cum ne educam copii

bird70 spune:

Tu ai o pozitie foarte inflexibila legata de subiectul asta. Trebuie sa fi mai echilibrat si sa observi ca exista foarte mari diferente intre familii si situatia lor. Nu toate femeile stau cu placere acasa si foarte putine din cele care isi doresc sa stea acasa isi permit lucrul asta. Eu am stat 3 ani acasa cu fiecare copil si nu mi-a fost usor. Probabil cel mai important motiv pentru care nu am facut al 3-lea copil (pe care mi-l doresc foarte tare) este ca nu as putea sa-l dau la cresa dar nici nu cred ca mai pot sa stau inca o data 3 ani acasa (desi imi permit).

Timp de calitate pentru mine inseamna timp dedicat copilului. O mama poate sta acasa si in timpul asta sa nu povesteasca cu copilul, sa nu se joace cu el, sa-i puna dvd-uri si tv si sa-si vada de treburile ei. Pe cand alta mama poate veni de la lucru si sa petreaca 3-4 ore povestind, raspunzand la intrebari, interactionand cu copilul. Cu ce ii este mai bine copilului daca mama sta acasa dar este foarte stresata cu gandul ca nu are cu ce plati facturile sau ca trebuie sa stea cu parintii ca nu-si permite o chirie? Normal ca fiecare familie trebuie sa faca in asa fel incat sa petreaca cat mai mult timp cu copilul, dar nu intotdeauna asta este posibil. Nu poti judeca o mama care alege sa munceasca sa puna paine pe masa in loc sa stea acasa sa se uite in ochii flamanzi ai copilului.

Cunosc si o familie in situatia ideala. S-au casatorit foarte tineri, au muncit foarte mult, si-au cumparat casa, tot ce trebuie, au pus pe picioare o afacere prospera. Aproape de 40 de ani ea a facut 3 copii unul dupa altul. Casa platita integral, masini, mobila, fara nici un fel de datorii. Ea a ramas acasa sa faca prajiturele si sa creasca copiii in timp ce el tine firma dar a gasit persoane de incredere ca angajati asa ca el petrece mult timp acasa. Ea e implicata in fiecare detaliu al vietii fiecarui copil, fiecare excursie, fiecare spectacol la scoala, etc. dar asta este o poveste fericita. Se putea intampla ca la varsta ei sa nu mai poata face copii, sau sa nu aibe situatia materiala pe care o are. Majoritatea familiilor au copiii la varste si in situatii care necesita ca ambii parinti sa lucreze.

amoga spune:

Mie-mi face impresia ca tu ai inteles gresit ce-am vrut sa spun. N-am pledat in favoarea statului acasa (desi e clar ca varianta asta ar asigura cel mai mare "buget" de timp pentru a-l petrece cu copilul; desigur, daca si copilul sta acasa), ci impotriva folosirii unei exprimari aberante: timp de calitate.

Uite, bunaoara, parintii mei spuneau simplu ca si-au petrecut timpul cu mine, cind --de exemplu-- ne jucam impreuna. Nu apelau la nu stiu ce formule pretentioase de exprimare pentru a spune niste lucruri cit se poate de simple. Si mergeau si ei la lucru, si aveau un program incarcat, si nu mai ei stiu cum faceau sa le imapce pe toate si sa aiba timp si de copii.

Ehh, citeva generatii mai incoace, unii parinti nu-si mai petrec timpul cu copiii, ci petrec "timp de calitate" cu acestia. Uau! Sunt impresionat. Ma intreb oare cum isi petrec timpul fara calitate atunci.




Deci, sa-nteleg ca atunci cind parintele si copilul sunt in aceeasi proximitate (dar nu interactioneaza) se cheama ca-si petrec timpul impreuna, iar atunci cind parintele interactioneaza activ cu copilul se cheama ca petrec timp de calitate impreuna?

[Hmm... Pai atunci, cind sunt in tren si toti ceilalti din compartiment citesc sau fac rebus se cheama ca merg cu trenu', iar atunci cind mai si vorbim unii cu altii se cheama ca merg cu trenu' de calitate?

Ca sa nu mai zic ca la scoala unde am fost eu, era invers: cu cit interactionau profesorii mai putin cu mine, cu atit mai de calitate mi se parea ziua. :-)]




Nu judec pe nimeni si nu am nimic impotriva parintilor (inclusiv mame) care muncesc. Stiu ca sunt multe situatii in care chiar e necesar ca ambii parinti sa lucreze, da' hai sa picam de acord ca asta nu trebuie sa atraga dupa sine o exprimare bombastica atunci cind vine vorba de niste lucruri simple, cum e relatia cu un copil.


A.M.

Vic spune:

Hai dau eu niste exemple de timp de ne-calitate petrecute de parinti cu copilul:
- uitatul la tv impeuna, in liniste, fara nici un fel de ineractiune intre parinte si copil
- cand parintele nu face decat sa certe/critice copilul de cate ori intra in contact cu el
- cand parintele e sub influenta alcoolului sau drogurilor
- cand parintii sunt despartiti si parintele petrece timpul cu copilul plangandu-se de ex, criticand celalalt parinte, mntand copilul impotriva celuilalt parinte
Astea sunt exemple de timp petrecut impreuna de parinti si copii, dar eu nu as numi asta "timp de calitate". Daca ma straduiesc, mai gasesc...
Stiu o mama care statea acasa. Copilul de 18 luni complet ne-comunicativ, altfel normal dezvoltat.Mama isi vedea de ale ei, copilul isi facea de treaba pe langa mama - deci timp petrecut impreuna, nu? Interactiune - doar cat schimba si hranea copilul, comunicare verbala sau ne-verbal minima. TImp petrecut impreuna de calitate sau nu?

andruskandu spune:

Andrei a invatat sa spuna "buna ziua", "la revedere", "noapte buna"... si chiar ii place! La fel, saluta si casa, parcul, cresa, oamenii de pe strada... de multe ori in exces.
Dar daca da el "buna ziua" si nu i se raspunde, e jale... repeta incontinuu pana se sesizeaza respectiva persoana si raspunde.

Inima nu e judecata dupa cat iubesti, ci dupa cat te iubesc altii
(Vrajitorul din Oz)

Sunt PUTERE si IUBIRE pentru pretioasa EMMA!


Poznele lui Andrei

Nasterea lu' Andrei

www.dropshots.com/andruskandu" target="_blank">PozeAndrei

Andreea lui Andreiut Puiut 11.06.2006

sorana spune:

Amoga - astazi am stat acasa, ca e sambata. Am dormit pana tarziu (fi-mea s-a sculat mai devreme), apoi am lucrat ceva, apoi m-am jucat la pc. In timpul asta copilul s-a jucat, s-a uitat la desene, a mancat, ma rog, s-a descurcat de capul ei. Teoretic am stat cu copilul toata ziua, "timp de calitate" zero. Adica am stat cu ea, dar n-am contribuit cu nimic la educatia sau distractia ei.
Nu prea e genul meu sa copiez un termen aiurea in tramvai. Prin timp de calitate inteleg timpul petrecut cu copilul intr-o activitate interesanta (mers la muzeu, patinat sau stat de vorba despre ... cate in luna si in stele) si "timpul de calitate" difera (e mai mic sau cel mult egal) cu timpul total petrecut cu ea.
Dupa parerea mea mamele cu serviciu maresc timpul de calitate petrecut cu proprii copii, simtindu-se cumva vinovate pentru timpul petrecut departe de copii sau pentru ca nu sunt satule de copii ca au stat toata ziua cu ei pe cap.
Personal cand stau toata ziua cu copilul sunt destul de sacaita si nu mai am chef de jocuri si raspuns la intrebari, daca lipsesc 9 ore de acasa, atunci cand vin am mai multa rabdare cu ea.
E o constatare mai mult venita din experienta, probabil nu ar fi trebuit sa generalizez ..
Si daca tie nu-ti place termenul, asta e, altul n-am gasit .

Simali - si Monica stie ca bebeii cresc intr-un loc special in burtica mamei, numit uter. I-am povestit si despre organele interne, si despre menstruatie (nu se stie cand se intampla, plus ca are prietene mai mari, prefer sa stie de la mine despre ce e vorba decat sa afle de la prietene). Cunostintele despre anatomie si sexualitate ale Monicai am impresia (din ce am vorbit cu alti parinti) ca le depasesc pe ale copiilor de varsta ei .. dar n-am de ales, cum ziceam are prieteni mai mari ca ea ...

Sorana si Monica (6 ani)
"Daca oamenii sunt buni doar pentru ca se tem de o pedeapsa sii spera într-o rasplata, atunci chiar ca suntem o adunatura jalnica" - Albert Einstein

mina spune:

ok, nu folosim exprimarea timp de calitate (desi mie mi se pare, Amoga, ca tu ai ceva cu exprimarea, nu cu ce...exprima ea...fie-mi iertat felul in care o spun).

Dar, ce zici, e o diferenta intre urmatoarele situatii:
1. Vin de la birou, iau copilul de la gradi, il plantez in camera lui (care la noi, din pacate, este si sufrageria), ii pun desene (sau il pun sa se joace cu ceva) si eu ma bag in bucatarie sa-mi fac datoria de gospodina
saaaauuuu
2. venim acasa, facem planul ce gatim, il tin langa mine in bucatarie si fac eforturi sa-l implic (atat cat poate, evident) in ce fac eu, iar cand vine ta-su ne gaseste murdari pana in nas de faina (sau ce am facut noi acolo) dar mandri nevoie mare : io-te tati ce am gatit noi!!!

In prima situatie copilul tine minte o seara petrecuta cu o mamica ce nu are timp de el iar in a doua situatie tine minte ce fain s-a distrat ajutandu-si mama la bucatarie.

Eu prefer a doua situatie, evident, si de aceea cred ca sintagma "timp de calitate" chiar exprima ceva.

Mina si
Matei-Costin, sensu'lu'viata lu'mami si tati
din:09.09.2004

www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=57655" target="_blank">cronicile vizigotului
Some people dream of success...while others wake up and work hard at it

nelia spune:

M-ati innebunit cu timpul asta de calitate, peste tot il intilnesc. A devenit un cliseu... al zilelor noastre. Si e musai ca mamele care stau acasa sa nu-l petreaca, desi petrec mult timp cu copilul, dar vezi doamne nu e de aceeasi calitate ca cel al mamelor care nu petrec timp mult cu copilul, dar cel petrecut este de o calitate care nu poate fi pusa la indoiala. Ca si Amoga, eu nu inteleg ce inseamna timp de calitate petrecut cu copilul. Orice timp petrecut impreuna cu copilul este de calitate, cind nu este, atunci nu e timp petrecut. Daca ai gatit impreuna cu copilul, ala e timp petrecut cu copilul, avind ca activitate gatitul cinei de exemplu, daca tu ai gatit si copilul a stat la televizor in timpul acesta sau a facut alta activitate, nu inseamna ca ati petrecut timp impreuna. Numai ca eu nu vad asta neaparat un lucru rau sau nu intotdeauna e rau: mama petrece timp de calitate gatind mincare de calitate, copilul petrece timp de calitate, uitindu-se la desenul preferat. Daca acest lucru se intimpla in fiecare seara, inseamna ca mama sau tata nu petrec deloc timp cu copilul... dar acest lucru nu presupune automat ca daca intr-o seara mama ia copilul si in loc sa-l duca acasa, il duce la muzeu sau in parc, acel timp e musai de calitate... Am vazut mame care isi tirau odraslele plictisite la ora 6 la vreo activitate care se vedea pe fata copilului, dar si a mamei, cit de iubita era... o fi fost si asta tot timp de calitate, nu? Sau mame care nu lucrau si stateau in parc dimineata, la o cafea cu prietenele, iar copiii se jucau cu alti copii... si cind terminau cafeaua, se intrebau disperate oare unde le-or fi copiii... nici nu-i mai vedeau de atita timp de calitate petrecut impreuna. Si tot asa, as putea sa impart timpul cit vreau si sa ma invirt in jurul calitatii pina ametesc... ca pina la coada timpul e timp si se scurge petrecut singur sau cu cineva... Dupa parerea mea, calitatea este data de un ansamblu de ingrediente care nu tin nici de faptul ca mama are sau nu servici, daca e singura sau exista si un tata in casa etc., etc.

Ruscus, ca intitiatoare a subiectului, ce pot eu sa-ti spun este sa incerci in primul rind sa-ti cunosti foarte bine copiii. Ei sint unici, ce merge la unul, nu merge la toti. In momentul in care stii ce vor copiii de la ei, in primul rind, si apoi de la tine, vei sti sa fii si mama de care are fiecare dintre ei nevoie. Din experienta mea pot sa-ti spun ca atunci cind m-am straduit mai tare sa fiu o mama buna am dat gres, iar atunci cind am luat o pauza si mi-am ascultat copiii, fiind mama care sint si nu care mi-ar fi placut sa fiu, cind i-am lasat pe ei sa-mi arate cum sa fiu mama lor, a fiecaruia in parte, atunci am facut si cele mai putine greseli.

CORNELIA, mami de AGATA, TUDORA si LISANDRU

sorana spune:

Nelia - si noi suntem diferite, ca mame, asa cum si copii sunt diferiti. Nu cred ca mamele care stau acasa nu petrec "timp de calitate" cu copii lor. Unele da, altele nu, ca si cele cu serviciu.
Sa itri cunosti copilul este o chestie destul de dificila pentru mine. In sensul ca fi-mea e schimbatoare. Si de cele mai multe ori ma obisnusem cu un stil si ea se suceste si iar o luam de la cap, sa ma obisnuiesc altfel. Probabil e normal, creste si vede altfel lucrurile. Ce vreau sa zic cu se suceste - este ca se schimba cu totul - persoane care ii displaceau devin cei mai buni prieteni, prietenii nu-i mai plac, ii plac alte haine, alte culori, alte jocuri, alte activitati, renunta la dansuri, merge la pian, renunta la pian, vrea la dansuri, ma rog, se suceste cam la toate capitolele. 2 luni e cel mai dragut si cooperant copil din lume, o dulceata nu alta, cand ma obisnuiesc cu binele - incepe circul - il repede pe taica-miu, ne trimite pe toti la plimbare, tranteste usi, se supara din orice .... apoi iar se calmeaza ... si tot asa. Eu sunt mai liniara, totdeauna am fost, nu imi schimb gusturile, prietenii cu atat mai putin, comportamentul ... doar in sensul capatarii de rabdare Mi-e greu s-o inteleg, mi-e greu cand e "in schimbare" de cele mai multe ori cand ajunge la schimbare sunt confuza si nu stiu cum sa ma comport
Ma gandesc acum ca mesajele mele de pe forum sunt de contradictorii de-a lungul anilor. Daca ar face cineva o istorie a lor ... ba am cel mai cuminte copil, ba nu ma inteleg deloc cu ea. Dar nu sunt eu de vina, zau

Sorana si Monica (6 ani)
"Daca oamenii sunt buni doar pentru ca se tem de o pedeapsa sii spera într-o rasplata, atunci chiar ca suntem o adunatura jalnica" - Albert Einstein

amoga spune:

Fii-mea e la virsta la care jocurile imaginare ii ocupa o buna bucata din ziua. De multe ori ma provoaca cu cite un "Vrei ca eu sa fiu X si tu sa fi Y?" si-mi pune-n brate o papusa sau maimuta sau nu-stiu-ce, dupa care --de obicei, dar nu intotdeauna-- ne luam fiecare rolul in serios si ne lansam in niste dialoguri fara cap si coada ce au singuru' scop de a ne face sa ne simtim bine.

Din cind in cind insa nu are nevoie de companie in jocurile astea; isi este siesi suficienta. Isi imprastie pe covor papusile, sau ferma de animale, sau casuta cu figurine, sau nu-stiu-ce si incepe si-i aranjeaza, le vorbeste, le cinta, etc. Inca si mai rar de-atit (adica doar uneori), ma intind si eu pe covor linga ea si doar ma uit cum se joaca, fara sa spun un cuvintel. Uneori se decide brusc sa-mi asigneze si mie un rol, moment la care sunt invitat in joc, dar de cele mai multe ori continua sa se joace intr-o totala ignorare a mea.

Alteori (cel mai adesea), cind ea se joaca singura, eu ma pun si butonez computeru' sau fac naiba stie ce altceva prin casa.

Ehh, pentru mine unu', toate trei scenariile au aceeasi calitate a timpului. Cita vreme copilul e fericit cu ceea ce face, ma intereseaza mai putin daca eu sunt sau nu parte activa din preocuparile lui.

In alta ordine de idei, nu cred ca un parinte trebuie sa fie-ntr-o continua cursa de a oferi educatie sau distractie copilului. La fel ca si noi (adultii), copiii au nevoie de pauze, de timp pentru asimilare, timp care de multe ori e perceput ca si pierdut. Nu cred ca e (pierdut). E timpul lor, timp in care digera informatia acumulata pina atunci, uita (o parte), se pregatesc (inconstient) pentru o noua perioada plina de acumulari.

Revenind: Lasa copilul sa dirijeze modul in care-si petrece timpul, si n-o sa mai ai problema etichetarii (timpului) cu diverse nivele de calitate.

Asa ca uita de timp de calitate! Nu exista decit timp. (Si chiar si acesta poate fi "prins" doar in amintiri :-)...)


A.M.

nelia spune:

Sorana, parca ai vorbi de Agata mea. Tocmai de aceea am si scris ce am scris, pentru ca atunci cind era ea mica, imi facusem un intreg plan de bataie cum o voi educa, cum ma voi ocupa de ea si in primii ani sufeream ca nu pot sa fac ce mi-am propus pentru copilul meu. Dar eu faceam ce faceam pentru mine, nu pentru copil, atunci cind am mai incetat sa fac planuri ce si cum si am lasat-o pe Agata sa se desfasoare, atunci a fost cel mai bine si pentru ea, dar si pentru mine.

Eu spun ca acea zi de simbata descrisa de tine este timp petrecut poate nu cu copilul tau, in sensul ca nu l-ai petrecut in mod special cu ea, dar sigur linga copilul tau. Prin simpla ta prezenta, intr-un camin aranjat de parintii ei pentru ea, tu i-ai oferit copilului siguranta si increderea de a se descurca de una singura. De cele mai multe ori se crede ca numai daca faci ceva cu copilul ii arati ca te ocupi de el, numai daca ii oferi anumite lucruri, anumite distractii... din pacate, de cele mai multe ori, copilul are nevoie de simpla prezenta a parintilor sau a unuia dintre ei pentru a se simti bine. Pentru mine acest lucru este unul dintre ingredientele de baza ale calitatii timpului petrecut (singura sau cu cineva): a te simti bine! Nu tin neaparat sa-l sufoc pe copil cu prezenta mea, sint in casa, sint acolo, daca are nevoie stie de unde sa ma ia. E hranit, e spalat, e iubit... timpul si-l petrece fiecare cum poate, cum stie, cum vrea. Sint zile in care avem de facut multe lucruri, in care petrecem mult timp impreuna, ca familie, si sint alte zile in care, obositi dupa o saptamina de munca, zacem fiecare pe unde apuca si cum poate mai bine. Si la sfirsitul zilei, dupa ce nu am facut nimic toata ziua nici impreuna si nici separat, avem asa senzatia implinirii: ah, ce zi minunata am petrecut impreuna! Si asta vine numai din faptul ca fiecare s-a simtit bine, singur si linga ceilalti din familie, chiar daca poate nu a facut si nu s-a facut nimic!

Sincer, daca stau si ma gindesc bine, eu nu consider timp petrecut impreuna cu copiii mei decit acel timp in care nu facem nimic. In rest facem ce trebuie, invatam, muncim, educam, facem activitati (adica eu ii duc si ei fac), facem si acasa impreuna activitati... dar ala e timp de invatare, de munca. Doar daca dansam pot spune ca da, am dansat impreuna, daca ridem, daca ne jucam prin casa sau, mai ales atunci cind nu facem nimic si ne multumim sa ne contemplam unii pe altii, mai ales atunci simt ca am petrecut timp cu ai mei.

CORNELIA, mami de AGATA, TUDORA si LISANDRU