Apocalipsa (2)

Raspunsuri - Pagina 11

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns capcaunul spune:

Citat:
citat din mesajul lui BeLucci
Deja au aparut microcipurile (666, semnul fiarei),

Unde-s microcipurile alea?

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ham spune:

Citat:
citat din mesajul lui BeLucci

Ham ce doamne spui acolo? Apropos de Warcraft sunt superbuna!
Citat:
Scopul principal al nuntii crestine, dupa porunca lui Dumnezeu ( Facere 1, 28; 2, 18-24 ) si dupa invatatura Bisericii Ortodoxe, este unirea prin iubire a celor doi soti in numele Domnului pentru nasterea de copii, spre inmultirea neamului omenesc.

Mantuitorul aseamana pe cei casatoriti care se impreuneaza numai pentru pacat cu smochinul blestemat care nu voia sa aduca nici o roada pe pamant. Pentru ca nasterea de copii nu este numai o datorie sociala, fireasca, ci este mai intai o porunca dumnezeiasca, care contribuie foarte mult la mantuirea parintilor. Sotii care nu vor sa nasca copii, care avorteaza sau practica pacatul pazei, sunt certati de Dumnezeu cu boli de tot felul, cu necazuri in viata, cu grea mustrare de constiinta, iar dincolo cu osanda vesnica.

Zilele de infranare trupeasca a sotilor sunt cele patru posturi, miercurea, vinerea, sambata, duminica si toate zilele de post si sarbatorile de peste an. Sotii trebuie sa aiba doua zile de curatenie inainte de a merge sarbatoarea la biserica, iar cand vor sa se impartaseasca, in afara de cele patru posturi, sa tina cel putin o saptamana de curatenie, inainte de a primi Prea Curatele Taine si trei zile dupa Sfanta Impartasanie.
Din tot ce ai scris aici spune-mi numai ca glumeai si nu ai citit in vreo carte. In Biblie eu n-am gasit scris asa ceva asa ca iau ca gluma ce ai scris u acolo.

Citat:
sunt 2 zile pe saptamana, deci 56 x 2 = 112 zile de liber la hatza-hatza, dar...
Zilele cu rosu-n calendar + posturile ie mai mult de 1/2 din an deci raman aprox. 56; daca mai pui si faptul ca sotii trebuie sa aiba doua zile de curatenie inainte de a merge de fiecare sarbatoare la biserica cum face un bun crestin (zilele cu rosu-n calindar ie 1/3 din an- http://www.sfaturiortodoxe.ro/_calendar.htm ) , iar cand vor sa se impartaseasca, in afara de cele patru posturi, sa tina cel putin o saptamana de curatenie, inainte de a primi Prea Curatele Taine si trei zile dupa Sfanta Impartasanie, ca 1 saptamana din 4 nu-i voie ca "vin rusii", iti zic io ca ramane fix joia a 3-a din luna a 4-a din anii bisecti (dar cu numar cu sotz!). Pe numaretelea daca tu vrei si poti!

Doamne ce prostie.


Prostie/neprostie, asa scrie la canoanele ortodoxe!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Stanescu spune:

Citat:
citat din mesajul lui BeLucci

Valeeeeu ce aud pe-aci!!! Nici nu stiu de unde sa incep!
Citat:
Dom'le, ce nu pricep io cu Apocalipsa asta, este wtf e Fiara, tipul ala, Antihristul? De unde a aparut? Mai e pomenit pe undeva decat in "Apocalipsa"?


Stanescu eu o sa-ti spun cate ceva chiar daca dupaia ma crezi apta de sanatoriu. Ma risc!
Ce este descris in Apocalipsa, ce este mai rau nu se intampla acuma. Va fi o rapire(nimenni nu stie cand). Oamenii care il asteapta pe Isus si cred in El si in Dumnezeu, doar aceia vor fi rapiti. Cei care vor ramane aici vor prinde adevarata Apocalipsa. Ce a fost pana acuma a fost...putin..ce va urma va fi chinul cel mare(asa este numita in Biblie acea perioada).Atunci se "va ridica" si Anticristul dupa rapire, nu acuma in zilele noastre. Deja au aparut microcipurile (666, semnul fiarei), si dupa ce va fi rapirea acel semn va fi obligatoriu.



Mai, sa stii ca uite-asa au rapit-o pe Elodia...Deci a inceput...
da' acu pe bune - si chiar am citit Biblia, bine, nu chiar tot - si tre sa marturisesc ca e destul de "incongruenta" apropo de Satana - cine e, cine l-a creat, si in ce relatii e cu Bunul Dumnezeu.
Pana acu' numa Ham mi-a raspuns, da io sunt in continuare nelamurita.
Pe de alta parte, iar e adevarat ca cei de au scris Biblia si au tot compilat-o - pret de vreao 1500 de ani - nici ei nu s-au pus de acord.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns denizel spune:

Stanescu, cand o sa vrei cu adevarat sa afli, vei sti unde sa cauti si vei afla .

Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !


Maamiii, îmi place pielea ta! E ca de câltitză" :-)) - din jurnalul unei mămici de băietzel.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns J G spune:

Deci cred ca incep sa inteleg. Singul lucru interesant la rai este ca nu e iad. Deci tot la frica revenim... urat. Degradant.





J si Carlita Carliontz (05.02.2006)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns BeLucci spune:

Citat:
Unde-s microcipurile alea?

Capcaunuleuite am dat search pe google si am gasit informatiile astea.
http://gabrielab.weblog.ro/2008-04-11/341329/Semnul-Fiarei-si-Microcipul.html
http://www.invatam.net/apocalipsa-si-semnul-fiarei-666-t-2326.html
http://www.cercetati-scripturile.ro/editorial.html
Sper sa te ajute sa intelegi mai bine. America Australia Canada Noua Zeelanda Israel Hong Kong China Indonesia Tailanda simuuulte alte tari au votat pro implant, si cateva tari chiar au implantat oamenilor.
Citat:
Prostie/neprostie, asa scrie la canoanele ortodoxe!

Bine ca nu se pune accentul pe lucruri chiar importante...Trist!
Lucifer(Satan), a vrut sa ia locul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu la aruncat afara din rai. Ei nu sunt in relatii bune. Batalie este intre bine/rau. Doar nu e o relatie pacifista. Dumnezeu la creat si pe satan si pe toti ingerii din rai. Dar cativa au ales sa mearga cu Lucifer. Deci si Lucifer are ingeri , si are si slujitori pe pamant. Daca ai auzit de Satanisti...ei se inchina satanei. Asa cum eu ma inchin lui Dumnezeu, si altii.
La ce te referi Stanescu "compilat" "nu s-au pus de-acord"?

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns BeLucci spune:

JG unde e frica si de ce? Mie nu imi este frica! Cine este ales sa mearga in rai va merge cine nu nu.
Stati linistiti ca Dumnezeu nu ia pe nimeni cu forta niciunde. Fiecare merge unde vrea sa mearga! Eu vreau in rai!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns blackpanterro spune:

HAHAHAHAHA, BeLucci, crezi cuvant cu cuvant ce scrie in biblie dar cand iti spune Ham de faza cu sexul o zi pe luna(care tot din biblie vine) zici ca e o tampenie.LOOOOOOOOOL
Ce comod e sa iti alegi sa crezi numai ce iti convine, doar nu o sa renunti la sex dom'le. LOOOOOL

Adriana si Aidan Alexander(27.06.2005)
A ticket to hell has never been funnier

"You know your god is man-made when he hates all the same people you do."

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns BeLucci spune:

Stanescu rapirea va fi pe toata planeta si vor fi luati (deodata) mai multi credinciosi, nu cate unul la ceva timp. Nu stiu de ce este folosit termenul de rapire. Probabil Cornilescu si altii care au tradus BIblia au gasit cuvantul ata cel mai potrivit ca sa descrie acel "eveniment". Mie nu mi se pare ceva de speriat. Mai ales ca va fi un lucru bun(parerea mea).

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns BeLucci spune:

Blackpanterro trimite-mi mai si mie versetele alea...ca sa vad si eu ce n-am vazut. In traducerea mea nu am gasit asta.

Citat:
Citat:
citat din mesajul lui BeLucci

Ham ce doamne spui acolo? Apropos de Warcraft sunt superbuna!

Citat:
Scopul principal al nuntii crestine, dupa porunca lui Dumnezeu ( Facere 1, 28; 2, 18-24 ) si dupa invatatura Bisericii Ortodoxe, este unirea prin iubire a celor doi soti in numele Domnului pentru nasterea de copii, spre inmultirea neamului omenesc.

Mantuitorul aseamana pe cei casatoriti care se impreuneaza numai pentru pacat cu smochinul blestemat care nu voia sa aduca nici o roada pe pamant. Pentru ca nasterea de copii nu este numai o datorie sociala, fireasca, ci este mai intai o porunca dumnezeiasca, care contribuie foarte mult la mantuirea parintilor. Sotii care nu vor sa nasca copii, care avorteaza sau practica pacatul pazei, sunt certati de Dumnezeu cu boli de tot felul, cu necazuri in viata, cu grea mustrare de constiinta, iar dincolo cu osanda vesnica.

Zilele de infranare trupeasca a sotilor sunt cele patru posturi, miercurea, vinerea, sambata, duminica si toate zilele de post si sarbatorile de peste an. Sotii trebuie sa aiba doua zile de curatenie inainte de a merge sarbatoarea la biserica, iar cand vor sa se impartaseasca, in afara de cele patru posturi, sa tina cel putin o saptamana de curatenie, inainte de a primi Prea Curatele Taine si trei zile dupa Sfanta Impartasanie.


Din tot ce ai scris aici spune-mi numai ca glumeai si nu ai citit in vreo carte. In Biblie eu n-am gasit scris asa ceva asa ca iau ca gluma ce ai scris u acolo.


Citat:
sunt 2 zile pe saptamana, deci 56 x 2 = 112 zile de liber la hatza-hatza, dar...
Zilele cu rosu-n calendar + posturile ie mai mult de 1/2 din an deci raman aprox. 56; daca mai pui si faptul ca sotii trebuie sa aiba doua zile de curatenie inainte de a merge de fiecare sarbatoare la biserica cum face un bun crestin (zilele cu rosu-n calindar ie 1/3 din an- http://www.sfaturiortodoxe.ro/_calendar.htm ) , iar cand vor sa se impartaseasca, in afara de cele patru posturi, sa tina cel putin o saptamana de curatenie, inainte de a primi Prea Curatele Taine si trei zile dupa Sfanta Impartasanie, ca 1 saptamana din 4 nu-i voie ca "vin rusii", iti zic io ca ramane fix joia a 3-a din luna a 4-a din anii bisecti (dar cu numar cu sotz!). Pe numaretelea daca tu vrei si poti!


Doamne ce prostie.




Prostie/neprostie, asa scrie la canoanele ortodoxe!

Apropos tu nu ai citit nici Biblia macar dar ii dai dreptate lui Ham. Foooarte interesant

Mergi la inceput