Parinti cu grave deficiente emotionale
Raspunsuri - Pagina 14
MissParker spune:
quote:
Originally posted by Andrada
Tot pe la virsta adolescentei afla copiii ca si parintii gresesc sau mai rau, ca NU gresesc. Greu de spus care e mai greu de suportat,
Iti spun eu ce e cel mai greu de suportat: acei parinti care nu recunosc nici picati cu ceara ca gresesc. Si de astia din pacate e plina lumea si in ziua de azi...
Felicia 
37+ mami under construction pentru 
- David
Poze cu noi si vacantele noastre
We shall not cease from exploration
And the end of all our exploring
Will be to arrive where we started
And know the place for the first time.
(T.S. Eliot)
Qamar spune:
offtopic:
Felicia, eu vroiam doar sa-ti spun ca mi-au dat lacrimile uitandu-ma la pozele tale/voastre
iar diferentele sunt enorme, aproape ca nu iti vine sa crezi ca este aceeasi persoana, sunteti niste frumosi si sper sa va iubiti mereu mult de tot
olympia spune:
Cartea aceea cu cimpanzeii am citit-o si eu. A fost primul semnal de alarma in a-mi reevalua rolul de mama. Am citit acolo ca mamicile cimpanzei isi cara puii in spate si-i alapteaza pana la trei ani. Iar eu pe al meu fiu l-am intarcat la sapte luni, desi as fi avut lapte pentru trei gemeni, numai ca sa ma duc la un servici, de care oricum m-am lasat din in prima luna,la a treia viroza a lui...Era prin '95, nu stiam atatea despre alaptat si putine mamici alegeau atunci sa stea acasa cu puii lor. Multora li se parea o ratare sa nu lucrezi cand abia ai terminat o facultate si sa alegi sa devii casnica(oribil!!!)" Da ce, draga, altii cum au crescut?!"
Mi-a placut mult postarea ta, Snee...Si eu am doi copii(sapte ani diferenta intre ei) si ma roade de multe ori gandul ca eram o mama mai putin buna in urma cu 7 sau cu 13 ani...Si cum as putea sa rascumpar asta acum?
MissParker spune:
quote:
Originally posted by miau-miau
eu cred ca marea majoritate a adolescentilor isi, hai sa nu zic urasc, dar nu pot suferi parintii si asta nu neaparat fiindca respectivii parinti sint rai, ci datorita faptului ca natura ne-a lasat la virsta asta cu o dorinta instinctiva sa fim pe picioarele noastre, sa decidem pentru noi si orice vine de la parinti (simbolul autoritatii) provoaca revolta, repulsie. dupa ce scapam de adolescenta, ne mai ponderam, sintem stapini pe noi, ba mai mult, chiar pe soti/sotii, copii nostri si ne trece revolta pe parinti, ba chiar ne vedem in postura lor. Rar se mai intimpla sa raminem ca adulti inca in stadiu dolescentin si sa ii urim. dar in general, raminem la virsta adulta cu mai multe imagini bune despre parinti decit rele. mai ales ca acum sint batrini, sint sau vor ajunge neputinciosi, singuri. Numai cind te uiti pe poze si o vezi pe mama tinara si apoi mama acum, te apuca mila, dragostea, de tata la fel.
Ce frumos spus... Iti doresc ca si copilul tau sa ajunga sa simta la fel... candva...
Felicia 37+ mami under construction pentru - David
Poze cu noi si vacantele noastre
We shall not cease from exploration
And the end of all our exploring
Will be to arrive where we started
And know the place for the first time.
(T.S. Eliot)
sorana spune:
Snee super postul tau 
Cat despre "impiedicat" ... si eu ma impiedic. Eu am o idee fixa cu spalatul pe maini. Avem si doua pisici in casa, copilul sta mult pe afara la joaca, asa ca regula este - nu bagi nimic in gura pana nu te speli pe maini. Regula a fost explicata de n ori cu bacteriile mici-mici care de pe maini ajung in guritza, etc. Si eu ma trezesc repetand ca moara ... spala-te pe maini si hai la masa.
Dar pentru mine regula explicam si iar explicam. De asta nu sunt fundamental de acord cu tipul asta care zice ca trebuie doar sa le spui copiilor, ca nu pricep oricum de ce. Nu sunt de acord si gata.
Eu explic si iar explic iar fi-mea intreaba si iar intreaba. Si in mod sigur pricepe. Si refuza sa execute ceva "pentru ca asa zic eu". Si culmea - mie mi se para normal.
Exemplu:
Michael Winterhoff
"Suna putin biologist si demodat. De ce e o greseala sa i se explice copilului de ce trebuie stransa masa dupa ce toti au terminat de mancat?
Fiindca structura psihica a copilului trebuie mai intai construita. Imaginati-va un antrenor de tenis care-i explica elevului cum se joaca tenisul. Apoi ii arata cum se joaca. Si apoi e de parere ca elevul e capabil sa joace tenis singur. Insa elevul nu poate. El va avea nevoie de ani intregi in care sa exerseze mereu si mereu aceleasi miscari. El nu invata prin a intelege ce face, ci facand. La fel este si cu copiii mici. Nu e bine sa-i tratam ca pe niste adulti si sa le pretindem sa priceapa si sa decida ei ce trebuie facut."
Sorana:
Daca antrenorul nu-i spune elevului la ce e bun tenisul si nu ii arata intai cum se joaca - elevul va refuza cu incapatanare sa joace tenis! Pentru ca nu are nevoie de el!!!! Daca i se va impune sa joace tenis fara a i se motiva de ce trebuie sa o faca - elevul va refuza.
E adevarat ca va invata sa joace tenis dupa ani de antrenamente, dar Startul este cel mai important! Motivatia de apune mana pe racheta si a incerca sa lovesti mingea pentru prima data!
Asta e rolul primordial al antrenorului (mama) sa iti explice avantajele tenisului, sa iti arate cat de frumos este si sa te convinga sa incerci! Daca elevului ii va place - va exersa impreuna cu antrenorul dar si singur. Daca elevul nu va intelege de ce trebuie sa joace tenis si tenisul ii va fi impus ca "asa vrea antrenorul" -elevul va face tot ce poate sa scape de orele de tenis si isi va ura antrenorul.
Sorana si Monica (5 ani)
miau-miau spune:
quote:
Ce frumos spus... Iti doresc ca si copilul tau sa ajunga sa simta la fel... candva...
sa simta ce, cindva?
MissParker spune:
quote:
Originally posted by Ramona J
Daca mama mea ar fi asa "needy" din punct de vedere emotional, eu nu vad cum i-as putea trage cu piciorul. Sigur, nu mi-as pune viata "on hold" ca sa fiu in permanenta linga ea, dar ce e asa de greu sa acceptam ca sintem diferiti si poate ca toti sintem avem asemenea deficiente emotionale?
Toate bune si frumoase, Ramona, din perspectiva adultului care suntem azi.
Dar daca mama ta ar fi fost asa "needy" cand tu ai fi avut 5 ani, nu cred ca intelectualizarea si rationalizarea ar fi ajutat asa mult in prevenirea traumelor sufletesti ale unui copil... with all due respect...
Parintii cu deficiente emotionale se alimenteaza de la copiii lor cu surogaturi, deci tragedia cea mai mare este ca pe de o parte copiii sunt exploatati sufleteste, iar pe de alta parte nici parintii nu obtin acea iubire pe care o cauta ei cu adevarat si pe care ar trebui s-o gaseasca mai degraba in ei insisi... eventual dupa ani intregi de munca terapeutica...
Eu aici vad nodul gordian care ar trebui taiat... Daca le tot gasim scuze adultilor, cine ii mai apara pe copii?
Felicia 38+ mami under construction pentru - David
Poze cu noi si vacantele noastre
We shall not cease from exploration
And the end of all our exploring
Will be to arrive where we started
And know the place for the first time.
(T.S. Eliot)
rrox3 spune:
miau-miau, Ramona ce spuneti voi e foarte frumos si normal in cazul unui copil care a avut parte de o copilarie normala, a fost iubit si sprijinit de parinti, desi, desigur, nu a avut parinti perfecti din toate punctele de vedere. Sa fim seriosi, nu exista asa ceva, defapt nu cred ca stie nimeni exact cum ar trebui sa fie pentru a fi perfecti 
Un astfel de copil se revolta ca adolescent si apoi revine la sentimente mai bune fata de parinti, familie si societate. Lucrurile nu stau la fel cu copii abuzati, fizic si/sau psihic de parintii lor, copii care nu au avut parte de dragoste neconditionata, care au fost permanent umiliti si zdrobiti de parintii lor, copii care au trait intr-o nesiguranta permanenta. Ei, daca vor avea sansa cand vor deveni adulti , vor trece prin ani grei de terapie, angoase si transformari si dupa toate astea nu vor incepe sa-si iubeasca crestineste parintii. Vor descoperi in sfarsit cine sunt cu adevarat si isi vor intelege si parintii, in cele din urma poate ii vor ierta si poate le va fi si mila de ei, dar ma indoiesc profund ca-i vor iubi.
Nu e vorba aici de relatia dintre parinti si copii adulti, e vorba despre o relatie nesanatoasa si extrem de daunatoare dintre parinti si copii mici pana la adolescenti. Se presupune ca parintele este adult si poate raspunde bine tuturor nevoilor copilului minor fara sa-i ceara nimic in schimb, adica neconditionat. Cand nu se intampla asta copilul este profund afectat.
Cei care nu au trecut prin asta nu pot intelege atat de usor lucrurile astea fiindca le gandesc cu mintea de adult de acum, asa cum spune Miss Parker.
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
MissParker spune:
Louise M. Wisechild - The Mother I Carry
Emotional abuse is like water dripping every day on a stone, leaving a depression, eroding the personality by an unrelenting accumulation of incidents that humiliate or ridicule or dismiss. Emotional abuse is air and piercing vibration. Emotional abuse can feel physical even when no hand has been raised. The perpetrator may seem fragile and pathetic, but still be vicious...
For all of us, emotional abuse was the pain and powerlessness we felt in the face of our mother's anger, fear and oppression...
Each one of us is aware how much work it is to be a woman, let alone a mother, even more work back when we were children, when women had it harder than they do now and now it's hard enough. We were told our mothers were too weak to stand examination. We were taught to excuse our mothers by saying "She did the best she could", instead of exploring her legacy and revising it for ourselves and our children. But the most terrible lesson we learned was that taking ourselves seriously and demanding respect was selfish and forbidden. As daughters we learned most of all that other people's opinions and needs mattered more than our own.
Healing has required that I know my own story better that I know my mother's. Healing insists that I acknowledge my memory as the source of my knowing instead of swallowing the stories someone else tells me about who I am. Healing is like weeding; watching closely for the feelings and messages that restrict, bending down until I am the size of a child, then pulling out the roots and shaking the good dirt back onto my own ground, the ground upon which my life happens.
I found I could not talk myself out of my pain and anger. I discovered that core beliefs and feelings are closely connected and that I must get close to my feelings to heal. I have found that healing needs to occur at the site of the wound. Healing is a process of cleaning the wound by expressing what lives there. This involves inviting the wounded child selves forward and listening to them.
Felicia 38+ mami under construction pentru - David
Poze cu noi si vacantele noastre
We shall not cease from exploration
And the end of all our exploring
Will be to arrive where we started
And know the place for the first time.
(T.S. Eliot)
amoga spune:
quote:
Originally posted by MissParker
Louise M. Wisechild - The Mother I Carry
Emotional abuse is like water dripping every day on a stone, leaving a depression, eroding the personality by an unrelenting accumulation of incidents that humiliate or ridicule or dismiss.
Gee, isn't this the definition of "school"?
quote:
Originally posted by MissParker
This involves inviting the wounded child selves forward and listening to them.
Si asta cum se face? Cum scoti copilu' din tine cind ai ajuns la o virsta la care copilaria a devenit o functie discreta (i.e. definita prin puncte, oricit de dese), in locul celei continue care era cindva?
Sigur ca la 20, 30 sau 40 de ani iti amintesti o multime din evenimentele care ti-au marcat copilaria, da' mie-mi pare ca se pierde foarte mult din context -- nu mai stii cum gindeai atunci, ce faceai in dimineata zilei in care ai dat foc la garaju' matusii si bataia care a urmat, etc., etc. E un anumit bagaj de exepriente care se interpune intre "atunci" si "acum", si pe care nu vad cum il mai poti ignora.
Poate prin hipnoza sa te mai poti intoarce in timp. Cum insa n-am avut parte de asa ceva n-as stii sa zic cum e...
A.M.
ps/ E distractiv sa observ anumite "flash backs", chestii pe care mi le amintesc uitindu-ma la comportamentul fii-mi, si care al'fel nu mi le-as fi reamintit. Nu o data am exclamat la modu' "Hei, asta faceam si eu cind eram mic!", de parca faceam cine stie ce descoperire :-)...