Cat dureaza deghizarile???

simali spune:

---

foarte interesant
simali, si cum, ce strategii pui in act pentru a-l face sa observe si frumusetea imprevizibilului?

---

De pilda in ultima excursie am avut lozinca "suntem in vacanta, nu planificam, lasam loc pentru surprize". El vrea sa stie mereu ce urmeza sa facem - cu lux de amanunte - de regula pe un orizont temporal de cam 48 de ore. Insista teribil sa-i spun ce urmeaza sa facem dar nu am cedat. Am facut un program asa, in linii mari, dar nimic mai mult. Asta i-a marit anxietatea din pacate. Parca-i fugea pamantul de sub picioare in prima faza. Dar am avut grija ca "imprevizibilul" sa fie alcatuit din surprize placute. Am lasat special "neplanificate" exact chestiile care-i plac lui cel mai mult.

alice

gazzella spune:

simali, dar restul povestilor cum le simte?
singurul aspect care ma intriga e modul in care il descri referitor la el si eventualii sai prieteni
asa a fost intotdeauna?
incearca sa ti-l amintesti inca de la cele mai mici varste

si cum sa stingi pasiunea care-i in el? no! consider ca-i un act criminal
dati-i inainte cu istoria si orice i-ar placea lui

simali, copiii supradotati sunt asa pentru ca sunt, punct
tu nu poti decat sa-l secondezi, nu poti sa-l faci "normal"
copiii supradotati au nevoie si ei exact ca si ceilalti de un parinte capabil sa-i ofere un mediu afectiv, si nu doar, sanatos
problema intervine atunci cand parintele nu poate sa satisfaca si nevoile de ordin intelectual a copilului si acesta se indeparteaza cautand referinte in alta parte (atentie!)
deci fericita tu ca poti sa-i fi si astfel aproape

si ca mi-am amintit
probabil ca problema sa nu staa la feciorasul tau
adica copiii supradotati nasc invidii, cei care-i inconjoara (am in vedere copiii "normali") tind inconstient sa-i izoleze, sa-i impinga in afara grupurilor (e un act de salvare a narcisismului)
la asta ma gandeam ca initial sa-si dezvolte competentele sociale in grupuri formate din cei pe cat posibil cat mai aproepe lui ca si nivel al dotarii intelective
si dupa ce si-a dezvoltat unele competente sociale in astfel de grupuri nu ar mai fi atat de expus altora




Felix (3 ani si 9 luni) Bendis (1 an si 9 luni)

ana_a spune:

Buna dimineatza!

simali, ce bine te inteleg! Bine, al meu copil are doar 4 ani dar tare bine seamana cu al tau
Nici Stefan al meu nu suporta si nu intelege copii cu "ba nu!' Mai ales cand vine la noi vreun copil si il alearga aiurea luindu-i cate o jucarie de exemplu un dinozaur din trabloul sau scena cu dinozaurii care o joaca - la fel face- urla, tzipa si il alunga acasa. Prefera de o mie de ori sa se joace cu mine sau cu tati si nu cu copii.Imi spune ca sunt rai si il lovesc dar de fapt nu-l lovesc fizic, doar ca nu-i accepta jocurile, nu stiu cum sa se joace ca el si asta il supara foarte mult. Cred ca la fel se intampla si la gradinita.
Imi aduc aminte ca de ziua lui am facut petrecere la Baby party, era fff incantat ma nebunit de cap cu "ce o sa fie? si cum o sa facem?" Si acolo sa jucat o vreme dupa care a inceput sa fie tot mai retras sa-l caute pe babu si sa-mi spuna ca vrea acasa la cuburile lui ca aici nu are cuburi si nu mai vrea sa se joace cu copii, si ca babu plange acasa dupa el, ca el il aude ce tare plange.Ceilalti se dadeau pe un topogan micut si se leganau cu un balansoar sau pur si simplu alergau de colo colo. Nu mi-a venit sa cred ca cere cuburile de lego de acasa....

gazzella in Bistrita toate gradinitele sunt aproximativ la fel, adica cu copii de toate felurile in functie de buzunar si nu in functie de preocupari.Asa ca va trebui sa se adapteze si cu cel care ii spune "mananci kk-at" si cu cel care incearca sa-i fie prieten si partener de joc. Imi este tare greu acum cand il vad ca dimineatza imi spune mereu ca nu-i place la camin si nu stiu cum sa-l ajut sa-i placa! Nu plange, se duce singurel insa nu-i impacat si asta nu-mi place de loc.
Vineri am fost eu dupa el mai devreme si am discutat cu doamnele. Mi l-au laudat in toate felurile, ca este cel mai meticulos copil, cel mai atent, singurul care intreaba "dar ce este asta?" sau "ce inseamna?" atunci cand li se spun povesti si intalneste un cuvant nou, ca o sa ajunga un arhitect la cat de frumos modeleaza, construieste si inclusiv jocul la nisip. Insa...a urmat aceasi poveste, copii ii strica el se enerveaza si plange, nu intelege de ce vor sa-i strice tot ce face.Se joaca mai mult cu fetele (ar trebui sa-mi fac griji??probabil fetele sunt mai cuminti si nu-i strica, il asculta si se simte mai in largul sau ca detine controlul.
Dimineatza tanjeste sa-l ia pe babu cu el, eu nu i-am interzis sa nu-l ia insa doamnele sau alcineva nu-l lasa.Probabil copii i l-au tras prea mult de urechi si acum de cand babu are suflet si il doare nu mai vrea sa mearga, prefera sa stea acasa si sa-l astepte...asa imi spune uneori. Asta este bine ca pe vremea cand il lua pe babu cu el nu facea nimic statea doar cu babu in brate si urla sau tzipa daca venea vreun copil sa puna mana pe babu.(babu este un catel de plus cu care doarme)
Plus ca babu musca copii rai, babu nu vroia sa faca cutare lucru, babu facea si nu facea multe lucruri




Ana - mami de Stefan (19 august 2004) si Matei (14 iulie 2008)
expozitia de lucrari
castelul de zapada
construim
"gradina de flori" - noi constructii
Alexandru Matei - poze - primele zile din viata

ana_a spune:

simali, legat de pasiunea lui pentru istorie, cum sa o stingi???Sa nu faci asa ceva!

Eu am avut genul de parinti care mi-au stins toate pasiunile!Incepand de la picturile pe sticla (nu m-au mai lasat la cercul de la casa pionierilor - asa pur si simplu li sa parut ca pierd vremea) apoi scriam poezii in clasa a 6-a si li s-au parut prostii, au ras de mine, apoi la citit nu mai zic...ca trebuia sa rezolv probleme din gazeta matematica si eu vroiam sa citesc carti...asa ca te rog sa nu-i stingi nici o pasiune! Ai un copil grozav!

Stefan al meu a facut in felul urmator:
La 2 ani de ziua lui i-am cumparat o punga de lego, mai mult sa ma joc eu cu ea tare imi doream de copil sa am multe piese de lego. Si ne-am jucat amandoi, la inceput eu contruiam si el darama, apoi a inceput sa puna ipesele una peste alta dar incepand cu cele mici si apoi cele mari si nu-i stateau de loc si se enerva dar persevera. Nu accepta nici cum sa-i arat cum sa faca....

Apoi ceva mai tarziu, i-am cumparat locomotivele Thomas si a inceput sa-si faca propriile locomotive din lego. Pe urma ne-a innebunit cu locomotivele. A invatat tot ce se putea despre ele, ca sunt cu aburi, electrice, diesel, ca merg pe sine, le-a desenat, pictat, facut din lego, a fost o buna bucata de vreme el insusi locomotiva Thomas si apoi Diesel 10, cam un juma de an numai despre locomotive am invatat.Asta vroia, asta am facut, am luat carti cu locomotive, am facut locomotive pana si din plastelina.

Pe urma incet incet, dupa ce a invatat cam tot ce putea despre locomotive am trecut la flori.Asa brusc, l-au interesat florile, zambilele in mod special, si am invatat despre flori.
La fel, a facut flori din lego, flori din plastelina, am colorat flori, am pictat flori, am pus seminte in gradina si am citit din carti despre flori, pana a invatat o gramada de flori, le recunoaste si acum si tare ii plac

La fel au urmat pestii, am facut acvariu cu pesti, am cumparat carti cu pesti si la fel a construit pesti din lego, din cuburi de lemn, din plastelina, ia pictat si sa deghizat in pesti o buna bucata de vreme.

Acum suntem la dinozauri si avem dinozauri de toate natiile si in carti si din lego si citim la greu despre dinozauri iar el este paleontolog si descopera tot felul de oase de dinozauri.

Ah, printre toate astea a fost si mos Craciun si la facut apoi din lego, a fost M Mouse pe care la fel la facut din lego si din cuburi de lemn, si multi altii.

Intodeauna a avut fixatie pe ceva multa vreme, cred pana i se intiparea bine de tot in minte, pana epuizam toate resursele si era convins ca a invatat si sa jucat cat de mult sa putut.

Intodeauna am asteptat sa vedem ce urmeaza ce vom mai invata. Pentru ca de cele mai multe ori el vine cu ideea, eu cu tati doar executam. De exemplu cu Jafar, ieri ia trebuit sa-i faca tati musculitza de foc.La intrebat cum sa o faca "de foc??" El ia raspuns pai poti de exemplu sa iei cateva frunze (a luat el frunzele - mai rosiatice la culoare) si sa le lipesti cu scotch, sa-i faci aripi si picioruse si e gata musculita! A executat tati exact cum a zis Stefan si a fost fff bine. Vreau sa va zic din asta ca nu este pretentios de loc. Restul este imaginatie!

Imi aduc aminte ca aveam in curte un camion maricel de pe vremea cand avea un an si i sa stricat bena. Intr-o zi ia trebuit musai sa-i transforme camionul intr-o betoniera si tati na avut nimic la indemana, ia prins cu niste sarma un ghiveci de plastic gol pe locul unde a fost betoniera si copilul a fost super fericit ca are betoniera!! Restul este numai imaginatie.

Haindeti ca am scris destul...



Ana - mami de Stefan (19 august 2004) si Matei (14 iulie 2008)
expozitia de lucrari
castelul de zapada
construim
"gradina de flori" - noi constructii
Alexandru Matei - poze - primele zile din viata

gazzella spune:

Ana, Simali si toate fetele care se regasesc oarecum in aceasta sitatie
se fac teste de individualizare a copiilor super dotati incepand cu trei ani
acum , eu nu stiu cat se fac in contextul vostru, dar la nivel teoretic e posibil
de ce insist? e important, multi di acesti copii superdotati se pierd pe drum din cauza ca le este aproape imposibil sa se adapteze grupurilor, claselor normale
deci impreuna cu profesorii, educatorii aveti nevoie de programe adaptabile acestor copii
HS este o solutie pana la un anumit punct, se cere oricum introducerea copilului in activitati tintate in cadrul unor grupuri de copii
si mi s-a gatat timpul, musai sa las calculatorul sa ma ocup de ai mei
cautati cartea aceea amintita in topicul deschis de Ametisth, parca, referitor la copiii superdotati

Felix (3 ani si 9 luni) Bendis (1 an si 9 luni)

Hakimela spune:

Ana, (ma adresez tie, ca tu ai deschis subiectul asta), dupa ce ai scris ce ai scris si ma refer in special la ultimul post, in care insiri toate pasiunile "tanarului", tot mai crezi ca e doar "putin precoce"? Eu vad mult mai mult acolo decat precocitate sau inteligenta.
Si acum, pentru toate fetele care au probleme de socializare cu cei mici: de acord, e importanta socializarea, nimeni nu isi doreste sa aiba un mic sociopat care nu suporta pe nimeni, nu se integreaza nicaieri si respinge orice contact uman. Dar trebuie sa admitem ca unii oamenii pur si simplu sunt mai putin sociabili, ori pur si simplu mai selectivi. Nu toata lumea discuta cu oameni intalniti ocazional sau cu diversi colegi de la serviciu despre orice. Nu toata lumea leaga cu usurinta o conversatie despre... nimic sau diverse. Unii oameni prefera sa discute cu cei cu care impartasesc aceleasi pasiuni, interese sau care provin din aceeasi sfera ocupationala. Nu cred ca e nimic gresit in asta, nu e nimic alarmant si, daca putem accepta acest lucru la adulti, nu vad de ce nu l-am accepta si la copii.

gazzella spune:

hakimela, eu sunt de acord cu tine
un copil ca sa poata sa lege, sa socializaze tre' sa se regaseasca in grupul in care teoretit ar trebui sa se integreze
daca n-o face nu se mai chiama socializare, ci acceptarea unei impuneri
socializarea, adica introducerea in societate e mai mult decat introducerea intr-o hoarda de indivizi singuratici
ii vad prin parcuri, pentru mine raman un mister, copii - cu zecile, intr-un spatiu relativ mic nu se joaca impreuna ci fiecare pe cont propriu, pardon, pe contul mamicii, care l-a adus in parc sa se joace deci musai sa traverseze si podul tibetan, iar saracul prunc o face, dar mai inchide ochii si mamica atenta la "educatia" pruncului ii cere sa-i deschida
cand mai au timp acesti copii, cand mai au disponibilitatea acesti copii de-a se opri, observa, integra, initia un raport?
"ei, ce faci acolo, treci la joaca, pentru ce te-am adus aci?!", asta daca copilul isi permite sa priveasca cerul



Felix (3 ani si 9 luni) Bendis (1 an si 9 luni)

simali spune:

ana_a. Si la noi este la fel cu sirul "pasiunilor". Au fost si la noi dinozaurii (specii, comportament, alcatuire fiziologica, functionarea fiecarui organ, etc.)iar etapa asta a tinut cam 2 ani. Avem si un "babu", un urs pe nume Paulica ajuns intr-un hal fara de hal (se numeste jucarie de atasament). Cand am citit ce-i scris mi s-au umplut ochii de lacrimi, pentru ca mi-am amintit cat de mic si fragili sunt copiii la varsta gradinitei si cum ti se rupe sufletul de mila lor cand vezi cat sunt de mici si cum sufera de toate rautatile altor copii pentru ca, vezi tu, problema lor cea mai mare este ca iau totul mult prea in serios. Iar copiii se prostesc, fac fel de fel de "faze" doar asa, sa-i necajeasca, le place ca "se ataca". Imi amintesc cand a spus Vlad unui potential preieten cu care se juca de-a soldatii spatiali "Luna este un satelit al Pamantului" si copilul a zis "ba nu" si Vlad s-a enervat si a inceput sa tipe la el. Si eu, intuind unde-i buba l-am intrebat frumos pe baietel "dar tu sti ce este un satelit?" Si s-a dovedit ca nu stia. Si i-am explicat. Dar pana la urma tot a iesit taraboi, si pa prieten ...

Si sti ce-i cel mai rau? Ca nici macar nu poti sa spui ca in situatia de mai sus un copil a avut dreptate si altul nu. Orice copilas de 5-6 ani are voie sa nu stie ce este ala un satelit si are voie sa spuna "ba nu" asa, de amorul artei, ca sa se amuze. De-aia situatiile sunt tragice si-ti frang inima.

gazella. Copiii care rezolva diferentiale la 5 ani si sunt interesati de calcule matematice complexe sau de fizica quantica, in Romania pot fi inclusi rapid si fara probleme in diferite programe. Dar cei care sa zicem prezinta o supradotare pe limbaj sau interese deosebite pe domenii umaniste nu au programe si nici macar nu intra, din ceea ce am studiat eu, in sfera preocuparilor celor ce fac evaluari - deoarece este nevoie de evaluari mult mai complexe, pe termen lung, este necesar un material special, etc. - nu-l pui la evaluare sa rezolve 2423x3522, el spune rezultatul si evaluatorul verifica cu calculatorul si apoi zice simplu "da, spradotare".

Eu am mers pana acum pe ideea de "nurture" (hranit) curiozitatea si dorinta de a invata. Cat vrea si cat inghite. Ce vrea si cat vrea. De pilda nu vrea sa citeasca, desi stie; se teme ca n-o sa-i mai citesc eu si lui ii place chestia asta: eu citesc, el asculta, apoi vorbim despre. Nu vrea... e dreptul lui.

Necazul este ca nu-i suficient sa fi mereu alaturi de copil cand are nevoie de tine si in rest sa te comporti absolut normal. Pentru ca ma trezesc ca trebie sa lupt si cu:
- asincronia (dezvoltare peste medie pe domeniile umaniste, si limbaj dar sub medie pe social si competente sociale de pilda)
- perfectionismul (isi cere de la el insusi sa fie ca un adult, sa reuseasca totul ca un adult, etc. si daca nu poate se uraste)
- maniile si anxietatile (nevoia de a planifica totul cu 24 de ore in avans, o usoara fobie sociala, etc.)
- disciplina exagerata si obsesia pentru reguli, etc.

Aici simt intr-adevar ca uneori imi fuge pamantul de sub picioare si ajung la margine depresiei. Dar nu am gasit nici un loc serios in care sa pot primi niste raspunsuri. Exista ajutor de specialitate pentru cei care au clar o problema: autism, Down, etc. Dar Vlad e 90% normal. Trebuie sa-l cunosti bine ca sa-ti dai seama ca e ceva cu el. Plus ca, spre deosebire de cea mai mare parte a copiilor cu Asperger sau alte afectiuni din spectrul autist, la care principala problema este vorbirea, el este foarte dotat fix pe limbaj...

Si apoi ai spus tu undeva ca pe parcurs, neintegrati in programe speciale, acesti copii se pierd. Poate ca nu se pierd. Poate se regasesc. Poate reusesc, pierzand ceva din stralucirea de la inceput, sa castige in echilibru cu ei insisi si cu lumea in care traiesc. Nu este ceea ce ne dorim toti? Fericire? Stiu ca Lumea a fost mereu dusa inainte de perfectionisti, de neobositi, de nemultumiti, de frustrati. Unul fericit sa care sacul in spate nu inventeaza roata. Feicitii traiesc cu ceea ce li se da, pentru ca fericirea vine din interior. Acum te intreb, la modul cel mai serios: daca ar trebui sa alegi cum este mai bine pentru copiii tai, ai alege sa fie dintre cei nefericiti dar care imping si lumea inainte, sau sa fie fericiti si echilibrati fara sa "produca" nimic remarcabil pentru umanitate?


alice

ana_a spune:

A trecut aproape un an de cand am deschis acest subiect....si ma simt nevoita sa-l redeschid...

Stefan este tot pe acolo...adica tot cu pelerina...

In plus, nu poate socializa cu alti copii daca nu are pelerina pe el
Suntem chiar intr-un impas pentru ca prea mult se identifica cu personajele din desene animate.
Astazi l-am tot descusut, sa-mi spuna de ce ii place lui de Jafar atat de mult, imi raspunde foarte serios ca el stie ca este doar un personaj de desene animate insa ii place atat de mult de el incat vrea sa fie ca si Jafar si cu asta basta.
Mi-a dat si ideea: Daca vrei sa nu mai fiu ca si Jafar nu-mi mai pune desenele cu Jafar, cu Hercule, cu Piter Pann si altii....
Insa maine cand cere desene daca ii spun ce mi-a zis imi raspunde "am glumit"

Azi am trecut again printr-o faza nasoala...si sotul este hotarat sa-i ia pelerina.

Nu stiu cat reusesc sa descriu in cuvinte ca imi vin toate in cap la gramada, este si tarziu, insa daca nu scriu acum nu stiu daca mai scriu...
Ieri a tot insistat sa iasa in strada la copii. Sotul la lasat, cu conditia sa nu treaca de trotuar. Sunt niste copii mai maricei, carora le-a povestit cum el este jafar si are puteri magice, puteri care i le da un diamant si o cochilie magica. Copii ofcourse...au ras de el insa nu sa lasat, a inceput sa faca tot felul de mutrisoare nervoase de care ceilalti radeau. Sincer nu mi-a cazut bine...dar el parea ok, ne-a zis ca celorlalti le-a parut interesant, si ca au ras de el pentru ca era amuzant.
Azi a cerut din nou la copii, sotul ia dat voie (bine, na fost de capul lui ca a stat tati la ceva distanta de el) Si sa comportat la fel. Copii ziceau ceva de genul "asa ceva nu exista, dute de aici ca nu te cred", plus rasete, insa el tot asa zice, ca el a fost amuzant.Punct.
Mie una imi este frica sa nu cada in cealalta extrema, din atata imaginatie, prea mult se identifica cu te miri ce personaje dubioase de la desene si povesteste cu atata seriozitate si pasiune incat toti cei din jur musai sa-l creada pe cuvant.Nu stiu cum sa explic sa ma intelegeti...

Probabil ca o sa-i treaca...insa CAND??? Ca noi (eu cu tati) o luam razna in curand.

Sambata a iesit in strada, a prins poarta deschisa. A luat-o pe trotuar ca merge la Toni, un copil din vecini. Sotul la certat pentru ca a iesit fara sa zica si noi l-am cautat de nebuni si am tras si o spaima grozava. L-am pedepsit...sa stea 5 minute in camera. Am inchis usa si mi-am vazut in continuare de treaba. Si-a pus masca de spider-man pe fata, a deschis geamul si a iesit pe fereastra. Mi la adus la geam vecina de langa mine...
Nici nu am mai stiu ce sa mai zic...
Ah, si duminica, sa dezbracat in chiloti cu papuci in picioare si cu pelerina pe el a iesit in geam noroc ca fiind sarbatoare nu era lume pe strada... I-am explicat ca oamenii umbla imbracati... nu stiu de unde ia venit ideea asta, undeva a vazut, la vreun desen, inca nu am descoperit la care. Si azi mi-a iesit din casa in chiloti si papuci si l-am amenintat cu pedeapsa daca nu se imbraca....Ce o fi in capsorul asta al lui???

Sa nu imi spuneti ca se uita prea mult la desene pentru ca nu se uita decat putin. Nu pot sa-i ocup 100% din timp, nu putem sa ne jucam non stop cu el....mai avem si momente in care il lasam la TV pentru a face si alceva.
Nu mai are cartoon de o saptamana pentru ca am avut eu ceva treaba si 3 zile a cam abuzat de desene fiind si in vacanta, fara sa imi dau seama sa uitat pe cartoon si mi-a venit cu tot felul de nervi...parca cineva imi schimbase copilul am fost disperati...cand se supara pe mine imi spunea " Il omor pe Matei!Il tai pe burta cu un cutit" si "te omor si pe tine" Bine...sunt convinsa ca nu prea realiza el ce zice, motiv pentru care sincer am incercat sa ignoram cuvintele, apoi ne-am dat seama ca desenele de pe cartoon sunt de vina si am sters programul din televizor. Vreo 2 zile a urlat ca un nebun dar apoi sa linistit dupa ce i-am explicat de ce nu ne mai uitam la cartoon.
Acum nu mai cere.
Insa, am observat ca stie pe derost un serial, de exemplu unul de pe minimax, oricare, in special cel cu floricelele - floare de nu ma uita sau asa ceva. Imi povesteste cu lux de amanunte toata intamplarea florilor, nici nu ma mir ca sa comportat atat de agresiv dupa vizionarea serialelor de pe cartoon...

M-am lungit, insa poate o sa aveti rabdare sa cititi pana la sfarsit.

Azi am fost in padure. Noi ne ducem destul de des cu el oriunde, numai sa nu stea la TV. Ne jucam cu el si o facem din placere, nu se pune problema de copil caruia nu i se da atentie pentru ca are frate mai mic...sau nu cred...nu stiu.
Asa, deci am fost in padure. A vazut o soparla. Na putut sa o prinda, motiv pentru care a inceput sa planga dupa soparla aia pana am ajuns acasa si acasa inca vreun ceas. Nu vrea sau nu poate sa inteleaga unde trebuie sa se opreasca. Adica imi vine greu sa cred ca na priceput ca nu putem prinde soparlele dupa ce i sa explicat foarte frumos cum se ascund ele intre frunze, cum sunt ele salbatice si le este frica de oameni si etc....

In plus, plange daca nu-i spunem ca dintre toate castelele de cuburi care le construim toti 3 al lui este cel mai frumos. Musai. Desenul colorat de el este cel mai frumos, chiar daca mazgaleste si nu coloreaza respectand marginile. Nu acepta sa i se zica alceva decat vrea el. In ultima vreme imi spune mie ce trebuie sa-i spun si nu acepta sa zic eu alceva decat vrea el. Nu stiu cand a devenit asa...nu cred ca este bine. Adica in joaca cand jucam un joc de rol, inteleg, el este regizorul, actorul a doua roluluri principale si uneori si a celui secundar. Adica are in cap toata scena si ne spune la fiecare pe rand ce avem de zis, nu acepta sa zicem alceva decat zice el. Dar asa face si in afara jocului...
Uf...

In rest este un copil vesel, istet, ii trec foarte multe prin cap. Nu mi-ar ajunge paginile netului sa-i descriu toate cate face/zice.

Doar pelerina asta...ne termina.
Am zis ca merg cu el la un psiholog insa din pacate nu am ajuns...
Nu sunt nici convinsa ca ar ajuta cu ceva.

Nu stiu ce raspunsuri astept de la voi...insa plssss nu ma ignorati.
Orice raspuns care ar putea sa ma scoata din impas este bine venit.
Poate voi din afara vedeti lucrurile altfel.

Eu stiu ca maine o sa-i luam pelerina insa nu stiu ce impact va avea asupra lui...
O sa mergem la niste prieteni la tara, langa Bistrita, o sa mearga la pescuit cu tati, sigur no sa-i dea voie sa duca pelerina cu el...sa vedem ce va fi pentru ca prietenii cu pricina au o fetita de aceasi varsta cu el si fara pelerina va fi un dezastru.

Si eu si sotul am ajuns la concluzia ca pare a fi un copil timid, iar pelerina asta ii da curaj. Insa ma intreb mereu, de ce are nevoie de pelerina? Si de Jafar?
Si de laudele noastre?
Cum sa-l fac sa inteleaga singur valoare pe care o are fara a-l lauda noi?




proud mammy
micul artist
in joaca

ana_a spune:

Mi-am mai amintit ceva.
mai in iarna am avut o discutie cu educatoarea. Mi-a spus ca la gradinita este intr-o lume a lui, visator, absent. In schimb isi face toate lucrarile, foarte frumos, inventiv.
Sa suparat o vreme si na mai vrut la gradinita. M-am tot chinuit sa aflu de ce si educatoarele pareau la un moment dat enervate de insistentele mele...mi-au spus ca nici un parinte nu a pus atatea intrebari...si nici unul pana acum na fost curios de ce nu vrea copilul la gradinita...cumva m-au acuzat ca exagerez...
Mai apoi am vazut lucrarile lui.
La fiecare desen care trebuiau sa-l complecteze el avea in josul paginii unul facut de el. Si sunt mai mult ca sigura ca i-au atras atentia sa nu mai faca desenul ala de capul lui. Si poate nu au fost destul de intelegatoare cu el si l-au suparat atat de tare.
De exemplu : Au avut o foaie pe care era desenat un om de zapada la care copii trebuiau sa puna nasturi, oala, matura, morcov si carbuni.
El a complectat frumos tot dupa care a facut un omulet de zapada in josul paginii.
Tot asa am mai vazut un arici facut de doamnele educatoare la care copii trebuiau sa puna tepi.Dupa ce la umplut frumos de tepi a facut altul mai mic in josul paginii.
Daca a avut un fel de chenar pe care trebuiau sa lipeasca niste patratele mici de hartie, el a facut si ochi si gura la chenarul ala.

Imi spune mereu ca el stie cum sa aranjeze de la mic la mare si de la mare la mic betele de hartie, stie cum sa puna multimile de nu stiu ce, stie care sunt obiectele mici din imagine insa nu vrea sa le coloreze si doamna il pune sa le coloreze si el din cauza asta nu mai vrea la gradi ca ii tot da de lucru sa coloreze si lui nu-i place...
Acuma ce sa fac...peste tot va trebui sa faca si lucruri care nu-i fac placere ... no sa-l tin acasa doar pentru ca lui i sa pus pata ca nu-i place sa coloreze...

proud mammy
micul artist
in joaca