Cat dureaza deghizarile???

nelia spune:

Ana, eu m-am indragostit de baiatul tau! Si singurul lucru pe care l-as face eu este sa-l las in pace. E intr-o lume minunata, a lui, din care va iesi intr-o buna zi, atunci cind va fi pregatit, atunci cind nu va mai avea nevoie de ea sau cind va descoperi o alta, dar una mai complexa, mai reala, cea de adult. Eu sint sigura ca baietelul tau este in regula, poate ca e un pic timid si de aceea se refugiaza in lumea lui imaginara si are nevoie si de confirmari ca sa se simta in siguranta (v. pelerina). Are o fire de artist, am fetita de 4 ani si gasesc absolut fantastic ce face baietelul tau la aceeasi virsta, de la desene, constructii si pina la jocuri. Din tot ce ai povestit, singurul lucru ingrijorator pentru mine este faptul ca a iesit pe geam si a plecat. Adica exista pericolul sa treaca la personaje cu puteri si sa sara din copac de exemplu, fiind ferm convins ca poate zbura... sau alte lucruri de genul acesta care ii pot pune sanatatea si chiar viata in primejdie. Dar, in rest, l-as lasa asa cum este... si as fi partenerul lui de joaca atit timp cit doreste.

Donia, din nou mi-a venit sa pling cind am citit ca fetita ta citeste f mult... Eu sint mare pasionata de lectura si cartile pentru mine au fost si sint pasiunea numarul unu... As fi fost atit de saraca fara ele, fara lumea lor... Imi este ciuda ca nu reusesc sa stirnesc aceasta pasiune si in Agata, nu citeste decit dupa multe, multe rugaminti si atunci clar citeste de gura mea, nu pentru ca simte vreo placere. Dupa ce o prinde un pic sirul povestii, parca simt si o usoara placere, dar ii trece repede si gaseste altceva mai interesant de facut... In principal, sa stea in cap, sa faca roata prin casa pina rastoarna tot ce e de rasturnat, sa puna papusile sa se bata in sabii, sa alerge si sa topaie ca o caprita... si multe altele. Oare ce si cum sa fac sa o duc in lumea minunata a cartilor si sa-i placa sa ramina acolo!?!

Si fetele mele au imaginatie, dar in limite normale, insa joaca roluri tot timpul, chiar si pe strada, vorbesc singure ele stiu cu cine... daca intervin citeodata se simt jenate ca au fost prinse, alteori mi-i prezinta... In prezent, Agata, fosta sirena pina pe la 6 ani, apoi Peter Pan, apoi vrajitoarea noptii... acum e ninja... se imbraca in colanti negri, cu tricou negru, isi pune ochelarii negri de la costumul de vrajitoare si merge ca pisica prin casa, se catara in dulap si iti sare in spate cind te astepti mai putin... se bate cu tot felul de dusmani (sau cu tati). Iar Tudora e jungle boy, un personaj care a iesit din combinatia lui Mowgli cu nu stiu ce indian, isi coloreaza fata cu tot ce apuca de frec la ea o gramada la culcare, se dezbraca numai in chiloti si asa umbla prin casa... si-a umplut camera de frunze, pietre, crengute, printre care isi insira animalutzele de plastic si nu mai pot atinge de nimic... acolo traieste ea, e jungla ei... E jungle boy cind nu e cal sau unicorn, a rupt toti pantalonii in genunchi si pe cei de casa si pe cei de la gradinita pentru ca se tirie in patru labe prin casa facind pe-a calul sau pe-a unicornul... nechezind in loc sa vorbeasca. Si eu trebuie sa o inteleg ce-mi spune, altfel e jale...

Pe strada si la gradinita, in parcuri si in vizite se comporta normal, sint sociabile, Agata mult mai mult decit Tudora, dar de vorbit tot le prind vorbind singure... practic, o fac tot timpul. Se joaca mult singure, dar se mai joaca si impreuna, si, citeodata, din ce in ce mai rar, mai iau si pe mine in jocul lor.

Lisandru e prea mic, dar se joaca si el singurel, chiar destul de mult as putea spune. Si il vad ca isi imagineaza multe lucruri, chiar mai multe decit fetele la virsta lui, ia cite un creion si o canita de jucarie si isi imagineaza ca maninca, intr-o zi l-am vazut ca-si imagina accidente, statea pe burta si lovea masinutele unele de altele...

Eu aici am contribuit mult pentru ca i-am invatat de mici ca si adultii au nevoie de timpul lor (atunci cum as fi putut sa mai stau pe DC!?!) si ca, asa cum eu le respect joaca si timpul lor, ma astept de la ele sa faca acelasi lucru. Nu sintem toata ziua la dispozitia lor la modul joaca si atit, mai sint si alte lucruri de facut, dar nici nu le refuzam de prea multe ori cind vor sa ne ia partasi la jocul lor... eventual mai aminam momentele cu motive viabile si pe intelesul lor.

Dar mie imi plac asa cum sint si imi pare rau ca nu ma iau mai des in jocul lor... cica sint adult. Si as fi fost incintata sa aiba chiar si mai multa imaginatie, as fi fost si mai mindra de progenituri decit sint acum. Si sint!

Donia spune:

nelia, ce carti citeste Agata? Poate pur si simplu nu a nimerit cartile potrivite firii ei... Eu am cam citit cartile Roxanei, sunt de tot felul, cu zane pentru fetite, cu fetite-baietoi , cu fetite care intra mereu in incurcaturi, cu fetite care au probleme cu ceilalti frati, surori, mai mari sau mai mici, cu istorie, cu magie, cu misiuni secrete, cu explorari, cu baieti... poate iti pot recomanda cate ceva pentru Agata... si chiar pentru tine
Ce fain ai povestit despre ninja, Mowgli si alte creaturi de pe la voi din casa

ana_a, sunt tare amuzante jocurile voastre
M-ai cam convins sa trec la cumparat lego, sa vad daca gasesc ceva potrivit si pentru fetita, si pentru baiat, si pentru mine!

---

Copiii se nasc perfecti - rolul parintelui e sa nu strice ceea ce Dumnezeu sau natura a creat.

nelia spune:

Donia, pai ce carti nu citeste, poate vrei sa spui... Asa ia si ea de la biblioteca, carti despre tot felul de situatii, i-am luat si eu din cartile copilariei mele, ii citesc eu, apoi ii spun ca am obosit, sa-mi citeasca ea, asta o prinde... dar cam atit. Daca o las singura, citeste o pagina si apoi, mi-a spus de multe ori, ca asa o apuca un sooomn!

Ai o lista cu carti citite pina acum? Agata nu are o carte terminata de buna-voie si singura cap-coada. Dar eu inca mai sper! De citit ii citesc eu in fiecare seara, ii place, si cind avem liber si nu stim ce sa mai facem le imbii cu hai sa citim si ele sar bucuroase pe carti, vor si asta si aialalta, fiecare alta, normal, dar ne impacam pina la urma.

Precizez ca le citesc absolut in fiecare seara daca nu si in timpul zilei de mai multe ori, in romaneste, franceza sau engleza, e drept ca mai mult in romaneste, de cind erau mici de tot, din burtica as putea spune. Mergem la biblioteca o data pe saptamina, merg si ele cu gradinita si scoala tot o data, si luam carti, nu le ducem nerasfoite macar... noi citim, nu atit cit ne-am dori noi, dar zic eu ca exemplul parintelui ar fi. Tudora petrece multe minute cu cartile in mina, si Agatei ii placea cind era mica si le rasfoia cu rabdare... de cind a inceput scoala insa cedeaza doar la rugamintile mele... si pentru ca mi-a spus intr-o zi ca isi da si ea seama cit de interesanta este pentru ceilalti daca sta cu o carte in mina si daca la scoala vorbesc despre carti, ea sa spuna ca le-a citit si sa stie despre ele... ca ii place sa citeasca (si citeste foarte bine in franceza, multumitor in romaneste si rupe si pe engleza, mai sacadat asa, nu stie sa citeasca ca in celelalte doua limbi)... dar ca nu are rabdare pina la sfirsitul cartii, sint prea lungi (desi nu ia si nu luam din astea groase) si dureaza prea mult pina la sfirsit...

conchita spune:

aaa, cum n-ai lego??? observa, te intreb pe tine, nu pe copilasii tai. :-)) eu am lego dinainte sa se nasca! :-)) poti sa incepi cu cele clasice, se gasesc pe la walmart la pachete de 100 de piese. sunt maricele, adica tocmai bune pentru incepatori. si dupa aia pariu ca facem clubul mamelor lego? :-))

ana_a, sunt total indragostita de baietelul tau, este un copilas magic si voi niste parinti minunati ca il stimulati atat.

imi place subiectul asta la nebunie, parca as citi o poveste, toti copilasii despre care povestiti parca sunt personaje de basm...

ana_a spune:

Donia, intreb si eu ca si conchita, nu ai lego? Mie tare mult imi plac.
Insa, pe aici pe la Bistrita nu am gasit mare lucru, noi avem din cele clasice, mari, romanesti, de BurakToys, nu am Lego originale.
Pentru ca am avut numai piese simple, fara accesorii (gen piese cu ochi si gurita, aripi, omuleti si alte minuni) Stefan a fost nevoit sa isi puna imaginatia la incercare sa poata construii, asa a iesit mickey mouse din lego, pesti, flori si tot felul de alte constructii unde numai el stie ce inseamna

Mi-ar place un club de mamici care se joaca cu lego , cu plastelina, si la nisip

Azi am avut zi de teatru
Stefan a fost regizorul, ia facut teatru de papusi la matei pacat insa ca cel mic avea alta treaba...sa umble de-a busilea prin casa, nici cum nu l-am putut convinge sa stea la teatru asa ca a fost "public plimbaret" da pentru aia povestile au mers una dupa alta, inventate pe loc

Fetelor...ma credeti ca daca m-am linistit eu, sa linistit si el Si aici nu ma refer la pelerina, ca toata ziua a umblat cu o bucata de material alb pe spate, ca pelerina originala e la buni ca model sa ne faca alta noua. Ma refer la atitudine, nu stiu cum sa explic, ziceam eu ca e alt copil cu pelerina, acu parca e tot copilul meu Nu stiu de ce...sper sa ramana tot asa.

Imi pare rau ca nu stiu cum sa-l fac sa se joace la fel de frumos si cu copii...astept toamna sa faca 5 ani si sa-l putem inscrie la diverse activitati extra gradi unde sa socializeze mai mult. Recunosc ca in parc la topogane nu mergem ca nu ne place, nici mie si nici el nu cere...asa ca umblam pe dealuri, stam in curte si avem un cerc fff resrans de copilasi cu care se adapteaza foarte greu, nu prea le da voie sa faca ce vor ei, mereu trebuie sa zica/faca numai cum vrea el...ca "asa trebuie" si alte de genul asta...dar sunt sigura ca la toamna se va schimba cumva situatia. Mi-e cam frica sa nu sufere, adica probabil va fi putin dezamagit sa vada ca intradevar nu pot copii sa faca numai cum zice el ca mai sunt si altii care stiu sa "regizeze" un joc...Eu tot ii spun, ii explic...insa vorbesc cu peretii.

proud mammy
micul artist
in joaca

ana_a spune:

nelia, mi se pare super ce zici tu acolo de Jungle boy! Stefan asteapta sa creasca ferigile in curte sa facem colibe de indieni, anul trecut ne-am jucat toata vara cu ferigile noroc ca avem o tufa mare. Insa nu ia trecut prin cap sa se deghizeze in indian, i-am propus eu o data dar nu a vrut sa-i pun margele, i se parea ca prea e ca o fata...

Insa in loc de frunze noi am crescut rame vreo 2 zile in casuta-ferma de la fisher price, ma nebunit cu ramele...am gasit o data o rama pe scaunul din bucatarie. Noroc ca nu am nici o treaba cu ele ( imi place sa pescuiesc asa ca am cules si eu rame la vremea mea) dar cu grija l-am redirectionat cu familia de rame in curte la cutia de nisip.

Cat despre cititul cartilor, nu stiu ce sa zic...nu am ajuns inca acolo, si eu sunt tare curioasa daca ai mei vor avea aceasta placere, deocamdata citim noi pentru ei, in special eu, si Stefan prefera acum enciclopediile si povestile simple. Este la colectia teora aici la noi niste carticele cu 3 lei bucata, cu o poveste fff scurta, desenate, avem o gramada si sunt tare placute. Poate ar avea si ea nevoie de carticele cu text mai putin si desen mai mult, si mai simple pana prinde gustul.

proud mammy
micul artist
in joaca

nelia spune:

Ana, are o gramada din alea de la Teora, am adus multe carti romanesti. Dar si cele de la biblioteca sint cu putin text si cu desene f frumoase. Stii ce trebuie sa faci tu? Sa reduceti treptat jocul vostru cu el, aducind copii in curte daca poti, copii cunoscuti, sa faceti un cerc de prieteni si, treptat, sa va retrageti voi din jocul lor. A fost bine pina acum, dar acum creste si are nevoie de joc de pe pozitii egale. Cu voi nu este si iti spun si de ce. Vezi, ca el face cu copiii ceea ce face cu voi, adica el spune ceva si tu trebuie sa respecti jocul lui, pentru ca tu esti doar un pion in jocul lui, fiind adult. El simte asta, se simte tare cu voi, si stiu ca si tu simti, poate mai putin la lego, dar in rest te joci pentru el, nu pentru tine, dar daca el spune nu la ceva propus de tine, il respecti pentru ca el e copilul si el se joaca. Pe cind, cu alti copii, daca se joaca mai des, la inceput va fi mai greu, se va supara, dar dupa aceea, cind joaca cu ei va progresa, va simti ca sint de pe pozitii egale, pentru ca si ceilalti copii se joaca, nu imita doar jocul. De asta au nevoie copiii sa se joace cu copii, si daca e posibil, de virsta apropiata... ca sa se joace de pe pozitii cit de cit egale si cind echilibrul se strica, sa gaseasca solutii copilaresti sa-l refaca, nu cele aduse in joc de adult, care, asa cum am spus, doar imita jocul.

De exemplu, eu ma joc tot timpul cu copiii mei, numai ca simt ca nu e joc, ci doar o imitatie de joc... si mi-e ciuda, si citeodata chiar ii invidiez ca se pot juca altfel decit mine. Am incercat sa ma joc ca ei, chiar am facut eforturi, numai ca simt ca de fapt nu ma joc, ci doar ii ajut pe ei sa se joace. De ce? Pentru ca eu nu mai sint copil, si in joc pun doar acea farima de suflet de copil care a mai ramas in amintirile mele despre copilarie. Sint sincera cind ma jos si ma bucur pina la lacrimi cind ii vad jucindu-se, cind ma joc cu ei, dar mai mult de atit nu pot. Oricit as vrea eu sa cred ca o pelerina imi da puteri nebanuite sau ca sint nu stiu ce personaj din nu stiu ce desen... limita realitatii e mult prea aproape de mine data decit e de copiii mei. Ei chiar pot sa se piarda cu imaginatia si sa simta cu adevarat ca sint cine pretind ca sint, atit timp cit pretind... Chiar daca adultul are stofa de actor si chiar asta i-ar fi meseria si tot nu se joaca cu copilul sau copiii de pe pozitii egale. Pentru ca felul in care un adult intra in pielea personajului este altfel decit felul in care intra copilul. La copil e joc pur, la adult e ceva mai complex, este interpretare, chiar daca reuseste sa se suprapuna total peste personajul jucat.

De aceea imi place mie teatrul mai mult decit filmul, acolo nu poti masca prea mult jocul, ori il faci, ori nu... Daca il faci, atunci duci o sala intreaga pe culmile fericirii si esti rasplatit cu zeci de minute de aplauze, daca nu-ti iese e un dezastru. De aceea pot sa ma uit la sute de filme proaste, pentru ca altceva nu am, fara sa ma afecteze prea mult, dar nu am putut sa stau niciodata mai mult de primul act la o piese proasta... ies asa cum am intrat si nu-mi dau acordul asupra jocului prin a uni palmele una de alta, pentru ca nu le merita. Cind ne jucam cu copiii, jucam teatru, ne transpunem in pielea personajului si oricit de bine am reusi tot teatru se numeste, pe cind la copil nu e teatru, e joc sincer si atit. Cu cit un copil arunca in joc mai multa imaginatie, cu atit are sanse sa fie talentat sa joace teatru, sa interpreteze personaje, sa le creeze conform fiintei si spiritului sau de artist. Dar atunci cind se joaca, el se joaca si atit, este el Jafar, nu e in rolul lui Jafar, este el pe batul, adica pe cal, nu interpreteaza rolul unui cavaler care calareste...

Asta este, a fi adult are avantaje si dezavantaje, ca si a fi copil de altfel, dar nu degeaba toti adultii isi doresc sa mai fie copii macar o data! Stiti ce frumos spunea Creanga in Amintirile lui:

Ce-i pasa copilului cind mama si tata se gindesc la neajunsurile vietii, la ce poate sa le aduca ziua de miine sau ca-i framanta alte ganduri pline de ingrijire. Copilul, incalecat pe batul sau, gindeste ca se afla calare pe un cal de cei mai strasnici, pe care alearga, cu voie buna, si-l bate cu biciul si-l struneste cu tot dinadinsul, si racneste la el din toata inima, de-ti ia auzul; si de cade jos, crede ca l-a trântit calul, si pe bat isi descarca minia în toata puterea cuvintului...

Donia spune:

ana, nici mie nu-mi place la topogane, te inteleg, dar ma duc... e bine sa interactioneze cu copiii... daca si lui ii place, desigur.

Da, da...
Asa simt si eu cu jocul meu in jocul lor... oricat as vrea, nu e la fel, nu sunt acolo 100%...



Si sa stii ca doar cand mi-ai atras atentia am remarcat ca m-ai intrebat pe mine, nu pe copii Am vazut ceva lego de aproape la niste prieteni si atunci chiar m-am gandit ca ar fi bune la casa omului... nu neaparat a copilului
Buuun, deci avem lipsuri mari, trebuie sa remediem! Da' am puzzle, se pune? Si mi-e dor de unul nou, atat de mult am cautat unul pe placul meu, n-am gasit, apoi am sperat sincer, dar sincer, ca o sa-mi aduca Mosul, n-a adus, nici iepurasul... tot in mine ramane baza.

nelia, uite ca maine o sa vorbesc cu Roxana sa ii recomande ceva fain Agatei. Presupun ca mai toate titlurile din engleza se gasesc si in franceza. Poate ii scrie o scrisoare, ce-ar fi?

---

Copiii se nasc perfecti - rolul parintelui e sa nu strice ceea ce Dumnezeu sau natura a creat.

ary_v spune:

Si Robert construieste f mult. Cu orice, cu lego si daca nu ii ajung gaseste el carti, haine sa-si termine constructiile.

Nici el nu prea se da pe tobogan dar totusi mergem. Cel mai mult ii place in nisip. Desi se joaca mai mult singur, uneori gaseste si copii cu care sa se poate juca frumos. In special copii un pic mai mari decat el. Oricum am facut progrese destul de mari, se adapteaza mult mai bine decat acum un an de ex.

Din fericire Robert nu e timid desi prefera sa se joace singur, asta pt ca si el vrea sa faca lucrurile in modul lui. Totusi am observat ca in ultima vreme accepta sa intre in anumite jocuri cu alti copii, chiar daca nu sunt tocmai pe placul lui numai din dorinta de a se juca cu ei.

Happy_in_TO spune:

Am doua fete Sarah de 9 ani si Maya de 7 ani. Sarah nu s-a deghizat niciodata, dar Maya a facut-o de la 2 ani pina mai anul trecut.

A inceput de la 2 ani cu un costum de halloween de pisica de la GAP, un costumas mai degraba, matlasat si frumos lucrat de parca era ceva ce se putea purta zi cu zi. Il purta mereu si ma punea sa ii fac mustati cu dermatograful si un nasuc rosu cu rujul, sa fie pisicuta. Costumul l-a purtat pina l-a rupt, cam an-doi (ca il luasem un pic maricel).

Apoi a inceput cu coronite de printese. Avea tot feluld e coroanite si le purta in fiecare zi, pe strada, la cumparaturi, la gradinita.

Au urmat aripile de spiridusi si de fluturi, cu tot cu bagheta magica. Folosea bagheta magica pentru lucruri pe cre vroia sa le faca, transforma gize in printi, etc...ah, cit imi este dor de acea perioada...
Mergea asa deghizata peste tot, la cumparaturi, pe strada... Lumea se uita la ea si zimbea, nu am descurajat-o niciodata, am lasat-o pur si simplu in pace.

Acum i-a trecut :(( si imi pare rau...

Bucurati-va de perioada asta magica, trece atit de repede!