Diminutivele...

beshter spune:

Si pe mine ma enerveaza pluralul asta! De cate ori ajung in parc, o mamica se apropie gratios si ma intreaba in soapta: 'Dormiti?'. 'Da', raspund eu, 'acum vorbesc in somn!'
Mai e o chestie care ma racaie rau - dativul posesiv (nu-s profesoara de romana, sper sa nu mi-o iau in freza) folosit in propozitii de tipul: 'Azi mi-a mancat toata branzica', 'Mi-a baut tot lapticul', etc. Si culmea, ce-mi aud urechile ieri: 'Foarte bine ca il scoti la plimbare cand e frig ca ti-l calesti'
Cat despre diminutive, ma enerveaza daca sunt folosite in exces, insa merg, folosite cu masura. Baietelul meu e totusi un baietel la 6 luni nu un baiat; si are manute, nu maini. Ramona, ai dreptate: 'catel' e una, 'caine mic' e alta iar copilul trebuie sa le stie folosi pe ambele.
Faza cu 'putzuloanca' m-a distrat teribil, insa mi se pare ca e un augmentativ; adica e o putza mare

ilse spune:

ia sa vedeti atunci limba olandeza e pliiiiiinaaaa de diminutive, folosite regulat in limbajul adultilor:
exemple: jasje-gecuta in loc de jas-geaca, handje-manuta in loc de hand-mana, poesje-pisicuta in loc de poes-pisica si asa mai departe...bine e si o limba mai dura, explicatia poate asta e, vor sa o mai indulceasca.

eu si 3 banditi: ilse, sven si thor

anya spune:

Eram la un raion de bijuterii si studiam vitrina, cand vad un barbat, sdestul de zdravan, cerand vanzatorului (tot barbat) sa-i arate o bratara barbateasca. Ia omul bratara si ncearca sa si-o puna la mana -nu prea reuseste, la care vanzatorul, amabil:
- Va ajut eu, dati-mi, va rog, manuta....

torna spune:

In momentul asta mi se pare cam mare inversunarea impotriva dimnutivelor.

Pana ceva timp in urma eram o persoana pe care o iritau tare diminutivele si mi se parea ridicol modul asta alintat de a vorbi. Si pe mama o repezeam cand scapa cate unul la adresa mea, desi chiar nu exagera.

Asta pana am avut copilasul meu. Nu stiu prea bine care ar fi legatura intre hormoni, instinctul matern si diminutive, dar la mine asa a functionat. Si nu-mi pare rau deloc. In prezent agreez si folosesc mult mai frecvent decat mi-as fi imaginat diminutivele, "mai scapam" si cate un plural, mi-a parut rau ca am ales un nume la care nu prea se preteaza un diminutiv. Asta este.
Cred ca pana la urma e o chestiune de echilibru, exagerarea nu e buna nici intr-un sens, dar folosite cu masura, ca alint, fara variante care chiar sa zgarie limba romana, asa cum simte fiecare si bineinteles, fara a impiedica copilul sa-si formeze un vocabular corect.

Pana la urma si asta, ca multe altele, e o chestiune de toleranta si de intelegere, ca nu toti suntem si nici nu trebuie sa fim la fel, sa vorbim la fel si parca n-ar trebui sa ne iritam atat de usor, daca altii gandesc sau procedeaza diferit de noi. Cred ca maternitatea m-a facut mai intelegatoare.

Eu una ma bucur ca limba romana e mai bogata in sensuri avand la dispozitie si diminutivele, decat daca ar fi fost o limba fara diminutive, cum e engleza de ex.

beshter spune:

Torna, orice limba de pe pamant are diminutive. Limbile de tipul limbii engleze nu au o morfologie bogata a substantivului si prin urmare nu au diminutive formate prin derivare (mic+uta) dar de avut diminutive au. Ontologia limbajului e aceeasi. Iar daca limba romana are diminutive flexionare nu inseamna ca e mai bogata in sensuri - pur si simplu are altfel de diminutive.
Cat despre inversunarea impotriva diminutivelor - am mai spus-o: folosite cu masura, sunt ok. Nu ma pot imagina alintandu-l pe Gabriel fara vreun diminutiv. Problema se pune atunci cand sunt folosite in exces. ('Hai sa mergem in parculet cu masinuta ca sa ne dam in leganus si sa papam branzica si iaurtel iar apoi sa vorbeasca mama cu alte mamici despre niste hainute si feluri de mancarica')
Apropos, mi-am amintit o alta tendinta pe care o inscriu in 'motherese' (limba mamelor) - si anume prescurtarea: 'gravi' pentru 'gravida' sau, mai rau, 'graviduta' si 'gradi' pentru 'gradinita'.

rrox3 spune:

Atat timp cat copilul stie si cuvantul normal, nu numai diminutivul lui si atat timp cat copilul stie diferenta dintre un cuvant "serios" si un diminutiv, eu una nu vad nici o problema in folosirea diminutivelor. E optiunea fiecaruia sa le foloseasca mai mult sau mai putin. E o exprimare ceva mai emotionala, o adaptare a lumii grave la copilul mic.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

torna spune:

Asa e Mihaelka, suntem de acord, masura este totul.
Ceea ce am vrut eu sa zic a fost ca putem fi intelegatori si cu cei care din punctul nostru de vedere depasesc masura, mai ales daca o fac cu bunavointa si buna intentie, pt. ca pana la urma care e masura? Nu cred ca exista vreo norma in privinta asta, si ceea ce cuiva i se pare putin, altuia sau majoritatii, poate sa-i para un exces. E un lucru absolut relativ, fiecare poate avea limita lui. In fraza pe care ai dat-o ca exemplu, de la cap la coada cu diminutive, pot diferi parerile despre pragul admisibil al diminutivelor. De ex. "Hai sa mergem in parculet." Admisibil, dupa parerea mea. "Cu masinuta" Si asta. Mai departe? Dupa gustul fiecaruia.

Cat priveste limba romana si bogatia de sensuri pe care consider eu ca o da modul acesta de diminutivare (spre deosebire de cel din limba engleza, mult mai rigid), printr-o morfologie mai bogata a substantivului (dupa cum ai precizat tu, ce-i drept, eu pot gresi, nu sunt lingvist), raman la parerea mea si ma gandesc repede la niste exemple simple, care mi se pare ca ilustreaza o multitudine de nuante posibile, pline de afectivitate, specifica diminutivelor romanesti si destul de greu, daca nu imposibil de redat ca atare in limba engleza:
- picior /piciorel/piciorus/ piciorut;
- pui / puiut / puisor / pui mic;
- paine / painita/ painisoara / painica;
- buric /buricel /buricut.

Oricum, fiecare ne alintam in felul nostru copiii si cred ca asta e cel mai important.

beshter spune:

Cu 'buricel' si 'painica' m-ai inmuiat
Dar 'piciorel'??

torna spune:

O, Mihaelka, mie chiar imi place sa avem uneori momente de joc cu sunetele si cu limba romana, inclusiv cu diminutive inedite poate, dar in mod spontan, nu ca un mod de vorbire permanent, iar fetita mea de 2,7 ani intra in joc cu veselie, in acelasi timp avand un vocabular bun, potrivit varstei ei.

Insa "piciorelul" nu-mi apartine ca inovatie (DEX: http://dexonline.ro/search.php?cuv=piciorel) si chiar mi se intampla sa folosesc cuvantul, de ex: "hai, acum baga si celalalt piciorel in pijama".

beshter spune:

E dragut, m-ai convins!
Nu-mi imaginam ca n-ar exista - mi se parea ciudat, insa zi l-am folosit sa vad cum suna cand vorbesc cu Gabriel. Si-mi place.
Dar tot 'buricelul' ma inmoaie