imi urasc viata-impas
Raspunsuri - Pagina 5
eloise spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui mariamunteanu Eloise, de invatat le-ai invatat, dar cum "tratezi" mai departe problema cu parintii care s-au purtat asa ? Eu n-am reusit sa gasesc inca alta rezolvare decat distanta, dar nemultumirile au ramas si inca macina, desi eu sunt pe picioarele mele de la 22 de ani si am realizat singura lucruri f importante atat material/profesional, cat si familial. Cu toate astea, tatal meu considera in continuare ca ii datorez totul si continua sa ma critice pe la toate cunostintele/rudele, peste tot. Scuze ca poate sunt off-topic, dar am scris pe forum pt. ca vad ca multe dintre noi au aceasta problema. Maria |
Nu esti deloc off-topic.
Din punctul meu de vedere, parintii acestia sint o cauza pierduta. Noi aici vorbim de oameni ajunsi la 50-60 sau mai multi ani, care timp de doua decenii sau mai mult au avut o relatie toxica [,]cu propriii lor copii. Ce sa mai astepti de la ei? Daca au trait o viata intreaga in minciuna, mintindu-se pe sine, mintindu-si copiii, departe de ei insisi si repetind un scenariu impregnat inconstient de catre parintii lor... Erau intr-o eroare profunda cind erau tineri, o sa aiba ei revelatii la batrinete? Nicidecum. Orice argument ii lasa neschimbati, sau mai curind ii pune pe-o pozitie agresiva "Te dezmostenesc" ori defensiva-de victimizare "Te-am crescut cu dragoste, ti-am dat totul, ne-am sacrificat pt tine si tu...""Sintem batrini si bolnavi"etcetcetc.
Psihologii vorbesc de necesitatea divortului mental de parinti. Sa ajungi sa ii privesti ca pe niste oameni obisnuiti, cu bune si rele, sa ii privesti "la rece". (Pentru multi dintre fii si fiice, asta inseamna intreruperea relatiilor, distanta de care vorbesti.) La despartirea asta mentala ajungi prin terapie. Mai multe nu-ti pot spune, nu sint in masura. Insa eu ma gindesc la blocajul acesta afectiv: cum o fi posibil sa te detasezi sufleteste de parinti, sa nu te doara suferinta lor (nu santajul sau suferinta auto-indusa ca esti o odrasla "nerecunoascatoare") ci faptul ca-s bolnavi, ori nevoiasi ori in preajma mortii... Adica pur si simplu nu vad cum i-am putea privi vreodata ca pe oricare alti oameni.
"Today is the tomorrow I was so worried about yesterday".
Andra si
Vladut (14.10.2006) 
mariamunteanu spune:
Da, Eloise, ai dreptate. Paintii mei nu sunt inca nici nevoiasi, nici batrani si nici prea bolnavi, dar vor ajunge sa devina asa nu peste mult timp si nu stiu ce voi face.
Tu crezi ca parintii acestia chiar isi iubesc atat de mult copiii pe care-i incarca , cu sentimente de vinovatie si reprosuri ? Eu nu prea cred. Spun ca s-au sacrificat, dar chiar e asa ? Sunt si eu mama si consider ca eforturile si sacrificiile poate sunt de la sine intelese, nu le cer copiii nostri ci le simtitm noi.
Maria
eloise spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui mariamunteanu Tu crezi ca parintii acestia chiar isi iubesc atat de mult copiii pe care-i incarca , cu sentimente de vinovatie si reprosuri ? Eu nu prea cred. Spun ca s-au sacrificat, dar chiar e asa ? Sunt si eu mama si consider ca eforturile si sacrificiile poate sunt de la sine intelese, nu le cer copiii nostri ci le simtitm noi. Maria |
Mi-am spus parerea legat de "iubirea" asta mai devreme in cadrul subiectului. Dupa mine, nu numai ca nu-si iubesc copiii "asa de mult", ba chiar nu si-i iubesc deloc, ca altfel "iubirea" asta n-ar face atita rau si n-ar lasa atitea sechele in sufletele copiilor, pina tirziu la virsta matura. Ei pot fi ferm convinsi ca ii iubesc si ca le vor binele, dar in realitate e complet diferit. Oare de ce-o fi existind vorba aia "Drumul spre iad e pavat cu intentii bune"? In realitate e vorba de posesivitate, ori nevoia de a-si impune autoritatea, nevoia de a avea impliniri si gratificatii in viata copilului, nevoia de a-i trai viata, de a-l parazita. Ceea ce copilul doreste, aspiratiile lui, vointa lui, personalitatea lui practic nu conteaza, n-au contat nici cind era mititel, de citiva anisori, nu conteaza nici cind are 20. Acestea toate sint inabusite gradual cu multa "dragoste parinteasca", pina cind multi copii ajung sa creada ca-si doresc de la viata ceea ce de fapt doreste parintele pt ei, si asa mai departe...
"Today is the tomorrow I was so worried about yesterday".
Andra si
Vladut (14.10.2006)
mariamunteanu spune:
E o situatie perfida, bolnava, nu stiu cum sa-mi explic. Eu nici acum nu sunt "vindecata" cu toata viata implinita pe care o am. Pai daca ei nu-si iubesc copiii, atunci de ce copiii ajunsi maturi sa-si faca prea mari probleme pt. acesti parinti ?
Uite tatal meu, dupa ce abia nascusem gemeni, nepotii pe care trambita in toate partile ca-i asteapta, a plecat in vacanta in Turcia in loc sa vina sa ne vada. Credeam ca nu voi mai scapa de el, cand colo a venit la botez (dupa 4 luni), dupa ce mi-a facut mofturi ca nu poate decat in saptamana cutare pt ca pleaca la Covasna. La botez a fost un musafir mofturos pe care nu l-a multumit nimic. In cele cateva zile in loc sa se preocupe de noi ca tata si ca bunic, mi-a vanat greselile si m-a criticat fata de musafiri.
Au mai fost multe faze, tot inghit de vreo 20 de ani figurile de mare salvator si de sacrificat. Mi s-a facut lehamite. Si eu am fost fata cuminte si supusa, iar daca am facut vreo greseala, mi-a scos ochii ani la rand cu asta.
Eloise, tu cum ti-ai rezolvat problemele afective si de constiinta legate de acesti parinti ?
Maria
eloise spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui mariamunteanu Pai daca ei nu-si iubesc copiii, atunci de ce copiii ajunsi maturi sa-si faca prea mari probleme pt. acesti parinti ? |
Exact! Of, exista insa paradoxul asta innebunitor: toti copiii isi iubesc parintii neconditionat, dar nu toti parintii isi iubesc copiii in acelasi fel.
| Citat: |
| citat din mesajul lui mariamunteanu Eloise, tu cum ti-ai rezolvat problemele afective si de constiinta legate de acesti parinti ? |
Nu le-am rezolvat in totalitate pentru ca inca nu am facut terapie. Dar vreau sa fac negresit, mi-o datorez mie si copilului meu. Probleme de constiinta nu am, eu nu le-am gresit lor cu nimic. Afectiv insa sint legata de ei.
In rest ceea ce fac e sa ma autoanalizez constant, sa imi controlez motivatiile si reactiile pentru a nu duce mai departe greselile lor, pentru a nu-mi afecta copilul si pentru a nu repeta un pattern al esecului in alte planuri ale vietii mele.
"Today is the tomorrow I was so worried about yesterday".
Andra si
Vladut (14.10.2006)
buli spune:
eloise
eu cred ca de fapt in cele mai multe cazuri parintii isi iubesc copiii, dar nu stiu s-o arate, ori fiindca au avut si ei traumele lor, ori pentru ca educatia din vremea lor a fost asa cum a fost, ori pentru ca sint firi mai reci sau negativiste.
si asa cum noua nu ne place exigenta maxima si critica extrema, nu ar trebui s-o aplicam altora, chiar daca e vorba de cei care ne ranesc.
cumva cred ca oarece blindete, chiar daca detasata, ar folosi mai mult
www.youtube.com/watch?v=YhWZ7bpfQag" target="_blank">@
eloise spune:
Buli, foarte probabil ca in majoritatea cazurilor sa fie cum spui. Nu intentionam sa generalizez referindu-ma la toti parintii de pe lumea asta, si nici macar la toti cei cu o abordare mai stricta. Am spus mai sus ce inteleg eu prin iubire. Iubirea e ce faci (sa faci bine adica) nu ce declari.
E drept ca incrincenarea nu foloseste nimanui.
"Today is the tomorrow I was so worried about yesterday".
Andra si Vladut (14.10.2006)
mariamunteanu spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui buli eu cred ca de fapt in cele mai multe cazuri parintii isi iubesc copiii, dar nu stiu s-o arate, ori fiindca au avut si ei traumele lor, ori pentru ca educatia din vremea lor a fost asa cum a fost, ori pentru ca sint firi mai reci sau negativiste. si asa cum noua nu ne place exigenta maxima si critica extrema, nu ar trebui s-o aplicam altora, chiar daca e vorba de cei care ne ranesc. cumva cred ca oarece blindete, chiar daca detasata, ar folosi mai mult www.youtube.com/watch?v=YhWZ7bpfQag" target="_blank">@ |
Nu stiu sa-si arate iubirea, in schimb stiu sa arate multe pretentii, critici, nemultumiri, rautati etc. Hmm nu prea cred. Ca sa-ti arati iubirea nu-ti trebuie decat suflet, afectiune.
Si ce vina au copiii pt. firea parintilor ? Dupa ce ca trebuie sa o suporte din cei mai fragezi ani, mai trebuie sa fie si blanzi. E greu sa oferi ceva din suflet cand nu ai primit la randul tau nimic.
Nu e vorba ca ne lipseste blandetea, ci doar ca ranile din suflet sunt prea mari.
eloise spune:
Asta cred si eu. Iubirea e doar ce faci din iubire, restul e vorbarie, minciuna. Nu poti face rau din iubire. Daca obiectul iubirii tale resimte doar durerea, frustrarea, constringerile, ce fel de iubire e asta, cui ajuta?
"Today is the tomorrow I was so worried about yesterday".
Andra si Vladut (14.10.2006)
mariamunteanu spune:
Eloise, eu inca mai am resentimente. In copilarie ani la rand am crezut ca asa e normal sa fie. Mai tarziu mi-am dat seama ca nu e normal dar n-am avut puterea sa fac altceva decat sa ma distantez fizic si afectiv. Ramasesem copilul docil care si-a invatat lectia ca parintele este un dumnezeu caruia nu poti decat sa i te supui. Abia acum realizez cat de gresita a fost atitudinea parintilor (fiecare in felul lui) si nu pot sa-mi reprim frustrarea pt. anii in care am trait mereu in conflict si cu sentimentul indus al vinovatiei pt ca sunt un copil "ingrat". "Ingrat" pt ca mi-am facut viata mea fara sa-i implic prea mult si fara sa urmez "modelul" impus.
Tu ai incercat sa le spui parintilor tai ce te doare ? Te-au ascultat ? Eu nu, dar am impresia ca as vorbi cu peretii si ca ar iesi iar cu scandal ca de atatea alte ori.
Maria