Parinti cu grave deficiente emotionale
Raspunsuri - Pagina 15
MissParker spune:
quote:
Originally posted by amogaquote:
Originally posted by MissParker
This involves inviting the wounded child selves forward and listening to them.
Si asta cum se face? Cum scoti copilu' din tine cind ai ajuns la o virsta la care copilaria a devenit o functie discreta (i.e. definita prin puncte, oricit de dese), in locul celei continue care era cindva?
Sigur ca la 20, 30 sau 40 de ani iti amintesti o multime din evenimentele care ti-au marcat copilaria, da' mie-mi pare ca se pierde foarte mult din context -- nu mai stii cum gindeai atunci, ce faceai in dimineata zilei in care ai dat foc la garaju' matusii si bataia care a urmat, etc., etc. E un anumit bagaj de exepriente care se interpune intre "atunci" si "acum", si pe care nu vad cum il mai poti ignora.
Poate prin hipnoza sa te mai poti intoarce in timp. Cum insa n-am avut parte de asa ceva n-as stii sa zic cum e...
Pai uite ca eu am reusit si fara hipnoza, deci stiu despre ce vorbesc.
E nevoie de o terapie foarte buna, in care terapeutul sa creeze acea atmosfera de intelegere si acceptare totala care ne-a lipsit in copilarie, iar dupa un timp copilul din noi prinde curaj si se arata: prin flashback-uri, prin regresii spontane, prin amintiri, prin senzatii fizice... Totul, tot ce am trait si ni s-a intamplat vreodata este stocat undeva in memoria corpului...
Daca vrei sa aprofundezi si tu problema, iti recomand doua carti:
Ei, si mai sunt multe pe tema asta, dar nu stiu daca tu ai avea motivatia pe care am avut-o eu sa le citesc pe toate...
In orice caz, important pentru vindecare este sa simtim cu puterea si cu capacitatea de suportare a adultului durerea care a fost reprimata in copilarie... si astfel traumele dispar... Imi pare rau ca nu am cum sa exemplific sau sa explic altfel, dar am trecut prin mai multe asemenea etape si de aceea stiu ca se poate.
E un proces indelungat, nu merge ca la apasare pe buton sau intr-o abordare rationala, intelectuala, dar crede-ma, se poate activa intr-o terapie ceva ce a fost reprimat si refulat in copilarie, se poate scoate la suprafata si prelucra emotional si apoi acea trauma dispare... Este o experienta atat de dumnezeiasca si de fascinanta, incat dupa ce ai trecut odata prin asta nu te mai temi de nici o depresie din lume...
Felicia 
38+ mami under construction pentru 
- David
Poze cu noi si vacantele noastre
We shall not cease from exploration
And the end of all our exploring
Will be to arrive where we started
And know the place for the first time.
(T.S. Eliot)
XIO spune:
In functie de ce simti tu acum poti sa-ti induci anumite amintiri false ca fiind adevarate si viceversa.
Eu nu imi pot inchipui cum un copil de 5 ani se supara ca mama lui este protectoare sau prea protectoare.
Te deranjeaza chestiile astea in adolescenta , cand te jenezi ca mama mai umbla cu tine pana la scoala si rade Xulescu de tine dar cand esti mic esti avid de atentia parintilor si de dragostea lor.
"Mult mai grava ar fi etichetarea nedreapta a unei persoane pe care nu o cunosc deloc "
http://www.youtube.com/watch?v=GewaLNZ1100
http://www.flickr.com/photos/13005458@N00/
Ramona J spune:
Miss Parker, scuze daca sint prea indrazneata dar daca ai scris lucruri atit de personale ma gindesc ca accepti parerile altora: te-ai gindit vreodata ca intr-un fel terapeutul asta a luat locul mamei tale pe undeva?
The best thing you can do for your children is to love your wife.
amoga spune:
quote:
Originally posted by MissParker
E nevoie de o terapie foarte buna, in care terapeutul sa creeze acea atmosfera de intelegere si acceptare totala care ne-a lipsit in copilarie, iar dupa un timp copilul din noi prinde curaj si se arata: prin flashback-uri, prin regresii spontane, prin amintiri, prin senzatii fizice... Totul, tot ce am trait si ni s-a intamplat vreodata este stocat undeva in memoria corpului...
Probabil, insa mie-mi pare ca destul de putin ramine in memoria constienta, cea la care avem acces prin aduceri aminte, discutii, etc. Cel mai mult cred ca se stocheaza in subconstient, adica la un nivel la care nu avem acces in mod normal. D-aia pomeneam de hipnoza, care este --si aici vorbesc bazindu-ma pe experientele altora, nu ale mele personale-- o metoda de acces la zona subconstienta.
Anyway, nu neg ceea ce spui. Eram doar putin curios si intrebam care-s metodele.
Si intuiesti bine, nu am motivatia pe care o ai tu. Am comandat totusi una din cele doua carti recomandate (thanks!) de la biblioteca, si am de gind sa o frunzaresc/citesc.
A.M.
ps/ Ai cumva si un blog pe undeva?
monixy spune:
eu sunt de acord ca exista parinti care isi trateaza nesanatos copiii , dar nu neaparat/nu numai din cauza deficientelor emotionale . chiar termenul imi pare prea stiintific pt a fi aplicat de nespecialisti pe nespecialisti.
cred ca exista o constelatie de factori , in care ereditatea isi spune un cuvant greu , in formarea stilului emotional-intelectual al unei persoane , ca urmare a cauta "vina" pt o anume atitudine de viata doar in stilul de educatie parental este eronata.
sunt oameni care au suferit si reusesc sa opreasca ciclul nociv si altii care il reitereaza , ce anume face diferenta oare?
plus ca eu nu vad cum se poate umple acel gol emotional din copilarie prin disectii intelectuale , platite sau neplatite ; mai degraba tind sa cred ca aici intervine o magistrala rationalizare emotionala auto-sugestiva. inteleg ca se elimina tensiuni , dar nu inteleg cum se umple golul dat fiind ca timpul nu se mai intoarce, si atunci pretentia de a se purta o astfel de persoana ca si cand n-ar avea nici o problema ,e la fel de nepotrivita cu i-ai cere unei persoane ce a suferit o amputatie sa reuseasca aceleasi performante precum una fara handicap. pur si simplu constientizarea nu suplineste lipsa de fapt.
in sfarsit , orice demers , care-l face pe om mai increzator in propria valoare si da un sens intamplarilor vietii sale, are valoare de adevar , chiar daca doar pt propria persoana.
rrox3 spune:
quote:
Originally posted by monixy
sunt oameni care au suferit si reusesc sa opreasca ciclul nociv si altii care il reitereaza , ce anume face diferenta oare?
Ca adult iti poti judeca comportamentul, poti realiza ce anume nu e in regula cu tine, numai ca de obicei constientul tau neaga tot ce observi si informatiile ajung tot in subconstient. De unde, la un moment dat, dau navala peste tine, sub o forma sau alta, de multe ori psihosomatic si te determina sa tii cont de ceea ce refuzai pana atunci, sa te schimbi. De ce numai unii trec prin etapa asta? Fiindca doar unii nu sunt in acord cu ei insisi asa cum sunt. Adica constientul si subconstientul nu sunt amandoi de parere ca persoana respectiva e OK asa cum e. Pentru ca suntem diferiti
quote:
Originally posted by monixy
plus ca eu nu vad cum se poate umple acel gol emotional din copilarie prin disectii intelectuale , platite sau neplatite ; mai degraba tind sa cred ca aici intervine o magistrala rationalizare emotionala auto-sugestiva.
Pai nu se umple prin disectii intelectuale. Asta e doar partea cognitiva a terapiei. Ceea ce umple golul e schimbul emotional pe care il ai cu terapeutul si care te ajuta sa ai schimburi emotionale autentice si cu ceilalti din jur.
Autosugestia nu prea e eficienta in cazul unui depresiv sau anxios.
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
rrox3 spune:
quote:
Originally posted by XIO
In functie de ce simti tu acum poti sa-ti induci anumite amintiri false ca fiind adevarate si viceversa.
Eu nu imi pot inchipui cum un copil de 5 ani se supara ca mama lui este protectoare sau prea protectoare.
Te deranjeaza chestiile astea in adolescenta , cand te jenezi ca mama mai umbla cu tine pana la scoala si rade Xulescu de tine dar cand esti mic esti avid de atentia parintilor si de dragostea lor.
Dar iti poti inchipui ce simte un copil batut si umilit zilnic de tatal lui, un copil tradat zilnic de mama lui, un copil care stie ca nimeni nu-l poate apara si care nu se simte in siguranta niciodata? Un copil care trebuie sa performeze fiindca altfel isi pierde dreptul la existenta?
Asta nu are legatura cu problemele adolescentei. Din contra, abia in adolescenta copilul asta incepe sa vada luminita de la capatul tunelului, incepe sa creada ca la un moment dat va scapa din mediul ingrozitor in care traieste.
D-asta spuneam ca nu prea ai cum sa intelegi daca nu ai trecut prin asta. Dar sa insinuezi ca sunt probleme autoinduse mi se pare deja prea mult.
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
XIO spune:
quote:
Originally posted by rrox3quote:
Originally posted by XIO
In functie de ce simti tu acum poti sa-ti induci anumite amintiri false ca fiind adevarate si viceversa.
Eu nu imi pot inchipui cum un copil de 5 ani se supara ca mama lui este protectoare sau prea protectoare.
Te deranjeaza chestiile astea in adolescenta , cand te jenezi ca mama mai umbla cu tine pana la scoala si rade Xulescu de tine dar cand esti mic esti avid de atentia parintilor si de dragostea lor.
Dar iti poti inchipui ce simte un copil batut si umilit zilnic de tatal lui, un copil tradat zilnic de mama lui, un copil care stie ca nimeni nu-l poate apara si care nu se simte in siguranta niciodata? Un copil care trebuie sa performeze fiindca altfel isi pierde dreptul la existenta?
Asta nu are legatura cu problemele adolescentei. Din contra, abia in adolescenta copilul asta incepe sa vada luminita de la capatul tunelului, incepe sa creada ca la un moment dat va scapa din mediul ingrozitor in care traieste.
D-asta spuneam ca nu prea ai cum sa intelegi daca nu ai trecut prin asta. Dar sa insinuezi ca sunt probleme autoinduse mi se pare deja prea mult.
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
Rox , este o maaaaaaaare diferenta intre ce spun eu si MisParker , de parintii "toxici" cum i-a numit ea , avizi dupa dragoste , si abuz fizic.
Lasa abuzul fizic la o parte, ca ala e in o cu totul alta incadrare, eu ma refer strict la ce a descris MissParker aici , ca doar despre asta discutam.
"Mult mai grava ar fi etichetarea nedreapta a unei persoane pe care nu o cunosc deloc "
http://www.youtube.com/watch?v=GewaLNZ1100
http://www.flickr.com/photos/13005458@N00/
monixy spune:
schimbul emotional in terapie e totusi conditionat (e platit si sta sub norme deontologice), astfel incat e oarecum artificial .mai degraba se prezinta un model de interactiune emotionala , care practic poate indeparta posibilele abuzuri , nicidecum insa nu produce automat implinirea afectiva . cum am mai zis , nu conteaza metoda , conteaza rezultatele , iar daca acestea sunt bune , criticile sunt inutile.
recunosc ca ma zbarlesc la ideea de a sapa in inconstient pana in panzele albe , in fond sunt 2 entitati diferite , in relatie continua, dar diferite , e exact cum ai incerca sa-ti controlezi sistemul nervos vegetativ (partial se poate ,cat de cat). ma rog , tocmai pt ca suntem atat de diferiti si complecsi , nu e valabila o metoda universala.
subiectul discutiei era insa stilul educational influentat de probleme emotionale . pai , poate ar trebui definite acele conduite emotionale nesanatoase !clar , ca intr-o lege privind protectia copilului impotriva abuzurilor. si sa vedem ce masuri legale exista impotriva unor asemenea comportamente. apoi sa vedem ce masuri de prevenire (reale , nu utopice ) pot fi luate !
MissParker spune:
quote:
Originally posted by XIO
In functie de ce simti tu acum poti sa-ti induci anumite amintiri false ca fiind adevarate si viceversa.
Eu nu imi pot inchipui cum un copil de 5 ani se supara ca mama lui este protectoare sau prea protectoare.
Xio, oare cum ai ajuns tu sa traduci abuzul fizic si emotional printr-o atitudine "prea protectoare"??? Parintii cu grave deficiente emotionale nu sunt cei care sunt "prea protectori", ci sunt acei parinti toxici, care - asemenea unor vampiri - se hranesc din substanta sufleteasca a copilului lor. Dar stiu, cine oare dintre parinti e dispus sa arunce o privire mai exacta in oglinda si sa admita acest lucru?
Cat despre inducerea amintirilor false, asta imi aminteste de clubul tot mai extins al abuzatorilor, caci ei flutura cu mandrie acest stindard, al amintirilor false "induse" de terapeuti... Dar stii ce e "amuzant"? Ca acei oameni curajosi care merg la terapie erau bolnavi sufleteste si depresivi inainte de a le fi fost "induse" false amintiri... dar in fine, fiecare crede ce doreste sa creada...
Ramona, fenomenul de care vorbesti tu (transferul) este foarte frecvent in terapii, pacientul practic isi transfera temporar anumite sentimente pe care le are in raport cu unul din parinti asupra terapeutului, pentru a le prelucra mai bine avand feedback-ul terapeutului. Eu nu am trecut prin asta, nu as sti sa-ti explic de ce si nici nu vreau sa ma dau mai putin labila psihic decat altii care au trecut prin asa ceva... Se pare ca una din explicatii este urmatoarea: cand traumele sunt mult prea puternice, acel copil din noi care si-a reprimat demult suferinta se teme inca sa-si confrunte direct parintele (fie si doar in cadrul terapiei) si atunci are nevoie de un transfer asupra unui intermediar (terapeutul) pentru a-si putea prelucra treptat sentimentele si temerile. La mine poate ca furia a fost factorul decisiv si benefic care m-a determinat sa atac problema la miez si sa nu am nevoie de intermediari. Si evident si faptul ca - in ciuda incercarilor repetate - mama nu a reusit sa-mi distruga personalitatea si miezul fiintei mele adevarate, care m-au ajutat sa supravietuiesc si chiar mult mai mult decat atat. Dar chiar daca nu am ajuns o drogata sau o ratata, asta nu inseamna ca ranile din sufletul meu nu sunt adanci. Inseamna doar ca exista din pacate multi altii ale caror rani sunt mult, mult mai adanci.
Nici de idealizat n-o idealizez pe terapeuta (lucru care s-ar fi intamplat daca as fi vazut in ea o "mama" cum eu nu am avut), adica o vad exact asa cum este: o femeie mai putin inteligenta ca mine, dar cu o competenta extraordinara in meseria ei.
Monixy, nu se cauta "vina" (e neproductiv sa tot dai vina pe altii, asta o stie orice idiot), se cauta a intelege mecanismele din cauza carora copiii abuzati devin depresivi. Pana nu accepti ca ai o problema si pana nu intelegi de unde vine, cum s-o rezolvi altfel?
Si paradoxul este ca tocmai cei care fac demersuri pentru a intelege ce li s-a intamplat sunt aceia care NU vor incerca sa umple golul cu surogaturi. Golul oricum nu mai poate fi umplut. Dar repet, asta o stiu si o constientizeaza numai cei care sunt dispusi sa-si analizeze trecutul si sa vada de unde provin deficientele emotionale pe care le au la maturitate. Restul se vor comporta in continuare ca niste copii, incercand sa-si obtina de la propriii lor copii o iubire iluzorie.
amoga, nu am blog, forumul asta ma costa si-asa prea multa energie.
rrox3, si la tine se vad fructele unei terapii reusite
Iti multumesc pentru toate postarile tale. Felicia 38+ mami under construction pentru - David
Poze cu noi si vacantele noastre
We shall not cease from exploration
And the end of all our exploring
Will be to arrive where we started
And know the place for the first time.
(T.S. Eliot)