta cu mama. Am plecat la 18 ani de acasa, acum am 31 ani (aproape), un sot pe care il ador, o fata de 6 luni pt care mi-ash da si viatsa, cariera in astemptare, casa luata cu credit inainte sa ma casatoresc. Singura.
Si in continuare, parintii urla la mine si ma jignesc cu "imi pare rau ca te-am crescut. Trebuia sa te las servitoare...".

am ezitat mult pana sa postez mesajul aici. Mi-e rushine, ca dupa atitia ani, 13 aproape de cand ma descurc singura, si am realizat multe,nu am curaj sa zic: am o relatie f. proasta cu parintii. Asha suntem cele mai multe educate, sa ascultam de ce zic parintii, ca stiu ei ce e mai bine, cum sa faci altfel decat zic ei.

am cetit mult pe la cabinetul Psi. Si imi dau seama ca viatsa ca a mea au multe fete. doar ca nu avem curajul sa zicem.



o potoroasa potoroasa potoroasa, nu am mai vazut asha potoroshenie!!
soarele din viatsa noastra
mamica natanga de pe 9.05.2008
povestea nashterii

glont10 spune:

m-am intors.

De la Brasov .Am plecat pana la urma, a fost dragut, atat cat poate fi pentru un om dependent...psihic.
Deja sunt absolut dependenta de acordul lor si nici macar vacantele nu isi mai au rolul caci se duce naibii toata ideea de "relaxare" pe care o presupun.Nu ma mai pot bucura de un peisaj, de un rasarit, de o masa de restaurant.Sentimentul de vinovatie existent de fiecare data cand fac ceva fara acordul lor nu imi da pace si stau mai tot timpul abatuta gandindu-ma la ce cred ei in momentul ala.E ciudat.

Le-am spus ca vreau sa plec la Brasov cand mi-a zis tati ca vrea sa facem un druma pana pe la Ranca, sa ma mai relaxez caci in ultimul timp a vazut ca m-am simtit cam rau.Atunci i-am zis ca prietenul meu mi-a spus sa vin in weekend la Brasov, iar duminica ne vom intoarce impreuna.Mami evident ca a lasat capul in jos si a luat fatza luuunga pe care o ia de fiecare data cand nu e de acord cu mine.Ea de obicei nu zice nimic atunci pe moment iar apoi are o "discutie" cu tati, care e mai permisiv in principiu.Mi s-a intamplat nu o data ca tati sa imi dea acordul pentru ca la scurt timp sa se intoarca la 180 grade dupa o "discutie" cu mami.
Intotdeuna le spun ceea ce am hotarat eu sa fac cautand cu teama grimasa specifica .
Le-am explicat ce si cum, ca era vorba practic de o zi la Brasov pt ca plecam vineri si ma intorceam duminica si au zis ca daca eu vreau...sa ma gandesc bine.

Si am plecat.I-am sunat cand am ajuns, i-am sunat sambata seara sa le spun ca sunt bine, i-am sunat aseara sa le zic ca sunt pe drum (evident ca mi-au reprosat ca de ceajung asa tarziu-ora 23.30).

Nu stiu cum sa scap de ideea asta de a le face pe plac si mai ales de sentimentul asta excesiv de datorie si de vinovatie ori de cate ori nu am acordul lor ...am incercat sa le explic si sa vorbesc cu ei dar de fiecare data au cate un raspuns incuietor de genul" nu ai tu habar de ce inseamna sa fii parinte" sau " sunt bolnava, nu ma mai supara" sau " ce zice lumea".
Sunt inca, convinsa ca dependenta psihica este derivata din cea materiala si sentimentul de vinovatie din cel de datorie pentru faptul ca au grija de mine.
Sper sa invat ceva din situatia asta pentru ca, copiii mei sa nu se confrunte cu asa ceva.Zic sper pentru ca am vazut ca am mostenit ceva din obiceiurile lor pe care incer sa le reprim.Imi doresc sa le fiu prietena, ajutor si sprijin pentru copiii mei asa cum in teorie stiu ca trebuie sa fie relatia parinte-copil.
Pe ei nu ii invinovatesc cu nimic totusi.Asta este perceptia lor, au trecut prin multe greutati de copii si nu ii judec.
Asta e situatia si este datoria mea sa o rezolv, caci ar trebui sa pot.
Adelamaria m-ai ghicit complet.

Donia spune:

Dar incearca sa te gandesti si altfel. Poate nici nu trebuie sa scapi de sentimentul de vinovatie, ci doar sa inveti sa traiesti cu el...
Si deja ai facut un mare pas, cand ai reusit sa pleci la Brasov, asa cum ai hotarat, in ciuda parerii parintilor tai. Ai facut un pas mare!
Stii ce am constatat? Ca si parintii invata sa fie parinti... o viata intreaga. Si ei trebuie sa invete sa isi lase copiii sa zboare, iar de cele mai multe ori chiar copiii ii invata lucrul asta. Iar tie nu iti ramane decat sa exersezi, la fel ca si parintilor tai. Tu sa exersezi sa iei decizii si sa le aplici, ei sa exerseze sa se obisnuiasca cu gandul asta.
Eu am observat asta in familia mea, dar am avut norocul sa fiu al treilea copil... Deci parintii mei deja exersasera cu fratii mei deja, insa cel mai greu i-a fost fratelui mai mare, cu care parintii mei practic au invatat. Pe el l-au lasat cel mai greu sa ia hotarari pentru el, incepand de la studii pana la casatorie... La al doilea frate deja n-au mai repetat greselile, iar eu am constatat pe pielea mea cat de mult s-au schimbat intre primul si al treilea copil, pentru ca deja erau mult mai pregatiti sa imi acorde incredere si libertate.
Nu ii judecam pe parinti, ii iubim si ii intelegem, crestem cu dorinta de a nu ii dezamagi... dar cu siguranta parintii tai au mai degraba motive sa te iubeasca si sa fie mandri de tine, decat motive sa fie dezamagiti. Iar sentimentele care persista in inima lor sunt cele de iubire si mandrie, si mai putin cele de dezamagire. Doar ca au si ei nevoie sa invete sa te lase sa zbori. Cum scriam si mai sus, tu trebuie sa exersezi desprinderea, iar ei acceptarea... iar sentimentul de vinovatie poate sa mai persiste si el prin zona, doar ca da-i sonorul mai mic putin ... cu timpul o sa se atenueze pana la disparitie.

---

Copiii se nasc perfecti - rolul parintelui e sa nu strice ceea ce Dumnezeu sau natura a creat.

eloise spune:

Nu e ciudat deloc. Repet, e perfect explicabil. Parintii tai au ajuns sa te paraziteze, inoculindu-ti vinovatia, lipsindu-te de spontaneitate si de bucurie. Ei opereaza cu santaj sentimental si terorism psihic iar efectul asupra ta nu e ciudat, e doar trist :(.


De ideea de a le face pe plac poti sa scapi prin psihoterapie. Din pacate e destul de greu, daca nu imposibil, sa te debarasezi singura de tot raul ce ti-a fost facut (de a carui amploare poate nu esti constienta, si oricum constientizarea nu e decit un prim pas spre vindecare). A le explica lor ca ai dreptate, ca ai dreptul la o viata a ta, ca ei gresesc enorm fata de tine e inutil. Ei traiesc in negare, constientizarea raului facut ar fi zdrobitoare la virsta lor. Raspunsurile pe care ti le dau sint clisee fara nici o logica. Atunci cind vei deveni parinte, daca te vei fi vindecat de influenta lor nefasta, fii sigura ca nu vei ajunge sa gindesti niciodata ca ei. Cit despre "ce zice lumea"... gindeste-te ca "lumea" isi lasa de exemplu fiica de 16 ani sa mearga in excursie cu grupul de amici sau cu prietenul ei (asta nefiind neaparat un indiciu ca acei parinti nu gresesc in alte privinte, insa increderea e, in sine, macar un indiciu de normalitate. Increderea ca acel copil care a fost crescut sa fie independent-deci puternic-deci cu discernamint, deoarece de mic a fost incurajat sa ia decizii pentru sine- nu se va comporta necugetat si nu isi va primejdui viata in fel si chip.)


Eu as zice ca dependenta materiala e intretinuta de cea psihica. Daca ai fi fost incurajata de mica sa te descurci (intr-un mod non-interferent) nu ai fi ajuns sa te consideri (ca de fapt, nu esti) material dependenta de ei acum. E drept ca independenta materiala te va ajuta sa te detasezi si emotional, sa scapi de senzatia ca le datorezi obedienta.


Influentele lor sint multiple, adinci si subtile. Se scapa de ele prin psihoterapie. Cind vei fi mama multe din aceste "obiceiuri" se pot reactiva subit, cu toate ca le constientizezi, cu toate ca rational, te opui lor.

E drept, a ii invinovati e inutil. Ei au actionat la rindul lor conform setarilor facute de parintii lor. Si da, e datoria ta fata de tine (si, daca vrei, fata de copiii pe care ii vei avea intr-o zi) sa te detasezi de influentele lor toxice si sa fii independenta, echilibrata, fericita.
Daca ai timp citeste macar primele postari de la topicul www.roportal.ro/discutii/ftopic33566.html" target="_blank">asta.
Spor la studiat si bafta la examen!


"Today is the tomorrow I was so worried about yesterday".

Andra si Vladut (14.10.2006)

mariamunteanu spune:

Eloise, esti psoholog ? Prea le zici bine - stiu pe pielea mea ca ai dreptate.

Maria

mariamunteanu spune:

Scuze, am vrut sa spun psiholog.

Maria

eloise spune:

Nu-s psiholog, daca eram as fi fost mai domoala/detasata/diplomata, mai putin inflamata . Si eu tot pe pielea mea le-am invatat.

"Today is the tomorrow I was so worried about yesterday".

Andra si Vladut (14.10.2006)

mihatp spune:

cam putine pot face pentru tine prin forum, doar sa-ti spun ca nu esti singura, uite deja cate prietene ai.

poate te ajuta sa-ti reevaluezi viata si optiunile, iti recomand
http://www.youtube.com/watch?v=_b1GKGWJbE8
desi e doar prima parte, o sa gasesti cred si restul tot acolo. te invata sa gandesti pozitiv, sa realizezi care e puterea ta, puterea propriului gand.
sper ca o sa te uiti si ca o sa-ti fie de ajutor.

Mamica de berbecut-Luca
9 aprilie 2008

lunita 5
Luca creste
Miha scade

mariamunteanu spune:

Eloise, de invatat le-ai invatat, dar cum "tratezi" mai departe problema cu parintii care s-au purtat asa ? Eu n-am reusit sa gasesc inca alta rezolvare decat distanta, dar nemultumirile au ramas si inca macina, desi eu sunt pe picioarele mele de la 22 de ani si am realizat singura lucruri f importante atat material/profesional, cat si familial. Cu toate astea, tatal meu considera in continuare ca ii datorez totul si continua sa ma critice pe la toate cunostintele/rudele, peste tot.

Scuze ca poate sunt off-topic, dar am scris pe forum pt. ca vad ca multe dintre noi au aceasta problema.

Maria

buli spune:

stiu despre ce vorbesti.
parerea mea e ca aceasta nu e problema copiilor, ci a parintilor si ca ei ar trebui s-o rezolve. daca nu dau semne ca o constientizeaza, atunci nu prea exista sanse s-o rezolve.
stiu parinti care si-au criticat mereu si mereu copiii. orice faceau acestia nu era bun, desi "copiii" erau adulti realizati si pe picoarele lor. dar parintii aia pur si simplu nu doreau sa vada asta. am mai observat ca aceleasi persoane (ma refer la parinti) au o atitudine negativa in general, au putini prieteniadevarati si rareori sint multumiti de ceva din jur.
asa ca e inutil ca ccc copiii sa se straduisca sa le intre in voie, mereu va fi ceva de criticat
eu cred ca solutia e sa-i lasi in banii lor si sa nu te mai intereseze daca te apoba ori ba. e f obositor sa ceri aprobara cuiva care nu e dispus sa ti-o acorde. stiu ca e greu, fiind vorba de parinti, dar e pur si simplu o situatie mult prea greu de schimbat.

www.youtube.com/watch?v=YhWZ7bpfQag" target="_blank">@